Sfântul Iosif, "Patris corde" şi Pactul Educativ Global

"Rebel" din iubire

de Jason Touchie

Oare cum a rămas Iosif când l-a auzit pe fiul său, Isus, spunând: "Să nu spuneţi nimănui tată pe pământ, pentru că unul este tatăl vostru, cel din cer"? Probabil că a rămas ca Maria când l-a auzit pe fiul său spunând: "Cine este mama mea, cine sunt fraţii mei?". Iosif nu s-a gândit că Isus nu voia să-l recunoască pe el şi pe Maria ca părinţi, ci dimpotrivă, s-a simţit confirmat părinte de două ori. Ştia că pentru Isus frate, soră şi mamă nu erau numai rudele de sânge, ci acela care asculta cuvântul lui Dumnezeu şi îl punea în practică. Şi cine mai mult decât el şi decât soţia sa Maria au ascultat şi au făcut voinţa lui Dumnezeu?

Trebuie să recunoaştem că pentru Iosif n-a fost uşor să ajungă în fruntea unei familii aşa de "originale", unde: soţia a rămas însărcinată înainte de căsătorie; soţul nu era tatăl biologic al copilului; fiul era un pic "rebel" (adesea ieşea cu fraze de tipul "nu spuneţi nimănui tată", "trebuie să mă gândesc la cele ale tatălui meu", "cine este mama mea?", "ce vrei de la mine femeie?"); soţii trăiau împreună nu ca soţ şi soţie, ci ca frate şi soră; soţia era în acelaşi timp mamă şi pururea Fecioară; fiul era în acelaşi timp de natură umană şi divină. Aşadar, familia lui Iosif era orice în afară de o "familie normală". Era o familie bazată nu atât pe legături de sânge, ci pe legături de iubire, unde este posibil a fi tată, deşi copiii nu sunt biologic ai tăi, unde este posibil a fi frate, soră şi mamă şi fără a avea acelaşi sânge. Pentru a conduce o familie aşa de specială era nevoie de o persoană cu adevărat specială.

Adesea am fost obişnuiţi să-l vedem pe Iosif ca o figură un pic languroasă, blândă şi chiar un pic naivă. În recenta şi foarte frumoasa scrisoare apostolică Patris corde, Papa Francisc, după ce a reluat aspectele "clasice" ale figurii Sfântului Iosif, precum duioşia, ascultarea, primirea, faptul de a fi în umbră, recuperează aspectul omului puternic, curajos, creativ şi muncitor: "Iosif nu este un om resemnat pasiv. Protagonismul său este unul curajos şi puternic" (Patris corde, 4). Evanghelia subliniază de mai multe ori că Iosif (şi Maria) acţiona în conformitate cu legea, respecta prescrierile lui Moise. Însă în fapte evanghelia ne arată un Iosif "rebel" care nu a respectat legea. De fapt, conform legii lui Moise, Iosif, după ce a descoperit că logodnica sa a rămas însărcinată nu prin intermediul lui, ar fi trebuit s-o dea la moarte. În schimb, iubirea sa faţă de Maria l-a făcut să nu asculte de lege şi s-o salveze pe femeia sa, deşi considera că l-a "trădat". În fiecare zi ştirile ne informează despre atâtea femei ucise, despre bărbaţi care îşi ucid soţiile sau concubinele de care ei consideră că au fost trădaţi sau părăsiţi. Iosif dimpotrivă ne învaţă că, atunci când cineva este iubit cu adevărat, se continuă să fie iubit în pofida a orice, chiar dacă te-a "trădat"; ne învaţă că nu se poate face rău niciodată persoanelor care sunt iubite cu adevărat.

Probabil că Isus a învăţat să fie "rebel", şi să pună iubirea înainte de lege, de la tatăl său Iosif. Isus i-a sfidat pe învăţătorii legii care voiau să-l închidă în laţurile riturilor şi jertfelor, criticând fariseismul, riturile exterioare, tradiţiile, spălările, jertfele de animale (dărâmă tarabele negustorilor şi ale schimbătorilor de bani la templu), n-a respectat interdicţiile de sâmbătă (părea că aştepta numai sâmbăta pentru a face ceea ce nu se putea face în acea zi). Isus a învăţat de la tatăl său, Iosif, şi să iubească aşa de mult. Iosif a rămas cu Maria în pofida a orice, deşi ştia că după aceea toţi vor bârfi şi vor ofensa (probabil că s-a aflat că Maria s-a întors însărcinată după cele trei luni petrecute la verişoara Elisabeta; într-unul din numeroasele conflicte fariseii i-au reproşat lui Isus că ei erau fii ai lui Abraham, şi nu din prostituţie, subînţelegând că în schimb Isus era aşa). Iosif din iubire n-a dat-o la moarte pe Maria sa iubită. Iată de la cine a luat Isus. Aşa cum tatăl său care a apărat familia sa, a dus-o în Egipt pentru a o scăpa de violenţa lui Irod, tot aşa Isus îi apăra pe discipolii săi şi pe cei mai lipsiţi de apărare de atacurile celor prepotenţi (de exemplu când fariseii îi atacau pe discipoli pentru că nu posteau sau nu respectau prescrierile legii).

Isus, când a apărat-o pe femeia surprinsă în adulter flagrant, în timp ce legea poruncea să fie ucise cu pietre femei ca acelea, a făcut exact ceea ce a făcut tatăl său Iosif. Isus a iertat şi a continuat să-i iubească pe discipolii săi care l-au trădat şi l-au abandonat, pentru că a învăţat de la tatăl său că trebuie să iubim şi să iertăm şi atunci când suntem trădaţi. Papa Francisc în Patris corde scrie: "Vreau să-mi imaginez că, din atitudinile lui Iosif, Isus s-a inspirat pentru parabola fiului risipitor şi a tatălui milostiv" (4). Spune şi că Iosif l-a învăţat pe Isus să meargă, desigur nu numai în sensul de a face primii paşi cu picioruşele, ci să meargă în viaţă. Iosif a fost educatorul lui Iosif. Sunt foarte frumoase cuvintele papei în acest sens: "A fi taţi înseamnă a-l introduce pe fiu la experienţa vieţii, la realitate. A nu-l reţine, a nu-l închide, a nu-l poseda, ci a-l face capabil de alegeri, de libertate, de plecări" (7).

Printre obiectivele Pactului Educativ Global, Papa Francisc indică angajarea de a vedea în familie primul şi indispensabilul subiect educator. Se spune că în general copiii sunt oglindă a familiei. Dacă într-o familie copiii aud vorbindu-se mereu şi numai despre bani, vor creşte ca persoane alipite de bani, egoişti, zgârciţi. Dacă în familie copiii aud vorbindu-se mereu cu dispreţ faţă de alţii, faţă de străini, faţă de imigraţi, vor deveni nişte rasişti (pentru că rasişti nu se nasc, ci devin). Dacă în familie părinţii sunt necinstiţi şi vor o viaţă uşoară fără trudă, şi copiii vor recurge la căile uşoare pentru a face bani şi vor fi nişte necinstiţi şi leneşi. Isus a învăţat multe lucruri de la familia sa. De la tatăl său Iosif a învăţat să muncească din greu ("fiul tâmplarului"), să facă sacrificii (nu avea unde să-şi rezeme capul), să-i ajute pe alţii, să fie curajos: "Iosif este adevărata minune cu care Dumnezeu îl salvează pe Prunc şi pe mama sa. Cerul intervine încrezându-se în curajul creativ al acestui om, care ajungând la Betleem şi negăsind o locuinţă unde Maria să poată naşte, aranjează un grajd şi îl pregăteşte, pentru ca să devină cât mai mult posibil un loc primitor pentru Fiul lui Dumnezeu care vine în lume. În faţa pericolului ameninţător al lui Irod, care vrea să-l ucidă pe Prunc, încă o dată în vis Iosif este alertat pentru a-l apăra pe Prunc, şi în miezul nopţii organizează fuga în Egipt" (Patris corde, 5). Este frumoasă aplicaţia pe care papa o face la viaţa noastră: "El este adevărata "minune" cu care Dumnezeu îl salvează pe Prunc şi pe mama sa. Cerul intervine încrezându-se în curajul creativ al acestui om, care ajungând la Betleem şi negăsind o locuinţă unde Maria să poată naşte, aranjează un grajd şi îl pregăteşte, pentru ca să devină cât mai mult posibil un loc primitor pentru Fiul lui Dumnezeu care vine în lume (cf. Lc 2,6-7). În faţa pericolului ameninţător al lui Irod, care vrea să-l ucidă pe Prunc, încă o dată în vis Iosif este alertat pentru a-l apăra pe Prunc, şi în miezul nopţii organizează fuga în Egipt. Dacă uneori Dumnezeu pare că nu ne ajută, asta nu înseamnă că ne-a abandonat, ci că are încredere în noi, în ceea ce putem să proiectăm, să inventăm, să găsim" (ibidem). Aşadar, Iosif este pentru toţi un model de educator şi de tată, pentru că tată nu este numai cel care aduce pe lume pe cineva, ci acela care se îngrijeşte de el. Iosif s-a îngrijit de Maria şi de Isus. Să ne imaginăm dacă Iosif ar fi dat-o pe Maria să fie ucisă cu pietre; prin urmare şi Isus ar fi fost ucis cu pietre în sânul ei. Şi ce s-ar fi ales de istoria mântuirii? Iosif n-a primit-o la el pe Maria împotriva voinţei numai din ascultare faţă de porunca pe care a primit-o în vis, ci pentru că ştia că abandonând-o ("părăsind-o în ascuns") ar fi condamnat-o la o viaţă de suferinţe dure. Dacă văduvele şi orfanii sufereau şi erau în voia tuturor, cu toate că au fost femei căsătorite şi copiii "legitimi", să ne imaginăm ce ar fi fost cu o tânără necăsătorită, abandonată şi cu un copil "ilegitim". Iosif ne învaţă să ne îngrijim de copiii care "nu sunt ai noştri" biologic, dar sunt ai noştri spiritual, moral, uman. Aşa cum ne aminteşte papa prin cuvinte minunate, "nu se naşte tată, ci se devine tată. Şi nu se devine tată numai pentru că se aduce pe lume un copil, ci pentru că se are grijă de el în mod responsabil. De fiecare dată când cineva îşi asumă responsabilitatea de viaţa altcuiva, într-un anumit sens exercită paternitatea faţă de el" (Patris corde, 7).

(După L'Osservatore Romano, 29 aprilie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 457.