Focolarele. Margaret Karram: "Mergem acolo unde se înalţă cel mai puternic strigăt al neunirii pentru a duce pace şi fraternitate"

de M. Chiara Biagioni

"Există un strigăt al omenirii care ne atinge în mod deosebit şi este cel care se înalţă acolo unde există neuniri. Neuniri în familie, neuniri între Biserici şi între popoare. Neuniri provocate adesea şi de atâtea ori şi de conflicte şi războaie. Pentru că aceasta este esenţa carismei noastre: a reface unitatea acolo unde a fost frântă şi a face această lume mai armonioasă şi mai în pace". Margaret Karram este a doua preşedintă a Mişcării Focolarelor după moartea fondatoarei Chiara Lubich. Îi urmează lui Maria Voce şi a fost votată în adunare la 31 ianuarie. Arabă, creştină-catolică, născută la Haifa, în Ţara Sfântă, în urmă cu 59 de ani, a obţinut licenţa în ebraism la Universitatea ebraică din Los Angeles, în Statele Unite. Vorbeşte arabă, ebraică, italiană, engleză. Un curriculum vitae care oglindeşte poporul, variat şi complex, al focolarelor: răspândit în 182 de ţări din lume, la Mişcare aderă peste 100.000 de membri activi şi un milion şi jumătate de aderenţi. Între ei şi persoane din diferite Biserici şi comunităţi creştine, adepţi ai marilor religii mondiale, bărbaţi şi femei cu convingeri nereligioase.

Margaret Karram, papa, întâlnindu-vă după adunare, v-a încurajat să fiţi "martori de apropiere cu iubirea fraternă care depăşeşte orice barieră şi ajunge la orice condiţie umană". Ce provocare vă interpelează mai mult, ca urmaşi ai lui Chiara?

Provocările sunt multe şi multiple. Însă mi se pare că aceea a proximităţii este cea mai importantă şi cea mai angajantă. Pandemia a schimbat toată viaţa noastră şi din diferite puncte de vedere. Ne-a învăţat cât de important este astăzi să fim aproape de persoane, mai ales de cei care suferă. Adesea durerile sunt inconsolabile. Multe persoane şi-au pierdut pe cei dragi ai lor. A crescut sărăcia. În enciclica Fratelli tutti răsună invitaţia Papei Francisc de a deveni aproapele unii altora. Există o frază a lui Chiara care îmi este de inspiraţie: "Iubirea este ceva activ, activism. Cere să nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru ceilalţi. Şi asta cere sacrificiu, trudă. Cere tuturor să se transforme din oameni laşi şi egoişti, concentraţi asupra propriilor interese, asupra propriilor lucruri, în mici eroi zilnici care, zi după zi, sunt în slujba fraţilor, gata să-şi dăruiască şi viaţa în favoarea lor.

Cu toate că pandemia continuă, conflictele din lume nu s-au potolit. Pacea este o condiţie foarte fragilă. Cum se construieşte fraternitatea? Unde se naşte pacea adevărată?

Şi Chiara a simţit la Trento zgomotul bombelor. A fugit în refugii. A umblat printre dărâmături. A văzut propria casă distrusă şi oameni care mureau. A plâns, a şters lacrimi şi a mângâiat. Chiara a văzut duritatea şi cruzimea războiului. A trăit sărăcia şi a voit să rezolve problemele sociale din oraşul său. În faţa ororii războiului, Chiara s-a lăsat interpelată şi în afară de a se ruga, a luat evanghelia în mână şi cu primele sale însoţitoare a trăit-o în mod serios, pornind de la testamentul lui Isus: "Ca toţi să fie una". Sunt convinsă că pacea se naşte înainte de toate în inima fiecăruia dintre noi. Numai dacă avem pacea în inimă putem să acţionăm, să fim atenţi faţă de cel care este aproape de noi, să ne deschidem la omenirea din jurul nostru. Numai aşa putem construi o fraternitate şi o pace durabilă. Altminteri, sunt numai cuvinte şi pacea, o utopie.

Dumneavoastră sunteţi arabă, palestiniană. Ce loc are Orientul Mijlociu în inima dumneavoastră? Ce vocaţie are Ţara Sfântă pentru lumea de astăzi?

Orientul Mijlociu are un loc privilegiat în inima mea. Este aşa pentru că este patria mea. Şi este aşa şi pentru multele dureri pe care aceste popoare le-au trăit şi continuă să le trăiască şi acum. Focolarul s-a deschis la Ierusalim pentru prima dată în 1977, an în care Chiara a primit Premiul Templeton pentru progresul religiilor. Mişcarea a ajuns acolo, cu intenţia de a da o contribuţie dialogului dintre persoane diferite. Am avut de-a lungul anilor multe ocazii de întâlnire care ne-au ajutat să ne cunoaştem reciproc, să stricăm atâtea ziduri şi să ne vedem, dincolo de prejudecăţi, nu duşmani, ci fii ai aceluiaşi pământ. Este un efort care continuă şi astăzi. Împreună cu creştinii, atâţia evrei şi musulmani au aderat la spiritul carismei. Ţara Sfântă are vocaţia de a ne aminti încontinuu izvorul vieţii noastre creştine şi pentru compunerea sa şi rănile istoriei, are şi vocaţia de a putea să fie pentru lume un exemplu al posibilităţii de a reface unitatea dintre diversităţi.

Mişcarea Focolarelor este probabil una din foarte puţinele exprimări ale Bisericii unde preşedinta, prin statut, va fi mereu o femeie. Femeile încă mai caută un loc al lor nu numai în Biserică, ci şi în societate. Voi, focolarele, ce experienţă aveţi în acest sens?

Este o întrebare care ar cere mult timp. Însă aş vrea să spun că problema feminină nu se referă numai la femei, ci se referă la dezvoltarea sănătoasă, dreaptă şi onestă a întregii societăţi. Papa Francisc a subliniat de mai multe ori importanţa de a implica mai mult femeile în procesele de discernământ şi de decizii. Mi se pare că se întâmplă şi în cadrul Bisericii şi în conducerea vaticană. Chiara era o femeie a lui Dumnezeu, o femeie liberă, pasionată şi curajoasă. Şi odată a spus: "Femeia are capacitatea deosebită de a şti să iubească şi de a şti să sufere. Ştie să adune din cer cea mai mare carismă care există: caritatea, care depăşeşte toate carismele, deoarece caritatea va rămâne şi în viaţa cealaltă. Caritatea trebuie s-o ducem în lume".

Deşi fiind numeroşi, prezenţa voastră este una silenţioasă. Cum aţi defini astăzi "poporul lui Chiara" şi, privind la viitor, ce notă va trebui să vă caracterizeze tot mai mult?

Îmi amintesc că la înmormântarea lui Chiara, un călugăr budist a spus: "Chiara nu aparţine numai vouă, creştinilor. Acum ea şi idealul său sunt moştenire a întregii omeniri". Cu adevărat Mişcarea s-a răspândit peste tot şi printre persoane de religii diferite, printre creştini din diferite Biserici, şi persoane cu convingeri nereligioase. Faptul de a fi silenţioşi nu mă pune în discuţie. Nu este o întâmplare că Mişcarea este numită "Opera Mariei" pentru că Maria cu tăcerea sa a acţionat în omenire. Şi Chiara spunea mereu că spiritul Mişcării nu se află atât în faptul de a face lucrurile, ci în a mărturisi cu viaţa. La întrebarea: cum aş defini "poporul lui Chiara", aş răspunde cu o imagine pe care însăşi Chiara a dat-o despre Mişcare. Este imaginea unei Sfinte Fecioare care provine din Evul Mediu care cu mantia sa învăluie castele şi biserici, artizani, călugări, episcopi şi mame de familii, bogaţi şi săraci. Ceva asemănător se poate spune despre Mişcarea noastră: Opera este ca acea mantie care adună bucăţi din Biserică şi din omenire, care a primit de la Dumnezeu darul de a face din ele o familie. Este un dar, o carismă, care este întocmai de a face să se asemene Opera cu Maria în funcţia sa maternă şi unificatoare.

(După agenţia SIR, 19 aprilie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 309.