Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Audiența generală de miercuri, 14 aprilie 2021

Cateheze despre rugăciune: 29. Biserica, maestră de rugăciune

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Biserica este o mare școală de rugăciune. Mulți dintre noi au învățat să silabisească primele rugăciuni stând pe genunchii părinților sau ai bunicilor. Probabil că păstrăm amintirea mamei sau a tatălui care ne învățau să recităm rugăciunile înainte de a merge la culcare. Acele momente de reculegere sunt adesea cele în care părinții ascultă vreo destăinuire intimă și pot să dea sfatul lor inspirat din evanghelie. După aceea, pe drumul creșterii, se fac alte întâlniri, cu alți martori și maeștri de rugăciune (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2686-2687). Face bine să-i amintim.

Viața unei parohii și a fiecărei comunități creștine este ritmată de timpurile liturgiei și ale rugăciunii comunitare. Acel dar pe care în copilărie l-am primit cu simplitate, ne dăm seama că este un patrimoniu mare, un patrimoniu foarte bogat și că experiența rugăciunii merită să fie aprofundată tot mai mult (cf. ibid., 2688). Haina credinței nu este țeapănă, se dezvoltă cu noi; nu este rigidă, crește, chiar și prin momente de criză și învieri; mai mult, nu se poate crește fără momente de criză, deoarece criza te face să crești: este un mod necesar pentru a crește intrarea în criză. Și respirația credinței este rugăciunea: creștem în credință tot atât cât învățăm să ne rugăm. După anumite pasaje ale vieții, ne dăm seama că fără credință n-am fi putut să reușim și că rugăciunea a fost forța noastră. Nu numai rugăciunea personală, ci și cea a fraților și surorilor, și a comunității care ne-a însoțit și ne-a susținut, a oamenilor care ne cunosc, a oamenilor cărora le cerem să se roage pentru noi.

Și pentru aceasta în Biserică înfloresc încontinuu comunități și grupuri dedicate rugăciunii. Unii creștini simt chiar chemarea de a face din rugăciune acțiunea principală a zilelor lor. În Biserică există mănăstiri, există conventuri, schituri, unde trăiesc persoane consacrate lui Dumnezeu și care adesea devin centre de iradiere spirituală. Sunt comunități de rugăciune care iradiază spiritualitate. Sunt mici oaze în care se împărtășește o rugăciune intensă și se construiește zi de zi comuniunea fraternă. Sunt celule vitale, nu numai pentru țesutul eclezial, ci pentru societatea însăși. Să ne gândim, de exemplu, la rolul pe care l-a avut monahismul pentru nașterea și creșterea civilizației europene, și chiar în alte culturi. Rugăciunea și munca în comunitate trimite înainte lumea. Este un motor.

Totul în Biserică se naște în rugăciune și totul crește grație rugăciunii. Când dușmanul, Cel Rău, vrea să lupte împotriva Bisericii, o face înainte de toate încercând să sece izvoarele sale, împiedicând-o să se roage. De exemplu, vedem asta în anumite grupuri care se pun în acord pentru a duce înainte reforme ecleziale, schimbări în viața Bisericii... Sunt toate organizațiile, sunt media care îi informează pe toți... Însă rugăciunea nu se vede, nu se face rugăciune. "Trebuie să schimbăm asta, trebuie să luăm această decizie care este un pic puternică...". Este interesantă propunerea, este interesantă, numai cu discuția, numai cu media, dar unde este rugăciunea? Rugăciunea este aceea care deschide ușa pentru Duhul Sfânt, care este cel care inspiră pentru a merge înainte. Schimbările în Biserică fără rugăciune nu sunt schimbări de Biserică, sunt schimbări de grup. Și când dușmanul - așa cum spus - vrea să lupte împotriva Bisericii, o face înainte de toate încercând să sece izvoarele sale, împiedicând-o să se roage, și [inducând-o să] să facă aceste alte propuneri. Dacă încetează rugăciunea, pentru scurt timp pare că totul poate merge înainte ca întotdeauna - prin inerție -, însă după puțin timp Biserica își dă seama că a devenit ca un ambalaj gol, că a pierdut axa portantă, că nu mai posedă izvorul căldurii și al iubirii.

Femeile și bărbații sfinți nu au o viață mai ușoară decât alții, dimpotrivă, au și ei problemele lor de înfruntat și, în plus, sunt adesea obiect de opoziții. Însă forța lor este rugăciunea, pe care o iau mereu din "fântâna" inepuizabilă a mamei Biserici. Cu rugăciunea alimentează flacăra credinței lor, așa cum se făcea cu untdelemnul candelelor. Și astfel merg înainte mergând în credință și în speranță. Sfinții, care adesea în ochii lumii contează puțin, în realitate sunt cei care o susțin, nu cu armele banului și ale puterii, ale media de comunicare și așa mai departe, ci cu armele rugăciunii.

În Evanghelia lui Luca, Isus pune o întrebare dramatică ce ne face mereu să reflectăm: "Când va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pământ?" (Lc 18,8), sau va găsi numai organizații, ca un grup de "întreprinzători ai credinței", toți organizați bine, care fac din binefacere, atâtea lucruri..., sau va găsi credință? "Când va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pământ?". Această întrebare se află la sfârșitul unei parabole care arată necesitatea de a ne ruga cu perseverență, fără a înceta (cf. v. 1-8). Așadar, putem conclude că lampa credinței va fi mereu aprinsă pe pământ atât timp cât va exista untdelemnul rugăciunii. Lampa adevăratei credințe a Bisericii va fi mereu aprinsă pe pământ atât timp cât va exista untdelemnul rugăciunii. Este ceea ce duce înainte credința și duce înainte sărmana noastră viață, slabă, păcătoasă, însă rugăciunea o duce înainte cu siguranță. Este o întrebare pe care noi, creștinii, trebuie să ne-o punem: Mă rog? Ne rugăm? Cum mă rog? Ca niște papagali sau mă rog cu inima? Cum mă rog? Mă rog sigur că sunt în Biserică și mă rog cu Biserica, sau mă rog un pic după ideile mele și fac ca ideile mele să devină rugăciune? Aceasta este o rugăciune păgână, nu creștină. Repet: putem conclude că lampa credinței va fi mereu aprinsă pe pământ atât timp cât va exista untdelemnul rugăciunii.

Și aceasta este o misiune esențială a Bisericii: să se roage și să educe la rugăciune. Să transmită din generație în generație lampa rugăciunii cu untdelemnul rugăciunii. Lampa credinței care luminează, care aranjează lucrurile cu adevărat așa cum sunt, dar care poate merge înainte numai cu untdelemnul rugăciunii. Altminteri se stinge. Fără lumina acestei lămpi, n-am putea vedea drumul pentru a evangheliza, mai mult, n-am putea vedea drumul pentru a crede bine; n-am putea vedea fețele fraților de care să ne apropiem și pe care să-i slujim; n-am putea lumina camera unde să ne întâlnim în comunitate... Fără credință, totul se prăbușește; și, fără rugăciune, credința se stinge. Credință și rugăciune, împreună. Nu există o altă cale. Pentru aceasta Biserica, ce este casă și școală de comuniune, este casă și școală de credință și de rugăciune.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 500.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat