Papa Francisc: Omilia din Noaptea de Paşte (3 aprilie 2021)

Femeile credeau că găsesc trupul mort ca să-l ungă, în schimb au găsit un mormânt gol. Au mers să plângă un mort, în schimb au ascultat o veste de viaţă. Pentru aceasta, spune Evanghelia, acele femei "tremurau de spaimă şi de uimire" (Mc 16,8), pline de spaimă, temătoare şi pline de uimire. Uimire: în acest caz este o teamă amestecată cu bucurie, care surprinde inima lor văzând marea piatră de la mormânt dată la o parte şi înăuntru un tânăr cu o haină albă. Este uimirea de a asculta acele cuvinte: "Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat" (v. 6). Şi apoi acea invitaţie: "El merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea" (v. 7). Să primim şi noi această invitaţie, invitaţia de Paşte: să mergem în Galileea unde Domnul Înviat merge înaintea noastră. Dar ce înseamnă "a merge în Galileea"?

A merge în Galileea înseamnă, înainte de toate, a reîncepe. Pentru discipoli înseamnă a se întoarce în locul unde pentru prima dată Domnul i-a căutat şi i-a chemat să-l urmeze. Este locul primei întâlniri şi locul primei iubiri. Din acel moment, părăsind năvoadele, ei l-au urmat pe Isus, ascultând predica sa şi asistând la minunile pe care le făcea. Şi totuşi, deşi stând mereu cu El, nu l-au înţeles până la capăt, adesea au răstălmăcit cuvintele sale şi în faţa crucii au fugit, lăsându-l singur. În pofida acestui eşec, Domnul Înviat se prezintă ca Acela care, încă o dată, merge înaintea lor în Galileea; merge înaintea lor, adică stă în faţa lor. Îi cheamă şi îi recheamă să-l urmeze, fără a înceta vreodată. Cel Înviat le spune: "Să repornim de unde am început. Să reîncepem. Vă vreau din nou cu mine, în pofida şi dincolo de toate eşecurile". În această Galilee învăţăm uimirea iubirii infinite a Domnului, care trasează cărări noi în cadrul drumurilor înfrângerilor noastre. Aşa este Domnul: trasează cărări noi în cadrul drumurilor înfrângerilor noastre. El este aşa şi ne invită în Galileea pentru a face asta.

Iată prima veste de Paşte pe care aş vrea să v-o încredinţez: este posibil de a reîncepe mereu, pentru că există mereu o viaţă nouă pe care Dumnezeu este capabil s-o repornească în noi dincolo de toate eşecurile noastre. Chiar şi din dărâmăturile inimii noastre - fiecare dintre noi ştie dărâmăturile din propria inimă - chiar şi din dărâmăturile inimii noastre Dumnezeu poate construi o operă de artă, chiar şi din fragmentele ruinate ale umanităţii noastre Dumnezeu pregăteşte o istorie nouă. El merge înaintea noastră mereu: în crucea suferinţei, dezolării şi morţii, precum şi în gloria unei vieţi care învie, a unei istorii care se schimbă, a unei speranţe care renaşte. Şi în aceste luni întunecate de pandemie îl auzim pe Domnul înviat care ne invită să reîncepem, să nu pierdem niciodată speranţa.

În al doilea rând, a merge în Galileea înseamnă a parcurge căi noi. Înseamnă a merge în direcţia contrară mormântului. Femeile îl caută pe Isus la mormânt, adică merg să comemoreze ceea ce au trăit cu El şi ceea ce acum este pierdut pentru totdeauna. Merg să reexamineze tristeţea lor. Este imaginea unei credinţe care a devenit comemorare a unui fapt frumos dar terminat, numai de amintit. Atâţia - şi noi - trăiesc "credinţa amintirilor", ca şi cum Isus ar fi un personaj din trecut, un prieten din tinereţe de acum îndepărtat, un fapt petrecut cu mult timp în urmă, când copil fiind frecventam catehismul. O credinţă formată din obişnuinţe, din lucruri din trecut, din amintiri frumoase din copilărie, care nu mă mai atinge, nu mă mai interpelează. În schimb, a merge în Galileea înseamnă a învăţa că, pentru a fi vie, credinţa trebuie să pornească din nou la drum. Trebuie să reînsufleţească în fiecare zi începutul drumului, uimirea primei întâlniri. Şi apoi să ne încredinţăm, fără prezumţia că ştim deja totul, ci cu umilinţa celui care se lasă surprins de căile lui Dumnezeu. Nouă ne este frică de surprizele lui Dumnezeu; de obicei suntem fricoşi că Dumnezeu ne surprinde. Şi astăzi Domnul ne invită să ne lăsăm surprinşi. Să mergem în Galileea ca să descoperim că Dumnezeu nu poate fi aranjat printre amintirile din copilărie ci este viu, surprinde mereu. Înviat, nu încetează niciodată să ne uimească.

Iată a doua veste de Paşte: credinţa nu este un repertoriu din trecut, Isus nu este un personaj depăşit. El este viu, aici şi acum. Merge cu tine în fiecare zi, în situaţia pe care o trăieşti, în încercarea prin care treci, în visele pe care le porţi înăuntrul tău. Deschide căi noi unde ţi se pare că nu există, te stimulează să mergi împotriva curentului faţă de regret şi faţă de acel "deja văzut". Deşi totul ţi se pare pierdut, te rog deschide-te cu uimire la noutatea sa: te va surprinde.

În afară de asta, a merge în Galileea înseamnă a merge la margini. Pentru că Galileea este locul mai distant: în acea regiune eterogenă şi variată locuiesc cei care sunt mai departe de puritatea rituală din Ierusalim. Şi totuşi Isus a început de acolo misiunea sa, adresând vestea celui care duce înainte cu trudă viaţa zilnică, celor excluşi, celor fragili, celor săraci, pentru a fi chip şi prezenţă a lui Dumnezeu, care merge să caute fără a înceta pe cel care este descurajat sau pierdut, care merge până la marginile existenţei pentru că în ochii săi nimeni nu este ultimul, nimeni nu este exclus. Acolo Cel Înviat le cere discipolilor săi să meargă, şi astăzi, ne cere să mergem în Galileea, în această "Galilee" reală. Este locul vieţii zilnice, sunt străzile pe care le parcurgem în fiecare zi, sunt colţurile oraşelor noastre în care Domnul ne precede şi se face prezent, chiar în viaţa celui care trece pe lângă noi şi împărtăşeşte cu noi timpul, casa, munca, trudele şi speranţele. În Galileea învăţăm că putem să-l găsim pe Cel Înviat pe chipul fraţilor, în entuziasmul celui care visează şi în resemnarea celui care este descurajat, în zâmbetele celui care se bucură şi în lacrimile celui care suferă, mai ales în cei săraci şi în cel care este pus la margini. Ne vom uimi cum măreţia lui Dumnezeu se dezvăluie în micime, cum frumuseţea sa străluceşte în cei simpli şi în cei săraci.

Iată, aşadar, a treia veste de Paşte: Isus, Cel Înviat, ne iubeşte fără margini şi vizitează fiecare situaţie a noastră de viaţă. El a plantat prezenţa sa în inima lumii şi ne invită şi pe noi să depăşim barierele, să învingem prejudecăţile, să ne apropiem de cel care este lângă noi în fiecare zi, pentru a redescoperi harul cotidianităţii. Să-l recunoaştem prezent în Galileele noastre, în viaţa de toate zilele. Cu El, viaţa se va schimba. Pentru că dincolo de toate înfrângerile, de rău şi de violenţă, dincolo de orice suferinţă şi dincolo de moarte, Cel Înviat trăieşte şi conduce istoria.

Soră, frate, dacă în această noapte porţi în inimă o oră întunecată, o zi care încă n-a răsărit, o lumină îngropată, un vis spulberat, deschide inima cu uimire la vestea Paştelui: "Nu-ţi fie frică, a înviat! Te aşteaptă în Galileea". Aşteptările tale nu vor rămâne neîmplinite, lacrimile tale vor fi şterse, fricile tale vor fi învinse de speranţă. Pentru că Domnul merge înaintea ta mereu, merge în faţa ta. Şi, cu El, viaţa reîncepe mereu.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 887.