Moment liric: "Rugăciune necrolog"

Îţi mulţumesc, Doamne,
Acum la ceasul plângerii tale
Că ai plecat dintre noi,
Dar fără să ne părăseşti.
Plâng la gândul şi amintirea
Faptelor şi cuvintelor tale,
Pentru că ni le-ai împărtăşit,
Dar te-ai despărţit de ele.
Cum să nu-ţi mulţumesc acum
Că te-ai născut, iubindu-mă astfel
Mai înainte de a mă naşte eu?
Cum au fost îngrijoraţi sfinţii tăi părinţi
Ştiindu-te rătăcit,
Neştiindu-te aflat în casa Tatălui,
Ascultându-i şi întrebându-i pe cărturari.
Plâng şi-ţi mulţumesc că ai îndurat
Patima ispitirilor pentru mine,
Tu atât de drept, dar atât de încercat!
Cum să nu-ţi plâng acum moartea şi pieirea ta
Aducându-mi aminte de cuvântul fericirilor?
Cine le va mai rosti aşa cum ai făcut-o tu?
Dar de ucenicii tăi cine va mai avea grijă?
Cine îi va mai strânge în jurul său,
Cine îi va mai mustra, îndrepta, felicita?
Răvăşiţi sunt ei ca oile fără păstor,
Dezolaţi şi întristaţi de plecarea ta
Fără nici o logică omenească.
Plâng cu tine, o, Mamă a cuvântului
Rostit de Tatăl cu tandreţe.
O Mamă Marie, de aş putea înţelege
şi simţi măcar un dram
Din suferinţa pe care ţi-a provocat-o inimii tale
Lovitura necruţătoare a sabiei.
Stropiţi lacrimi ale mele pământul
Pe care paşii lui l-au binecuvântat.
Lacrimi ale mele curgeţi
Şi uniţi-vă cu marea pe care
Braţul său gingaş a potolit-o.
Cum ai fost tu atât de bun cu noi toţi
Iar noi cum te-am răsplătit în necredinţa noastră?
Cum să nu mă tângui cu durere
La pierderea pe care ne-ai provocat-o
Plecând dintre noi?
Cui i-ai lăsat pe paralitici, şchiopi, orbi, leproşi,
Dar mai ales cui i-ai lăsat pe cei posedaţi
De demon sau legiuni?
Nu vreau să mai pot nimic,
Decât să-i mai văd odată chipul luminos. Atât.
Măcar o singură dată.
Îmi vine să strig şi acum:
Doamne, fiul lui David, miluieşte-mă pe mine!
Căci cine mă va salva de disperarea provocată
De plecarea ta atât de nelalocul ei?
Doamne cel blând şi milostiv şi tandru,
Trupul, mintea şi sufletul meu
Sunt amestecate în acelaşi vas
Al durerii şi disperării.
Cerule care l-ai adăpostit
În nopţile de veghe şi rugă,
Crapă-te în două,
Cum sfâşiată este
Catapeteasma Templului.
Să nu mă mângâiaţi zori ai zilei,
Steaua dimineţii să mă găsească nemângâiat.
Ca mamele pruncilor ucişi de Irod,
Gândurile şi simţurile mele
Sunt învolburate de durere!
O, cerule cu stele, o, noapte, o, zi,
Fiţi binecuvântate
Că l-aţi cuprins în viaţă pe Domnul!
O, cerule cu stele, o, noapte, o, zi,
Fiţi blestemate că i-aţi cunoscut moartea!
Piatra de mormânt să nu-i fie prea grea,
Ca îngerii să-l poată vizita la ceasul potrivit.

Leonard Netedu

lecturi: 665.