650 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Siret

Fiind preocupat cu multe studii, am omis o dată importantă din această lună: 9 martie, când s-au aniversat 650 de ani de la înfiinţarea primei episcopii catolice din nordul teritoriului actual al Diecezei de Iaşi. E vorba de Episcopia de Siret, a cărei înfiinţare este strâns legată de evenimentele care s-au derulat în Europa în secolul al XIV-lea. În anul 1354, turcii intră în Europa, cucerind oraşul Galipoli, poarta Orientului, iar în 1360 cade Adrianopolul. Pericolul otoman a făcut ca nu numai statele catolice să-şi strângă forţele la strigătul papilor, ci chiar şi ţările de dincolo de Dunăre. În acest context, în anul 1369, împăratul Bizanţului, Ioan al V-lea Paleologul, aflându-se la Roma, abjură schisma şi a acceptat unirea cu Biserica Catolică, recunoscând primatul papei pentru că avea nevoie de sprijinul occidentalilor împotriva turcilor. Acest fapt a generat un curent unionist, care s-a răspândit în multe ţări ale Europei de Est. În Bulgaria, promotoarea unirii Bisericilor a fost doamna Ana, soţia lui Straşimir; în Moldova acest curent a fost susţinut de Margareta Muşata, iar în Muntenia de doamna Clara.

În Moldova, evenimentele politice au generat acelaşi curent de apropiere, de alianţă cu forţele mari catolice. Voievodul Bogdan nu era în relaţii bune cu regele maghiar şi de aceea caută sprijinul Poloniei, ţară cu care se învecina direct prin cucerirea Galiţiei de către Cazimir, în anul 1340. Pe de altă parte, şi Polonia căuta prietenia Moldovei pentru a avea cale liberă spre porturile de la Marea Neagră şi Crimeea, unde să-şi desfacă mărfurile. Drumurile comerciale ale Moldovei străbăteau ţara de-a lungul, venind din Polonia (Lvov, Cameniţa) şi îndreptându-se spre Chilia, Cetatea Albă şi, peste Siret, către Brăila.

În acest cadru, orientarea spre catolicism a fost promovată de misionarii franciscani care făceau parte din Vicariatul Ruteniei, cu centrul la Lvov. Aceştia, împreună cu călugării dominicani, se ocupau cu apostolatul în provinciile poloneze şi ungureşti. Mănăstirea cea mai veche a franciscanilor, aparţinând de Lvov, este cea din Siret, unde în 1340 au fost înmormântaţi "doi martiri printre tătari: Blasiu şi Marcu". Oraşul Siret avea să aibă un rol important şi din punct de vedere politic, deoarece urmaşul la tron al lui Bogdan a fost Laţcu (1365-1373), care a mutat capitala Moldovei de la Baia la Siret. El a favorizat catolicismul, considerând că îl avantajează din trei direcţii: îl protejează de expansionismul maghiar, are mult de câştigat apropiindu-se de Polonia şi poate apela oricând la papa, în care găsea mereu un apărător.

Laţcu a dorit generalizarea ritului latin în Moldova şi pentru aceasta trimite la Roma doi mesageri cu o scrisoare în care prezintă Papei Urban al V-lea (1362-1370) dorinţa sa şi a poporului de a îmbrăţişa credinţa catolică. Mai mult, propune ca oraşul Siret să fie sediul unei episcopii catolice, să se trimită noi misionari, iar episcop să fie numit Andrei de Cracovia. La 24 iulie 1370, papa scrie arhiepiscopului de Praga şi episcopilor de Breslau şi Cracovia ca să cerceteze cazul, iar dacă totul este în ordine să primească din partea domnului şi a acelora care doresc jurământul de fidelitate în credinţă, să declare oraşul Siret ca reşedinţă episcopală, să transforme una din biserici în catedrală şi să-l sfinţească ca episcop pe Andrei de Cracovia. Cel care a dus la îndeplinire cele de mai sus a fost episcopul de Cracovia, Florian, care la, 9 martie 1371, l-a consacrat pe Andrei Jastrzebiec episcop de Siret. În ziua de 25 ianuarie 1372, Papa Grigore al XI-lea (1371-1378) îl felicită pe voievodul Laţcu şi îl încurajează pentru a depăşi conflictele care s-au iscat cu mişcarea antiunionistă din Moldova. Aceste tensiuni nu au durat mult deoarece domnul a murit în anul 1373, fiind înmormântat în cripta bisericii din Rădăuţi, alături de tatăl său.

Episcopia de Siret depindea direct de Sfântul Scaun, dar din anul 1412, când s-a înfiinţat Arhiepiscopia de Lvov, îi devine sufragană. Hotarele ei erau identice cu cele ale Moldovei, cu toate că activitatea propriu-zisă s-a desfăşurat doar în partea nordică. Juridic, cuprindea şi mult din teritoriul Episcopiei Cumanilor, dar aici nu mai exista o adevărată organizare.

După moartea lui Laţcu, în Moldova urmează o perioadă confuză. Nici măcar persoana urmaşului la tron nu se cunoaşte bine. Se admite că a domnit Costea (cca. 1373-1375), care era căsătorit cu Margareta Muşata. Fiul lor, Petru, a domnit apoi 16 ani (1375-1391) şi a mutat capitala Moldovei la Suceava. În acest timp, doamna Margareta a chemat, în anul 1377, mai mulţi călugări dominicani din Ungaria şi le-a clădit o biserică la Siret, lângă mănăstirea franciscanilor.

Episcopul Andrei, primul de Siret, a fost transferat în anul 1388 ca episcop de Vilnia. Succesorul său a fost Ioan Sartorius, care se intitula: "Ioan, din pronia dumnezeiască, episcop de Siret şi sufragan de Cracovia, vicar peste tot Ierusalimul şi în valea Iozafat, penitenţiar al domnului papă şi duhovnic al domnului rege şi al reginei Poloniei". După moartea acestuia, în 1394, Papa Bonifaciu al IX-lea (1383-1404) l-a numit în ziua de 8 iunie pe Ştefan Martini, căruia i se impune să stea la Siret. Însă nu peste mult timp îl întâlnim, ca şi pe succesorul său, episcop auxiliar de Cracovia.

În anul 1412, după moartea episcopului Ştefan, cum am specificat deja, centrul mitropoliei latine se mută la Lvov, iar Episcopia de Siret devine sufragana noii mitropolii. Mai mult, domnul mută capitala Moldovei la Suceava, iar Siretul scade din importanţă.

În contextul tulburat al anului 1413, la 5 martie, antipapa Ioan al XXIII-lea (1410-1415) l-a numit ca episcop de Siret pe Nicolae Venatoris, care nu a fost pe placul dominicanilor. Ministrul lor general l-a propus papei pe Toma Gruber, care a fost numit la 31 iulie acelaşi an. Pentru limpezirea multor situaţii anormale care se consemnau la nivelul universal al Bisericii şi în tendinţa de unire caracteristică acelor timpuri, a fost convocat un conciliu ecumenic, care a avut loc la Constanţa (Konstanz - Elveţia) în anii 1414-1418. Deşi au fost prezenţi la acest sinod şi reprezentanţi din Ţările Române, problema unităţii religioase din Moldova nu a fost dezbătută. Ultimul episcop de Siret a fost franciscanul Ioan, care a fost numit la 29 iulie 1434. Apoi au fost numiţi şi alţi episcopi cu titlul "de Siret", dar nu au păstorit comunitatea catolicilor din acea zonă, mai ales că în anul 1418 fusese înfiinţată o altă episcopie în zonă: Episcopia Catolică de Baia.

Pr. Alois Moraru

*

Episcopii de Siret

• Andrei Jastrzebiec, 9 martie 1371 - 12 martie 1388

• Ioan Sartorius, 1388 - 1394

• Ştefan Martini, 8 iunie 1394 - 10 ianuarie 1412

• Nicolae Venatoris, 5 martie 1413 - 29 iulie 1418

• Toma Gruber, 31 iulie 1413 - 1420

• Ioan al II-lea, 4 septembrie 1420 - 8 ianuarie 1422

• Ioan al III-lea, 29 iulie 1434 - ? 1438

• Petru Crisper, 1438 - ? 1457

• Ioan al IV-lea, Kemulem, 1457 - 1471

• Petru al II-lea, de Insula, 1476 - ?

• Simon Dobriolanus, 1484 - 1497

• Toma Batscha, 1497 - ?

• Mihai Marynowski, 1510 - 1515

lecturi: 877.