Speranţa Irakului în zâmbetul unei fetiţe

de Massimiliano Menichetti

"Pentru noi a fost ca o trezire dintr-un coşmar, nu ne credeam ochilor, ţara poate cu adevărat să se ridice". Se cuprinde în aceste cuvinte simple speranţa unui întreg popor, cel irakian, care l-a îmbrăţişat pe papa de la cinci la opt martie. Imaginea acestei călătorii este sculptată într-o fotografie de la Mosul, cea care a fost capitala lui Isis, unde ruinele sunt scrijelite de mii de gloanţe, unde privind biserici, case, moschei distruse şi vandalizate, se atinge violenţa luptelor, furia omului care distruge, calcă în picioare, îl elimină pe fratele său.

În acel context, unde oroarea a părut să prevaleze, papa a fost salutat de cântarea copiilor care agitau ramuri de măslin. Alţii, mai departe de acea întâlnire, se jucau pe o esplanadă neasfaltată; asfaltul a rămas numai pe străzile centrale. O fetiţă de patru, cinci ani, îmbrăcată cu o hăinuţă roşie cu flori şi o pereche de şlapi, se desparte de micul grup de colegi şi merge prin spate. În mod inconştient se opreşte în faţa picioarelor unui militar. Îl priveşte parcurgând cu ochii toată figura sa, de la picioare până la cap.

Militarul cu grenade la brâu, cască, ochelari pentru a se proteja de soare, îşi apleacă gâtul şi întâlneşte privirea micuţei, cu faţa murdară de pământ ca şi restul corpului. În spatele lor ruinele a ceea ce erau case. Privirile se intersectează în pofida lentilelor închise la culoare, omul mângâie micuţa pe cap şi o ridică. Ea explodează într-un zâmbet, pe care în clipa următoare el îl întoarce înapoi. În acea imagine este tot prezentul şi viitorul Irakului.

O călătorie memorabilă cea a Papei Francisc, primul papă care pune piciorul în ţara lui Abraham. A încurajat şi a întărit în credinţă comunitatea creştină, care împreună cu musulmanii şi cu minorităţile prezente, precum yazidi, a văzut suferinţe inefabile. O călătorie istorică prin puntea trasată cu şiiţii după aceea cu sunniţii la Abu Dhabi, prin primirea pe care a primit-o, dar mai ales prin lumina de bine şi răscumpărare pe care a dus-o într-un loc devastat de război, de violenţe şi de persecuţiile provocate de Isis, şi care acum trăieşte rănile sărăciei şi pandemiei de covid-19.

Ceea ce uimeşte este militarizarea: peste tot oameni în organizare de război, cu veste antiglonţ, centuri cu grenade, căşti cu viziere de precizie şi arme grele; zeci de pick-up de-a lungul străzilor cu mitraliere, care armate şi blindate. De-a lungul străzilor, în timp ce trece cortegiul papal, persoanele neautorizate stând la margini cu steguleţe şi pancarte, erau departe la zeci de metri cu mâinile la spate. Multe steaguri vaticane, galbene şi albe, care fluturau de-a lungul zidurilor cu sârmă ghimpată la Bagdad, Nassirya, Ur, Mosul, Qaraqosh, Erbil.

Irakul a îndurat în 2020 circa o mie patru sute de acţiuni teroriste, locul de muncă este greu de găsit, dificultăţile economice sunt o realitate dramatică, însă ţara nu este numai asta, deşi aceasta este naraţiunea care prevalează, adesea unica. O relatare care nu lasă spaţiu celui care-l ajută pe celălalt, celui care se angajează pentru o realitate făcută din împărtăşire şi reconstrucţie.

Călătoria papei a aprins o lumină diferită asupra ţării şi pentru prima dată după decenii s-a vorbit despre Irak şi în termeni pozitivi, de primire, de perspective, de viitor. Creştini şi musulmani au încredinţat Papei Francisc propriile suferinţe, dar şi propria credinţă, propria forţă, voinţa de a rămâne, repunând pe picioare o ţară care în trecut a fost leagăn de civilizaţii antice şi exemplu de convieţuire paşnică. Toţi au ascultat ceea ce au definit "cuvintele mari" rostite de un om înţelept.

Creştinii s-au întâlnit în rugăciune cu succesorul lui Petru, devenind o lumină pentru întreaga lume. Un popor concret, marcat de istorii de suferinţă inefabilă, care încearcă să învingă ura şi nu acceptă să devină un rezervor de teroare şi fundamentalism. Papa a adus un ferment nou, într-o realitate obişnuită să se simtă relatată cu culori întunecate şi aducătoare de moarte. La Bagdad unde ziduri şi perimetre blindate protejează credincioşii din biserici şi moschei, clădirile semi-locuite se alternează cu pieţe luminate de sărbătoare şi cartiere foarte sărace, unde arhitectura arată discontinuitatea stilurilor şi crăpăturile luptelor.

Papa Francisc a amintit martirii, condamnând orice formă de fundamentalism, s-a unit cu comunitatea creştină şi cu fiecare persoană care a suferit şi continuă să sufere. În pofida pandemiei, familii întregi s-au adunat în spatele blindatelor chemate să formeze cordoane şi separări, pentru a vedea chiar numai o clipă pe "omul păcii" venit de departe. La Ur a caldeenilor, unde s-a ţinut aşteptata întâlnire interreligioasă, vântul pustiului sufla printre plasele de protecţie puse de-a lungul drumului de la aeroportul din Nassirya. Aici, unde tradiţia arată casa lui Abraham, în spatele căreia se înalţă una din cele mai mari Ziggurat din lume, s-au văzut stelele de pe cer în plină zi, firmamentul pe care papa l-a indicat ca busolă, pentru a merge pe pământ, pentru a construi parcursuri de întâlnire, dialog şi pace.

Cei prezenţi au vorbit despre "întâlnire extraordinară, inimaginabilă", aducând mulţumire lui Dumnezeu în diferite limbi. Sunt de neuitat bucuria şi emoţia comunităţii din Qaraqosh, unde majoritatea locuitorilor sunt creştini. Papa a ascultat rănile şi mărturia de credinţă a celui care a văzut cum au fost ucişi de Isis: copii, soţii, fraţi. A auzit cerând iertare pentru asasini. Aici, pe feţele bătrânilor şi tinerilor, îmbrăcaţi de sărbătoare, au coborât lacrimile când papa a ritmat cuvintele "Nu sunteţi singuri".

Salutul de speranţă al Irakului adresat papei a devenit vizibil pe marele stadion din Erbil, în Kurdistanul irakian, unde atâţia irakieni şi sirieni au găsit refugiu. Peste 10.000 de persoane, venite din toate părţile ţării, s-au rugat cu Papa Francisc, aşteptând în reculegere şi tăcere, cu o nouă speranţă în inimă: că un Irak diferit este posibil.

(După Vatican News, 16 martie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 806.