Gânduri de 8 martie: Mama şi gardul de la poartă

O luasem încet-încet spre casă conducând maşina cu atenţie, dar şi oarecum distrat de gândurile care îmi treceau prin minte. Se activase ceea ce psihologii numesc "memoria involuntară". Privind câmpurile, dealurile şi linia orizontului, fără să vreau imaginaţia mă purta în anii copilăriei. Îi vedeam pe fraţii mei, pe mama şi pe tata, cum ne trezeam de dimineaţă şi mergeam la câmp. Ce bună era mămăliga cu supă şi cu ceapă, pe care, în combinaţie cu sudoarea şi durerea de şale, o mâncam cu mare poftă la prânz. Atunci totul avea gust! Mă şi gândeam la acele vremuri când am plecat pentru prima dată de acasă. Câte lacrimi i-au mai curs mamei! Şi cât de tare se ţinea! N-ar fi vrut să văd cum i se sfâşie inima ştiind că mi-a venit vremea să plec să-mi fac un rost. M-a petrecut cu privirea de pe gardul de la drum până când nici eu n-am mai văzut-o, dar nici ea nu m-a mai văzut. O scenă care s-a repetat de sute şi poate de mii de ori, ori de câte ori am revenit sau am plecat de atunci de acasă. Mama e mamă şi nu se plictiseşte niciodată, chiar dacă e nevoită să facă acelaşi gest la infinit.

Printre formele de relief care mi se strecurau prin parbrizul maşinii, mintea mi-a zburat la ea, la mama, la cea care mi-a dat viaţă, care m-a educat, care m-a învăţat primele rugăciuni şi care m-a pus să repet până am învăţat bine "Bună ziua!", pe care să-l spun ca salut oamenilor, "să nu cumva s-o fac de ruşine". O şi vedeam sprijinită pe gardul de la poartă, aşteptând ca unul dintre noi să intrăm cu maşina în capul uliţei. Aşa ne aştepta de câţiva ani, de când a rămas fără animale şi de când a dat la asociaţie bucăţile de pământ de la câmp.

Pe bancheta din spate aveam un tort. Era mai mic, pentru că de la o vârstă oricum nu mai merge cum mergea. Era mai mult simbolic! Un tort şi un mare buchet cu flori, pe care aveam să i le ofer pentru că era 8 martie. Ea încă ţine la asta şi ar suferi mult să nu-i facem o vizită sau măcar să o sunăm într-o astfel de zi. Iar dacă îi oferim şi un cadou, nu se supără!

8 martie, Ziua Mamei, aşa am crescut, aşa ne-am obişnuit şi cred că aşa e frumos, să aibă şi mama o zi a ei. Cu posibilităţile care sunt astăzi, de a merge în lumea întreagă, s-au golit satele şi oraşele de tineri. Să duci un tort şi un buchet de flori părinţilor singuri acasă de multe ori trebuie să apelezi la anumite firme specializate în astfel de evenimente. Eu prefer să merg personal, pentru că încă mai am şansa să fiu în ţară...

În sfârşit, după vreo oră de mers, mi-am adunat gândurile, am repetat o formulă nouă pe care să i-o spun când îi ofer florile şi tortul şi iată-mă în faţa porţii. Doar că mama, aşa cum era de obicei, de data aceasta nu mai era. Că m-am şi speriat! Ce s-o fi întâmplat?!?

Am intrat în curte, apoi în casă. Totul era deschis, dar ea nu răspundea de nicăieri. Emoţia mi-a crescut şi mai mult. Mă şi aşteptam s-o găsesc pe jos sau în pat, simţindu-se rău. Doar că ea era la o vecină. Văzuse că abia şi-a vopsit gardul şi s-a dus să-i ceară un rest de vopsea: "Că poate vine şi la ea vreun copil de 8 martie, să nu găsească gardul murdar..."

Ce ţi-e şi cu grija asta din partea mamei! Dar aşa e ea, să fie bine când vine copilul acasă... Ca să nu mai spun că din cuptor, ţinută încă la cald, a scos o oală cu sarmale: "Poate vine cineva de 8 martie, să aibă cu ce să-l servească!"

Şi uite aşa, acolo unde mă pregăteam să merg eu cu un cadou din partea mea, m-am trezit că mai mult mi-a oferit ea decât eu ei. Asta e mama! Când nu o găsesc la gard, sigur îmi pregăteşte sosirea cu câte ceva bun. Aşa cum a făcut mereu...

Mulţumesc, mamă! Mulţumesc pentru ceea ce eşti pentru mine, pentru lume, pentru tot ceea ce reprezintă mama în general. Cum ar arăta lumea fără mame în ea?!? Atât timp cât va mai putea să iasă la gardul de la poartă, cât timp o voi mai găsi acolo, voi face parte din rândul celor care încă se bucură că mai au mamă. Iar atunci când nu mă va mai aştepta nimeni la poartă, voi şti că trebuie să-mi amintesc mereu de vremurile când mă aştepta şi sigur voi înălţa o rugăciune pentru ea...

Pr. Felician Tiba

lecturi: 1898.