Şcoala care ne trebuie

Familia are rolul principal în educaţia pentru viaţă a copiilor. Acest lucru îl precizează cu fermitate Conciliul Vatican II: "Părinţii, deoarece au dat viaţă copiilor lor, au obligaţia foarte gravă de a-i educa, şi de aceea trebuie consideraţi primii şi principalii lor educatori" (Gravissimum educationis, 3).

Educaţia sexuală a copiilor şi tinerilor este un drept şi datorie fundamentală a părinţilor, trebuie să se realizeze întotdeauna sub îndrumarea lor plină de grijă, fie în sânul familiei, fie în centrele de educaţie alese şi controlate de ei.

În faţa unei culturi care "banalizează" în mare parte sexualitatea umană, deoarece o interpretează şi o trăieşte în mod reductiv şi sărăcit, legând-o în mod exclusiv de trup şi de plăcerea egoistă, slujirea educativă a părinţilor trebuie să insiste cu fermitate asupra unei culturi sexuale care să fie într-adevăr şi în mod deplin personală: sexualitatea, de fapt, este o bogăţie a întregii persoane - trup, sentiment şi suflet - şi manifestă semnificaţia sa intimă în a conduce persoana la dăruirea de sine în iubire (FC 37).

Şcoala vrea astăzi să ia locul părinţilor propunând introducerea orei de educaţie sexuală, fără a preciza concret programele, fără a face dovada asigurării resursei umane specializate.

Însă, în virtutea principiului subsidiarităţii, şcoala este în serviciul familiei. Şcoala trebuie să respecte acest principiu şi, atunci când cooperează la educaţia sexuală, trebuie să ţină cont de exigenţele unei educaţii integrale în spiritul moralei creştine, care îi animă pe părinţi. Nu are nimeni dreptul să intervină cu brutalitate în dezvoltarea personalităţii copiilor din punct de vedere afectiv, emoţional, spiritual, propunând tematici care incită spiritele, generează conflicte, pervertesc suflete.

Asociaţia Familia şi Viaţa, având o bogată experienţă de lucru cu adolescenţi şi tineri, susţine tematici de educaţia sexuală ce contribuie la formarea copiilor pentru cunoaştere de sine, înţelegerea noţiunilor de pudoare, temperanţă, autocontrol şi abstinenţă, respect de sine şi de ceilalţi, subliniind totdeauna riscurile la care se expun copiii printr-un stil de viaţă libertin, permisiv şi imoral.

Dacă se vor trece aceste graniţe printr-o aşa-zisă educaţie sexuală în şcoli, cu siguranţă nu se va rezolva problema mamelor minore, a relaţiilor sexuale premature sau a bolilor cu transmitere sexuală. E o nevoie acută de a interveni printr-o educaţie graduală, sistematică, astfel încât să creştem copii şi tineri care să devină capabili să întemeieze familii sănătoase, la timpul potrivit.

În acest sens şi părinţii trebuie ajutaţi să înţeleagă că trebuie să se opună cu tărie la o anumită formă de informare sexuală, ruptă de principiile morale şi atât de răspândită, care nu ar fi altceva decât o iniţiere prematură a copiilor la experimentarea sexualităţii, fapt care ar duce la pierderea inocenţei şi seninătăţii şi poate deschide calea către viciu.

Maria Gherghel

* * *

Sănătate sexuală sau sexualitatea sănătoasă? Părinţii alături de copii în actul educaţional

Educaţia sexuală în şcoli şi paradoxul educativ

Biserica Catolică din România susţine necesitatea acordului părinţilor pentru orele de educaţie sexuală

lecturi: 728.