1884 - 15 februarie - 2021: 137 de ani de la sfinţirea Catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti, "catedrala fără turn"

Încă de când am fost prima dată la Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, în urmă cu 30 de ani, am căutat să ajung acolo căutând turnul bisericii. Mergând pe jos de la Gara de Nord pe direcţia indicată de unii trecători pe care i-am întrebat, m-am tot uitat spre capătul străzilor cu speranţa că voi zări "turnul", care după cunoştinţele mele trebuia să fie nelipsit de lângă un lăcaş de cult. În cele din urmă am ajuns la catedrala catolică bucureşteană şi am constatat că nu are turn. Am crezut că nu este finalizată, dar citind istoricul construcţiei ei, care era afişat chiar pe unul dintre pereţii din partea nordică, am înţeles că fusese ridicată şi sfinţită cu mai mult de un secol în urmă. Şi iată că astăzi se împlinesc 137 de ani de la sfinţirea ei, în ziua de 15 februarie 1884, dată uşor de reţinut pentru că este şi anul fondării Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.

Sigur, dacă mergem astăzi de la Gara de Nord spre Catedrala "Sfântul Iosif" ne putem ghida după un turn, care este mult mai mare şi disproporţionat faţă de naosul bisericii, edificiu care nu-şi găseşte locul lângă un spaţiu sacru, ales şi cumpărat în urmă cu 149 de ani de ierarhul catolic din Bucureşti. Până la data de 27 aprilie 1883, teritoriul Arhidiecezei de Bucureşti s-a aflat sub jurisdicţia episcopiilor catolice de Tomis, Milcov, Severin, Argeş, Bacău, Sofia şi Nicopole. Aşa cum urma să se întâmple peste 427 de zile şi pentru Biserica Catolică din Moldova, Papa Leon al XIII-lea, prin bula apostolică "Praecipuum munus", a separat Vicariatul Apostolic al Valahiei de Episcopia de Nicopole, iar Vicariatul Valahiei a devenit Arhiepiscopia de Bucureşti, cu sediul la Bucureşti, Prin acelaşi document papal, episcopul Ignaţiu Paoli, care din anul 1870 era episcop de Nicopole şi administrator apostolic al Valahiei, a fost numit arhiepiscop de Bucureşti. Patroană a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti a fost aleasă Preasfânta Fecioară Maria, Neprihănit Zămislită, mister marian proclamat cu 29 ani mai devreme, la 8 decembrie 1854.

Primul ierarh al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Preasfinţitul Ignaţiu-Felix Paoli, s-a născut la 25 iulie 1818, fiind originar din Provincia Florenţa, Italia. În anul 1843, a intrat în Ordinul Pasioniştilor, a fost sfinţit preot în anul 1859, după care a activat în Italia, Franţa, Anglia, Irlanda şi Statele Unite ale Americii. La 19 august 1870, Papa Pius al IX-lea (1846-1878) l-a numit episcop de Nicopolis ad Hystrum şi administrator apostolic al Valahiei, cu reşedinţa la Bucureşti, la Biserica Bărăţia. Aşa cum l-au caracterizat unii colaboratori, "pentru construirea catedralei şi-a dovedit marile sale calităţi de om providenţial, adevărat păstor, bărbat încercat şi harnic. Experienţa sa umană şi pastorală, alături de calităţile administrative au fost considerentele de care a ţinut seamă Papa Leon al XIII-lea, atunci când l-a numit ca arhiepiscop de Bucureşti, la 27 aprilie 1883".

Opera cea mai impunătoare a arhiepiscopului Paoli este Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, construită în perioada 1873-1884 şi sfinţită în ziua de vineri, 15 februarie 1884. Construcţia catedralei a început în vara anului 1873, după ce, la 17 iulie, Primăria Bucureşti a eliberat autorizaţia de construcţie. Planurile au fost realizate de arhitectul vienez Friederich von Schmidt, optând pentru stilul romanic, cu elemente gotice, având următoarele dimensiuni: 40 m lungime, 20 m lăţime şi 22 m înălţime. Iniţial, lucrările de construcţie au fost coordonate de călugărul arhitect Alfons Zegers, din Dublin, piatra de temelie fiind sfinţită în toamna anului 1875. Patron al catedralei a fost ales Sfântul Iosif, soţul Preasfintei Fecioare Maria. Dintre alte realizări notabile, amintim: deschiderea primului Seminar pentru formarea clerului diecezan (toamna anului 1870) şi încoronarea primului rege al României, Carol I (10 mai 1881). Aflându-se la Viena, pentru a face colecte necesare finalizării catedralei din Bucureşti, arhiepiscopul a murit în ziua de 27 februarie 1885. Aduse în ţară, osemintele sale pământeşti au fost înhumate în capela "Sfânta Ana" din Cimitirul Bellu-catolic.

Aşadar, în ziua consacrării ei, 15 februarie 1884, în cadrul Sfintei Liturghii pontificale prezidată de către arhiepiscopul Ignaţiu Paoli, Catedrala romano-catolică "Sfântul Iosif" din Bucureşti nu era finalizată, chiar dacă era terminată. Deşi nu părea împovărat de numărul anilor (doar 66), dar probabil simţindu-se epuizat de atâta muncă, Preasfinţitul Paoli a fost inspirat să consacre altarul adus din Roma, în octombrie 1883, şi să sfinţească catedrala la care a trudit aşa de mult în plină iarnă şi chiar în zi de vineri.

După împlinirea visului său, Preasfinţitul Paoli i-a scris, în ziua de 19 februarie 1884, nunţiului apostolic de la Viena, Mons. Vannutelli, un mare binefăcător al catedralei: "Vin de prin sate, în grupuri, pentru a vedea noua biserică, fac semnul crucii şi se roagă, plângând ca nişte copii. Niciunul nu iese afară fără a depune obolul pentru terminarea bisericii. Unii exclamă cu voce tare, pentru a fi auziţi: «Asta este sfânta Biserică Romană. Fiind şi noi romani, aceasta este biserica noastră!»". Inaugurarea solemnă din ziua de 15 februarie 1884 a fost "un adevărat eveniment, glorios pentru sfânta noastră religie, şi de o maximă importanţă pentru relaţiile noastre cu acest guvern... (...) Cu două ore înainte de ceremonie, atmosfera deveni încărcată şi începu să ningă cu fulgi mari. Cu toate acestea, cu o oră înainte de începerea ceremoniei solemne, biserica era înţesată de lume, astfel încât, mai bine de jumătate din cei sosiţi au trebuit să rămână pe afară. Locurile de onoare, scaunele şi băncile erau rezervate de câteva zile. Floarea aristocraţiei româneşti de la Bucureşti a ţinut să fie de faţă. Ceea ce ne interesa în primul rând era asistenţa oficială. Era prezent întregul corp diplomatic. Apoi, guvernul era reprezentat de următorii: preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, ministrul de externe, cel de finanţe, primarul oraşului, prefectul poliţiei, primul adjutant de infanterie al regelui precum şi mulţi alţi ofiţeri şi funcţionari publici, astfel încât se poate reţine acest fapt ca pe o recunoaştere a ierarhiei catolice". Ministrul Mihai Kogălniceanu a rămas impresionat de măreţia catedralei, spunând de la tribuna Parlamentului Regatului României că "este cel mai frumos edificiu religios care există în România".

Ziua de 15 februarie 1884 a fost considerată de arhiepiscopul Ignaţiu Paoli drept "cea mai fericită zi din viaţă". Ierarhul bucureştean era ca "un om care şi-a fixat un gând, l-a urmărit cu multă tenacitate, a luptat cu aşa de multe piedici, cu încredere neîntreruptă în ajutorul Providenţei, a ajuns să trăiască ziua împlinirii, a inaugurării şi consacrării catedralei".

În anii următori s-au efectuat ample lucrări de împodobire a Catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti: în anul 1888 au fost executate şi montate cele două altare secundare şi cele 14 staţiuni de la Calea Sfintei Cruci, stâlpii şi coloanele din interior au fost îmbrăcaţi în stucomarmură, iar soclul pereţilor în stucolustru şi au fost executate băncile şi scaunele din prezbiteriu; în anul 1889 a fost instalat sistemul de încălzire cu aer cald; în anul 1892 a fost adusă de la Paris şi montată prima orgă a catedralei etc. Date fiind aceste dotări necesare bunei funcţionări a catedralei, în ziua de 29 ianuarie 1895, arhiepiscopul Otto Zardetti a înfiinţat Parohia Catedralei "Sfântul Iosif", catedrala devenind şi biserică parohială. Primul paroh a fost preotul Iosif Baud (până în 1911), fiind urmat de celebrii parohi şi canonici Carol Auner (1911_1932) şi Iosif Schubert (1932_1950). E bine să amintim că, încă din 13 ianuarie 1887, Congregaţia "De Propaganda Fide" a aprobat documentul de înfiinţare a Capitulului canonicilor Catedralei "Sfântul Iosif". Numărul canonicilor titulari era fixat la şase, decretul permiţând şi numirea unor canonici "onorari".

Anii au trecut şi catedrala nu a beneficiat de un turn nici până în ziua de astăzi. Încă din anul 1885, trei donatori s-au oferit să doneze trei clopote necesare catedralei, care au fost instalate pe o schelă provizorie lângă lăcaşul de cult. În urma aceste donaţii, noul arhiepiscop de Bucureşti, Paul-Iosif Palma, numit la 19 mai 1885, şi-a propus ca după ce va termina interiorul catedralei să clădească două turnuri, în ambele părţi ale frontispiciului lăcaşului de cult. L-a abordat din nou pe arhitectul Friedrich Schmidt, care a oferit planurile şi desenele în luna mai a anului 1887. Întrucât erau necesare noi investiţii în catedrală, proiectul ridicării turnurilor a fost amânat.

Întrucât turnurile n-au fost înălţate nici sub coordonarea arhiepiscopului Paul-Iosif Palma (19 mai 1885 - 2 februarie1892), nici a episcopului Constantin Costa (2 februarie 1892 - iulie 1892) - administrator apostolic, nici a canonicului Vasile Laureri (iulie 1892 - 14 ianuarie 1894 ) - administrator apostolic, nici a arhiepiscopului Otto Zardetti (14 ianuarie 1894 - 25 aprilie 1895), nici a episcopului Dominic Jaquet (26 iunie 1895 - 31 martie 1896) - administrator apostolic, nici a arhiepiscopului Francisc Xaveriu von Hornstein (31 martie 1896 - 3 iunie1905), nici a arhiepiscopului Raymund Netzhammer (16 septembrie 1905 - 15 iulie 1924), în anul 1925, când s-a construit palatul arhiepiscopal, noul ierarh Alexandru-Theodor Cisar (de la 12 decembrie 1924), a prevăzut executarea unui turn la palat şi montarea celor şase clopote ale catedralei. Aşa s-a găsit o soluţie de compromis, dar Catedrala "Sfântul Iosif" tot nu a fost dotată cu cel puţin un turn.

Pentru că greutatea clopotelor era mare, iar funcţionarea lor era foarte periculoasă, generând unele pericole la structura de rezistenţă a palatului arhiepiscopal, s-a decis scoaterea lor din turnul amenajat în anul 1925. Aceasta s-a dovedit o soluţie tehnică foarte bună întrucât Catedrala "Sfântul Iosif" şi palatul arhiepiscopal au suferit avarii însemnate din cauza cutremurelor de pământ din anii 1929, 1940, 1977, 1986 şi 1990, precum şi din cauza bombardamentelor aviaţiei anglo-americane din aprilie 1944 şi ale celei germane din 24-25 august 1944.

An după an, deceniu după deceniu... Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti a rămas fără turn, dar şi fără clopote, căci sistemele moderne de sonorizare au înlocuit practica multiseculară ca "glasul lui Dumnezeu" să-i cheme pe credincioşi la celebrările care se organizează în "casa Domnului" şi "biserica episcopului".

Pr. Alois Moraru

lecturi: 836.