Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Academia Pontificală pentru Viață

Bătrânețea: viitorul nostru. Condiția bătrânilor după pandemie

O lecție de învățat

Acum este timpul de "a găsi curajul de a deschide spații în care toți să se poată simți chemați și de a permite noi forme de ospitalitate, de fraternitate, de solidaritate"[1]. Așa se exprima Papa Francisc în rugăciunea din 27 martie 2020 într-o Piață "Sfântul Petru" goală, după ce ne-a amintit că "avizi de câștig, ne-am lăsat absorbiți de lucruri și zăpăciți de grabă. Nu ne-am oprit în fața chemărilor tale, nu ne-am trezit în fața războaielor și nedreptăților planetare, n-am ascultat strigătul săracilor și al planetei noastre grav bolnave. Am continuat imperturbabili…"[2].

Academia Pontificală pentru Viață - în acord cu Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale - s-a simțit interpelată să intervină cu o reflecție despre învățăturile care trebuie trase din tragedia pandemiei, despre consecințele sale pentru astăzi și pentru viitorul apropiat al societăților noastre. În această perspectivă se pot citi și documentele publicate deja de Academie: "Pandemie și Fraternitate universală"[3] și "«Humana Communitas»[4] în era pandemiei. Reflecții neactuale despre renașterea vieții"[5].

Pandemia a evidențiat o dublă conștientizare: pe de o parte interdependența între toți și pe de altă parte prezența de inegalități puternice. Suntem cu toții în voia aceleiași furtuni, însă într-un anumit sens, se poate spune și că vâslim în bărci diferite: cele mai fragile se scufundă în fiecare zi. Este indispensabil să se regândească modelul de dezvoltare a întregii planete. Toți sunt interpelați: politica, economia, societatea, organizațiile religioase, pentru a demara o nouă ordine socială care să pună în centru binele comun al popoarelor. Nu mai există nimic "privat" care să nu pună în joc și forma "publică" a întregii comunități. Iubirea față de "binele comun" nu este o fixație creștină: articularea sa concretă, acum, a devenit o problemă de viață sau de moarte, pentru o conviețuire la înălțimea demnității fiecărui membru al comunității. Totuși, pentru cei care cred fraternitatea solidară este o pasiune evanghelică: deschide orizonturile la o origine mai profundă și la o destinație mai înaltă.

În acest context dificil iese în relief ultima enciclică a Papei Francisc, Fratelli tutti, care, în mod providențial, desenează orizontul în care să ne situăm pentru a schița acea "proximitate" de lumea bătrânilor, care până astăzi a fost adesea "rebutată" de atenția publică. De fapt, bătrânii au fost printre cei mai loviți de pandemie. Numărul de morți între persoanele de peste 65 de ani este impresionant. Papa Francisc nu evită să prezinte asta: "Am văzut ceea ce li s-a întâmplat bătrânilor în unele locuri din cauza coronavirusului. Nu trebuiau să moară așa. Însă în realitate ceva asemănător se întâmplase deja din cauza valurilor de căldură și în alte circumstanțe: rebutați cu cruzime. Nu ne dăm seama că a izola persoanele bătrâne și a ale abandona în grija altora fără o adecvată și grijulie însoțire a familiei, mutilează și sărăcește familia însăși. În afară de asta, ajunge să-i priveze pe tineri de contactul necesar cu rădăcinile lor și cu o înțelepciune la care tineretul singur nu poate ajunge"[6].

Documentul pe care Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață l-a publicat la 7 aprilie 2020, la puține săptămâni după începutul lockdown-ului în unele țări europene, se oprește asupra situației dificile a bătrânilor și găsește în singurătate și în izolare unul din principalele motive pentru care virusul se abate așa de dur asupra acestei generații. În text se afirmă că "o atenție deosebită merită cei care trăiesc în cadrul structurilor rezidențiale: ascultăm în fiecare zi știri teribile despre condițiile lor și sunt deja mii persoanele care și-au pierdut viața acolo. Concentrarea în același loc a atâtor persoane fragile și dificultatea de a găsi dispozitivele de protecție au creat situații foarte dificile de gestionat în pofida abnegației și, în unele cazuri, a sacrificiului personalului dedicat asistenței"[7].

Covid-19 și bătrânii

În timpul primului val al pandemiei o parte considerabilă a deceselor de Covid-19 s-a constatat în instituțiile pentru bătrâni, locuri care ar fi trebuit să protejeze "partea mai fragilă a societății" și unde în schimb moartea a lovit în mod disproporționat mai mult față de casă și de ambientul familial. Șeful Oficiului european al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că în primăvara anului 2020 până la jumătate din decese de coronavirus în regiuni au avut loc în casele de îngrijire: o "tragedie inimaginabilă", a comentat el[8]. Din calculele comparate ale datelor se constată că "familia", în schimb, cu paritate de condiții, a protejat mult mai mult pe bătrâni.

Instituționalizarea bătrânilor, mai ales a celor mai vulnerabili și singuri, propunere ca unică soluție posibilă pentru a avea grijă de ei, în multe contexte sociale revelează o lipsă de atenție și sensibilitate față de cei mai slabi, față de care ar fi necesar mai degrabă să se folosească mijloace și finanțări menite să garanteze cele mai bune îngrijiri posibile celui care are mai mare nevoie de ele, într-un ambient mai familial. Această abordare manifestă în manieră evidentă ceea ce Papa Francisc a definit cultura rebutului[9]. Riscurile legate de vârstă cum sunt singurătatea, dezorientarea, pierderea memoriei și a identității și decăderea cognitivă pot, în aceste contexte, să se manifeste mai ușor, acolo unde în schimb vocația acestor institute ar trebui să fie însoțirea familială, socială și spirituală a persoanei bătrâne respectând pe deplin demnitatea sa, pe un drum adesea marcat de suferință.

Deja în anii în care era arhiepiscop de Buenos Aires, Papa Francisc sublinia că "eliminarea bătrânilor din viața familiei și a societății reprezintă expresia unui proces pervers în care nu mai există gratuitatea, generozitatea, acea bogăție de sentimente care fac în așa fel încât viața să nu fie numai un a da și a avea, adică o piață… A-i elimina pe bătrâni este un blestem pe care adesea această societate a noastră își autoimpune"[10].

De aceea este mai oportun ca oricând să se demareze o reflecție atentă, clarvăzătoare și onestă despre modul în care societatea contemporană trebuie să devină "aproape" de populația bătrână, mai ales acolo unde este mai slabă. De altfel, ceea ce s-a întâmplat în timpul Covid-19 împiedică să se lichideze problema îngrijirii bătrânilor prin căutarea de țapi ispășitori, de vinovați și, dimpotrivă, să se înalțe un cor în apărarea rezultatelor foarte bune ale celor care au evitat infectarea în casele de îngrijire. Avem nevoie de o viziune nouă, de o paradigmă nouă care să permită societății să se îngrijească de bătrâni.

Binecuvântarea unei vieți lungi

Exigența unei reflecții noi și serioase, capabile să implice societatea la toate nivelurile, se impune și ca urmare a marilor schimbări demografice la care asistăm cu toții.

Sub profilul statistic-sociologic, bărbați și femei au în general astăzi o speranță de viață mai lungă. Corelată cu acest fenomen se înregistrează o drastică reducere a mortalității infantile. În multe țări din lume, acest lucru a dus la coprezența a patru generații. Acest fapt incredibil, care ar avea multe să ne spună despre importanța de a învăța să dăm valoare relațiilor inter-generaționale, este desigur rodul progresului medico-științific, al unei sănătăți mai evoluate, al îngrijirilor mai răspândite, al unei vieți social mai solidare. Planeta își schimbă fața, însă societățile - în articulările lor - trebuie să dobândească o conștientizare mai mare.

De fapt, această mare transformare demografică reprezintă o provocare culturală, antropologică și economică. Datele ne spun că populația bătrână crește mai rapid în zonele urbane față de cele rurale și că în ele concentrarea de bătrâni este mai mare. Fenomenul semnalează, între alții, un factor de impact relevant, adică diferența riscurilor de mortalitate, care tind să fie inferioare în zonele urbane. Contrar la ceea ar putea face să se imagineze o viziune stereotipată, la nivel global orașele sunt locuri unde în medie se trăiește mai mult. Așadar, bătrânii sunt numeroși, însă este indispensabil să se facă locuibile orașele și pentru ei. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în 2050 în lume vor fi două miliarde de persoane peste șaizeci de ani: așadar, o persoană din cinci va fi bătrână[11]. De aceea este esențial să se facă din orașele noastre locuri inclusive și primitoare pentru bătrâni și, în general, pentru toate formele de fragilitate.

Așa cum a avut ocazie de a prezenta Papa Francisc, "bătrâneții îi corespund astăzi diferite perioade ale vieții: pentru mulți este vârsta la care încetează activitatea productivă, forțele slăbesc și apar semnele bolii, ale nevoii de ajutor și izolarea socială; dar pentru mulți este începutul unei lungi perioade de bunăstare psiho-fizică și de libertate de obligațiile de muncă. În ambele situații, cum trebuie trăiți acești ani? Ce sens trebuie dat acestei faze a vieții, care pentru mulți poate să fie lungă?"[12]. În societatea noastră prevalează adesea ideea despre bătrânețe ca despre o vârstă nefericită, înțeleasă mereu și numai ca vârstă a asistenței, a necesității și a cheltuielilor pentru îngrijirile medicale. Terențiu Afro în urmă cu 2000 de ani vorbea despre "senectus ipsa est morbus", despre bătrânețe ca boală în ea însăși. Totuși, în Biblie longevitatea este considerată o binecuvântare. "Ea ne pune în confruntare cu fragilitatea noastră, cu dependența reciprocă, cu legăturile noastre familiale și comunitare și mai ales cu filiația noastră divină". "Bătrânețea - a remarcat bine Papa Francisc - nu este o boală, este un privilegiu! Singurătatea poate să fie o boală, ci cu caritatea, apropierea și întărirea spirituală putem s-o vindecăm".

În orice caz, a fi bătrâni este un dar al lui Dumnezeu și o resursă enormă, o cucerire care trebuie salvgardată cu grijă, chiar și atunci când boala devine invalidantă și apr necesități de asistență integrată și de calitate ridicată. Și este de netăgăduit că pandemia a întărit în noi toți conștiința că "bogăția anilor" este o comoară care trebuie valorizată și protejată[13].

Un nou model de îngrijire și de asistență a bătrânilor mai fragili

La nivel cultural și de conștiință civilă și creștină, este deosebit de oportună o regândire profundă a modelelor asistențiale pentru bătrâni.

A învăța să-i "onorăm" pe bătrâni este crucial pentru viitorul societăților noastre și, în ultimă instanță, pentru viitorul nostru. "Există o poruncă foarte frumoasă în Tablele Legii, frumoasă deoarece corespunde adevărului, capabilă să genereze o reflecție profundă despre sensul vieții noastre: «cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Cinstire în ebraică înseamnă «greutate», valoare; a cinsti înseamnă a recunoaște valoarea unei prezențe: aceea a celor care ne-au generat la viață și la credință. […] Realizarea unei vieți depline și de societăți mai drepte pentru noile generații depinde de recunoașterea prezenței și a bogăției pe care o constituie pentru noi bunicii și bătrânii, în fiecare context și loc geografic din lume. Și această recunoaștere își are corolarul în respectul, care este astfel dacă se exprimă în primirea, în asistența și în valorizarea calităților lor"[14] și a necesităților lor.

Între acestea, există desigur datoria de a crea condițiile cele mai bune pentru ca bătrânii să poată trăi această fază deosebită a vieții, pe cât posibil, în ambientul familiar lor, cu prieteniile obișnuite. Cine n-ar vrea să continue să trăiască în propria casă, înconjurat de propriile afecte și de persoanele mai dragi chiar și atunci când devine mai fragil? Familia, casa, propriul ambient reprezintă alegerea cea mai naturală pentru oricine.

Desigur, nu întotdeauna totul poate să rămână neschimbat față de ceea ce era când erau mai tineri; uneori sunt necesare soluții care fac verosimilă o îngrijire domiciliară. Există situații în care propria casă nu mai este suficientă sau adecvată. În aceste cazuri este necesar să nu se lase cuprinși de o "cultură a rebutului", care se poate manifesta în lene și lipsă de creativitate în căutarea de soluții eficace atunci când bătrânețe înseamnă și lipsă de autonomie. A pune în centrul atenției persoana, cu nevoile sale și drepturile sale este expresie de progres, de civilizație și de conștiință creștină autentică.

Așadar, persoana trebuie să fie inima acestei noi paradigme de asistență și îngrijire a bătrânilor mai fragili. Fiecare bătrân este diferit de celălalt, singularitatea fiecărei istorii nu poate să fie neglijată: biografia sa, ambientul său de viață, relațiile sale actuale și trecute. Pentru a găsi noi perspective de locuință și de asistență este necesar să se pornească de la o considerare atentă a persoanei, a istoriei sale și a exigențelor sale. Implementarea acestui principiu implică o intervenție articulată la diferite niveluri, care să realizeze un continuum asistențial între propria casă și unele servicii externe, fără cezuri traumatice, nepotrivite pentru fragilitatea îmbătrânirii.

În această perspectivă, o atenție deosebită trebuie rezervată locuințelor pentru ca să fie adecvate exigențelor bătrânului: prezența de bariere arhitectonice sau nepotrivirea sistemelor de igienă, lipsa încălzirii, penuria de spațiu trebuie să aibă soluții concrete. Când se îmbolnăvește cineva sau devine slab, orice lucru se poate transforma într-un obstacol insurmontabil. Asistența domiciliară trebuie să fie integrată, cu posibilitatea de îngrijiri medicale la domiciliu și o distribuire adecvată de servicii pe teritoriu. Cu alte cuvinte, este necesar și urgent de a activa o "luare în grijă" a bătrânului acolo unde își desfășoară viața sa. Toate acestea cer un proces de convertire socială, civilă, culturală și morală. Pentru că numai așa este posibil să se răspundă în manieră adecvată la cererea de proximitate a bătrânilor, mai ales a celor mai slabi și expuși.

Trebuie sporite figurile care-giver, profesii prezente deja de mulți ani în societățile occidentale. Însă există și alte profesionalități care trebuie încadrate în cadrul dispozițiilor normative, așa încât să valorizeze talentele și să susțină familiile. Toate acestea pot permite bătrânilor să trăiască în manieră "familială" această fază a existenței.

Mare sprijin poate deriva de la noile tehnologii și de la progresele telemedicinei și inteligenței artificiale: dacă sunt bine utilizate și distribuite, pot crea, în jurul locuinței bătrânului, un sistem integrat de asistență și îngrijire capabil să facă posibilă rămânerea în propria casă sau în cea a propriilor membri ai familiei. O alianță atentă și creativă între familii, sistem socio-sanitar, voluntariat și toți actorii de pe teren, poate evita ca o persoană să trebuiască să părăsească propria locuință. Așadar, n-ar fi vorba numai de a deschide structuri cu puține paturi, sau de a furniza o grădină sau un animator pentru timpul liber. Mai degrabă este necesară o personalizare a intervenției socio-sanitare și asistențiale. Ea ar putea să constituie un răspuns concret la invitația Uniunii Europene de a promova noi modele de îngrijire pentru bătrâni[15]. În acest orizont trebuie promovate cu creativitate și inteligență independent living, assisted living, co-housing și toate acele experiențe care se inspiră din conceptul-valoarea asistenței reciproce, deși permit persoanei să mențină o viață autonomă proprie.

De fapt, aceste experiențe permit să se trăiască într-o găzduire privată, bucurându-se de avantajele vieții comunitare, într-un edificiu înzestrat, cu un sistem de gestionare a cotidianului împărtășit total și unele servicii garantate, cum este asistentul medical de cartier. Inspirându-se din vecinătatea tradițională, contrastează multe din suferințele orașelor moderne: singurătatea, problemele economice, lipsa de legături afective, simpla nevoie de ajutor. Sunt motivațiile fundamentale ale succesului lor și ale răspândirii lor largi în toată lumea. Sunt diferite definițiile și tipologiile de reședință posibile astăzi: intergeneraționale, care prevăd comprezența de nuclee cu vârste diferite, însă predefinite; cele care găzduiesc numai bătrâni, însă cu caracteristici deosebite, sau cele numai pentru femei; cele care unesc familii tinere cu copii și single; sau care prevăd integrarea de lucrători externi pentru unele servicii de îngrijire, și multe altele[16]. În unele cazuri a reieșit și necesitatea de a oferi găzduire bătrânilor instituționalizați precedent, care doresc să înceapă "o viață nouă" lăsând acele contexte care i-au primit timp de mulți ani.

Sunt formule de locuință și de asistență care cer o profundă schimbare de mentalitate și de abordare a ideii despre persoana bătrână fragilă, însă capabilă încă să dea și să împărtășească: o alianță între generații care poate deveni forță în timpul slăbiciunii.

Recalificarea casei de odihnă într-un "continuum" socio-sanitar

În lumina acestor premise, casele de odihnă ar trebuie să se recalifice într-un continuum socio-sanitar, adică să ofere unele servicii ale lor direct în domiciliile bătrânilor: spitalizare la domiciliu, îngrijirea fiecărei persoane cu răspunsuri asistențiale modulate după nevoile personale la intensitate scăzută sau înaltă, unde asistența socio-sanitară integrată și domiciliul rămân fundamentul unei paradigme noi și moderne. Cu ocazia zilei mondiale împotriva abuzurilor asupra bătrânilor din 2020, Papa Francisc a subliniat: "Pandemia de Covid-19 a evidențiat că societățile noastre nu sunt suficient de organizate pentru a face loc bătrânilor, cu respectul corect față de demnitatea lor și față de fragilitatea lor. Unde nu există îngrijire față de bătrâni, nu există viitor pentru tineri"[17]. Datele pe care Organizația Mondială a Sănătății publică în fiecare an cu ocazia aceleiași zile sunt ecou trist al cuvintelor papei în raport cu prezența de abuzuri care, în contextele instituționalizate, au loc mai frecvent[18].

Toate acestea face și mai evidentă necesitatea de a sprijini familiile care, mai ales dacă sunt constituite din puțini copii și nepoți, nu pot să susțină singure, într-o locuință, responsabilitatea uneori epuizantă de a se îngriji de o boală exigentă, costisitoare în termeni de energii și de bani. Trebuie reinventată o rețea de solidaritate mai amplă, nu în mod necesar și exclusiv întemeiată pe legături de sânge, ci articulată în funcție de apartenențe, prietenii, simțire comună, generozitate reciprocă în a răspunde la nevoile celorlalți. De fapt, declinul relațiilor sociale lovește în mod deosebit pe bătrâni: cu înaintarea vârstei și apariția fragilităților fizice și cognitive, ajung adesea să dispară figuri de referințe, persoane în care să se aibă încredere pentru a înfrunta problemele din propria viață. Unele investigații istorice, mari făcute de exemplu în Statele Unite, revelează că între 1985 și 2004 rețelele amicale și de sprijin s-au redus drastic: în 1985 persoanele puteau să se bazeze pe circa trei persoane de încredere, în 2004 această situație se reduce la o persoană. Pierderea se referă la prieteni, mai mult decât la rude. Acest fenomen reprezintă un driver de mare importanță în determinarea acelei explozii de cerere sanitară, care nu găsește astăzi răspunsuri sociale adecvate și care nu trebuie să fie definită improprie, din moment ce degenerarea propriei rețele de raporturi sociale este în sine un fapt capabil să deterioreze propriile condiții de sănătate fizică și mentală.

Pentru aceasta este important să se inverseze trend-ul, și cu planuri atente care să promoveze atât în versantul civil, cât și în cel eclezial atenția și îngrijirea pentru ca aceia care îmbătrânesc să nu fie lăsați singuri.

În diferite țări, casele de odihnă au fost, în ultimele decenii, răspunsul la o întrebare crescândă, care provine de la o lume aflată în transformare, deși multe persoane bătrâne continuă să trăiască în casele lor și cer să fie susținute și sprijinite în această alegere fundamentale. În multe orașe existau, în urmă cu mulți ani, "locuri" și structuri foarte cunoscute de imaginarul colectiv, unde bătrânii erau destinați să se mute în ultimii ani ai vieții lor, prin alegere sau pentru că erau constrânși de propriile condiții personale. Cu trecerea anilor casele de odihnă s-au înmulțit, atât ca număr cât și ca tipologie și capacitate rezidențială. Și Biserica Catolică, prin dieceze și unele institute călugărești, a oferit și încă oferă propria contribuție în gestionarea multor case care găzduiesc și asistă persoane bătrâne. Prezența personalului religios constituie un factor de valoare indubitabilă pentru instituții antice și stimate, care mult timp au fost o soluție concretă la o problematică socială așa de complexă, cum este îmbătrânirea. Există exemple foarte frumoase, care de fapt arată că este posibil să se umanizeze asistența dată persoanelor bătrâne mai fragile: exemple de caritate creștină, opere pioase și instituții de dată veche, care nu precupețesc energii și eforturi, chiar dacă în mijlocul situaților economice dificile și aproape negestionabile.

Familiile, la rândul lor, recurg adesea la soluția internării în structuri publice și private din necesitate, având speranța să ofere celor dragi ai lor o asistență de calitate. Și este de netăgăduit că dacă odinioară familiile numeroase reușeau să se organizeze în îngrijirea celor din familie mai bătrâni în cadrul propriei case, astăzi structura modificată a nucleelor familiale - "mai strâmte", cu un număr mediu redus de componenți, și "mai lungi", cu trei sau mai multe generații în interiorul lor - și exigențele complexe de muncă ce îi țin pe adulți departe de casă, transformă într-o provocare total nouă îngrijirea propriilor bătrâni. După aceea, în unele contexte sociale sărace soluția instituțională poate să constituie un răspuns concret la lipsa unei case proprii. Și dacă unii bătrâni aleg în autonomie să se mute în casele de odihnă pentru a găsi companie, o dată râmași singuri, alții fac asta deoarece cultura dominantă îi determină să se simtă o povară și un deranj pentru proprii copii sau din familie.

În marea parte a acestor structuri, demnitatea și respectul față de bătrân au fost mereu bazele operei de asistență, făcând să se evidențieze și mai mult, prin contrast, episoadele de maltratare și de încălcare a drepturilor umane, când au fost scoase la iveală. În acest sens, sistemele socio-sanitare și de asistență atât publice cât și private au investit resurse economice uriașe pentru îngrijirea vârstei a treia și a patra, integrând în cadrul lor casele de odihnă.

Totuși, cu trecerea anilor normativele au impus să se reducă dimensiunile marilor structuri rezidențiale, înlocuindu-le cu module mai mici și mai funcționale pentru necesitățile rezidenților. Este adevărat și că ambientul caselor de odihnă apare structurat mai mult ca un spital decât ca o locuință, totuși fără ca să existe elementul mai specific: adică faptul că în spital se intră cu speranța de a ieși de acolo, o dată ce s-au vindecat. Un factor care face să apară o suferință răspândită în conștiința colectivă, atât la nivel medical cât și cultural. Pentru aceasta este important să se ocrotească un țesut uman și un ambient de asistență și primitor în care toți să poată îngriji, sluji și întâlni. Așa cum ne amintește Papa Francisc: "Bătrânul nu este un străin. Bătrânul suntem noi: mai devreme, mai târziu, oricum în mod inevitabil, chiar dacă nu ne gândim. Și dacă noi nu învățăm să-i tratăm bine pe bătrâni, așa ne vor trata pe noi"[19].

Bătrânii și forța fragilității

În acest orizont și diecezele, parohiile și comunitățile ecleziale sunt invitate la o reflecție mai atentă față de lumea bătrânilor. În ultimele decenii de mai multe ori pontifii au intervenit pentru a solicita simț de responsabilitate și îngrijire pastorală a bătrânilor.

Prezența lor este o mare resursă. Este suficient să ne gândim la rolul determinant pe care l-au avut în păstrarea și în transmiterea credinței tinerilor în țările aflate sub regimurile atee și autoritare. Și la ceea ce continuă să facă atâția bunici pentru a transmite nepoților credința. "În societățile secularizate din multe țări - a remarcat Papa Francisc -, actualele generații de părinți nu au, cei mai mulți, acea formare creștină și acea credință vie, pe care în schimb bunicii pot s-o transmită nepoților lor. Ei sunt inelul indispensabil pentru a educa la credință pe cei mici și pe cei tineri. Trebuie să ne obișnuim să-i includem în orizonturile noastre pastorale și să-i considerăm, nu în manieră episodică, drept una din componentele vitale ale comunităților noastre. Ei nu sunt numai persoane pe care suntem chemați să le asistăm și să le protejăm pentru a păstra viața lor, ci pot să fie actori ai unei pastorații evanghelizatoare, martori privilegiați ai iubirii fidele a lui Dumnezeu"[20].

Desigur, bătrânii, la rândul lor, trebuie să încerce să trăiască bătrânețea cu înțelepciune: "Acești ani ai ultimei noastre etape de drum, conțin un dar și o misiune: o adevărată vocație a Domnului"[21]. Pentru aceasta "pastorația bătrânilor, ca orice pastorație, trebuie inserată în noua perioadă misionară inaugurată de Papa Francisc cu Evangelii gaudium. Asta înseamnă: a vesti prezența lui Cristos [și] persoanelor bătrâne. Evanghelizarea trebuie să tindă la creșterea spirituală a fiecărei vârste, deoarece chemarea la sfințenie este pentru toți, și pentru bunici. Nu toate persoanele bătrâne l-au întâlnit deja pe Cristos și chiar dacă întâlnirea a existat, este indispensabil să fie ajutați să redescopere semnificația propriului Botez, într-o fază specială a vieții, […]: pentru a regăsi uimirea în fața misterului iubirii lui Dumnezeu și a veșniciei; […] pentru a descoperi relația cu Dumnezeul iubirii milostive; pentru a cere bătrânilor care fac parte din comunitățile noastre să fie actori ai noii evanghelizări pentru a transmite ei înșiși Evanghelia. Ei sunt chemați să fie misionari"[22], ca orice altă vârstă a vieții.

În acest sens, "Biserica devine loc unde generațiile sunt chemate să împărtășească proiectul de iubire al lui Dumnezeu, într-un raport de schimb reciproc al darurilor Duhului Sfânt. Această împărtășire inter-generațională ne obligă să schimbăm privirea noastră spre cei bătrâni, pentru a învăța să privim la viitor împreună cu ei. […] Domnul poate și vrea să scrie cu ei și pagini noi, pagini de sfințenie, de slujire, de rugăciune"[23].

De fapt, tineri și bătrâni, întâlnindu-se, pot să aducă în țesutul social acea nouă limfă de umanism care ar face societatea mai solidară. De mai multe ori Papa Francisc i-a îndemnat pe tineri să stea alături de bunici. La 26 iulie 2020, în miezul pandemiei, adresându-se tinerilor a spus: "Aș vrea să-i invit pe tineri să facă un gest de duioșie față de bătrâni, mai ales cei care sunt cei mai singuri, în case și în reședințe, cei care de atâtea luni nu-i văd pe cei dragi ai lor. Dragi tineri, fiecare dintre acești bătrâni este bunicul vostru! Nu-i lăsați singuri! Folosiți fantezia iubiri, dați telefon, video-telefon, trimiteți mesaje, ascultați-i […]. Trimiteți-le o îmbrățișare". Iar în 2012, Benedict al XVI-lea a avut ocazia de a spune: "Nu poate să existe adevărată creștere umană și educație fără un contact rodnic cu bătrânii, pentru că însăși existența lor este ca o carte deschisă în care tinerele generații pot găsi indicații prețioase pentru drumul lor de viață".

Bătrânețea amintește și de sensul destinației ultime a existenței umane. În 1999, Ioan Paul al II-lea le scria bătrânilor: "Este urgentă recuperarea perspectivei corecte din care viața să fie considerată în ansamblul ei. Iar perspectiva corectă este veșnicia, pentru care viața îi este o pregătire semnificativă în fiecare fază a ei. Și bătrânețea are un rol al său de desfășurat în acest proces de maturizare progresivă a ființei umane în drum spre veșnicie. Dacă viața este un pelerinaj spre patria cerească, bătrânețea este timpul în care în modul cel mai natural se privește la pragul veșniciei"[24]. Omul care îmbătrânește nu se apropie de sfârșit, ci de misterul veșniciei; pentru a-l înțelege are nevoie să se apropie de Dumnezeu și să trăiască în relație cu el. A avea grijă de spiritualitatea bătrânilor, de nevoia lor de intimitate cu Cristos și de împărtășire a credinței este o misiune de caritate în Biserică.

Este prețioasă și mărturia pe care bătrânii o pot da cu fragilitatea lor. Ea poate să fie citită ca un "magisteriu", în învățătură de viață. Exprimă asta întâlnirea lui Isus înviat cu Petru pe malurile lacului Tiberiadei. Adresându-se apostolului, spune: "când erau mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi" (In 21,18). Pare rezumat în aceste cuvinte tot magisteriul despre persoana care la bătrânețe slăbește: "a întinde mâinile" pentru a fi ajutat. Bătrânii ne amintesc slăbiciunea radicală a fiecărei ființe umane, chiar și atunci când este sănătoasă, ne amintesc nevoia de a fi iubiți și susținuți. La bătrânețe, fiind înfrântă orice autosuficiență, devenim cerșetori de ajutor. "Atunci când sunt slab, atunci sunt puternic" (2Cor 12,10), scrie apostolul Paul. În slăbiciune însuși Dumnezeu este cel care, primul, întinde omului mâna.

Bătrânețea trebuie înțeleasă și în acest orizont spiritual: este vârsta propice a abandonării în mâna lui Dumnezeu. În timp ce trupul slăbește, vitalitatea psihică, amintirea și mintea diminuează, apare tot mai evidentă dependența persoanei umane de Dumnezeu. Desigur, există cei care pot simți bătrânețea ca o condamnare, dar și cei care pot s-o simtă ca o ocazie pentru a reașeza relația cu Dumnezeu. După ce au căzut proptele umane, virtutea fundamentală devine credința, trăită nu numai ca adeziune la adevăruri revelate, ci ca o certitudine a iubirii lui Dumnezeu care nu abandonează.

Slăbiciunea bătrânilor este și provocatoare: îi invită pe cei mai tineri să accepte dependența de ceilalți ca mod de a înfrunta viața. Numai o cultură tinerească face să se simtă termenul "bătrân" ca disprețuitor. O societate care știe să primească slăbiciunea bătrânilor este capabilă să ofere tuturor o speranță pentru viitor. A elimina dreptul la viață al celui care este fragil înseamnă în schimb a fura speranța, mai ales tinerilor. Iată pentru ce a-i rebuta pe tineri - și cu limbajul - este o problemă gravă pentru toți. Implică un mesaj clar de excludere, care stă la baza primirii atât de absente: de la persoana zămislită la cea cu dizabilități, de la emigrat la cel care trăiește pe stradă. Viața nu este primită dacă este prea slabă și are nevoie de îngrijire, nu este iubită în modificarea sa, nu este acceptată în slăbirea sa. Și, din păcate, nu este o eventualitate îndepărtată, ci este ceva ce se întâmplă frecvent, acolo unde abandonarea, așa cum repetă papa, devine o formă de eutanasie ascunsă[25] și propune un mesaj care pune în pericol întreaga societate. Este o atitudine periculoasă, care manifestă clar că opusul slăbiciunii nu este forța, ci hybris, așa cum o numeau grecii: prezumția care nu cunoaște limite. Foarte răspândită în societățile noastre, generează coloși cu picioare de lut. Prezumție, mândrie, aroganță, disprețuire a celor slabi caracterizează pe cei care cred că sunt puternici. O atitudine stigmatizată în Scripturi: slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii (1Cor 1,25). Și, ceea ce este slab pentru lume, Dumnezeu a ales pentru a-i face de rușine pe cei puternici (1Cor 1,27). Creștinismul nu numai că nu respinge și nici nu ascunde slăbiciunea omului, de la zămislire până la momentul morții, ci îi conferă onoare, sens și chiar forță. Desigur, nu se poate spune cu superficialitate că îmbătrânind se devine în mod automat mai buni: defecte și grosolănii prezente deja la vârsta adultă pot să se accentueze și întâlnirea cu propria bătrânețe și cu slăbiciunile sale pot să reprezinte un timp de suferință interioară, de închidere față de ceilalți sau de refuzare a fragilității.

Însă creștinii - ei, în mod deosebit - trebuie să se întrebe cu inteligența iubirii pentru a găsi perspective și căi noi cu care să răspundă nu numai la provocarea îmbătrânirii, cât mai degrabă la cea a slăbiciunii la bătrânețe. Pentru că nu se poate nega că boala și pierderea de autonomie care pot să vină creează probleme și o cerere legitimă de ajutor.

O relatare evanghelică, în mod deosebit, scoate în evidență valoarea și potențialitățile surprinzătoare ale vârstei bătrâne. Este vorba de episodul Prezentării Domnului la templu, sărbătoare care în tradiția creștină orientală este numită "Sărbătoarea Întâlnirii". De fapt, cu acea ocazie, două persoane înaintate în vârstă, Simeon și Ana, îl întâlnesc pe Pruncul Isus: niște bătrâni fragili îl revelează lumii ca lumină a neamurilor și vorbesc despre el celor care așteptau împlinirea promisiunilor divine (cf. Lc 2,32.38). Simeon îl ia pe Isus în brațe: Pruncul și bătrânul, ca și cum ar simboliza începutul și sfârșitul existenței pământești, se susțin reciproc: de fapt, așa cum proclamă unele imnuri liturgice, "bătrânul îl purta pe Prunc, însă Pruncul îl sprijinea pe bătrân". Astfel speranța izvorăște din întâlnirea între două persoane fragile, un Prunc și un bătrân, ca să ne amintească, în aceste timpuri ale noastre care exaltă cultura prestației și a forței, că Domnului îi place să reveleze măreția în micime și tăria în duioșie. Episodul, așa cum s-a subliniat de mai multe ori de Sfântul Părinte, marchează și întâlnirea între tineri, reprezentați de Maria și Iosif care îl aduc pe Prunc la templu, și bătrânii Simeon și Ana, care îi primesc și îi instruiesc. Totuși, în întâlnire rolurile se inversează: textul biblic evidențiază, prin mai multe repetiții, că tinerii caută adeziunea fidelă la tradiție, respectând ceea ce prescria "Legea Domnului" (cf. v. 22-24.27), în timp ce bătrânii revelează noutatea Duhului (cf. v. 25-27), profețind viitorul.

Asta se întâmplă în albia rodnică a întâlnirii deschise și primitoare între tineri și bătrâni, care permite realizarea unei promisiuni antice: "Astfel acest episod împlinește profeția lui Ioel: «bătrânii voștri vor avea vise și tinerii voștri vor avea viziuni» (3,1). În acea întâlnire tinerii văd misiunea lor și bătrânii realizează visele lor"[26]. Viitorul - pare să ne spună această profeție - deschide posibilități surprinzătoare numai dacă se cultivă împreună. Numai grație bătrânilor tinerii pot regăsi propriile rădăcini și numai grație tinerilor bătrânii recuperează capacitatea de a visa. Papa Francisc a reafirmat necesitatea aceasta de mai multe ori, fie pentru Biserică fie pentru societate, propunând să se încurajeze cu îndrăzneală bunicii să viseze: nu numai pentru a reaprinde în ei speranța, ci și pentru a da tinerelor generații limfa vitală, care provine din visele bătrânilor, vehicule de neînlocuit de amintire pentru a indica viitorul cu înțelepciune. Iată pentru ce a-i priva pe bătrâni de "rolul lor profetic", izolându-i din motive pur productive, provoacă o sărăcire incalculabilă, o pierdere de neiertat de înțelepciune și de umanitate. Rebutându-i pe bătrâni, se taie rădăcinile care permit societății să crească în sus și să nu se aplatizeze pe nevoile momentane ale prezentului.

Paradigma care se intenționează să se propună nu este utopie abstractă sau pretenție naivă, în schimb poate întări și nutri și politici noi și mai înțelepte de sănătate publică și propuneri originale de un sistem asistențial mai adecvat bătrâneții. Mai eficace, și nu numai mai umane. Asta o cere o etică a binelui comun și principiul respectării demnității fiecărui individ, fără nicio distincție, nici măcar cea a vârstei. Întreaga societate civilă, Biserica și diferitele tradiții religioase, lumea culturii, a școlii, a voluntariatului, a spectacolului, a economiei și a comunicațiilor sociale trebuie să simtă responsabilitatea de a sugera și a susține - în cadrul acestei revoluții copernicane - măsuri noi și incisive pentru ca să devină posibil ca bătrânii să fie însoțiți și asistați în contexte familiale, în casa lor și oricum în ambiente domiciliare care se aseamănă mai mult cu casa decât cu spitalul. Este vorba de o cotitură culturală care trebuie pusă în desfășurare. Academia Pontificală pentru Viață va fi atentă să indice acest drum drept calea cea mai autentică pentru a mărturisi adevărul profund al ființei umane: chip și asemănare a lui Dumnezeu, cerșetor și maestru de iubire.

+ Vincenzo Paglia
președinte

Mons. Renzo Pegoraro
cancelar

Cetatea Vaticanului, 2 februarie 2021

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Note:

[1] Francisc, Moment extraordinar de rugăciune în timp de pandemie, 27 martie 2020.

[2] Francisc, ivi.

[3] Nota din 30 martie 2020.

[4] Nota din 22 iulie 2020. Humana Communitas este titlul scrisorii pe care Papa Francisc a trimis-o Academiei Pontificale pentru Viață la 6 ianuarie 2019, cu ocazia celei de-a XXV-a aniversări a instituirii sale.

[5] Cu privire la acest punct, a se vedea și documentul Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață din 7 aprilie 2020, În singurătate coronavirusul ucide mai mult, în http://www.laityfamilylife.va/content/laityfamilylife/en/news/2020/nella-solitudine-il-coronavirus-uccide-di-piu.html

[6] Francisc, Scrisoarea enciclică Fratelli tutti. Despre fraternitatea și prietenia socială, 2020, 19.

[7] Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață din 7 aprilie 2020, În singurătate coronavirusul ucide mai mult, în http://www.laityfamilylife.va/content/laityfamilylife/en/news/2020/nella-solitudine-il-coronavirus-uccide-di-piu.html

[8] 23 aprilie 2020, Associated Press.

[9] Francisc, Audiența generală, 5 iunie 2013.

[10] J.M. Bergoglio, Solo l’amore ci può salvare [Numai iubirea ne poate salva], LEV, Città del Vaticano 2013, pag. 83.

[11] World Health Organization (2011), Global Health and Aging, în http://www.who.int/ageing/publications/global_health.pdf.

[12] Francisc, Discurs adresat participanților la primul Congres Internațional de Pastorație a Bătrânilor cu teme "Bogăția anilor", 31 ianuarie 2020.

[13] COMECE-FAFCE, The elderly and the future of Europe. Intergenerational solidarity and cares in times of demographic change, December 3, 2020.

[14] Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață, Concluzii la primul Congres internațional de pastorație a bătrânilor "Bogăția anilor", 30 ianuarie 2020, în Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață "Bogăția anilor", LEV, 2020, http://www.laityfamilylife.va/content/laityfamilylife/it/eventi/2020/la-ricchezza-degli-anni/conclusioni.html

[15] Anul 2012 a fost dedicat de instituțiile internaționale bătrâneții: Uniunea Europeană l-a proclamat "Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații", în timp ce Organizația Mondială a Sănătății a dedicat Ziua Mondială a Sănătății 2012 temei "Îmbătrânire și sănătate: sănătatea bună adaugă viață anilor".

[16] Pentru o panoramă, cf. C. Durret, Senior Cohousing, A Community approach to Independent Living - The Handbook, 2019, Gabriola Island BC, Canada.

[17] Francisc, Tweet din 15 iunie 2020.

[18] https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/elder-abuse.

[19] Francisc, Audiența generală, 4 martie 2015.

[20] Francisc, Discurs adresat participanților la primul Congres Internațional de Pastorație a Bătrânilor cu teme "Bogăția anilor", 31 ianuarie 2020.

[21] Francisc, Audiența generală, 11 martie 2015.

[22] Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață, Concluzii la primul Congres internațional de pastorație a bătrânilor "Bogăția anilor", în http://www.laityfamilylife.va/content/laityfamilylife/it/eventi/2020/la-ricchezza-degli-anni/conclusioni.html

[23] Francisc, Discurs adresat participanților la primul Congres Internațional de Pastorație a Bătrânilor cu teme "Bogăția anilor", 31 ianuarie 2020.

[24] Ioan Paul al II-lea, Scrisoare către bătrâni, 1999.

[25] Cf. Francisc, Întâlnire cu bătrânii, Piața Sfântul Petru, 28 septembrie 2014.

[26] Francisc, Omilie, 2 februarie 2018.


 

lecturi: 655.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat