Moment liric: "Lumină-n templu"
Zorile sunt încă departe
Când pietre-n drum aud toiagul
Ciocnind uşor, vorbind aproape,
Dorind grăbit s-atingă pragul.
 
Bătrânul Simeon oftează,
Paşii sunt grei, încărunţiţi,
Azi-noapte mintea i-a fost trează,
Iar ochii sunt neadormiţi.
 
Templul e-aici şi-i lume multă,
Vacarmul îl ia în primire,
Mulţimi se-agită şi se-ncruntă
Câţiva privesc muţi de uimire.
 
Întraţi în templu cu sfială
Maria şi Iosif aşteaptă
Să împlineasc-o rânduială
Ce din vechime este dată.
 
Pruncul Isus se înfioară,
Ochii Săi cată spre părinţi,
Intrat, aude prima oară
Stridentul zgomot de arginţi.
 
Scânceşte, agitând mânuţe,
Ne-nţelegând ce se petrece,
Părinţii vor să se anunţe
Ca să rezolve şi să plece.
 
Bătrânul Simeon tresare,
Inima i se zbate-n piept,
- E glasul Lui, nu mi se pare,
E glasul Celui ce-l aştept!
 
Întinse braţe tremurânde
Primesc pe Creatorul său,
Emoţiile-s mari, crescânde,
Când ochi-l văd pe Dumnezeu!
 
- Mi-ai ascultat clar rugăciunea!
O, Domnul meu, Tu-mi eşti lumină!
Iar azi s-a-nfăptuit minunea,
Când te-ai lăsat atins de tină.
 
Pruncul Isus îi gângureşte,
Purtat în braţe spre altar,
Bătrânul nu mai pridideşte
Să-i mulţumească pentru dar.
 
- Eu pot să plec din astă lume,
Sunt fericit şi împăcat
Iar mântuirea, o pot spune,
E-n braţe-aici, cu-adevărat!...
 
Iosif, Maria şi Isus
Se-ntorc acasă împreună,
Soarele scapătă-n apus,
Templul rămâne-ncet în urmă.
 
Noaptea-i stăpână absolută,
Liniştea încă se amână,
La o fereastră, coborâtă,
Se-aprinde-o tainică lumină.
 
Pe drumul pietruit se-aude
Cânt de toiag, pas de zefir,
Dar nicio piatră nu răspunde,
Sunt toate-ntinse-n cimitir...
Emil Bejan

lecturi: 722.