Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Ploscuțeni: Primul Consiliu Director al Kolping Moldova în anul 2021

Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, la Casa Kolping din Ploscuțeni, a avut loc consiliul director al asociației Kolping Moldova, după o perioadă lungă în care doar întâlnirile on-line au fost posibile, fiind prezenți membrii consiliului director, dar și membri ai asociațiilor din Oituz și Ploscuțeni.

Întâlnirea a debutat cu sfințirea casei Kolping din Ploscuțeni și un impuls spiritual oferit de pr. Ștefan Ciubotaru, praeses al asociației.

Au fost prezentate informări de la nivel diecezan, bucurându-ne în mod special de colaborarea cu asociația Caritas, care a ajutat centrul social de la Oituz cu pachete în perioada Crăciunului, dar și de prezența Kolping Moldova în Consiliul Pastoral Diecezan, prin Corneliu Bulai.

La nivel local, deși restricțiile impuse din cauza pandemiei ne-au limitat în proiectele noastre, au avut loc acțiuni care au ajutat persoanele aflate în dificultate, astfel că voluntarii din Oituz au distribuit pachete cu alimente și obiecte de igienă în perioada de carantină sau au ajutat copiii provenind din familii defavorizate în timpul școlii on-line, achiziționând tablete și sprijinindu-i pe cei mici în timpul orelor și la teme. Tot în Oituz a fost inițiat proiectul "Banca de alimente", cu scopul de a veni în sprijinul celor nevoiași. Aceiași voluntari inimoși au marcat un traseu turistic pentru a veni în sprijinul celor care doresc să viziteze împrejurimile Oituzului, ajutând astfel comunitatea locală, iar în ajunul Crăciunului trei tineri au dorit să amintească tuturor, chiar și celor mult prea grăbiți să gonească pe străzile aglomerate, de liniștea și simplitatea acestei sărbători și, îmbrăcați în Maria și Iosif, alături de un măgăruș, au călătorit, asemenea personajelor biblice, de la Oituz la Onești, cu peripeții și cu mult entuziasm.

De Ziua Internațională a Săracilor voluntarii din Ploscuțeni au vizitat câteva familii nevoiașe din comunitate, oferindu-le pachete cu alimente, acțiunea fiind finanțată din vânzarea de lumânări confecționate de membrii asociației locale.

Un proiect comun al Kolping Moldova s-a desfășurat în preajma Crăciunului când voluntarii din Oituz și Ploscuțeni au pregătit pachete cu alimente pentru familiile nevoiașe, iar voluntarii din Bârlad s-au îndreptat către spitalul din Murgeni, ajutând personalul de acolo cu pachete pentru pacienții internați în acest centru; proiectul a fost finanțat de Kolping România.

La nivel de tineret, multe întâlniri au avut loc on-line, printre preocupări fiind și parcurgerea sesiunilor DOCAT, sesiuni ce ne ajută pe toți să înțelegem rolul nostru în societate. În ceea ce privește studiul doctrinei sociale a Bisericii, pr. Ștefan Ciubotaru a reprezentat un real sprijin, inițiind grupuri de studiu pe Facebook și fiind prezent și activ in grupurile de lucru ce au parcurs sesiunile de studiu ale aplicației DOCAT.

Pentru viitor, au fost propuse întâlniri de formare pentru adulți și tineri, de recrutare de noi voluntari, acțiuni de ecologizare, de întărire spirituală, cu speranța că perioada pandemică va lua sfârșit și vom reuși să ne reluăm activitatea cu și mai mult entuziasm.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru grija și ocrotirea sa și dorim tuturor multă sănătate și spor în toate!

Monica Benedic


 

lecturi: 823.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat