Arhiep. Gallagher: Dialog şi multilateralism pentru o lume liberă de armele nucleare

de Andrea Tornielli

"Să nu mai existe războiul, să nu mai existe zgomotul asurzitor al armelor, să nu mai existe atâta suferinţă", folosirea energiei atomice cu scopuri războinice este "imorală", aşa cum este imorală "posesia" de arme nucleare. La 24 noiembrie 2019 de la Memorialul Păcii din Hiroshima, Papa Francisc îşi ridica strigătul său pentru o lume liberă în sfârşit de armamentele atomice. După unsprezece luni, în octombrie 2020, era ratificat Tratatul pentru interzicerea armelor nucleare (TPAN), care de vineri, 22 ianuarie 2021, intră în vigoare. Vorbim despre asta cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele.

Excelenţă, Tratatul pentru interzicerea armelor nucleare reprezintă primul acord obligatoriu din punct de vedere legal care interzice dezvoltarea, testarea, producerea, înmagazinarea şi transferarea armelor nucleare, în afară de folosirea. De ce este important?

Aşa cum ştim, armele nucleare fac parte din categoria mai amplă a armelor de distrugere în masă, aşa ca şi armele chimice şi cele biologice. Este vorba despre arme care au un impact nediscriminat, care pot să ucidă în scurt timp o mare cantitate de persoane şi care provoacă daune, chiar ireversibile sau pe durată foarte lungă, ecosistemelor, chiar şi pe o rază de sute de kilometri. Este vorba de bombe care sunt deosebit de dezvoltate începând din secolul trecut şi a căror utilizare poate avea loc şi din partea actorilor non-statali de factură teroristă. În faţa acestor grave consecinţe şi preocupări, comunitatea internaţională este puternic angajată nu numai în împiedicarea proliferării lor, ci şi în promovarea unei reale interdicţii a folosirii lor, precum şi a posesiei acestor arme. În acest scop, au fost elaborate şi implementate numeroase instrumente multilaterale obligatorii din punct de vedere juridic care încearcă să ajungă la obţinerea acestor obiective.

Puteţi explica pe scurt istoria acestor instrumente multilaterale precedente?

Primul instrument juridic internaţional pentru interzicerea unei întregi categorii de arme de distrugere în masă a fost "Convenţia despre interzicerea dezvoltării, producerii şi acumulării armelor bacteriologice (biologice) şi a armelor toxice şi despre distrugerea lor", intrată în vigoare în 1975 şi actualmente cu 183 de state parte. După douăzeci de ani, la 13 ianuarie 1993, a fost deschisă spre semnare la Paris "Convenţia despre interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi despre distrugerea lor"; ea a intrat în vigoare la 29 aprilie 1997 şi numără actualmente 193 de state care s-au angajat la punerea ei în aplicare. În ambele cazuri este vorba de instrumente importante care vede unită comunitatea internaţională în contrastarea dezvoltării şi utilizării de arme chimice şi biologice; instrumente care trebuie desigur să facă faţă la curse continue, care cer o continuare neîncetată şi atentă a aplicării lor corecte. De altfel, secolul al XXI-lea este puternic caracterizat de dezvoltări tehnologice rapide în domeniul chimic şi biologic, care cer actualizări persistente ale acelor instrumente care au ca scop împiedicare folosirii lor cu scop criminal.

Însă lipsea un tratat care să se refere la armele atomice...

Până la adoptarea în 2017 a Tratatului pentru interzicerea armelor nucleare (TPAN) nu exista niciun instrument juridic internaţional care să interzică explicit aceste arme. Intrarea în vigoare a TPAN, la 22 ianuarie 2021, închide acest "gap" între diferitele tipologii de arme de distrugere în masă.

De ce Sfântul Scaun s-a angajat în mod deosebit pentru ratificarea sa?

Obiectivul principal al Tratatului este acela de a interzice armele nucleare în manieră incontestabilă, inserându-le în aceeaşi categorie de alte arme de distrugere în masă cum sunt armele chimice şi cele biologice, interzise deja. În acest mod, pune şi armele nucleare în cadrul acelor arme a căror folosire şi posesie trebuie stigmatizate şi descalificate încontinuu. Acesta este unul din motivele pentru care Sfântul Scaun s-a angajat pentru intrarea în vigoare a Tratatului şi a participat activ la procesul său de redactare. De altfel, această participare activă este bine evidenţiată de Mesajul pe care papa Francisc l-a adresat la începutul "Conferinţei ONU care are ca scop să negocieze un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic pentru a interzice armele nucleare şi a ajunge la eliminarea lor totală", desfăşurată la New York, de la 27 la 31 martie 2017. Un text foarte clar care scoate în evidenţă şi motivul pentru care Sfântul Scaun încurajează statele nu numai să adere la Tratat, ci să încerce să-l şi înţeleagă în literă şi în spirit şi să pună în practică tot ceea ce el promovează. Multe din dispoziţiile sale amintesc în manieră directă sau indirectă centralitatea persoanei umane, paradigma umanitară şi conexiunile strânse ale Tratatului cu pacea.

Care este relaţia dintre acest Tratat şi cel despre neproliferarea armelor nucleare din 1970?

TPAN este primul instrument obligatoriu din punct de vedere juridic care interzice armele nucleare, în timp ce Tratatul despre neproliferarea armelor nucleare (TNP) prevede în mod esenţial trei obiective: neproliferarea armelor nucleare, dezarmarea treptată de aceste bombe şi cooperarea în folosirea paşnică a tehnologiei nucleare. TNP, intrat în vigoare în 1970, reprezintă fără îndoială un element fundamental, o coloană fundamentală a infrastructurii internaţionale menită să contrasteze armele nucleare. Însă nu este unicul component al acestei structuri; de fapt, din ea fac parte alte elemente: în afară de TNP şi de TPAN trebuie considerate instrumente juridice ca Tratatul pentru interzicerea experimentelor nucleare (CTBT), zonele libere de arme nucleare, Acordurile de salvgardări pe care AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică) l-a semnat cu numeroase state, Tratatele bilaterale cum este START (Tratat de reducere a armelor strategice între SUA şi Rusia, care va expira luna viitoare). Este vorba de instrumente complementare între ele şi fiecare din ele reprezintă o pietricică din acel mozaic care compune tabloul unei "lumi libere de arme nucleare".

Veţi admite că este vorba de un mozaic a cărui realizare apare încă îndepărtată...

Spunem că, din păcate, este un mozaic încă destul de "neclar", pentru că unele din instrumentele citate, unele din acele "pietricele", încă trebuie să fie bine "modelate", pentru că n-au intrat în vigoare sau nu sunt implementate în mod coerent. Asupra acestor "pietricele" este necesar a continua să se lucreze cu angajarea tuturor, actori guvernamentali şi neguvernamentali; este necesar să se intensifice eforturile pentru a contrasta presiunile împotriva multilateralismului şi a depăşi dinamica suspiciunii şi a neîncrederii. Implementarea corectă a acestor instrumente reprezintă, de fapt, un pas fundamental pe "drumul" spre o lume liberă de armele nucleare. După aceea, există un alt aspect semnificativ pe care îl cere acest "parcurs"; aspect care este pe deplin recunoscut în TPAN: importanţa fie a educaţiei la pace şi a dezarmării în toate aspectele sale, fie a sensibilizării cu privire la riscurile şi consecinţele armelor nucleare pentru generaţia prezentă şi cele viitoare; nu este posibil de subevaluat aceste două aspecte: şi educaţia şi sensibilizarea reprezintă alte două pietricele importante care contribuie la compunerea mozaicului unei lumi libere de armele nucleare şi care cer o angajare pentru iniţiative semnificative menite să promoveze o cultură care refuză aceste bombe, o cultură a vieţii şi a păcii, o cultură a îngrijirii.

Un drum pe care Sfântul Scaun a fost mereu în prima linie, aşa cum atestă şi cuvintele rostite de Papa Francisc în timpul călătoriei sale în Japonia.

Sfântul Scaun s-a angajat din totdeauna să urmeze această direcţie, aşa cum este demonstrat de faptul că a ratificat toate Tratatele nucleare principale (TNP, CTBT, TPAN, Acorduri de Salvgardare cu AIEA) şi de eforturile sale continue pentru a promova o cultură concretă de pace, bazată pe demnitatea persoanei umane şi pe primatul dreptului, favorizând o colaborare responsabilă, onestă şi coerentă cu toţi membrii familiei naţiunilor. Toate acestea cer o mediere atentă pentru a facilita un dialog politic eficace, cu atenţie deosebită dată importanţei de a folosi toate instrumentele aflate la dispoziţia noastră pentru a construi încrederea, pentru a merge dincolo de "teoria fricii şi duşmanul", pentru a sublinia că armamentul nuclear reprezintă un fals sentiment de siguranţă şi de stabilitate, pentru a ancora problema siguranţei la aceea a dezvoltării, pentru a se baza pe conceptul de "amintire" şi dialog. De altfel, aşa cum a spus Sfântul Părinte la Hiroshima la 24 noiembrie 2019: "Nu putem permite ca generaţiile actuale şi noi să piardă amintirea a ceea ce s-a întâmplat, acea amintire care este garanţie şi stimulent pentru a construi un viitor mai drept şi fratern". Amintirea "trebuie păstrată nu numai pentru a nu comite din nou aceleaşi greşeli sau pentru ca să nu fie repropuse schemele iluzorii din trecut, ci şi pentru ca ea, rod al experienţei, să constituie rădăcina şi să sugereze urma pentru alegerile prezente şi viitoare de pace" (cf. Papa Francisc, Mesaj pentru a 53-a Zi Mondială a Păcii: pacea drept cale de speranţă: dialog, reconciliere şi convertire ecologică, nr. 2).

TPAN a fost ratificat de cincizeci de ţări, între acestea nu sunt tradiţionalele mari puteri nucleare nici acelea care au dezvoltate ulterior atomica, dar nici ţări care găzduiesc aceste armamente ca aliate ale altor ţări care le posedă. Ce speranţe există ca acest tratat să ducă la rezultate concrete?

Aş vrea să preiau o altă reflecţie a Papei Francisc, inspirându-mă din mesajul video pe care el l-a transmis la 24 septembrie ultimei sesiuni a Adunării Generale a ONU: "Ne confruntăm cu alegerea între una dintre cele două căi posibile: una duce la consolidarea multilateralismului, expresie a unei coresponsabilităţi mondiale reînnoite, a unei solidarităţi bazate pe justiţie şi pe împlinirea păcii şi a unităţii familiei umane, proiect al lui Dumnezeu asupra lumii; cealaltă acordă preferinţă atitudinilor de autosuficienţă, naţionalism, protecţionism, individualism şi izolare [... care] cu siguranţă va fi în detrimentul întregii comunităţi, provocând autovătămare tuturor. Şi acest lucru nu ar trebui să prevaleze". Problema nucleară este puternic legată cu această dublă perspectivă. Pe de o parte, suntem preocupaţi datorită faptului că puterile nucleare adesea par că se întorc în faţa multilateralismului în domeniul nuclear şi a mesei negocierilor, aşa cum evidenţiază o anumită erodare a arhitecturii armelor nucleare, scoasă în evidenţă de abandonarea Tratatului despre forţele nucleare cu rază intermedie (INF), de slăbirea lui JCPoA (Plan de Acţiune comună cuprinzătoare) iranian, de incertitudinea viitorului menţionatului START, de cheltuiala militară crescândă nu numai pentru întreţinerea ci şi pentru modernizarea arsenalelor nucleare. Pe de altă parte, trebuie să fim motivaţi şi propunător rămânând fermi în eforturile noastre pentru a lucra la dezarmarea nucleară şi la neproliferare. Promovarea şi aplicarea TPAN şi A X-a Conferinţă de Revizuire a TNP, programată în august anul acesta, sunt două oportunităţi clare pentru a face să înainteze o lume fără arme nucleare.

Deciziile sunt în mâinile statelor, dar ce poate să fie făcut de persoanele care nu se aşază în "tablourile de comandă", de cel care visează o lume liberă în sfârşit de aceste arme?

Răspund cu cuvintele Papei Francisc la Nagasaki la 24 noiembrie 2019: "O lume în pace, liberă de arme nucleare, este aspiraţia a milioane de bărbaţi şi femei în orice loc. A transforma acest ideal în realitate cere participarea tuturor: persoanele, comunităţile religioase, societăţile civile, statele care posedă arme nucleare şi cele care nu le posedă, sectoarele militare şi private şi organizaţiile internaţionale. Răspunsul nostru la ameninţarea armelor nucleare trebuie să fie colectivă şi concertată, bazată pe o construire grea dar constantă a unei încrederi reciproce care să frângă dinamica de neîncredere prevalentă actualmente".

Care sunt, după părerea dumneavoastră, atitudinile de evitat în această angajare?

În acest efort trebuie evitate acele forme de reciprocă acuzare şi polarizare care împiedică dialogul în loc să-l încurajeze. Omenirea are capacitatea de a lucra împreună pentru a construi casa noastră comună; avem libertatea, inteligenţa şi capacitatea de a conduce şi dirija tehnologia, de a pune limite puterii noastre şi de a pune toate acestea în slujba unui alt tip de progres: mai uman, social şi integral (cf. Papa Francisc, Scrisoarea enciclică Laudato si' despre îngrijirea casei comune, 24 mai 2015, nr. 112). Aşa cum am spus, în august se va desfăşura la New York a X-a Conferinţă de Examinare a TNP. Este vorba de un moment critic în care comunitatea internaţională, şi îndeosebi puterile nucleare, vor putea arăta voinţa reală de a promova pacea şi siguranţa internaţională şi capacitatea lor de a înţelege lecţiile importante ale pandemiei de Covid-19, care ne-a pus în faţa a ceea ce putem numi o adevărată "criză a siguranţei".

În contextul actual al lumii, de acum foarte diferit faţă de cea divizată în două blocuri din secolul trecut, mai are sens să se vorbească de "armamente de distrugere"?

Sfântul Părinte, în Mesajul adresat Conferinţei ONU din 2017 pe care l-am citat anterior, a spus: "Dacă se iau în considerare principalele ameninţări la adresa păcii şi a siguranţei cu dimensiunile lor multiple în această lume multipolară din secolul al XXI-lea, cum sunt, de exemplu, terorismul, conflictele asimetrice, siguranţa informatică, problematicile ambientale, sărăcia, reies multe îndoieli cu privire la nepotrivirea armamentului nuclear de a răspunde în mod eficace la aceste provocări. Aceste preocupări asumă şi mai multă consistenţă atunci când luăm în considerare consecinţele umanitare şi ambientale catastrofale care derivă din orice utilizare a bombelor nucleare cu efecte devastatoare nediscriminate şi incontrolabile în timp şi în spaţiu. Un asemenea motiv de preocupare reiese în faţa risipei de resurse pentru nuclear cu scop militar, care ar putea fi utilizate în schimb pentru priorităţi mai semnificative, cum sunt promovarea păcii şi dezvoltării umane integrale, precum şi lupta împotriva sărăciei şi aplicarea Agendei 2030 pentru dezvoltarea sustenabilă". Trebuie să ne întrebăm şi cât de sustenabil este un echilibru bazat pe frică, atunci când el tinde de fapt să mărească frica şi să ameninţe relaţiile de încredere dintre popoare". Din acest punct de vedere, ar trebui să ne întrebăm ce tip de siguranţă vrem şi care sunt mijloacele mai eficace pentru a garanta această siguranţă.

Ce anume ne învaţă în această privinţă ceea ce lumea trăieşte din cauza coronavirusului?

Pandemia de Covid-19 ne învaţă mult: de fapt, una din lecţiile pe care o putem învăţa este importanţa de a reconsidera conceptul nostru de siguranţă. Pacea şi siguranţa internaţională nu pot să fie bazate pe ameninţarea distrugerii reciproce sau a eliminării totale, nici pe menţinerea unui echilibru de putere sau pe reglementarea relaţiilor înlocuind "forţa legii" cu "legea forţei". Pacea şi siguranţa trebuie să fie construite pe dialog şi pe solidaritate, pe dreptate, pe dezvoltarea umană integrală, pe respectarea drepturilor umane fundamentale, pe îngrijirea creaţiei, pe promovarea structurilor educative şi sanitare, pe construirea încrederii între popoare. În această perspectivă, este necesar de a merge dincolo de armamentul nuclear. Comunitatea internaţională este chemată să adopte strategii clarvăzătoare pentru a promova acest obiectiv de pace şi siguranţă internaţională. A realiza o lume fără arme nucleare se inserează în această strategie clarvăzătoare, bazată pe conştiinţa că "totul este conectat", în acea perspectivă de ecologie integrală aşa de bine schiţată de papa Francisc în Laudato si' (cf. nr. 117 şi 138). TPAN merge în această direcţie. Această strategie poate fi construită numai printr-un dialog orientat solid spre bunul comun şi nu spre tutelarea de interese învăluite sau particulare.

Ce paşi concreţi se pot face pentru a obţine obiectivul unei lumi libere de aceste armamente ucigaşe care pun în pericol însăşi existenţa omenirii?

Obiectivul final al eliminării totale a armelor nucleare este atât o provocare cât şi un imperativ moral şi umanitar. O abordare concretă ar trebui să promoveze o reflecţie despre o etică a păcii şi a siguranţei multilaterale şi cooperatoare care să meargă dincolo de frica şi izolaţionismul care domină astăzi multe dezbateri. Destinul comun al omenirii cere întărirea pragmatică a dialogului şi construirea şi consolidarea de mecanisme de încredere şi cooperare, capabile să creeze condiţiile pentru o lume fără arme nucleare. Îmi vin în minte cuvintele Sfântului Părinte în Mesajul său pentru celebrarea celei de-a 54-a Zi Mondială a Păcii: "Cultura îngrijirii ca o cale a păcii": "Câtă dispersare de resurse există pentru arme, îndeosebi pentru cele nucleare, resurse care ar putea să fie utilizate pentru priorităţi mai semnificative pentru a garanta siguranţa persoanelor, cum ar fi promovarea păcii şi dezvoltării umane integrale, lupta împotriva sărăciei, garanţia necesităţilor sanitare. De altfel, şi acest lucru este scos în evidenţă de probleme globale ca actuala pandemie de Covid-19 şi de schimbările climatice. Ce decizie curajoasă ar fi aceea de «a constitui cu banii care se folosesc în arme şi în alte cheltuieli militare un 'Fond mondial' pentru a putea elimina definitiv foamea şi a contribui la dezvoltarea ţărilor mai sărace»" (nr. 7).

(După Vatican News, 21 ianuarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 542.