Charles de Foucauld

Pentru a deveni fratele tuturor trebuie să fii fratele cuiva

de Bernard Ardura

Papa Francisc, încheind enciclica Fratelli tutti, ni-l prezintă pe Fericitul Charles de Foucauld ca model de viaţă creştină şi model de fraternitate universală (nr. 287).

Deja Sfântul Paul al VI-lea l-a consacrat, într-un anumit sens, pe Charles de Foucauld ca "Frate universal", propunându-l, în enciclica Populorum progressio, ca exemplu de dăruire personală şi caritate misionară: "Este suficient de amintit exemplul părintelui Charles de Foucauld, care a fost considerat demn să fie numit, datorită carităţii sale «Fratele universal», şi căruia i se datorează compilarea unui preţios dicţionar al limbii tuareg" (nr. 12).

Papa Francisc a urmat intuiţia sfântului său predecesor când, în timpul călătoriei sale în Maroc, a întâlnit preoţi, călugări, persoane consacrate şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor. După ce l-a amintit pe Sfântul Francisc de Assis, a spus: "Şi cum să nu-l cităm pe Fericitul Charles de Foucauld care, profund marcat de viaţa umilă şi ascunsă a lui Isus la Nazaret, pe care îl adora în tăcere, voia să fie un «frate universal»?" (31 martie 2019).

La Nazaret, Charles devine mai conştient că Isus a devenit un om ca şi noi, un sărac muncitor din Nazaret, şi că, de aceea, a devenit frate al nostru în umanitate. Acolo, descoperă că cel Total Altul a devenit om, depăşind "diferenţa dintre Creator şi creatură, dintre ocean şi picătura de apă", şi trăind în mijlocul nostru ca "fratele iubit". Gândindu-se la Micii Fraţi ai săi, pe care visează să-i reunească, Charles scrie că ar trebui să fie reprezentanţi ai Domnului Nostru, adică "salvatori universali, prieteni universali, fraţi universali".

Când Charles a scris episcopului de Sahara, în 1901, cu intenţia de a ajunge la prefectura apostolică de Sahara, idealul său de viaţă era acela de a practica faţă de toţi, creştini şi musulmani, caritatea universală a Inimii lui Isus. Aşadar cum putem să fim surprinşi când numeşte coliba sa la Beni-Abbes "Fraternitatea Preasfintei Inimi a lui Isus"?

Charles de Foucauld este pentru noi foarte preţioasă pentru atâtea motive, însă mai ales pentru că experienţa sa spirituală, cel puţin aceea pe care o putem percepe pornind de la scrierile sale, este aceea a unui om devenit, cu trecerea anilor, tot mai realist. El ştie că pentru a-i iubi pe toţi, trebuie să începi iubind pe cineva; pentru a deveni fratele tuturor, trebuie să fii fratele cuiva.

Desigur om al relaţiilor personale, prieten sincer şi fidel, Charles a ştiut să lege prietenie şi a cultivat prieteniile sale până acolo încât să depăşească orice obstacol. Din adâncimile Saharei, s-a unit astfel cu toţi prietenii săi şi a menţinut raporturi fraterne cu ei toţi.

Corespondenţa sa oferă numeroase exemple ale relaţiilor sale cu multe persoane fără distincţie de limbă, naţionalitate sau religie. Scrie el în Carnets de Tamanrasset: "Să mă fac totul pentru toţi: să râd cu cel care râde; să plâng cu cel care plânge, pentru a-i duce pe toţi la Isus. Să mă pun cu disponibilitate la îndemâna tuturor pentru a-i atrage pe toţi la Isus. Să mă pun cu condescendenţă la îndemâna tuturor pentru a-i atrage pe toţi la Isus".

Charles de Foucauld a trecut astfel de la o concepţie abstractă, ideală de imitare a lui Isus, la o întrupare concretă, "pentru a fi un prieten şi un frate universale". Reuşeşte să trăiască fraternitatea prin raporturi concrete de prietenie.

Ne-a lăsat, ca testament spiritual al fraternităţii universale, aceste câteva rânduri luate din Regulament şi Directoriu pentru Micii Fraţi:

Să strălucească precum un far caritatea lor universală şi fraternă; ca nimeni într-o amplă rază în jur, fie el chiar un păcătos sau un necredincios, să nu ignore că ei sunt prietenii universali, fraţii universali, care îşi consumă viaţa rugându-se pentru toţi oamenii fără excepţii, şi făcându-le bine, ca fraternitatea lor să fie un port, un azil în care fiecare fiinţă umană, mai ales dacă este săracă şi nefericită, este, în fiecare moment, invitat, dorit şi primit frăţeşte şi că este, aşa cum indică numele, casa Preasfintei Inimi a lui Isus, a iubirii divine răspândite pe pământ, a Carităţii arzătoare, a Mântuitorului oamenilor.

A deveni "frate universal" nu era numai dorinţa probabil un pic naivă a unui preot sfânt. În acest mod, Charles de Foucauld a anticipat încă o dată timpurile într-o viziune cu anticipaţie mult mai mare, ba chiar profetică, faţă de epoca sa.

Charles a trăit în perioada celei mai mari expansiuni coloniale din Europa contemporană. Şi Franţa se număra printre statele care au fost protagoniste. În acest context colonial, Charles a declarat că voia să fie "frate universal". Este cunoscut că motivaţiile aflate la baza colonialismului nu erau, desigur, motivaţii umanitare sau filantropice. Nu acestea sunt sentimentele pe care statele europene le-au manifestat faţă de popoarele supus cuceririlor lor. Toată cultura europeană a timpului era puternic impregnată de o presupusă superioritate şi era opinie răspândită că toată omenirea va fi modelată după modelul Occidentului. Însuşi Hegel a ajuns să afirme "o superioritate indiscutabilă şi evidentă a Occidentului".

Pe baza acestor premise, părea logic să se considere "destinatari ai unei obligaţii de civilizaţie" faţă de alte popoare, care trebuia să accepte, în mod voit sau non-voit, această superioritate şi această operă civilizatoare.

Aşadar, în acest context deosebit Charles de Foucauld concepe rolul la care îl cheamă dorinţa sa pasionată de a-l imita pe Isus din Nazaret: să lucreze în tăcere pentru a depăşi acest prag de neîncredere şi duşmănie, printr-o prezenţă fraternă, prietenească şi de împărtăşire sinceră. În concret, viaţa sa, formată din apropiere tot mai mare de persoane, din raporturi de egalitate şi fraternitate, este o provocare şi în cadrul cuceririi coloniale. Cu puţin înainte de a muri, rezumă astfel stilul său de viaţă fraternă: "Iubire fraternă faţă de toţi oamenii... a vedea în fiecare om un fiu al Tatălui care este în ceruri: a fi caritabil, paşnic, umil, curajos cu toţi, pentru a ne ruga pentru toţi, pentru toate fiinţele umane, pentru a oferi propriile suferinţe pentru toţi".

Charles de Foucauld ne ajută astfel să înţelegem că a trăi universalitatea nu înseamnă a ne pierde pe noi înşine, ci a ne găsi pe noi înşine, desigur nu a ne sărăci, ci a ne îmbogăţi. A trăi fiecare relaţie ca un parcurs de prietenie care ne revelează fraternitatea, a ieşi din graniţele noastre şi a ne aventura în ţinuturi necunoscute, a lupta împreună împotriva excluderii, violenţei şi marginalizării. A fi frate universal înseamnă a fi frate al tuturor, fără excepţii şi fără distincţii, fără a exclude pe nimeni, atent la ceea ce are bun celălalt şi toate acestea fără a pierde propria identitate. Nu este suficient a face o mărturisire de fraternitate universală, însă, aşa cum ne învaţă Charles de Foucauld, trebuie să învăţăm să trăim, zi după zi, această fraternitate chiar în adâncul fiinţei noastre, în adâncul inimii noastre.

(După L'Osservatore Romano, 12 ianuarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 484.