Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași (catedrală): Plugușorul pandemiei

Frați iubiți și dragi surori
Am venit, că-s sărbători
S-aducem și noi o urare
Celui de pe-aici mai mare
Cred că-l știți de-acum cu toții
Și bunicii, și nepoții,
Preasfințitu-i popular
Are cuvânt și habar
Pentru tot ce-nseamnă dar
Are-ncurajări o mie
Chiar și-n timp de pandemie
Neobosit îi e cuvântul
Zboară mai iute ca gândul
Se zbate să ne arate
Ce-i mai important în toate
Visul său pe toți ne-adună
Ca să mergem împreună
Pe un drum numit speranță
Unde toți avem în față
Iubirea, cuvânt întrupat
Ce-ntr-o iesle s-a lăsat
Admirat și adorat
De cei simpli ce-au aflat
Marea veste, marea știre
Pentru-ntreaga omenire
Că Isus venind în lume
Ne-a adus pace pe bune,
Dacă vreți ca s-o simțiți
Veniți cu toții, veniți
Bici, buhai și zurgălăi
Ia mai îndemnați flăcăi
Să se-audă peste văi,
Mânați, măi!
 
Aș vrea mult ca să se știe
Că-n vremea de pandemie
Mi-am dat plugul cu tămâie
Mirosul mult să rămâie
Un miros de brazd-adâncă
Ce n-a dovedit-o încă
Ăla micu nevăzutu'
Neadormitul și urâtu'
C-o răsturnat ce-o-ntâlnit
N-o lăsat cum o găsit
Îi vom veni noi de hac
Să nu-i fim la bunul plac
Ne-am ascuns, ne-am izolat
Dar de-acum i s-o-nfundat,
Căci o apărut vaccinu'
Pentru ăla mic, covidu'
Lumea-ntreagă s-o luptat
C-un dușman neînțărcat
De-ar fi vrut lapte de cuc
Sunt convins l-am fi făcut
Numai să scăpăm de el
Că prea mult o fost măcel
Azi, aici, la catedrală
Spun, n-o luați într-o doară
Încă mișună pe-afară
Cu moartea la subțioară
Mult o fost, puțin mai este
Nu vă-necați ca-n poveste
Iar la anu' când venim
Am vrea să vă mai găsim
Plug de coarne să-l trântim
Brazde-adânci să-nvălurim
Mulți ani tot pe-aci să fim
Mânați, măi!
 
Suntem adunați grămadă
Să urăm pe esplanadă
C-avem loc să ne rărim
Covidu' să nu-l găsim
Nici noi pe el, nici el pe noi
Până-n veacul de apoi
Mulți mi-au zis și au dreptate
De tras le-om trage pe toate
Dac-avem un gram credință
Domnu' va da biruință
Va opri răul din lume
De-om merge pe-un drum anume
Și Preasfințitul îl cunoaște
Îi cel de la Crăciun la Paște
Miercurea sunt cateheze
Duhul Sfânt vrea să lucreze
Pentru toți ce vor să știe
Că-i viață și-n pandemie,
Ba mai multă, mai profundă
Unde mulți vor să ajungă
Preasfințitul ne explică
Cum creștinul se ridică
Din vâltori, necazuri multe
Dacă zilnic o s-asculte
Cuvânt viu plin de putere
Din care nimeni nu piere
Betleemul e aproape
Vrea pe Domnul să-l arate
Preasfințite, mulțumim
Pentru darul cel divin
Iar la anu' când venim
Vaccinați cu toți să fim
Mânați, măi!
 
La Preasfințitul emerit
Plugul acum o sosit
Vrea să tragă brazd-aleasă
Din străbuni, de plug culeasă
Îi dorim să fie tare
Să-ndemne pe fiecare
Pe cel mic în strâmtorare
Sănătatea să vă fie
Viu izvor de bucurie
Cuvântul prunc să lucreze
Opere ce să dureze
Să fie toate în lumină
Frumoase ca o lună plină
Maica Sfântă cu iubire
Și cu toat-a ei simțire
Zilnic să vă ocrotească
Cu toată oastea cerească
An de an v-am tot urat
Punga nu ne-ați înșelat
Iar cu părintele Tancău
Rânduit de Dumnezeu
S-aveți sprijin și la greu
Cum o face mai mereu.
Noi vă spunem fără teamă
Sunteți leac de pus la rană
Înnoim un gând, un dor
Și îl spunem tuturor
An de an cu plugușorul
Să ne arătați ogorul
Mânați, măi!
 
La părintele Condac
Trag o brazd-acum cu drag
Și plugarii toți îl plac
Știu că vor primi colac
Tare-aș vrea ca să se știe
C-are calități o mie
Înflorite-n pandemie
Nu în timp de veselie
Îndrăgostit de Cristos
Drumuri are și pe jos
La Liturghii în catedrală
Prezența sa e matinală
Grija de a merge bine
E-o pierdere zilnică de sine
Dar el știe, știm și noi
Că-n greutăți și nevoi
Are sprijin garantat
La Cel născut nu-n palat
Dar în ieslea cea săracă
Unde viața nu e seacă
E-atât de plină de lumină
Că tot și toate i se-nchină
Părintele-i o rugăciune
Făcută în chip anume
Zilnic, caldă, aburindă
Haruri multe să cuprindă
Să le dea celor mai mici
Putere să-nvingă frici
Cu părintele Butacu
Cuvântător ca nimeni altu'
Evanghelia-i deschisă
Chiar și la grădina-nchisă
Așa de bine-i lămurită
Că toată lumea-i fericită
Predici, rugi și liturghii
Trebuie de ei să te ții
Dar acuma țin de plug
Și vă-ndemn să hăiți lung,
Mânați, măi!
 
Pandemie, pandemie,
Plugul brăzdează se știe
Și pe aici la parohie
Unde parohul Budău
Încercat a fost din greu
Zile, nopți nenumărate
Luptat pe viață și moarte
Bătălii s-au mai pierdut
Dar războiul a trecut
Învingătorul știm de-acum
E părintele Paul, vă spun
Ce n-o stat cu mâna-n sân
I-o strivit încet, pe rând,
Au plecat schelălăind,
Dar eu zic că rugăciunea
A înfăptuit minunea
Măsurile de izolare
Au dus urâți la disperare
Iar aici, în parohie
Munca trece de chindie
Din zori, devreme, de la 6
Nimeni nu vrea să-i mai lase
Liturghii, înmormântări
La bolnavi zeci de chemări,
Spovezi, program de birou,
Vizite într-un an nou,
Toate astea și mai multe
Fac parohia de frunte
Asta pentru că vicarii
Verzi și tari precum stejarii
Sunt tineri, neastâmpărați,
Cu binele sunt îmbrăcați,
Munca-i felul lor de-a fi
Cel ce-aduce bucurii,
Ungerea, dar și slujirea
Adus-le-au mulțumirea
Ei își spun doar într-un fel
Iosif și cu Gabriel
Pe cărare alți doi vin
Claudiu și Cătălin
Sunt aceiași, frații mei,
Profitați acum de ei
Harul, darul și altarul
Aprind zilnic în ei farul
Că să-l vedem pe Cristos,
Venit pentru păcătos,
Ia trăgeți, fraților, brazda
Că să nu vorbesc degeaba
Și sunați din zurgălăi
Să fugă cei mici și răi
Mânați, măi!
 
Anul care se termină
Degeaba se mai animă
Greu pe toți ne-o încercat
Nimeni nu o fost lăsat
Dar cu credință și-ascultare
Ne-am pus încet pe picioare
Mai întâi ne-o scos afară
Mai apoi am întrat iară
Distanțați și aranjați
Fără să fim supărați
Am re-nceput ușor, ușor
Să revenim la El cu dor,
La El și la Regina Mamă,
Aici suntem băgați în seamă,
Preoți și duhovnici buni
Ne-așteaptă zilnic, săptămâni,
Ieronim și Viorel
Prieteni cu cel mititel
Împart daruri și iertare
Au un plan în aplicare
Nimeni să nu fie afară
Unde viața e amară
Unde viața nu e viață
Dacă nu-i Isus de față
La părintele Mihai
Nu pricep nici să mă tai
Când Domnu-i spune: "Mai stai!"
El aleargă mai dihai
Casa Lui vrea s-o termine
În anul nou care vine
Să ne-ntâlnim la izvoare
Unde credința nu moare
Fericitul Durcovici
O trecut și el pe-aici
I-o plăcut tot ce-o văzut
C-aproape n-ar fi crezut
Că la început de toamnă
Veni-va în catedrala-mamă
Suntem sigur c-au vorbit
Despre termen negreșit
A promis și ajutor
Din cer să coboare spor
Să se vadă-n depărtare
O lucrare-atât de mare
Bici, buhai și zurgălăi
Trageți brazda măi flăcăi
Mânați, măi!
 
Fraților, vă spun deschis
Echipa Media Ercis
Este acum ceva de vis
Toți sunt tineri, luptători
Foarte buni transmițători
Eu spun și convingători
Tot ce fac are emblemă
Etichetă și o stemă
Adrian și Cristian
Sunt cu fiecare an
Mai pătrunși de tot ce fac
Pun mult suflet și mult drag
Le dorim, căci toți o cer
Să emită în eter
Postul drag, mult așteptat
S-ajungă-n orice sat
Vă îndemn la rugăciune
Ca-ntr-o zi să putem spune
Ercis Media e-un nume
Ce răsare, nu apune,
E foc aprins și nu tăciune
Ia pocniți din bici băieți
Să nu spuneți, nu puteți
Că pe-aicea rămâneți
Mânați, măi!
 
Fraților, plugul lucrează
O trecut și de amiază
Ș-avem preoți de arat
Când să mai venim o dat?
Romeo și cu Vasile
Ne fac la toți zile bune
Când Cuvântul întrupat
Lucrează-n ei, la palat,
La altar, la Liturghie
Predica lor e trezvie
Cred că toată lumea știe
Că-și doresc mereu să fie
Crainici, lucrători în vie,
Harul Domnului să fie
Izvorul lor de bucurie
Și în timp de pandemie
Când suntem la ananghie
Știm că pot și sunt în stare
Să ne-aducă-n suflet soare
Că de nori și de furtună
Vin la pachet împreună
Domnul să-i ajute-n toate
Să ne dea și nouă-n rate
Din izvoru' nțelepciunii
Pentru luminarea lumii
Pentru luminarea noastră
Să fim zilnic o fereastră
Deschisă de Dumnezeu
Și la bine și la greu
Ia-ncercați să vă treziți
Și din bici acum pocniți
Să se-audă în tot târgu'
Poate fuge și covidu'
Mânați, măi!
 
O urare vine-acum
Și-ncerc iată să vă spun
Pentru preoții ieșeni
Ce-au trecut prin Tămășeni
Doi au fost parohi vestiți
De cuvânt îndrăgostiți
Onoarea-i la catastif
Părinți Petru și Iosif
Dar mai este unul care
A crescut un pic mai tare
Zilnic poartă în spinare
Cântece de înălțare
Pentru toți și fiecare
De-ntrebați cine-o fi oare?
Am răspuns la întrebare
E Robert, nu mi se pare
În ranița de dirijor
Bățul are un fior
Poate-opri întregul cor
Și-l porni cu mai mult spor
Ieslea sfântă să ne-adune
Să-i cântăm în rugăciune
Să ne dea înțelepciune
De a fi cărări prin lume
La ureche clopoței
Ia mai îndemnați, flăcăi
Mânați, măi!
 
Când mă apuc de urat
La surori de la palat
Gându-mi este la mâncat
Stomacul s-o revoltat
Mirosurile îl dau gata
C-o văzut plină covata
Cu cârnați și caltaboși
Lungi, frumoși, burduhănoși,
Mesele cu prăjituri
Ciaune cu tochituri
Borcane cu murături
Te trec toate cu călduri
Când ies, iată, cozonacii
Împreună cu colacii
Știu că sunt în casa pâinii
Unde-n datină străbunii
Dăruiau din rodul lor
Celui năpădit de dor
Să petreacă mai ușor
Anii ce-or veni-n pridvor
Omul fiind călător
Poart-o umbră la picior
Nimic nu-i întâmplător,
Doar Cuvântul, dăruirea,
Duc în lume fericirea,
Sărmăluțe și chiftele
Dați-vă pe lângă ele
Umpleți și ceva ulcele
Și strigați până-n plăsele
Vremurile nu-s prea grele,
Mânați, măi!
 
De urat am mai ura
Dar nu-i mult pân' s-o-nsera
Și nu suntem de ici colea
Venim din Metalurgie
Unde viața-i loterie
Mai ales în pandemie
Ne-am rărit, suntem o mie
Pe Bahlui curge leșie
Să spele covizi de râie
De curent nu zic nimic
Primim zilnic câte-un pic
Tot sperăm că într-o zi
Vom învinge și vom fi
Fără viruși ucigași
Ce ne vor pe toți fruntași
Fără cai mascați la poartă
Ce ne-așteaptă să ne scoată
Îmbujorați, îmbălsămați,
Numai buni de-a fi luați
Anul care se petrece
Pe mine mă lasă rece
Dacă mai stătea un pic
Făceam rost și eu de dric
Dar ajunge! Mâine pleacă
Ne-om odihni toți câte-oleacă
Ș-om porni din nou la drum
Cu alt an c-un nou parfum
Ni-l dă Domnul în primire
Pune-n el multă iubire
Și speranță îi presară
Să ne bucurăm toți iară
Iar la gazda cea aleasă
Îi dorim viață frumoasă
S-aibă caldă bucurie
Să uite de pandemie
Iar cea fost să nu mai fie
Plugul nostru-o scârțâit
Semn că-i și el obosit
Eu de asta m-am oprit
Să vă spun: Fără covid!
S-aveți un an fericit!
La anu și la mulți ani!
Ahoooo! Opriți plugul!

31 decembrie 2020

Emil Bejan


 

lecturi: 2330.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat