Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 23 decembrie 2020

Cateheză despre Crăciun

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această cateheză, în iminenţa Crăciunului, aş vrea să ofer câteva idei de reflecţie ca pregătire pentru celebrarea Crăciunului. În liturgia de noapte va răsuna vestea îngerului dată păstorilor: "Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle" (Lc 2,10-12).

Imitându-i pe păstori, şi noi ne îndreptăm spiritual spre Betleem, unde Maria a dat naştere Pruncului într-un grajd, "pentru că - spune tot Sfântul Luca - nu era loc de găzduire pentru ei (2,7). Crăciunul a devenit o sărbătoare universală, şi chiar şi cel care nu crede percepe fascinaţia acestei sărbători. Însă creştinul ştie că este un eveniment decisiv Crăciunul, un foc veşnic pe care Dumnezeu l-a aprins în lume, şi nu poate fi confundat cu lucrurile efemere. Este important ca el să nu se reducă la sărbătoare numai sentimentală sau consumistă. Duminica trecută am atras atenţia cu privire la această problemă, subliniind că această sărbătoare a Crăciunului ne-a fost sechestrată de consumism. Nu: Crăciunul nu trebuie să se reducă la o sărbătoare numai sentimentală şi consumistă, bogată în cadouri şi în urări, dar săracă în credinţă creştină, săracă şi în umanitate. De aceea, este necesar de zăgăzuit o anumită mentalitate lumească, incapabilă să perceapă nucleul incandescent al credinţei noastre, care este acesta: "Cuvânt s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (In 1,14). Şi acesta este miezul Crăciunului, mai mult: este adevărul Crăciunului; nu există altul.

Crăciunul ne invită să reflectăm, pe de o parte, asupra dramatismului istoriei, în care oamenii, răniţi de păcat, merg neîncetat în căutarea adevărului, în căutarea milostivirii, în căutarea răscumpărării; şi, pe de altă parte, asupra bunătăţii lui Dumnezeu, care ne-a venit în întâmpinare pentru a ne comunica Adevărul care mântuieşte şi a ne face părtaşi de prietenia sa şi de viaţa sa. Şi acest dar de har: acesta este har pur, fără meritul nostru. Există un sfânt părinte care spune: "Însă priviţi în partea aceasta, în partea cealaltă, acolo: căutaţi meritul şi nu veţi găsi altceva decât har". Totul este har, un dar de har. Şi acest dar de har îl primim prin simplitatea şi umanitatea Crăciunului, şi poate înlătura din inimile noastre şi din minţile noastre pesimismul, care astăzi s-a răspândit şi mai mult din cauza pandemiei. Putem să depăşim acel sentiment de rătăcire neliniştitoare, să nu ne lăsăm cuprinşi de înfrângeri şi de eşecuri, având conştiinţa regăsită că acel Prunc umil şi sărac, ascuns şi lipsit de apărare, este însuşi Dumnezeu, făcut om pentru noi. Conciliul al II-lea din Vatican, într-un text celebru din constituţia despre Biserica în lumea contemporană, ne spune că acest eveniment îl priveşte pe fiecare dintre noi. "Cu Întruparea, Fiul lui Dumnezeu s-a unit într-un anumit sens cu fiecare om". "A muncit cu mâini de om, a gândit cu minte de om, a acţionat cu voinţă de om, a iubit cu inimă de om. Născându-se din Maria Fecioară, el s-a făcut cu adevărat unul dintre noi în toate asemenea nouă în afară de păcat" (Constituţia pastorală Gaudium et spes, 22). Însă Isus s-a născut acum două mii de ani şi mă priveşte pe mine? - Da, te priveşte pe tine şi pe mine, pe fiecare dintre noi. Isus este unul dintre noi: Dumnezeu, în Isus, este unul dintre noi.

Această realitate ne dăruieşte atâta bucurie şi atâta curaj. Dumnezeu nu ne-a privit de sus, de departe, nu a trecut pe lângă noi, nu a avut dispreţ faţă de mizeria noastră, nu s-a îmbrăcat cu un trup aparent, ci a asumat pe deplin natura noastră şi condiţia noastră umană. Nu a lăsat nimic în afară, cu excepţia păcatului: singurul lucru pe care el nu-l are. Toată umanitatea este în el. El a luat tot ceea ce suntem, aşa cum suntem. Acest lucru este esenţial pentru a înţelege credinţa creştină. Sfântul Augustin, regândindu-se la drumul său de convertire, în Confesiuni scrie: "Încă nu aveam atâta umilinţă încât să-l posed pe Dumnezeul meu, pe umilul Isus, nici nu cunoşteam încă învăţăturile slăbiciunii sale" (Confesiuni, VII, 8). Şi care este slăbiciunea lui Isus? "Slăbiciunea" lui Isus este o "învăţătură"! Pentru că ne revelează iubirea lui Dumnezeu. Crăciunul este sărbătoarea iubirii întrupate, a iubirii născute pentru noi în Isus Cristos. Isus Cristos este lumina oamenilor care străluceşte în întuneric, care dă sens existenţei umane şi întregii istorii.

Iubiţi fraţi şi surori, aceste scurte reflecţii să ne ajute să celebrăm Crăciunul cu conştiinciozitate mai mare. Însă există un alt mod de a ne pregăti, pe care vreau să vi-l amintesc vouă şi mie, şi care este la îndemâna tuturor: a medita un pic în tăcere în faţa ieslei. Ieslea este o cateheză a acelei realităţi, a ceea ce a fost făcut în acel an, în acea zi, ceea ce am auzit în Evanghelie. Pentru aceasta, anul trecut am scris o scrisoare, care ne va face să o reluăm. Se intitulează "Admirabile signum", "Semn minunat". La şcoala Sfântului Francisc de Assisi, putem deveni un pic copii rămânând să contemplăm scena Naşterii, şi să lăsăm ca să se renască în noi uimirea pentru modul "minunat" în care Dumnezeu a voit să vină în lume. Să cerem harul uimirii: în faţa acestui mister, a acestei realităţi aşa de duioase, aşa de frumoase, aşa de aproape de inimile noastre, Domnul să ne dea harul uimirii, pentru a-l întâlni, pentru a ne apropia de el, pentru a ne apropia de noi toţi. Acest lucru va face să se renască în noi duioşia. Alaltăieri, vorbind câtorva oameni de ştiinţă, se vorbea despre inteligenţa artificială şi despre roboţi... există roboţi programaţi pentru toţi şi pentru tot, şi acest lucru merge înainte. Şi eu le-am spus: "Însă care este acel lucru pe care roboţii nu-l vor putea face niciodată?". Ei s-au gândit, au făcut propuneri, însă la sfârşit au fost de acord într-un lucru: duioşia. Acest lucru roboţii nu-l vor putea face. Şi asta e ceea ce ne aduce Dumnezeu, astăzi: un mod minunat în care Dumnezeu a voit să vină în lume, şi asta face să renască în noi duioşia, duioşia umană care este aproape de cea a lui Dumnezeu. Şi astăzi avem atâta nevoie de duioşie, atâta nevoie de drăgălăşenii umane, în faţa atâtor mizerii! Dacă pandemia ne-a constrâns să stăm mai distanţi, Isus, în iesle, ne arată calea duioşiei pentru a fi apropiaţi, pentru a fi umani. Să urmăm acest drum. Crăciun fericit!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 648.