Papa Francisc: Angelus (13 decembrie 2020)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Invitaţia la bucurie este caracteristică a timpului de Advent: aşteptarea naşterii lui Isus, aşteptarea pe care o trăim este bucuroasă, cam ca atunci când aşteptăm vizita unei persoane pe care o iubim mult, de exemplu un prieten pe care nu-l vedem de mult timp, o rudă... Suntem în aşteptare bucuroasă. Şi această dimensiune a bucuriei reiese în special astăzi, a treia duminică din Advent, care se deschide cu îndemnul Sfântului Paul: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul" (Antifonul de intrare; cf. Fil 4,4.5). "Bucuraţi-vă!". Bucuria creştină. Şi care este motivul acestei bucurii? Că "Domnul este aproape" (v. 5). Cu cât Domnul este mai aproape de noi, cu atât suntem în bucurie; cu cât el este departe, cu atât suntem în tristeţe. Aceasta este o regulă pentru creştini. Odată un filozof spunea un lucru mai mult sau mai puţin aşa: "Eu nu înţeleg cum se poate crede astăzi, pentru că aceia care spun că ei cred au o faţă de priveghi funebru. Nu dau mărturie despre bucuria învierii lui Isus Cristos". Atâţia creştini cu acea faţă, da, faţă de priveghi funebru, faţă de tristeţe... Însă Cristos a înviat! Cristos te iubeşte! Şi tu nu ai bucurie? Să ne gândim un pic la asta şi să spunem: "Eu, am bucurie pentru că Domnul este aproape de mine, pentru că Domnul mă iubeşte, pentru că Domnul m-a răscumpărat?".

Evanghelia după Ioan ne prezintă astăzi personajul biblic care - exceptându-i pe Sfânta Fecioară Maria şi pe Sfântul Iosif - cel dintâi şi mai mult a trăit aşteptarea lui Mesia şi bucuria de a-l vedea venind: vorbim desigur despre Ioan Botezătorul (cf. In 1,6-8.19-28).

Evanghelistul îl introduce în manieră solemnă: "A venit un om trimis de Dumnezeu [...]. A venit ca să dea mărturie despre lumină" (v. 6-7). Botezătorul este primul martor al lui Isus, cu cuvântul şi că dăruirea vieţii. Toate Evangheliile concordă în a arăta cum a realizat el misiunea sa indicându-l pe Isus drept Cristos, Trimisul lui Dumnezeu promis de profeţi. Ioan era un leader al timpului său. Faima sa s-a răspândit în toată Iudeea şi dincolo de ea, până în Galileea. Însă el n-a cedat nici măcar o clipă ispitei de a atrage atenţia asupra sa: el orienta întotdeauna spre Cel care trebuia să vină. Spunea el: "Eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei" (v. 27). Semnalându-l mereu pe Domnul. Ca Sfânta Fecioară Maria: îl semnalează mereu pe Domnul: "Faceţi ceea ce vă va spune". Întotdeauna Domnul în centru. Sfinţii în jur, semnalându-l pe Domnul. Şi cine nu-l semnalează pe Domnul, nu este sfânt!

Iată prima condiţie a bucuriei creştine: descentrarea de sine şi punerea lui Isus în centru. Aceasta nu este alienare, pentru că Isus este efectiv centrul, este lumina care dă sens deplin vieţii fiecărui bărbat şi femei care vine în această lume. Este acelaşi dinamism al iubirii, care mă face să ies din mine însumi nu pentru a mă pierde, ci pentru a mă regăsi în timp ce mă dăruiesc, în timp ce caut binele celuilalt.

Ioan Botezătorul a parcurs un drum lung pentru a ajunge să-l mărturisească pe Isus. Drumul bucuriei nu este o plimbare. Este nevoie de muncă pentru a fi mereu în bucurie. Ioan a părăsit toate, încă de tânăr, pentru a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc, pentru a asculta cu toată inima şi cu toate forţele Cuvântul său. Ioan s-a retras în deşert despuindu-se de orice lucru superfluu, pentru a fi mai liber să urmeze vântul Duhului Sfânt. Desigur, unele trăsături ale personalităţii sale sunt unice, irepetabile, care nu pot fi propuse tuturor. Însă mărturia sa este paradigmatică pentru oricine vrea să caute sensul propriei vieţi şi să găsească adevărata bucurie. Îndeosebi, Botezătorul este model pentru cei care în Biserică sunt chemaţi să-l vestească altora pe Cristos: pot face asta numai în dezlipirea de ei înşişi şi de mondenitate, nu atrăgând persoanele la ei, ci orientându-le spre Isus. Aceasta este bucuria: a orienta spre Isus. Şi bucuria trebuie să fie caracteristica credinţei noastre. Chiar şi în momentele întunecate, acea bucurie interioară, de a şti că Domnul este cu mine, că Domnul este cu noi, că Domnul este înviat. Domnul! Domnul! Domnul! Acesta este centrul vieţii noastre şi acesta este centrul bucuriei noastre. Gândiţi-vă bine astăzi: Cum mă comport eu? Sunt o persoană bucuroasă care ştie să transmită bucuria de a fi creştin, sau sunt mereu ca acei trişti, aşa cum am spun înainte, care par să fie la un priveghi funebru? Dacă eu nu am bucuria credinţei mele, nu voi putea da mărturie şi ceilalţi vor spune: "Dar dacă credinţa este aşa de tristă, mai bine să n-o am".

Rugându-ne acum Angelus, noi vedem toate acestea realizându-se pe deplin în Fecioara Maria: ea a aşteptat în tăcere Cuvântul de mântuire al lui Dumnezeu; l-a ascultat, l-a primit, l-a zămislit. În ea Dumnezeu s-a făcut aproapele. Pentru aceasta Biserica o numeşte pe Maria "Pricina bucuriei noastre".

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini.

În mod special salut grupul care a venit ca să reprezinte familiile şi copiii din Roma, cu ocazia binecuvântării "Pruncuşorilor", întâlnire organizată de Centrul Oratorii Romane. Anul acesta sunteţi puţini aici din cauza pandemiei, dar ştiu că mulţi copii şi adolescenţi s-au adunat în oratorii şi în casele lor şi ne urmăresc prin mijloacele de comunicare. Adresez fiecăruia salutul meu şi binecuvântez statuetele lui Isus, care vor fi aşezate în iesle, semn de speranţă şi de bucurie. În tăcere, să facem binecuvântarea Pruncuşorilor: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Când vă veţi ruga acasă, în faţa ieslei cu cei din familia voastră, lăsaţi-vă atraşi de duioşia lui Isus Prunc, născut sărac şi firav în mijlocul nostru, pentru a ne dărui iubirea sa.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Nu uitaţi de bucurie! Creştinul este bucuros în inimă, chiar şi în încercări; este bucuros pentru că este aproape de Isus: el este cel care ne dă bucuria. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 593.