Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria

De la Cel Sfânt la Cea Toată Sfântă

de Corrado Maggioni

Cea care l-a zămislit pe "Cel Sfânt", pe Fiul lui Dumnezeu (cf. Lc 1,35), a fost sau n-a fost marcată de păcatul strămoșesc? Discuția seculară a avut răspuns în bula Ineffabilis Deus (8 decembrie 1854), cu care Pius al IX-lea a definit că "preafericita Fecioară Maria, în prima clipă a zămislirii sale, prin har și privilegiu singular al lui Dumnezeu atotputernic și în vederea meritelor lui Isus Cristos Mântuitor al neamului omenesc, a fost ferită imună de orice pată a păcatului strămoșesc". Astfel sărbătoarea Zămislirii Mariei de la 8 decembrie a devenit celebrarea a Neprihănitei Zămisliri.

Zămislirea miraculoasă a Anei, soția lui Ioachim, relatată de Protoevanghelia lui Iacob (secolul al II-lea), a dus în secolul al VIII-lea la celebrarea în Orient a Zămislirii sfintei Ana, mama lui Theotokos, la 9 decembrie, în raport cu Nașterea Mariei sărbătorită deja la 8 septembrie. Comemorând data apocrifă, adică maternitatea sterilei Ana și nu "neprihănita" zămislire, sărbătoarea orientală n-a întâlnit polemici așa cum s-a întâmplat în Occident.

Urmele unei sărbători a Zămislirii Sfintei Maria la 8 decembrie în mănăstiri benedictine din Anglia în secolul al XI-lea au ajuns în următoarea intenție explicită de a cinsti zămislirea "neprihănită" învățată de sfântul Anselm și de discipolul său Eadmer (†1124), autor al celei mai vechi scrieri doctrinale despre zămislirea Mariei, care argumentează astfel: "Dacă Ieremia, pentru că trebuia să fie profet al națiunilor, a fost sfințit înainte de a se naște; dacă Ioan, precursorul lui Cristos cu spiritul și forța lui Ilie, a fost «umplut cu Duh Sfânt încă din sânul mamei sale» (Lc 1,15), ce trebuie să gândim despre femeia destinată să fie prin excelență arca alianței din toate secolele, singurul și preadulcele leagăn al fiului unicul născut al lui Dumnezeu atotputernic? Vom îndrăzni să spunem că nu a beneficiat încă din prima clipă a zămislirii sale de harul și de ungerea Duhului Sfânt? Sfânta Scriptură atestă: «Unde este Duhul Domnului este libertate» (2Cor 3,17). Cu siguranță a fost liberă de sclavia oricărui păcat aceea pe care Duhul Sfânt, cu prezența sa și acțiunea sa, trebuia să o facă o locuință consacrată a lui" (De Conceptione Beatae Mariae Virginis). La depășirea incertitudinilor a contribuit relatarea salvării de naufragiu petrecută lui Elsin, abate de Ramsay, grație ajutorului Fecioarei care, în schimb, i-a cerut sărbătoarea Zămislirii sale.

Tot în secolul al XII-lea, sărbătoarea a trecut în Normandia pentru a se răspândi în Franța, bine primită pe la 1130-1140 de Biserica din Lyon care, în pofida împotrivirii manifestate în scris de sfântul Bernard, a continuat s-o celebreze. Opoziții puternice au dăinuit în secolul al XIII-lea: la Sorbona niciun profesor nu îndrăznea să susțină neprihănita zămislire. Printre cei contrari erau cei care, ca Sfântul Toma de Aquino (†1274), negau scutirea Mariei de păcatul strămoșesc, arătându-se toleranți față de o sărbătoare a sfințirii ei în sânul mamei: zămislită cu păcatul strămoșesc, avea să fie sfințită înainte de a se naște.

Capitulul franciscanilor de la Pisa din anul 1263 a promovat în Ordin sărbătoarea Zămislirii Mariei, fără calificativul de neprihănită; se va întâmpla mai târziu, așa cum atestă Oficiul perugin compus în anii 1319-1322.

Interesul teologic față de neprihănita zămislire a fost relansat, din Anglia, de franciscanul Duns Scotus (†1308), care a transformat obiecția contrară privilegiului (universalitatea răscumpărării lui Cristos cerea ca și Maria să aibă nevoie să fie răscumpărată), în motiv de soluționare: Cristos a ferit-o pe Mama sa de orice contagiere de păcat.

Biserica din Roma nu celebra sărbătoarea, dar n-o interzicea. În timpul lui Bonifaciu al VIII-lea (†1303), în catedrala din Anagni se comemora Zămislirea Născătoarei de Dumnezeu, prezentă fiind curia papală. Practica apărută în timpul perioadei de la Avignon, unde curtea pontificală se aduna la 8 decembrie pentru Zămislirea Mariei într-o biserică a carmelitanilor, a continuat cu întoarcerea la Roma: cardinali și prelați nu neglijau să celebreze sărbătoarea de la 8 decembrie (cu excepția bisericilor dominicanilor), deși nu era înscrisă în calendarul Curiei Romane.

În pofida ostilităților, în secolul al XIV-lea sărbătoarea era celebrată cu fervoare mai mare sau mai mică în dieceze din Belgia, Spania, Portugalia, Italia, Germania și în ordine călugărești, cu excepția cistercinilor și dominicanilor.

S-a ocupat direct conciliul din Basel (1432), ajungând să definească faptul că Fecioara "a fost mereu imună de orice păcat strămoșesc și actual" și să decreteze sărbătoarea de la 8 decembrie; însă fiind vorba de pronunțarea unei adunări de acum schismatice n-a avut importanță dogmatică, însă direcția era trasată.

Cu constituția Cum praecelsa (1476), franciscanul Xist al IV-lea a aprobat o Liturghie și oficiu pentru Zămislirea Fecioarei Neprihănite. Rugăciunea, care se face și astăzi la 8 decembrie, exprimă cu precizie misterul marian în lumina Răscumpărătorului: "Dumnezeule, prin zămislirea neprihănită a Fecioarei Maria, tu i-ai pregătit lăcaș vrednic Fiului tău. Te rugăm ca, după cum ai ferit-o pe ea de orice prihană pentru meritele morții lui Cristos, să ne dai și nouă, prin mijlocirea ei, harul de a ajunge curați la tine".

Interpretările echivoce l-au determinat pe același papă să intervină cu constituția Grave nimis (1483) pentru a dojeni atât pe apărătorii, cât și pe contestatarii privilegiului marian, nefiind clarificat încă din punct de vedere dogmatic de Scaunul Apostolic. Pronunțarea sixtină echilibrată a favorizat răspândirea Zămislirea fericitei Fecioare Maria, așa cum reiese din calendarele liturgice ale epocii.

Însuși Martin Luther, în Predică despre zămislire din 1517, se exprima astfel: "Este credință pioasă că zămislirea Mariei, adică infuzia sufletului său, a fost fără păcat, pentru că atunci când i-a fost infuzat sufletul, ea a fost în același timp purificată de păcatul strămoșesc și împodobită cu darurile lui Dumnezeu pentru a primi sufletul sfânt care îi era infuzat. Astfel, în aceeași clipă în care a început să trăiască, era fără păcat, așa cum exprimă cuvintele îngerului Gabriel (Lc 1,28): Binecuvântată ești tu între femei. De fapt, nu ar fi putut să spună: Binecuvântată ești, dacă ea ar fi fost sub blestem. Era corect și drept ca să fie ferită fără păcat aceea din care Cristos avea să asume trupul care trebuia să înfrângă orice păcat, pentru că se spune binecuvântat, în sens propriu, ceea ce a fost dăruit de harul divin, adică ceea ce este fără păcat".

Conciliul din Trento n-a atins problema Neprihănitei, făcând trimitere la constituțiile lui Xist al IV-lea. În breviarul și în liturghierul post-tridentin a fost înscrisă la 8 decembrie Conceptio Beatae Mariae, făcând trimitere pentru texte la Nașterea Mariei și înlocuind legendara relatare a lui Elsin.

Ca urmare a proclamării dogmatice, Pius al IX-lea a stabilit pregătirea noilor texte liturgice (a fost reluată rugăciunea compusă sub Xist al IV-lea), pe care le-a aprobat în 1863. În liturghierul actual, în afară de alegerea revizuită și îmbogățită a textelor de la liturgia Cuvântului, a fost adăugată prefața - inspirată din Ef 5,27 și din Lumen gentium 65 și Sacrosanctum Concilium 103 - în care se evidențiază cum Neprihănita, luminată de Cristos Răscumpărătorul, luminează Biserica. Prezentă în calendarul ambrozian, sărbătoarea figurează și în Missale Hispano-Mozarabicum revizuit, care la 8 decembrie are: "In diem Conceptionis Sanctae Mariae Virginis".

În fața celei "toată frumoasă", așa cum o aclamă antifonul de la Laude, ar putea să apară întrebarea: de ce ea și noi nu? Simțirea pe care o modulează liturgia din 8 decembrie nu este discuția, ci admirația: "Cântați Domnului un cântec noi, pentru că a făcut lucruri minunate" (Psalmul responsorial). În Neprihănita celebrăm milostivirea infinită a Treimii față de întreaga omenire. Binele făcut gratuit de Cristos în favoarea surghiuniților fii ai Evei se concentrează în Maria.

Neprihănita este mister de har pur! Încă din prima clipă, Dumnezeu este mântuitor al vieții sale, "sfântă" pentru că este în întregime "sfințită" de Duhul Tatălui, revărsat prin Fiul său. Evanghelia bunei vestiri pe care o ascultăm la Liturghie nu vorbește despre zămislirea Mariei, ci despre zămislirea lui Cristos în Maria, îndrumându-ne să percepem dinamica per Iesum ad Mariam, de la Cel Sfânt la Cea Toată Sfântă.

A izola misterul marian de Răscumpărătorul ar însemna să se cadă în eroare. Neprihănita nu spune că Maria n-a avut nevoie să fie răscumpărată la fel ca noi toți: dimpotrivă, proclamă darul incomparabil că a fost pe deplin grațiată fără să fi gustat nenorocirea păcatului. În asta, este expresia maximă a puterii lui Dumnezeu și în același timp cea mai înaltă exprimare a mulțumirii datorate lui Dumnezeu.

(După L'Osservatore Romano, 7 decembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 1312.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat