Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa în Irak de la 5 la 8 martie

de Domenico Agasso jr

Papa Francisc sfidează pandemia și călătorește din nou. "Primind invitația Republicii Irak și a Bisericii Catolice locale, Papa Francisc va face o călătorie apostolică în această țară de la 5 la 8 martie 2021, vizitând Bagdadul, câmpia Ur, legată de amintirea lui Abraham, orașul Erbil, precum și Mosul și Qaraqosh în câmpia Ninive. La momentul oportun va fi publicat programul călătoriei, care va ține cont de evoluția crizei sanitare mondiale". Acest lucru îl afirmă într-o declarație directorul Sălii de Presă vaticane, Matteo Bruni.

Așadar, pentru pontif o călătorie de patru zile, după cincisprezece luni în timpul cărora a suspendat pelerinajele internaționale din cauza pandemiei. Călătoria reprezintă "un gest concret de apropiere de toată populația din acea țară martirizată", evidențiază Vatican News. Jorge Mario Bergoglio "și-a exprimat clar intenția de a vizita Irakul la 10 iunie 2019, în timpul audienței acordate participanților la Reuniunea Operelor de Ajutor dat Bisericilor Orientale (ROACO). «Un gând insistent mă însoțește gândindu-mă la Irak - spunea el, împărtășind voința de a merge în 2020 - pentru ca să poată privi înainte prin participarea pașnică și împărtășită la construirea binelui comun al tuturor componentelor chiar și religioase ale societății, și să nu recadă în tensiuni care vin din conflictele nesoluționate vreodată ale puterilor regionale»".

O posibilitate apărută tot mai concretă și apropiată, când la 25 ianuarie 2020, papa "primea în Vatican pe Barham Salih, președintele Republicii Irak. Șeful de stat îl întâlnise și pe cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, și pe Monseniorul Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele. Au fost tratate provocările din țară, ca aceea de «a favoriza stabilitatea și procesul de reconstrucție - evidenția o notă a Sălii de Presă vaticane - încurajând calea dialogului și a căutării de soluții adecvate în favoarea cetățenilor și respectând suveranitatea națională». Este centrală «importanța de a ocroti prezența istorică a creștinilor» și «necesitatea de a le garanta siguranță și un loc în viitorul» țării".

De fapt, în Irak, înainte de 2003, an al conflictului care a dus la căderea lui Saddam Hussein, creștinii "erau circa 1-1,4 milioane. Oroarea războiului și ocuparea Câmpiei Ninive din partea așa-numitului stat islamic, între 2014 și 2017, i-a redus la circa 300-400 de mii". Salih a subliniat de mai multe ori "valoarea creștinilor și rolul lor în construire, pe aceea linie premierul, Mustafa Al-Kazemi, care i-a invitat pe creștinii care au fugit în Irak din cauza violențelor să se întoarcă pentru a contribui la reconstrucție". Însă rămân încă deschise "șantierele păcii, siguranței și stabilității. Criza economică, șomajul, corupția și drama celor circa 1,7 milioane de evacuați în țară pun la grea încercare proiectele de dezvoltare". UNICEF estimează că "peste 4 milioane de persoane au nevoie de asistență umanitară, jumătate sunt copii". Și în acest context "în care lipsesc spitale și medicamente, Covid-19 a ucis mii de persoane".

Astfel se concretizează proiectul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, "care vedea Irakul, în câmpia Ur a caldeenilor, ca prima etapă a pelerinajului jubiliar". Călătoria lui Wojtyła a fost programată de la 1 la 3 decembrie 1999: "Însă nu s-a realizat, pentru că Saddam Hussein, după tratative care au durat câteva luni, a decis s-o amâne. După douăzeci de ani, acel vis al lui Ioan Paul al II-lea se adeverește prin al doilea succesor al său".

(După Vatican Insider, 7 decembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 492.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat