Vatican: Conferinţă de presă de prezentare a documentului "Episcopul şi unitatea creştinilor. Vademecum ecumenic" (4 decembrie 2020)

Vineri, 4 decembrie 2020, a avut loc în transmisiune directă streaming din Sala de Presă a Sfântului Scaun conferinţa de presă de prezentare a documentului "Episcopul şi unitatea creştinilor: Vademecum ecumenic" al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Au intervenit: cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor; cardinalul Marc Ouellet, PSS, prefect al Congregaţiei pentru Episcopi; cardinalul Luis Antonio G. Tagle, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor; cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. Prezentăm în continuare intervenţiile.

Intervenţia cardinalului Kurt Koch

"Vademecum", înseamnă etimologic "vino cu mine". Documentul pe care vi-l prezentăm astăzi a fost gândit ca un ghid, o busolă, sau ca un însoţitor de călătorie, pentru drumul ecumenic al episcopului împreună cu dieceza sa. Aş vrea să prezint pe scurt scopul, pregătirea şi conţinutul acestui nou document al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

Scopul

Vademecum ecumenic s-a născut dintr-o cerere prezentată de membrii şi de consultanţii dicasterului în timpul adunării plenare din 2016. Ei au exprimat dorinţa unui scurt document care să poată încuraja, asista şi conduce pe episcopii catolici în slujirea lor de promovare a unităţii creştinilor prin slujirea lor.

De fapt, dacă Directoriul pentru aplicarea principiilor şi normelor despre ecumenism din 1993 este documentul de referinţă pentru îndatorirea ecumenică a întregii Biserici catolice, se simţea lipsa unui text destinat episcopilor pentru îndeplinirea responsabilităţilor lor ecumenice.

Episcopul nu poate considera promovarea unităţii creştinilor pur şi simplu ca una din multele îndatoriri ale slujirii sale, o îndatorire care ar putea sau ar trebui să fie amânată în faţa altor priorităţi, aparent mai importante. Angajarea ecumenică a episcopului nu este o dimensiune opţională a slujirii sale, ci o datorie şi o obligaţie.

Pregătirea

Procesul de pregătire a Vademecum a durat circa trei ani. O primă schiţă a fost pregătită de oficialii de la Consiliul Pontifical cu consultarea experţilor şi prezentată după aceea în timpul adunării plenare a dicasterului în 2018. Textul a fost trimis după aceea la numeroase dicastere din Curia Romană, cărora aş vrea să le mulţumesc călduros aici pentru contribuţia lor preţioasă.

Liniile călăuzitoare ale Vademecum se bazează pe decretul Unitatis redintegratio al Conciliului al II-lea din Vatican, pe enciclica Ut unum sint şi pe două documente ale Consiliului Pontifical: Directoriul ecumenic şi Dimensiunea ecumenică în formarea celor care se dedică slujirii pastorale. Totuşi, nu este vorba de a repeta aceste documente, ci mai degrabă de a propune o scurtă sinteză, actualizată şi îmbogăţită de temele duse înainte în decursul ultimelor pontificate, şi adoptând mereu punctul de vedere al episcopului: un ghid care să poată inspira dezvoltarea acţiunii ecumenice şi care să fie consultat uşor.

Sfântul Părinte a aprobat Vademecum şi a făcut referinţă la el în scrisoarea sa din 24 mai cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a enciclicei Ut unum sint (1995). Amintind că "slujirea unităţii este un aspect esenţial al misiunii episcopului", Papa Francisc a exprimat dorinţa ca Vademecum să folosească drept "încurajare şi ghid" pentru exercitarea responsabilităţilor ecumenice ale episcopilor.

Consiliul Pontifical s-a îngrijit să pregătească traducerea lui Vademecum în diferite limbi. Deocamdată sunt pregătite versiunile în engleză, italiană, franceză, spaniolă, portugheză şi germană.

Publicarea lui Vademecum ecumenic marchează nu numai a 25-a aniversare a enciclicei Ut unum sint, ci şi o altă aniversare importantă pentru angajarea ecumenică a Bisericii catolice: a 60-a aniversare a instituirii Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, petrecută după anunţarea Conciliului al II-lea din Vatican. Pentru a celebra aceste două aniversări se va ţine în această după-amiază un act academic transmis în direct de la Angelicum.

Conţinutul

Cât priveşte conţinutul, documentul se împarte în două părţi. Prima parte, intitulată "Promovarea ecumenismului în Biserica catolică", expune ceea ce este cerut Bisericii catolice în îndeplinirea misiunii sale ecumenice. De fapt, aşa cum afirmă Vademecum, "căutarea unităţii este înainte de toate o provocare pentru catolici" (6). Aşadar, în această primă parte Vademecum ia în considerare structurile şi persoanele active în domeniul ecumenic la nivel diecezan şi naţional, formarea ecumenică şi folosirea mass-media diecezane.

Partea a doua, intitulată "Relaţiile Bisericii catolice cu ceilalţi creştini", examinează patru moduri în care Biserica catolică interacţionează cu alte comunităţi creştine. Primul mod este cel al ecumenismului spiritual, care, aşa cum spune Conciliul, este "sufletul mişcării ecumenice" (UR, 8). Vademecum subliniază îndeosebi importanţa Sfintelor Scripturi (20), a "ecumenismului sfinţilor" (22), a purificării memoriei (24).

Al doilea mod este dialogul carităţii, care se ocupă de promovarea unei "culturi a întâlnirii" la nivel de contacte şi de colaborări zilnice, alimentând şi aprofundând relaţia care îi uneşte deja pe creştini în virtutea botezului. Aşa cum spune Sfântul Ioan Paul al II-lea în enciclica Ut unum sint: "recunoaşterea fraternităţii [...] merge mult dincolo de un act de curtoazie ecumenică şi constituie o afirmaţie ecleziologică fundamentală" (UUS, 42). Vademecum face în această privinţă câteva recomandări practice; de exemplu, a asista, pe cât este posibil şi oportun, la celebrările de hirotonire sau de întronare a responsabililor altor Biserici, a invita responsabilii altor Biserici la celebrări liturgice şi la alte evenimente semnificative ale Bisericii Catolice.

Al treilea mod este dialogul adevărului, care se referă la căutarea adevărului lui Dumnezeu pe care catolicii o întreprind împreună cu alţi creştini prin dialogul teologic. Sunt menţionate aici câteva principii ale dialogului ca schimb de daruri (27), al dialogului teologic care "nu caută o minimă denumire teologică comună cu privire la care să se ajungă la un compromis, ci se bazează mai degrabă pe aprofundare adevărului întreg" (28). Documentul menţionează provocarea primirii care trebuie să implice întreaga Biserică în exercitarea lui sensus fidei (30).

Al patrulea mod este dialogul vieţii. Cu această expresie se desemnează ocaziile de schimb şi de colaborare cu alţi creştini în trei domenii principale: îngrijirea pastorală, mărturia adusă lumii şi cultura. Cât priveşte ecumenismul pastoral Vademecum tratează teme precum colaborarea în domeniul misiunii şi al catehezei (34), căsătoriile mixte (35), communicatio in sacris (36). În domeniul ecumenismului practic Vademecum tratează despre colaborarea în slujirea adusă lumii (38), şi despre dialogul interreligios ca provocare ecumenică (39). În sfârşit documentul tratează despre ecumenismul cultural, îndeosebi prin proiecte comune în cadrul academic, ştiinţific şi artistic (41).

Vademecum nu numai că aminteşte principiile angajării ecumenice a episcopului ci, la sfârşitul fiecărei secţiuni, prezintă o listă de "recomandări practice", care rezumă în termeni simpli şi direcţi îndatoririle şi iniţiativele pe care episcopul le poate promova la nivel local şi regional. În sfârşit, un Adaos oferă o scurtă descriere a partenerilor Bisericii catolice în dialogurile teologice internaţionale bilaterale şi multilaterale şi a principalelor roade culese deja.

Papa Francisc reafirmă adesea că unitatea se face mergând; dacă mergem împreună cu Cristos, El însuşi va realiza unitatea. "Unitatea nu va veni ca o minune la sfârşit: unitatea vine pe drum, o face Duhul Sfânt pe drum" (Bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor", 25 ianuarie 2014). Fie ca acest Vademecum să fie un ajutor pe drumul episcopilor şi al întregii Biserici catolice spre comuniunea deplină pentru care s-a rugat Domnul. Mulţumesc.

Intervenţia cardinalului Marc Ouellet, PSS

La douăzeci şi cinci de ani de la enciclica Ut unum sint a Papei Ioan Paul al II-lea, Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creştinilor publică un document foarte practic pentru episcopi, un vademecum pentru a-i ajuta să-şi asume mai bine rolul principal în misiunea ecumenică a Bisericii catolice. Acest vademecum nu conţine alte noutăţi decât un amintire a principiilor fundamentale ale ecumenismului şi o încurajare de a lua iniţiative concrete în favoarea unităţii. Anexele de la sfârşitul documentului oferă informaţii scurte despre starea relaţiilor şi dialogurile instituţionale ale Bisericii Catolice cu diferiţii săi parteneri, oferind astfel o actualizare foarte interesantă.

Uneori auzim spunând că această cauză ecumenică a devenit secundară în priorităţile Bisericii din cauza fluxurilor migratorii care creează noi urgenţe pentru dialog interreligios în medii de viaţă din ce în ce mai multiculturale. Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti recunoaşte această realitate, dar nu retrogradează cauza ecumenică pe un fundal. De fapt, căutarea unităţii creştine devine mai urgentă tocmai datorită acestui nou context care necesită mai multă coeziune între noi, cei botezaţi, pentru a oferi o mărturie credibilă a vieţii într-un dialog extins cu comunităţile şi partenerii diferitelor religii.

Episcopii sunt în primii responsabili ai unităţii creştinilor nu numai în dieceza lor, ci şi la nivel universal ca membri ai Colegiului succesorilor apostolilor; ca atare, ei sunt responsabili împreună cu papa de sarcina reconcilierii creştinilor pentru a oferi împreună mărturia unităţii pe care Domnul o aşteaptă de la discipolii săi (In 17,21). De aici şi importanţa de a promova în primul rând rugăciunea pentru această intenţie, în special în Săptămâna de Rugăciune care se celebrează în fiecare an ca pregătire a sărbătorii liturgice a convertirii Sfântului Paul. Fiecare episcop este obligat să promoveze această iniţiativă care este pregătită împreună cu alţi parteneri din mişcarea ecumenică. Una dintre modalităţile de a nu uita acest lucru este de a avea un delegat diecezan numit de episcop, un cleric, un călugăr sau un laic, care să menţină prioritatea ecumenică prezentă în sufletul tuturor şi care, în funcţie de contexte, coordonează activităţile cu reprezentanţii altor Biserici sau comunităţi ecleziale.

Sfântul Părinte Francisc îşi face datoria să-i întâmpine în mod obişnuit pe fraţii şi surorile necatolici pentru a-i asculta, a-i înţelege şi a-i încuraja pe drumul spre unitate; unii episcopi au aceeaşi preocupare în diferite grade, dar tuturor li se cere să-şi edifice comunitatea locală printr-o atitudine pozitivă, deschisă şi fraternă faţă de alte confesiuni creştine, indiferent de atitudinile contrare pe care le putem întâlni şi eşecurile care ne pot face să renunţăm. Un catolic nu oboseşte niciodată să facă primul pas spre reconciliere, deoarece caritatea care locuieşte în el îl obligă să ierte, să împărtăşească şi să se angajeze perseverent. În circumstanţele actuale ale Bisericii şi ale lumii, cine nu vede că episcopul, drept conducător al Bisericii, este obligat să cultive o atitudine ecumenică autentică şi să o înveţe credincioşilor săi?

Episcopul va merge mai departe dând exemplul colaborării cu fraţii în comuniune imperfectă cu Biserica Catolică. Folosirea bisericilor, lupta împotriva sărăciei, exercitarea carităţii pot fi prilejul schimburilor fraterne şi al împărtăşirii între diferite comunităţi ecleziale. Uneori este chiar o idee bună să fie invitaţi alţi slujitori de cult să predice la ei sau să meargă şi să predice în altă parte prin invitaţie bine informată. Vademecum oferă multe exemple de iniţiative posibile, în conformitate cu normele stabilite de Directoriul din 1993. Episcopul nu trebuie mai întâi să uite să se ocupe de formarea ecumenică a seminariştilor, novicilor şi universitarilor creştini, în special prin cursuri adecvate care dau sensul şi motivaţiile pentru o căutare sinceră a unităţii creştinilor.

Fiecare conferinţă episcopală are un rol important de jucat în formarea comunităţilor diecezane şi în motivaţia acestora. Ea face acest lucru asigurându-se că o comisie de episcopi sau cel puţin un delegat al Conferinţei este preocupat de menţinerea acestei priorităţi a misiunii Bisericii. Dar, mai presus de toate, să nu uităm că ecumenismul este mai presus de toate o acţiune spirituală şi o invocare a Duhului Sfânt pentru ca harul lui Dumnezeu să restabilească între toţi ucenicii lui Cristos unitatea pentru care şi-a vărsat sângele şi a învins moartea. În calitate de martori ai Celui Înviat, speranţa este forţa noastră şi motivaţia noastră de a merge mai departe fără a fi descurajaţi. Vademecum oferă gânduri rodnice şi acţiuni concrete pentru actualizarea şi implementarea convertirii ecumenice pentru episcopi şi pentru toţi ucenicii lui Cristos care doresc să întrupeze mai bine bucuria Evangheliei în timpul nostru.

Felicitări şi mulţumiri Consiliului Pontifical pentru acest vademecum care îi ajută pe toţi credincioşii, dar mai presus de toate pe episcopi într-o aggiornamento a misiunii lor în slujba unităţii.

Intervenţia cardinalului Luis Antonio G. Tagle

În numele Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, aş dori să mulţumesc şi să îl felicit pe cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine şi pe colaboratorii săi pentru publicarea unui Vademecum ecumenic pentru episcopi. Cu siguranţă vom comunica acest Vademecum episcopilor Bisericilor locale care sunt în mod vital legate de CEP. Permiteţi-mi să subliniez câteva aspecte ale Vademecum care sunt relevante pentru activitatea CEP şi să împărtăşesc experienţele noastre care validează câteva puncte ridicate de Vademecum. Prezentarea mea este departe de a fi exhaustivă.

În primul rând, este bine că în multe secţiuni ale Vademecum slujirea de unitate a episcopului este descrisă ca o slujire a identităţii şi misiunii Bisericii. Sfântul Papă Paul al VI-lea a spus odată că natura sau identitatea Bisericii este misionară. Misiunea evanghelizării este vestirea lui Isus care este Vestea Bună prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciune, mărturia vieţilor personale ale sfinţeniei, slujirea carităţii şi mărturia comunităţii. În locurile în care creştinii sunt o minoritate şi în care creştinii botezaţi se îndepărtează de Biserică, lipsa de unitate dintre discipolii lui Isus, uneori manifestată public ca animozitate reciprocă, subminează evanghelizarea şi întunecă persoana lui Isus. Necreştinii sunt confuzi. Câţi Cristoşi sunt? Întrebarea Sfântului Paul din 1Cor 1,13 este încă relevantă: "A fost Cristos împărţit?". Isus însuşi a spus: "Tată, mă rog ca ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21). Credinţa în Isus este un har al Duhului Sfânt, dar este evocată şi hrănită atunci când discipolii săi sunt uniţi în el. În unele locuri, necreştinii nu cunosc distincţia dintre luterani, prezbiterieni, anglicani, ortodocşi, catolici şi aşa mai departe. Însă experienţa lor rea cu un creştin răneşte faţa lui Cristos şi a tuturor creştinilor. În timp ce o experienţă bună cu un creştin duce la deschiderea către Cristos şi către comunitatea creştină. Apreciem memento-ul din paragraful 34 al Vademecum că, în missio ad gentes, misionarii creştini nu ar trebui să transfere diviziunile lor originale pe noi teritorii. Păstrând diferenţa dintre dialogul interreligios şi dialogul ecumenic, aşa cum s-a afirmat pe bună dreptate la paragraful 40, este trist să observăm că, în experienţa unor episcopi, este uneori mai uşor să dialogăm cu liderii şi adepţii religiilor necreştine decât cu cei din comunităţi necatolice.

În al doilea rând, Vademecum afirmă că angajarea ecumenică a episcopului cere de la el să fie o persoană a dialogului. Pentru dicasterul nostru, acesta este un apel de a explora în continuare dialogul ca mod de evanghelizare. Întrucât Biserica locală este subiectul evanghelizării, toţi cei botezaţi, lucrătorii pastorali, educatorii, cateheţii, bărbaţii şi femeile consacraţi şi cei hirotoniţi au nevoie de formare în dialog ca mod de evanghelizare. Episcopul trebuie să se asigure că spaţiile pentru dialog pastoral şi misionar sunt disponibile în dieceză. El trebuie să găsească un mecanism prin care bogăţia învăţăturilor, acordurile şi experienţele Bisericii în dialogul ecumenic este împărtăşită şi primită de diferitele sectoare ale credincioşilor. Întreaga parte a doua a Vademecum deschide o serie întreagă de posibilităţi credincioşilor şi păstorilor pentru implicarea în dialogul ecumenic.

În al treilea rând, în formarea episcopilor nou numiţi şi în formarea continuă a episcopilor, s-ar putea să trebuiască să includem seminarii sau sesiuni practice despre modul de a gestiona diferenţele şi conflictele şi de a promova vindecarea amintirilor şi iertarea. Diferitele tipuri de dialog vor fi productive numai dacă se fac în contextul prieteniei umane, al întâlnirilor umane. Prietenia forjată de episcopi cu liderii şi membrii comunităţilor necatolice ajută la eliminarea prejudecăţilor. Relaţiile bune pe care le cultivăm acum vor fi mai târziu amintirile bune care ar vindeca rănile trecutului.

Intervenţia cardinalului Leonardo Sandri

Vademecum ecumenic, publicat de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, expune, printre altele, sfaturi practice care pot favoriza experienţa vieţii de comuniune dintre Răsărit şi Apus.

Vademecum încurajează studiul comun, cunoaşterea reciprocă tot mai aprofundată, ospitalitatea reciprocă, astfel încât Bisericile să devină cu adevărat centre de întâlnire pentru o înţelegere mai senină şi reală.

Acest document, adresat îndeosebi păstorilor Bisericilor, este o afirmaţie suplimentară că ignorarea Orientului creştin nu mai este legitimă pentru noi. Nu ne putem preface că i-am uitat pe fraţii şi surorile din acele venerabile Biserici care împreună cu noi constituie familia credincioşilor în Dumnezeul lui Isus Cristos.

Suntem convinşi că această cunoaştere este indispensabilă pentru o înţelegere mai completă şi mai cuprinzătoare a experienţei creştine şi, în consecinţă, pentru a da un răspuns creştin mai complet la aşteptările bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru.

Confruntaţi cu întrebările şi provocările omului contemporan cu privire la sensul vieţii, suntem chemaţi să arătăm cu cuvintele şi gesturile de astăzi imensele bogăţii pe care Bisericile noastre le păstrează în caseta Tradiţiilor lor. Pentru a face acest lucru, cuvintele Occidentului au nevoie de cuvintele Orientului, astfel încât, în unitate, Cuvântul lui Dumnezeu să-şi manifeste din ce în ce mai mult bogăţiile insondabile. Occidentul are nevoie de Orient, astfel încât manifestarea deplină a catolicităţii ecleziale să poată fi redată Bisericii lui Cristos şi lumii.

Angajarea ecumenică a episcopilor este o datorie şi o obligaţie, după cum reiese din titlul 18 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, "ecumenismul, adică promovarea unităţii creştine" (cf. can. 902 CCEO). Această obligaţie este explicată şi în can. 192 § 2 din CCEO şi în can. 838 § 3 din CIC. Bisericile orientale catolice au o sarcină specială în acest domeniu (cf. OE, nr. 24), deoarece încearcă să-şi protejeze patrimoniul ritual comun cu acela al Bisericilor ortodoxe surori: din acest motiv, CCEO prevede că în fiecare Biserică sui iuris ar trebui să existe o comisie de experţi în ecumenism şi în fiecare eparhie un consiliu pentru promovarea mişcării ecumenice (cf. can. 904 § 2 şi 3 CCEO).

Vademecum oferă cele mai preţioase indicaţii ale acestei angajări, mai ales din perspectiva căii pe care Bisericile din Orient şi din Occident trebuie să o parcurgă împreună în căutarea unităţii.

Separarea este un păcat foarte grav. Prin urmare, noi gesturi curajoase trebuie efectuate, mergând mai departe, cu o atitudine de convertire constantă şi sinceră în caritate. Este necesar să ne îndreptăm privirea spre tot ceea ce a unit Orientul şi Occidentul în trecut pentru a scrie o istorie a unităţii: predicarea apostolică, experienţa comună a martiriului, coexistenţa în diversitate, căutarea comuniunii chiar şi după diviziuni, până la Conciliul al II-lea din Vatican.

Biserica Romei a simţit întotdeauna datoria de a promova unitatea vizibilă şi permanentă a tuturor Bisericilor. Iar Papa Francisc, în armonie cu predecesorii săi, identifică principalele puncte care trebuie să caracterizeze această căutare: asigurarea respectului deplin faţă de demnitatea celuilalt; promovarea unei conştiinţe adevărate a credincioşilor şi nu numai a vârfurilor; a merge împreună experimentând noi căi dincolo de cele deja încercate.

Importantă şi, într-un fel, decisivă este contribuţia care poate fi adusă de Bisericile orientale catolice, a căror autenticitate şi originalitate trebuie recunoscute din ce în ce mai clar. Să ne gândim, de exemplu, la sinodalitate, ca realitate expresivă şi funcţională a Bisericii lui Cristos, sacrament al comuniunii.

Pe scurt, indicaţiile doctrinale şi pastorale ale acestui Vademecum pot oferi bărbaţilor şi femeilor de astăzi un ulterior motiv solid de a crede şi de a aştepta harul comuniunii depline şi vizibile dintre Bisericile din Orient şi Occident.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 394.