Moment liric: "Adventu-i timp de aşteptare"

Adventu-i timp de aşteptare,
Timp de veghere şi de rugă
La Cel ce este îndurare
Dorindu-ne glasul s-ajungă.
 
Un glas, un strigăt, o speranţă,
Străbate cerul plumburiu
Deschisă-i uşa fără clanţă
Să intri, Doamne-ntr-un târziu.
 
De multe ori am ferecat
Cu lanţuri, porţile grădinii,
Şi geamuri am baricadat
Punând oprelişte luminii.
 
Hiene, vulpi şi porci mistreţi
Au răscolit, vânând himere
N-avut-au anii dimineţi
Doar noapte-adâncă şi durere.
 
Ruga-mi scâncea ne-nţelegând
Ce se întâmplă în grădină
N-a disperat, a stat la rând
Tot aşteptând pasul să vină.
 
Şi a venit în miez de noapte
Lumina care-a măturat!
Tot răul adunat în gloate
Privind-o, s-a cutremurat.
 
Un gângurit se-aude-n drum,
De undeva, de-aici, aproape,
Ruga-mi surâde nu ştiu cum,
Privirea-ncepe-ncet să cate.
 
Credinţa e de mult trezită,
Ochii se scaldă în iubire,
Grădina toată-i răscolită
Şi curăţată de-amintire.
 
Speranţa prinde rădăcină
Pământu-i umezit atent
De-un râu ce trece prin grădină
Ştergând ce nu e coerent.
 
La margine de drum revii,
Lumină tainică, arzândă,
Ne vrei pe toţi să fim copii,
Căldura Ta să ne cuprindă...

Emil Bejan

lecturi: 898.