La începutul Adventului din acest an 2020, pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., vicar episcopal pentru viaţa consacrata şi vocaţii, a adresat o scrisoare tuturor persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi.

Ridicaţi-vă privirea! Domnul este aproape!

Scrisoare adresată tuturor persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi la începutul Adventului

"Dumnezeul speranţei să vă umple de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosiţi în speranţă prin puterea Duhului Sfânt!" (Rom 15,13)

Dragi persoane consacrate,

Având încuviinţarea Preasfinţiei sale Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei noastre de Iaşi, din vrerea căruia eu am devenit fără niciun merit vicar episcopal pentru viaţa consacrată şi vocaţii, mă adresez cu toată smerenia vouă, celor care împreună cu mine am primit darul unei chemări deosebite fiecare după carisma sa: Domnul să vă dăruiască pacea sa!

În aceste vremuri de "oprelişti sanitare", fiindu-ne mai greu să ne găsim împreună pentru a ne cunoaşte şi a alcătui un plan pastoral în sintonie cu plan pastoral general al diecezei, mi-am permis să vă adresez câteva gânduri la începutul noului an liturgic.

Dragi persoane consacrate,

Peste puţine zile vom începe Adventul şi, odată cu el, şi noul an liturgic. În acest timp de pandemie, în inima fiecăruia dintre noi s-au născut tot felul de întrebări şi nelinişti cu privire cum va fi viaţa noastră pe viitor. Şi aş vrea să cred că timpul petrecut "în carantină" ne-a dat posibilitatea de a redescoperi fiecare propria sa vocaţie şi de a o trăi, în mod spiritual, intens încredinţându-ne Domnului.

Vine Adventul! Un timp de speranţă care ne va ajuta să ieşim din toate acele situaţii de tristeţe şi frică, amintindu-ne că Domnul este cu noi, că Emanuel vine ca să dea naştere unei lumi noi.

Ştim din scrierile Sfântului Augustin că, între cele două veniri ale lui Isus, adică cea în trup şi cea de pe urmă, mai există o a treia venire, adică Dumnezeu vine şi ne vizitează acum, în fiecare clipă a existenţei noastre. Cred că această venire este cea mai grea de gestionat, pentru că cere de la noi toată atenţia şi ne implică cu toată fiinţa noastră. Conştienţi de acest mare adevăr, am putea să ne punem următoarea întrebare: Cum ne găseşte Domnul care vine?

Noi credem şi mărturisim că Domnul a venit deja la "împlinirea timpurilor" (Gal 4,4), dar el continuă să vină manifestându-se prin semne discrete, vizibile pentru cei care privesc realitatea cu ochii credinţei, cercetând cuvântul lui Dumnezeu, mai ales în acest timp al Adventului. Şi astăzi, cuvintele lui Ioan Botezătorul sunt de mare actualitate: "în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi" (In 1,26). Cum sunt şi cuvintele lui Isaia prorocul: "Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină" (Is 9,1).

Întunericul acesta despre care vorbeşte Isaia îl putem considera ca o metaforă, dar şi ca un mare adevăr ce poate fi aplicat timpului pe care îl trăim acum. Situaţia provocată de această pandemie a făcut ca inimile tuturor să fie învăluite într-o nesiguranţă profundă, a făcut ca încrederea în Domnul să se micşoreze. Şi noi am experimentat teama şi preocuparea pentru ziua de mâine, mai ales acolo unde persoanele consacrate sunt implicate direct în activităţi cu persoanele. Adventul ne va oferi posibilitatea să depăşim orice teamă, să învingem şi să risipim orice întuneric, prin lumina care va răsări, Cristos, Dumnezeul nostru.

În Prologul Evangheliei după Ioan citim: "În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o" (In 1,4-5). Această lumină luminează pe tot omul, că ea este lumina credinţei şi a raţiunii, este lumina care ne face să înţelegem sensul tuturor întâmplărilor fericite şi nefericite din viaţa noastră. Timpul Adventului este o oportunitate, darul care coboară de sus în persoana lui Isus Cristos, care este Înţelepciunea întrupată. Prin Întruparea şi Naşterea sa, Cristos a unit cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul, iar noi mărturisim în Crez acest adevăr când zicem: "pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer". Viaţa omului şi întreaga creaţie ar fi rămas învăluită în întunericul care o înconjura, dacă nu ar fi venit Cristos ca să lumineze ca un soare ce răsare din înălţime, el lumina lumii, "care luminează pe orice om" (In 1,9).

În Advent ne este oferită posibilitatea şi harul de a cerceta viaţa noastră, pentru a vedea dacă privirea noastră este clară, şi dacă vom constata "că avem probleme cu vederea" atunci să alergăm la Cristos şi asemenea orbului Bartimeu să-i cerem lui Isus: "Rabbuní, să-mi recapăt vederea" (Mc 10,51). Odată vindecaţi, noi împreună cu "toţi cei care mărturisesc dreapta credinţa catolică şi apostolică" (Rugăciunea euharistică I) va trebui să fim "lumina lumii" (Mt 5,14). Prin viaţa şi trăirea noastră vom da dovadă că suntem "lumina lumii" şi că putem reaprinde în inimile oamenilor "fitilul care fumegă" (Mt 12,20).

În acest timp al Adventului, fiecare creştin, dar mai ales noi persoanele consacrate suntem chemaţi să cercetăm Scripturile ca să redescoperim sensul consacrării noastre şi rostul nostru în cadrul poporului lui Dumnezeu şi al Bisericii locale. La baza consacrării noastră stă chemarea pe care am primit-o de la Domnul, dar şi generozitatea răspunsului nostru de a-l urma pe Cristos, modelul sufletelor consacrate. Meditând asupra textelor bibice propuse de Biserică pentru timpul Adventului ne vom reîntâlni din nou cu Ioan Botezătorul, Înainte-mergătorul lui Mesia şi cu Maria, Fecioara Neprihănit Zămislită şi Mamă, pe care noi am putea să-i considerăm ca fiind "două persoane consacrate", care acceptă şi trăiesc cu dăruire planul pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre ele.

La baza fiecărei carisme se află evanghelia şi trăirea ei într-un fel anume. În timpul Adventului şi noi, persoanele consacrate, ca şi toţi ceilalţi creştini, vom putea găsi "noi piste" de a trăi evanghelia într-o manieră cu totul nouă. De la începutul Adventului, evanghelistul Marcu (Mc 13,33-37) ne îndemnă să veghem, căci stăpânul casei va veni "sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau în zori".

Oare ce am putea face noi ca să fim mereu gata pentru această a doua venire a Domnului?

Trebuie să avem inima curată, dezlipită de orice legătură excesivă cu lucrurile pământeşti. Trebuie să ne purificăm dorinţele şi pasiunile noastre pentru a da întâietate fraternităţii peste "priorităţile" personale, iar slujirea să ia locul tendinţei de a comanda pe ceilalţi.

Toate acestea sunt o sinteză concretă la ceea ce poate însemna "a fi mereu într-o stare de veghe", în aşteptarea lui Cristos care vine. Toate acestea sunt valabile pentru noi, persoanele consacrate, dar şi pentru ceilalţi care fac parte din poporul lui Dumnezeu.

Prezenţa şi însoţirea maternă a Fericitei Fecioare Maria, în acest timp al Adventului, ne va fi de mare ajutor. Şi persoanele consacrate se roagă Fecioarei Maria şi cu încredere filială se adresează ei zicând: "O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine şi pentru cei care nu aleargă...". Să ne lăsăm ajutaţi de exemplul ei, Femeia consacrată prin excelenţă, căci în ea, viaţa religioasă, în Biserică, îşi găseşte un model perfect de adeziune la planul lui Dumnezeu. Fiecare persoană consacrată trăieşte, în experienţa sa de dăruire făcută Domnului, o unire specială cu Fecioara Maria. La iniţiativa lui Dumnezeu care alege şi cheamă, răspunde voinţa omului. Fecioara Maria primeşte şi aderă cu toată libertatea Da-ului său la acţiunea harului care este în ea. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea spunea, cu prilejul unei audienţe generale (1995): "Maria prin exemplul ei îi învaţă pe cei consacraţi să nu ştirbească cu nimic harurile primite şi să răspundă totdeauna, cu generozitate, darurilor divine, să se lase inspirate, mişcate şi conduse de acţiunea Duhului Sfânt". Prin Da-ul său, Maria ne învaţă să colaborăm, cu demnitate, la planul lui Dumnezeu iubindu-l.

Să nu uităm că acţiunea - chemarea îi aparţine totdeauna lui Dumnezeu Tatăl care atrage la sine printr-o iubire specială pe cineva din poporul său pentru o misiune specială care să fie rodnică. Persoana chemată la o consacrare specială, răspunde acestei chemări şi se încredinţează, cu toată fiinţa sa, iubirii lui Dumnezeu, se consacră în totalitate planului său de mântuire printr-o dăruire totală care îmbracă forma unei oferiri de sine însăşi ce poate fi comparată cu o jertfă adusă Tatălui, aşa cum zilnic Isus, Fiul, se jertfeşte euharistic. Această jertfă de sine devine lucrarea Duhului Sfânt care dispune inima, o transformă şi o face capabilă să răspundă iubirii lui Dumnezeu.

Dragi persoane consacrate,

Să căutăm, în acest timp al Adventului, să dedicăm mai mult timp rugăciunii, cerând de la Domnul harul de a ne transforma inima într-o mică "iesle" în care Emanuel - Dumnezeu cu noi să se nască. Să ne însuşim cuvintele rugăciunii profetului Isaia din prima lectură din Advent şi să-i spunem Domnului cu toată încrederea: "O, dacă ai despica cerurile şi ai coborî!" (Is 63,19). În cuvintele acestea "dacă tu ai coborî" găsim sensul adevărat al existenţei noastre, amintindu-ne de prezenţa lui Dumnezeu în istoria omenirii, o prezenţă care devine reală prin întruparea şi naşterea Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu se face asemenea nouă în toate, afară de păcat (cf. Evr 4,15), şi-a asumat întru totul umanitatea noastră. Aceasta este dovada unui iubiri infinite care ne permite nouă să ne adresăm lui Dumnezeu cu afecţiune, spunând: "Abba - Tată!" (Gal 4,6); ne îngăduie să ne adresăm lui Dumnezeu, folosind direct pronumele personal "tu!".

Cât e de important, pentru zilele noastre, să nu ne pierdem speranţa şi să regăsim forţa de a înainta în larg (cf Lc 5,4) în cunoaşterea şi meditarea evangheliei care ne deschide calea întâlnirii noastre cu Dumnezeu. Lumea are nevoie de speranţă, de un mesaj care să vină de la nişte persoane care trăiesc un stil evanghelic, de la persoane care ştiu să aştepte venirea Domnului (cf Mc 13,33-37). Iar noi ştim foarte bine că numai cine iubeşte ştie să aştepte; numai cine iubeşte ştie să rămână treaz în noapte, gata pentru când va sosi stăpânul casei.

Şi noi, personale consacrate, cunoaştem riscul de a ne pierde răbdarea şi curajul, capacitatea de a aştepta. Şi noi experimentăm un mod de a trăi o "viaţă de somnolenţă", incapabili de a percepe noutatea care vine, fie din interior, fie din exteriorul nostru sau al comunităţilor noastre, incapabili de a ne da seama de priorităţile celorlalţi şi de exigenţele lor. Să luăm în serios îndemnul de la începutul Adventului şi "Să veghem"! Să fim atenţi la cei de lângă noi, la cuvintele şi mai ales la tăcerea lor.

Dragi persoane consacrate,

Făcând şi noi parte din Biserica locală a Diecezei de Iaşi, în acest nou an pastoral, ne vom strădui să punem în practică îndemnurile păstorului diecezei noastre, Preasfinţitul episcop Iosif Păuleţ şi vom merge cu bucurie împreună pe calea speranţei, urmându-l pe păstorul nostru.

La finalul acestor gânduri, dorindu-vă tuturor şi fiecăruia în parte multă sănătate în suflet şi în trup, vă asigur, în numele episcopului nostru, Iosif Păuleţ, al părintelui vicar general, Egidiu Condac, al tuturor vicarilor episcopali şi al meu, de toată preţuirea şi recunoştinţa noastră.

Iar eu personal vă spun aşa cum spunea şi Papa Francisc: "Mă rog pentru voi, mă rog cu voi şi cer de la Dumnezeu, Părintele nostru, să vă binecuvânteze, să vă copleşească cu iubirea sa, să vă apere de orice rău pe drumul consacrării voastre şi să vă dăruiască acea forţă care ne permite să nu cădem şi care nu dezamăgeşte: speranţa" (Scrisoarea către mişcările populare, O armată invizibilă, 12 aprilie 2020).

Tuturor şi fiecăruia în parte: Advent binecuvântat cu pace şi bine!

Pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.
vicar episcopal pentru viaţa consacrata şi vocaţii

lecturi: 1459.