Papa Francisc: Videomesaj cu ocazia evenimentului internaţional online "The Economy of Francesco - tinerii, un pact, viitorul" (21 noiembrie 2020)

Dragi tineri, bună după-amiază!

Mulţumesc pentru că sunteţi acolo, pentru toată munca pe care o faceţi, pentru angajarea din aceste luni, în pofida schimbărilor de program. Nu v-aţi descurajat, dimpotrivă, am aflat nivelul de reflecţie, calitatea, seriozitatea şi responsabilitatea cu care aţi lucrat: n-aţi neglijat nimic din ceea ce vă dă bucurie, vă preocupă, vă indignează şi vă determină să vă schimbaţi.

Ideea originară era să ne întâlnim la Assisi pentru a ne inspira pe urmele sfântului Francisc. De la Crucifixul din "Sfântul Damian" şi de alte feţe - ca aceea a leprosului - Domnul i-a mers în întâmpinare, l-a chemat şi i-a încredinţat o misiune; l-a despuiat de idolii care-l izolau, de perplexităţile care-l paralizau şi îl închideau în obişnuita slăbiciune a acelui "mereu s-a făcut aşa" - aceasta este o slăbiciune! - sau de tristeţea dulceagă şi nesatisfăcută a celor care trăiesc numai pentru ei înşişi şi i-a dăruit capacitatea de a intona o cântare de laudă, expresie de bucurie, libertate şi dăruire de sine. De aceea, această întâlnire virtuală la Assisi pentru mine nu este un punct de sosire ci stimulentul iniţial al unui proces pe care suntem invitaţi să-l trăim ca vocaţie, cultură şi pact.

Vocaţia de la Assisi

"Francisc, mergi, repară casa mea care, aşa cum vezi, este în ruină". Acestea au fost cuvintele care l-au răscolit pe tânărul Francisc şi care devin un apel special pentru fiecare dintre noi. Când vă simţiţi chemaţi, implicaţi şi protagonişti ai "normalităţii" care trebuie construită, voi ştiţi să spuneţi "da", şi acest lucru dă speranţă. Ştiu că aţi acceptat imediat această convocare, pentru că sunteţi în măsură să vedeţi, să analizaţi şi să experimentaţi că nu putem merge înainte în acest mod: a arătat asta clar nivelul de adeziune, de înscriere şi de participare la acest pact, care a mers dincolo de capacităţi. Voi manifestaţi o sensibilitate şi o preocupare speciale pentru a identifica problemele cruciale care ne interpelează. Aţi făcut asta dintr-o perspectivă deosebită: economia, care este domeniul vostru de cercetare, de studiu şi de lucru. Ştiţi că este urgentă o naraţiune economică diferită, este urgent să se ia act în mod responsabil de faptul că "actualul sistem mondial este nesustenabil din diferite puncte de vedere"[1] şi loveşte sora noastră pământul, atât de grav maltratat şi despuiat şi în acelaşi timp pe cei mai săraci şi pe cei excluşi. Merg împreună: tu despoi pământul şi sunt atâţia săraci excluşi. Ei sunt primii vătămaţi... precum şi primii uitaţi.

Însă atenţie să nu ne lăsăm convinşi că acesta este numai un loc comun periodic. Voi sunteţi mai mult decât un "zgomot" superficial şi trecător care se poate adormi şi narcotiza cu timpul. Dacă nu vrem ca să se întâmple asta, sunteţi chemaţi să aveţi incidenţă în mod concret în oraşele şi universităţile voastre, la locul de muncă şi în sindicat, în întreprinderi şi în mişcări, în funcţiile publice şi private cu inteligenţă, angajare şi convingere, pentru a ajunge la nucleu şi la inimă unde se elaborează şi se decid temele şi paradigmele[2]. Toate acestea m-au determinat să vă invit să realizaţi acest pact. Gravitatea situaţiei actuale, pe care pandemia de Covid a evidenţiat-o şi mai mult, cere o conştientizare responsabilă din partea tuturor actorilor sociale, a noastră a tuturor, între care voi aveţi un rol primar: consecinţele acţiunilor şi deciziilor noastre vă vor atinge personal, de aceea nu puteţi rămâne în afara locurilor în care se generează, nu spun viitorul vostru, ci prezentul vostru. Voi nu puteţi să rămâneţi în afara locului în care se generează prezentul şi viitorul. Ori sunteţi implicaţi ori istoria va trece pe deasupra voastră.

O nouă cultură

Avem nevoie de o schimbare, vrem o schimbare, căutăm o schimbare[3]. Problema se naşte când ne dăm seama că, pentru multe din dificultăţile care ne chinuiesc, nu posedăm răspunsuri adecvate şi inclusive; ba mai mult, simţim o fragmentare în analize şi în diagnoze ca ajunge să blocheze orice posibilă soluţie. În fond, ne lipseşte cultura necesară pentru a permite şi a stimula deschiderea de viziuni diferite, inspirate dintr-un tip de gândire, de politică, de programe educative, precum şi de spiritualitate care să nu se lase închis de o unică logică dominantă[4]. Dacă este urgent să se găsească răspunsuri, este indispensabil a face să crească şi a susţine grupuri conducătoare capabile să elaboreze cultură, să demareze procese - nu uitaţi acest cuvânt: să demareze procese - să traseze parcursuri, să lărgească orizonturi, să creeze apartenenţe... Fiecare efort pentru a administra, a îngriji şi a îmbunătăţi casa noastră comună, dacă vrea să fie semnificativ, cere să se schimbe "stilurile de viaţă, modelele de producţie şi de consum, structurile consolidate de putere care astăzi conduc societăţile"[5]. Fără să faceţi asta, nu veţi face nimic.

Avem nevoie de grupuri de conducere comunitare şi instituţionale care să poată lua asupra lor problemele fără a rămâne prizonieri ai lor şi ai propriilor insatisfacţii şi astfel să sfideze supunerea - adesea inconştientă - faţă de anumite logici (ideologice) care ajung să justifice şi să paralizeze orice acţiune în faţa nedreptăţilor. Să ne amintim, de exemplu, cu a afirmat bine Benedict al XVI-lea, că foamea "nu depinde atât de lipsa materială, cât mai degrabă de lipsa de resurse sociale, dintre care cea mai importantă este de natură instituţională"[6]. Dacă voi veţi fi capabili să rezolvaţi asta, veţi avea calea deschisă pentru viitor. Repet gândirea papei Benedict: foamea nu depinde atât de lipsa materială, cât mai degrabă de lipsa de resurse sociale, dintre care cea mai importantă este de natură instituţională.

Criza socială şi economică, pe care mulţi o îndură în propriul trup şi care face ipotecă pe prezent şi viitor în abandonarea şi în excluderea atâtor copii şi adolescenţi şi a unor familii întregi, nu tolerează ca să privilegiem interesele sectoriale în dauna bunului comun. Trebuie să ne întoarcem un pic la mistica [la spiritul] bunului comun. În acest sens, permiteţi-mi să prezint un exerciţiu pe care l-aţi experimentat ca metodologie pentru o rezolvare sănătoasă şi revoluţionară a conflictelor. În timpul acestor luni aţi împărtăşit diferite reflecţii şi cadre teoretice importante. Aţi fost capabili să vă întâlniţi despre 12 tematici ("satele", le-aţi numit voi): 12 tematici pentru a dezbate, a discuta şi a găsi căi practicabile. Aţi trăit atât de necesara cultură a întâlnirii, care este opusul culturii rebutului, care este la modă. Şi această cultură a întâlnirii permite multor voci să stea în jurul aceleiaşi mese pentru a dialoga, a gândi, a discuta şi a crea, conform unei perspective poliedrice, diferitele dimensiuni şi răspunsuri la problemele globale care privesc popoarele noastre şi democraţiile noastre[7]. Cât de greu este a înainta spre soluţii reale când este discreditat, calomnia şi decontextualizat interlocutorul care nu gândeşte la fel ca noi! Această discreditare, calomniere sau decontextualizare a interlocutorului care nu gândeşte la fel ca noi este un mod de apărare laşă de deciziile pe care eu ar trebui să le asum pentru a rezolva atâtea probleme. Să nu uităm niciodată că "totul este mai mult decât părţile şi este mai mult şi decât simpla lor sumă"[8] şi că "simpla sumă a intereselor individuale nu este în măsură să genereze o lume mai bună pentru toată omenirea"[9]

Acest exerciţiu de întâlnire dincolo de toate diferenţele legitime este pasul fundamental pentru orice transformare care să ajute să se dea viaţă unei noi mentalităţi culturale, deci economice, politice şi sociale; pentru că nu va fi posibil să ne angajăm în lucruri mari numai după o perspectivă teoretică sau individuală fără un spirit ca să vă anime, fără câteva motivaţii interioare care să dea sens, fără o apartenenţă şi o înrădăcinare care să dea respiraţie acţiunii personale şi comunitare[10].

Astfel viitorul va fi un timp special, în care ne simţim chemaţi să recunoaştem urgenţa şi frumuseţea provocării care ni se prezintă. Un timp care ne aminteşte că nu suntem condamnaţi la modele economice care să-şi concentreze interesul lor imediat asupra profiturilor ca unitate de măsură şi asupra căutării de politici publice asemănătoare care ignoră propriul cost uman, social şi ambiental[11]. Ca şi cum ne-am putea baza pe o disponibilitate absolută, nelimitată sau neutră a resurselor. Nu, nu suntem constrânşi să continuăm să admitem şi să tolerăm în tăcere în comportamentele noastre "ca unii să se simtă mai umani decât alţii, ca şi cum s-ar fi născut cu drepturi mai mari"[12] sau privilegii pentru satisfacţia garantată de anumite bunuri sau servicii esenţiale[13]. Nu este suficient nici a pune bază pe căutarea de paliative în al treilea sector sau în modele filantropice. Deşi lucrarea lor este crucială, nu sunt capabile întotdeauna să înfrunte structural actualele dezechilibre care îi lovesc pe cei mai excluşi şi, fără a vrea, perpetuează nedreptăţile pe care vor să le contrasteze. De fapt, nu este vorba numai sau exclusiv de a ne îngriji de necesităţile mai esenţiale ale fraţilor noştri. Trebuie acceptat în mod structural că săracii au demnitatea suficientă pentru a se aşeza la întâlnirile noastre, a participa la deciziile noastre şi a duce pâinea la casele lor. Şi acest lucru este mult mai mult decât asistenţialism: vorbim despre o convertire şi transformare a priorităţilor noastre şi a locului celuilalt în politicile noastre şi în ordinea socială.

În plin secol al XXI-lea, "nu mai este vorba pur şi simplu de fenomenul exploatării şi al asupririi, ci de ceva nou: cu excluderea este lovită, în rădăcina sa, apartenenţa la societatea în care se trăieşte, din moment ce în ea nu se stă în drojdia societăţii, în periferie, sau fără putere, ci se stă în afară"[14]. Fiţi atenţi la asta: cu excluderea este lovită, în însăşi rădăcina sa, apartenenţa la societatea în care se trăieşte, din moment ce în ea nu se stă în mediul interlop, în periferie, sau fără putere, ci se stă în afară. Este cultura rebutului, care nu numai că rebutează, ci obligă să se trăiască în propria rebutare, făcuţi invizibili dincolo de zidul indiferenţei şi al confortului.

Eu îmi amintesc de prima dată când am văzut un cartier închis: nu ştiam că existau. A fost în 1970. A trebuit să merg pentru a vizita noviciate din Societate şi am ajuns într-o ţară şi după aceea, mergând prin oraş, mi-au spus: "Nu, în partea aceea nu se poate merge, pentru că acela este un cartier închis". Înăuntru erau ziduri şi înăuntru erau casele, străzile, însă închis: adică un cartier care trăia în indiferenţă. Pe mine m-a impresionat mult să văd asta. Dar după aceea acest lucru a crescut, a crescut, a crescut... şi era peste tot. Dar eu te întreb: inima ta este ca un cartier închis?

Pactul de la Assisi

Nu ne putem permite să continuă să amânăm unele probleme. Această misiune enormă şi limitată cere o angajare generoasă în domeniul cultural, în formarea academică şi în cercetarea ştiinţifică, fără a ne pierde în mode intelectuale sau întreruperi ideologice - care sunt insule - care să ne izoleze de viaţa şi de suferinţa concretă a oamenilor[15]. Este timpul, dragi tineri economişti, întreprinzători, muncitori şi conducători de firmă, este timpul de a îndrăzni riscul de a favoriza şi a stimula modele de dezvoltare, de progres şi de sustenabilitate în care persoanele, şi în special cei excluşi (şi între aceştia şi sora pământ), să înceteze să fie - în cel mai bun dintre cazuri - o prezenţă pur nominală, tehnică sau funcţională pentru a deveni protagonişti ai vieţii lor precum şi ai întregului ţesut social.

Acesta să nu fie un lucru nominal: există săracii, cei excluşi... Nu, nu, acea prezenţă să nu fie nominală, să nu fie tehnică, să nu fie funcţională. Este timpul ca să devină protagonişti ai vieţii lor precum şi ai întregului ţesut social. Să nu gândim pentru ei, să gândim cu ei. Amintiţi-vă de moştenirea iluminismului, a élites iluminate. Totul pentru popor, nimic cu poporul. Şi acest lucru nu  merge. Să nu gândim pentru ei, să gândim cu ei. Şi să învăţăm de la ei să facem să înainteze modele economice care vor merge în folosul tuturor, pentru că organizarea structurală şi decizională va fi determinată de dezvoltarea umană integrală, aşa de bine elaborată de doctrina socială a Bisericii. Politica şi economia nu trebuie "să se supună economiei şi aceasta nu trebuie să se supună preceptelor şi paradigmei eficientiste a tehnocraţiei. Astăzi, gândindu-ne la binele comun, avem nevoie în mod inevitabil ca politica şi economia, în dialog, să se pună cu hotărâre în slujba vieţii, în special al vieţii umane"[16]. Fără această centralitate şi această orientare vom rămâne prizonieri ai unei circularităţi alienante care va perpetua numai dinamici de degradare, excludere, violenţă şi polarizare: "Orice program, elaborat pentru a mări producţia, nu are în definitiv altă motivaţie de a fi decât slujirea persoanei. Funcţia sa este de a reduce inegalităţile, a combate discriminările, a elibera omul de servituţile sale. [...] Nu este suficient a mări bogăţia comună pentru ca să fie repartizată egal - nu, nu este suficient acest lucru -, nu este suficient a promova tehnica pentru ca pământul să devină mai uman de locuit"[17]. Nici acest lucru nu este suficient.

Perspectiva dezvoltării umane integrale este o veste bună de profeţit şi de realizat - şi acestea nu sunt vise: acesta este drumul - o veste bună de profeţit şi de realizat, pentru că ne propune să ne întâlnim ca umanitate pa baza a ceea ce este mai bun din noi înşine: visul lui Dumnezeu ca să învăţăm să ne îngrijim de fratele, şi de fratele mai vulnerabil (cf. Gen 4,9). "Măsura umanităţii se determină în mod esenţial în raportul cu suferinţa şi cu cel suferind - măsura umanităţii -. Acest lucru este valabil pentru fiecare om ca şi pentru societate"[18]; măsură care trebuie să se întrupeze şi în deciziile noastre şi în modelele economice.

Aşa cum face bine să lăsăm să răsune cuvintele sfântului Paul al VI-lea, când, având dorinţa ca mesajul evanghelic să impregneze şi să conducă toate realităţile umane, scria: "Dezvoltarea nu se reduce la simpla creştere economică. Pentru a fi dezvoltare autentică trebuie să fie integrală, ceea ce înseamnă îndreptată spre promovarea fiecărui om şi a întregului om. [...] - fiecare om şi întregul om! -. Noi nu acceptăm să separăm economicul de uman, dezvoltarea de civilizaţia în care se inserează. Ceea ce contează pentru noi este omul, fiecare om, fiecare grup de oameni, ajungând să cuprindă întreaga omenire"[19].

În acest sens, mulţi dintre voi vor avea posibilitatea de a acţiona şi de a avea incidenţă asupra deciziilor macroeconomice, unde se joacă destinul multor naţiuni. Şi aceste scenarii au nevoie de persoane pregătite, "înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii" (Mt 10,16), capabili "să vegheze în vederea dezvoltării sustenabile a ţărilor şi pentru a evita supunerea asfixiantă a acestor ţări faţă de sisteme de creditare care, departe de a promova progresul, supun populaţiile la mecanism de mai mare sărăcie, excludere şi dependenţă"[20]. Sistemele de creditare singure sunt o cale pentru sărăcie şi dependenţă. Acest proces legitim cere să se trezească şi să se însoţească un model de solidaritate internaţională care să recunoască şi să respecte interdependenţa dintre naţiuni şi să favorizeze mecanismele de control capabile să evite orice tip de supunere, precum şi să vegheze asupra promovării ţărilor mai dezavantajate şi în curs de dezvoltare; fiecare popor este chemat să devină artizan al propriului destin şi al celui al întregii lumi[21].

* * *

Dragi tineri, "astăzi suntem în faţa marii ocazii de a exprima faptul că suntem fraţi, faptul că suntem alţi buni samariteni care iau asupra lor durerea falimentelor, în loc de a alimenta uri şi resentimente"[22]. Un viitor imprevizibil este deja în gestaţie; fiecare dintre voi, pornind de la locul în care lucrează şi decide, poate face mult; nu alegeţi scurtăturile, care seduc şi vă împiedică să vă amestecaţi pentru a fi plămadă acolo unde vă aflaţi (cf. Lc 13,20-21). Fără scurtături, plămadă, a-şi murdări mâinile. După ce va trece criza sanitară pe care o străbatem, cea mai rea reacţie ar fi de a cădea şi mai mult într-un consumism febril şi în noi forme de autoprotecţie egoistă. Nu uitaţi, dintr-o criză nu ieşim niciodată egali: ieşim mai bine sau mai rău. Să facem să crească ceea ce este bun, să profităm de oportunitate şi să ne punem toţi în slujba bunului comun. Să dea Dumnezeu ca la sfârşit să nu mai fie "ceilalţi", ci să învăţăm să ne formăm un stil de viaţă în care să ştim să spunem "noi"[23]. Însă un "noi" mare, nu un "noi" micuţ şi după aceea "ceilalţi", nu, acest lucru nu merge.

Istoria ne învaţă că nu există sisteme nici crize în măsură să anuleze complet capacitatea, ingeniozitatea şi creativitatea pe care Dumnezeu nu încetează să le trezească în inimi. Cu dăruire şi fidelitate faţă de popoarele voastre, faţă de prezentul vostru şi faţă de viitorul vostru, voi puteţi să vă uniţi cu alţii pentru a ţese un nou mod de a face istoria. Nu vă temeţi să vă implicaţi şi să atingeţi sufletul oraşelor cu privirea lui Isus; nu vă temeţi să locuiţi în mod curajos în conflictele şi răscrucile istoriei pentru a le unge cu aroma Fericirilor. Nu vă temeţi, pentru că nimeni nu se salvează singur. Nimeni nu se salvează singur. Vouă tinerilor, care proveniţi din 115 ţări, vă adresez invitaţia de a recunoaşte că avem nevoie unii de alţii pentru a da viaţă acestei culturi economice, capabile de "a face să odrăslească vise, a provoca profeţii şi viziuni, a face să înflorească speranţe, a stimula încredere, a pansa răni, a împleti relaţii, a învia zori de speranţă, a învăţa unul de la altul şi a crea un imaginar pozitiv care să lumineze minţile, să încălzească inimile, să redea forţă mâinilor şi să inspire tinerilor - tuturor tinerilor, fără excepţie - viziunea unui viitor plin de bucuria Evangheliei"[24]. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Scrisoarea enciclică  Laudato si’ (24 mai 2015), 61. De acum încolo LS.

[2] Cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium (24 noiembrie 2013), 74. De acum încolo EG.

[3] Cf. Discurs la Întâlnirea mondială a Mişcărilor populare, Santa Cruz de la Sierra, 9 iulie 2015.

[4] Cf. LS, 111.

[5] Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Centesimus annus (1 mai 1991), 58.

[6] Scrisoarea enciclică Caritas in veritate (29 iunie 2009), 27.

[7] Cf. Discurs la Seminarul "Noi forme de fraternitate solidară, de incluziune, integrare şi inovare" organizat de Academia Pontificală de Ştiinţe Sociale (5 februarie 2020). Amintim că "adevărata înţelepciune, rod al reflecţiei, al dialogului şi al întâlnirii generoase între persoane, nu se obţine cu o simplă acumulare de date care ajunge să satureze şi să dezorienteze, într-un fel de poluare mentală" (LS, 47).

[8] EG, 235.

[9] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 105. De acum încolo FT.

[10] Cf. LS, 216.

[11] Favorizând, când se iveşte, evaziunea fiscală, lipsa de respectare a drepturilor muncitorilor, precum şi "posibilitatea de corupţie din partea unora dintre firmele mai mari din lume, adesea în sintonie cu sectorul politic conducător" (Discurs la Seminarul "Noi forme de fraternitate solidară, de incluziune, integrare şi inovare", cit.).

[12] LS, 90. De exemplu "a învinovăţi creşterea demografică şi nu consumismul extrem şi selectiv al unora este un mod pentru a nu înfrunta problemele. Se pretinde astfel să se legitimeze actualul model distributiv, în care o minoritate crede că are dreptul de a consuma într-o proporţie care ar fi imposibil să se generalizeze, pentru că planeta n-ar putea nici măcar să conţină gunoaiele unui asemenea consum" (LS, 50).

[13] Deşi toţi suntem înzestraţi cu aceeaşi demnitate, nu toţi pornesc de la aceeaşi poziţie şi cu aceleaşi posibilităţi atunci când se ia în considerare ordinea socială. Asta ne interoghează şi ne cere să gândim căi pentru ca libertatea şi egalitatea să nu fie o simplă realitate nominală care se prestează să favorizeze nedreptatea (cf. FT, 21-23). Ne va face bine să ne întrebăm: "Ce se întâmplă fără fraternitatea cultivată conştient, fără o voinţă politică de fraternitate, tradusă într-o educaţie la fraternitate, la dialog, la descoperirea reciprocităţii şi a îmbogăţirii reciproce ca valori?" (FT, 103).

[14] EG, 53. Într-o lume de virtualitate, schimbări şi fragmentare, drepturile sociale nu pot să fie numai îndemnuri sau apeluri nominaliste, ci trebuie să fie far şi busolă a drumului, pentru că "starea de sănătate a instituţiilor dintr-o societate comportă consecinţe pentru ambient şi pentru calitatea vieţii umane" (LS, 142).

[15] Cf. Constituţia apostolică Veritatis gaudium (8 decembrie 2017), 3.

[16] LS, 189.

[17] Sfântul Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio (26 martie 1967), 34. De acum încolo PP.

[18] Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Spe salvi (30 noiembrie 2007), 38.

[19] PP, 14.

[20] Discurs la Adunarea Generală a ONU (25 septembrie 2015).

[21] Cf. PP, 65.

[22] FT, 77.

[23] Cf. ibid., 35.

[24] Discurs la începutul Sinodului dedicat tinerilor (3 octombrie 2018).

* * *

lecturi: 426.