Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A face din Europa casa oricărei persoane

de Gabriella Ceraso

A cincizecea aniversare a prezenței Sfântului Scaun ca observator permanent la Consiliul Europei. Aceasta este ocazia discursului rostit la 12 noiembrie 2020 de cardinalul Pietro Parolin în care reparcurge istoria societății începută în 1962, "istorie de interes și efort în protejarea drepturilor umane, a democrației și a statului de drept în întregul continent". Papa, amintește secretarul de stat, a reafirmat asta de atâtea ori în timpul vizitelor la instituțiilor europene și al discursurilor: "Visul fondatorilor era acela de a reconstrui Europa într-un spirit de slujire reciprocă, spirit care și astăzi, într-o lume mai înclinată să facă cereri decât să slujească, trebuie să fie piatra unghiulară a misiunii Consiliului Europei în numele păcii, libertății și demnității umane". Tot atâtea au fost ocaziile recente pe care cardinalul Parolin le citează pentru a sublinia cât de mult îngrijirea persoanei este baza pe care "trebuie continuat să se construiască Europa părinților fondatori": îngrijire și demnitate pe care Sfântul Scaun le consideră ca principala sa prioritate și o dorință pe care Papa Francisc a exprimat-o clar în ultima scrisoare enciclică Fratelli tutti despre fraternitate și prietenie socială. "Pe această preocupare comună - a afirmat așadar cardinalul - Sfântul Scaun și Consiliul Europei au lucrat împreună cu succes și vor continua să facă asta respectând rolurile diferite și diferitele convenții și acordurile ratificate de Sfântul Scaun, precum și sprijinul său dat instrumentelor juridice - pe care nu le poate semna în virtutea naturii sale speciale și a finalităților sale religioase specifice, însă ale căror valori universale nu încetează să le promoveze - sunt dovada acestui interes continuu la colaborare".

Însă împreună cu reflecția asupra demnității umane și asupra centralității persoanei, în timp de pandemie - afirmă cardinalul Parolin - trebuie să ne oprim și asupra respectării democrației și a statului de drept, așa cum se afirmă și în liniile conducătoare ale secretarului general, trimise la toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei la 7 aprilie 2020. În această privință, secretarul de stat specifică și că Sfântului Scaun - care are statut de "observator permanent la Consiliu" - nu-i este suficient "să observe" realitatea, cât mai degrabă îl interesează să lucreze "la construirea de structuri de solidaritate în folosul tuturor", prin influența morală pe care o exprimă în evaluările sale, ca "expertă în umanitate" și în colaborarea activă pe care o desfășoară la diferite niveluri decizionale.

De aici, cardinalul Parolin se oprește unul după altul asupra celor pe care le definește adevăruri specifice, care se referă nu numai la o persoană, ci la persoana umană, nu numai la puține persoane, ci la toate persoanele. Adevăruri care nu sunt în folosul câtorva ci al tuturor, al Europei iubite precum și al lumii. "Este dorința mea sinceră - afirmă el - ca Europa să devină casa persoanei umane și Consiliul Europei, respectând mandatul său, bază a întemeierii sale, să continue să facă să lumineze cu lumină tot mai mare adevărul persoanei umane".

Primul adevăr universal al omului este măreția sa

Noblețea ființei umane, "stăpân al creației" și ca atare liber de orice sclavie atât materială cât și spirituală, este primul adevăr asupra căruia trebuie reflectat și cu privire la care trebuie puse întrebări. Astăzi, afirmă secretarul de stat, sunt multe formele de sclavie care chinuiesc omul, problematici centrale în activitatea Consiliului Europei. Ele, susține cardinalul, cer, pentru a nu rămâne probleme fără rezolvare, întrebări și răspunsuri ponderate, ci mai ales cer să fie pus omul, încă o dată, în "centrul tuturor intereselor noastre pentru a face din slujirea adusă omului scopul cel mai important al muncii noastre".

Al doilea adevăr universal: pământul, casă a omului

După acest prim adevăr universal urmează al doilea. Creatorul omului a făcut și din Pământ casa omului. L-a făcut să devină casă a tuturor. De aceea, fiecare, împreună cu instituțiile, ar trebui să se îngrijească de el. Răspunzând și apelului lansat de papa în enciclica Laudato si', Consiliul Europei - afirmă cardinalul Parolin - lucrează în această direcție și pandemia de covid-19, este recomandarea sa, "nu trebuie să compromită această angajare".

Al treilea adevăr universal: slujirea adusă persoanei umane

După aceea, ilustrând punctul slujirii aduse persoanei umane și referindu-se la problema migranților, secretarul de stat pornește de la un premisă antropologică fundamentală, adică reconsiderarea persoanei umane în întregimea sa, "nu numai trup de hrănit, ci și un suflet, o inimă, o inteligență, o minte, o vocație la comuniune, la fraternitatea universală, la iubirea care nu are limite". Dacă - reflectează el - aplicăm acest principiu la problema migrației, vom reuși să provocăm conștiințele, atât la nivel personal cât și comunitar. Așadar, persoane migrante nu ca instrumente de folosit și de plătit ieftin, ci persoane de "primit" cu drepturi și obligații. "Însă, uneori, acest lucru - explică el - implică și crearea condițiilor pentru ca o persoană care a trăit situații de mare dificultate să poată recupera și toată demnitatea sa. Și acest lucru este dificil; și totuși acest lucru este în joc: a restitui demnitate acestor persoane". De aici sprijinul și favoarea exprimată de cardinalul Parolin multelor acțiuni incisive și atente ale secretarului general pentru o migrație sigură, ordonată și regulamentară. O apreciere se îndreaptă spre comisarul pentru drepturile umane din Consiliul Europei, doamna Dunja Mijatoviæ, și sprijin analog îl exprimă cardinalul Parolin diferitelor programe centrate pe educație și pe instruire care nu este numai - clarifică el - "alfabetizare și acces la instruire, ci și, așa cum este propus de Consiliul Europei, nediscriminarea, cultura păcii, protejarea limbilor și a culturilor minoritare, promovarea de parcursuri culturale".

Al patrulea adevăr universal: valorizarea persoanei umane

Al patrulea adevăr universal se referă la rivalitatea, competiția care va salva persoana umană, aceea care se joacă - explică secretarul de stat - asupra stimei reciproce, dând demonstrație că state, organizații internaționale, religii, asociații cu scop umanitar sunt mișcate de un adevăr superior, sau de caritatea și de iubirea perfectă față de umanitate. "Și dacă fiecare dintre noi, reprezentanți din diferite țări - susține cardinalul - ar deveni ambasador de pace pe lângă propriul guvern, atunci ar fi posibil să se concureze creând cât mai multă pace posibilă, pentru noi înșine și pentru celelalte țări vecine. În acest mod - continuă el - toată Europa, unită și solidară, ar putea arăta acest semn de dreptate restului lumii". Acest lucru este și în inima papei, însă este o țintă care, din păcate, încă rămâne departe de a fi atinsă. Totuși, asigură cardinalul Parolin, Sfântul Scaun, conștient de natura sa religioasă și de misiunea sa universală, vrea să dea o contribuție cauzei păcii, având convingerea că "numai o angajare unitară și mondială, care să pună în centru protejarea persoanei umane, îndeosebi a femeilor, a copiilor și a tuturor populațiilor civile lipsite de apărare, precum și ocrotirea drepturilor lor fundamentale, poate face posibilă căutarea adevăratei păci și a progresului popoarelor". "Pacea trebuie să fie căutată mereu și pretutindeni": statutul Consiliului Europei, amintește secretarul de stat, afirmă cu claritate că "pacea este obiectivul ultim al acțiunii sale".

Acțiune și solidaritate

Se învârt în jurul a două cuvinte - acțiune și solidaritate - al cincilea și al șaselea adevăr asupra cărora reflectează cardinalul Parolin pentru a conclude intervenția sa în sânul Consiliului Europei. Este necesar, spune el, să se dea concretețe cuvintelor cu faptele și să recunoaștem, așa cum evidențiază virusul global, că avem nevoie unii de alții, împărtășind aceeași situație umană: "Flagelul pandemiei de covid-19 a arătat lumii fragilitatea sa constitutivă și nepregătirea sa de a înfrunta un viitor care se poate revela tumultuos și distrugător chiar și în viețile umane", este gândirea secretarului de stat. "Să nu ne facem iluzii", afirmă cardinalul, acesta este un adevăr incontestabil pe care l-a recunoscut și Consiliul Europei. Așadar, afirmă cardinalul Parolin, acest "adevăr" trebuie să fie trăit "cu mare caritate, milostivire, iertare, sprijin și ajutor reciproc. Numai iubirea, numai spiritul de solidaritate care distinge din totdeauna Europa va salva pe cei care sunt în aceeași barcă, în aceeași casă, pe același pământ".

Europa, model de adevărată umanitate

Intervenția secretarului de stat se încheie cu o urare adresată celor care sunt angajați la nivel instituțional pentru ca să continue, spune el, în "construirea unei Europe drepte, unite, deschise și inclusive", muncă pentru care Sfântul Scaun reînnoiește sprijinul său deplin așa cum s-a întâmplat de cincizeci de ani încoace. "Faceți din Europa casa oricărei persoane umane, faceți în așa fel încât fiecare persoană să se simtă acasă într-un climat de fraternitate", este urarea finală a cardinalului Parolin. "Fiecare persoană așteaptă să vadă un adevărat model de umanitate, pentru a se putea angaja personal".

(După L'Osservatore Romano, 14 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 400.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat