Papa Francisc: Scrisoare apostolică în formă de motu proprio Authenticum Charismatis cu care este modificat can. 579 din Codul de drept canonic

"Un semn clar al autenticităţii unei carisme este eclezialitatea sa, capacitatea sa de a se integra armonios în viaţa poporului sfânt al lui Dumnezeu pentru binele tuturor" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 130). Credincioşii au dreptul de a fi avertizaţi de păstori cu privire la autenticitatea carismelor şi la credibilitatea celor care se prezintă ca fondatori.

Discernământul cu privire la eclezialitatea şi credibilitatea carismelor este o responsabilitate eclezială a păstorilor Bisericilor particulare. Ea se exprimă în grija atentă faţă de toate formele de viaţă consacrată şi, îndeosebi, în misiunea decisivă de evaluare cu privire la oportunitatea înfiinţării de noi Institute de viaţă consacrată şi noi Societăţi de viaţă apostolică.

Este necesar să se corespundă darurilor pe care Duhul le trezeşte în Biserica particulară, primindu-le în mod generos cu aducere de mulţumire; în acelaşi timp, trebuie evitat ca "să apară în mod imprudent Institute inutile sau lipsite de vigoare suficientă" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Decretul Perfectae caritatis, 19).

Scaunului Apostolic îi revine să-i însoţească pe păstori în procesul de discernământ care conduce la recunoaşterea eclezială a unui nou Institut sau a unei noi Societăţi de drept diecezan. Exortaţia apostolică Vita consecrata afirmă că vitalitatea noilor Institute şi Societăţi "trebuie să fie investigată de autoritatea Bisericii, căreia îi revine examinarea oportună fie pentru a verifica autenticitatea finalităţii inspiratoare fie pentru a evita înmulţirea excesivă a instituţiilor asemănătoare între ele, cu respectivul pericol al unei fragmentări nocive în grupuri prea mici" (nr. 12). De aceea, noile Institute de viaţă consacrată şi noile Societăţi de viaţă apostolică trebuie să fie recunoscute oficial de Scaunul Apostolic, singurul căruia îi revine ultima evaluare.

Actul de înfiinţare canonică din partea episcopului transcende numai cadrul diecezan şi îl face relevant în orizontul mai vast al Bisericii universale. De fapt, natura sua [prin natura sa], fiecare Institut de viaţă consacrată sau Societate de viaţă apostolică, deşi apărut în contextul unei Biserici particulare, "ca dar oferit Bisericii, nu este o realitate izolată sau marginală, ci aparţine ei intim , se află la însăşi inima Bisericii ca element decisiv al misiunii sale" (Scrisoare către consacraţi, III, 5).

În această perspectivă dispun modificarea canonului 579 care este înlocuit de textul următor:

Episcopi dioecesani, in suo quisque territorio, instituta vitae consecratae formali decreto valide erigere possunt, praevia licentia Sedis Apostolicae scripto data [Episcopii diecezani, fiecare în teritoriul propriu, pot să întemeieze prin decret formal institute de viaţă consacrată, cu permisiunea prealabilă a Scaunului Apostolic dată în scris].

Ceea ce am deliberat cu această scrisoare apostolică în formă de motu proprio poruncesc să aibă vigoare fermă şi stabilă, în pofida oricărui lucru contrar chiar dacă este demn de menţionare specială şi să fie promulgat prin publicarea în L'Osservatore Romano, intrând în vigoare la 10 noiembrie 2020, apoi publicat în comentariul oficial din Acta Apostolicae Sedis.

Dat din Lateran, 1 noiembrie 2020, Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, al optulea al pontificatului meu.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 994.