Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași (ITRC): Misionari și martori, amintiri și împărtășiri

Duminică, 18 octombrie 2020, noi, Alexandru-Sergiu Robu, Mihai Chichiriță și Alexandru Albu, trei seminariști ai anului V de la Seminarul Mare din Iași, am avut parte de un moment de împărtășire misionară. La aproximativ un an de la momentul în care am primit mandatul misionar din mâinile PS Iosif Păuleț și la aproximativ două luni de la întoarcerea noastră în sânul familiilor noastre, am avut ocazia să împărtășim din realizările noastre, trăirile, satisfacțiile vieții de misionar, dar și din dificultăți.

Pentru cei mai mici a fost un moment în care au luat contact prima dată cu realitățile misiunilor Diecezei de Iași.

"Chiar dacă noi am fost misionari ad gentes, la alte popoare, fiecare dintre noi poate fi misionar ducându-l pe Cristos acolo unde el trăiește: în comunitatea natală, în familia sa, în cercul său de prieteni sau la locul de muncă.

Implorăm azi pe bunul Dumnezeu, pentru a-i proteja pe preoții misionari de orice pericol în munca lor grea și plină de primejdii" (Alexandru-Sergiu Robu).

"Experiențele de viață avute în Kenya le-am dobândit atunci când mă întâlneam cu oamenii. Toți localnicii pe care îi întâlneam în misiune aveau zâmbetul pe buze, în ciuda faptului că poate nu aveau ce să mănânce acasă, ori membrii ai familiei sufereau de anumite boli. Am avut ocazia să întreb un astfel de om cum de poate fi așa de senin și de lipsit de griji? Acea persoană mi-a răspuns că nu este chiar lipsită de griji; dar poate fi așa senină datorită faptului că știe că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a fi totul bine pentru toți, atât pentru el și familia lui, cât și pentru aproapele său, iar mai departe Dumnezeu îi va oferi ceea ce îi lipsește.

Expresia uzuală a localnicilor este God willing (voința lui Dumnezeu) și eu consider că această abandonare în mâna providenței le umple cu seninătate viața localnicilor din Maikona" (Alexandru Albu)

"Aș dori să spun câteva cuvinte despre experiența mea misionară în Kenya pornind de la cuvintele Maicii Tereza de Calcutta: «Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare. Alții, ca o lecție». Cam așa pot descrie și trăirile mele din misiunea din Maikona, Kenya. A fost o experiență care m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să fii fericit prin suferință, ce înseamnă să râzi, deși poate viața nu-ți oferă motive pentru a râde.

Perioada petrecută în misiune m-a ajutat să mă pregătesc mai mult pentru Sfânta Preoție, să știu cum să-i ajut pe oameni în problemele lor, dar în același timp să știu că și eu voi fi ajutat la rândul meu prin simplitatea lor, simplitate ce va trebui să-mi devină model. În Maikona am întâlnit oameni dornici să-l cunoască pe Dumnezeu, dornici de iubire. Am avut ocazia să văd ce înseamnă să-ți trăiești credința într-un mod autentic, dar simplu.

Au fost nouă luni care m-au ajutat să-mi deschid noi orizonturi. De aceea le mulțumesc tuturor acelora care au făcut posibilă această experiență misionară" (Mihai Chichiriță).

Mihai, Alexandru și Alexandru-Sergiu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 18 octombrie: Iași (ITRC): Misionari și martori, amintiri și împărtășiri

* * *

Secțiune specială: Ziua Mondială a Misiunilor - 18 octombrie 2020


 

lecturi: 1138.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat