Rugăciunea, singurul meu sprijin

Părintele Maccalli relatează zilele de detenţie

"A rezista pentru a exista. Este cuvântul care m-a însoţit şi m-a stimulat să merg înainte zi după zi". Deşertul sechestrării "a fost un timp de mare tăcere, de purificare, de întoarcere la origini şi la esenţial. O oportunitate pentru a revedea filmul vieţii mele. În fiecare zi, în special duminica spuneam cuvintele de consacrare «acesta este trupul meu oferit» pâine frântă pentru lume şi pentru Africa": misionarul italian, părintele Pierluigi Maccalli, răpit în Niger la graniţa cu Burkina Faso, în noaptea dintre 17-18 septembrie 2018, de miliţieni jihadişti, a relatat cu aceste cuvinte la agenţia de presă "Fides", în primul său interviu după eliberare, cei doi ani lungi de detenţie petrecuţi în compania lui Isus. Aşa încât "eliberarea sa - au afirmat confraţii săi din Societatea Misiuni Africane - a fost unul din cele mai vii semne pe care Domnul l-a trimis în acest timp de suferinţă şi în această lună misionară".

În vârstă de cincizeci şi nouă de ani, originar din Madignano, în provincia Crema, misionarul a amintit că a fost răpit în timp ce se afla în casă îmbrăcat numai cu pijama şi papuci de casă. "Nu aveam nimic şi eram văzut ca un nimic" de jihadiştii care mă considerau un «kafir» impur şi condamnat la iad. Singurul meu sprijin - reafirmă misionarul - a fost rugăciunea simplă de dimineaţă şi de seară pe care am învăţat-o în familie de la mama şi Rozariul bunicii ca rugăciune contemplativă".

În timpul celor peste doi ani de detenţie părintele Maccalli a avut "oportunitatea" de a vorbi zilnic cu Isus, de "a revedea filmul vieţii mele care intră de acum în vârsta a treia. Sunt multe întrebările pe care mi le-am pus şi am strigat ca năduf şi plângere spre Dumnezeu: unde eşti? De ce m-ai părăsit? Până când, Doamne? Ştiam şi ştiu că el există! Dar ştiu că Dumnezeu este văzut din spate, acum când sunt liber, întors acasă încep să înţeleg. Am mărturie cât de mult s-au rugat oamenii, au făcut marşuri şi privegheri pentru a cere eliberarea mea, sunt surprins şi uimit. Ceea ce va însemna pentru viaţa mea de misionar acest eveniment, acum nu ştiu". Deşi în timpul detenţiei se pierde cunoaşterea timpului, călugărul a sfinţit mereu duminica şi s-a rugat în fiecare zi: "în rugăciunea de dimineaţă mă rugam un imn francez «un jour nouveau commence, un jour reçu de toi... nous le remettons davance entre tes mains tel qu'il sera», şi terminam adăugând «nu am altă ofertă decât oferta vieţii mele»". Zi după zi părintele Maccalli simţea necesitatea de a se cufunda în Sfintele Scripturi, însă în refugiul său era imposibil să găsească o carte. De fapt, "am cerut o Biblie, dar nu mi-au dat-o. În fiecare duminică îmi dădeam un text evanghelic de meditat în special cu ocazia timpurilor forte de Advent-Crăciun şi Postul Mare - Paşte. Însă din 20 mai, zi în care ne-au adus un mic radio cu unde scurte pe care l-am solicitat de mai multe ori pentru a asculta măcar ştirile - aminteşte preotul - am putut să ascult în fiecare sâmbătă comentariu la evanghelia duminicii de la «Radio Vatican». O dată şi Liturghia în direct... era chiar Liturghia de Rusalii 2020. În acea dimineaţă, după ce am ascultat ştirile de la «Radio France International», schimbând frecvenţa, cu marea mea uimire îl ascult în italiană pe Papa Francisc, apropii urechea şi sintonizez mai bine radioul şi mă află la începutul Liturghiei de Rusalii în comuniune cu papa, Biserica şi lumea. Îmi spun «astăzi sunt în Bazilica Sfântul Petru la Roma şi în acelaşi timp în misiune în Africa»".

Părintele Maccalli nu are îndoieli, omilia Papei Francisc a fost "o gură de oxigen. După doi ani de secetă spirituală şi lipsă a cuvântului lui Dumnezeu, mă simt renăscând şi primesc acest dar ca suflul al Duhului Sfânt care a voit să împingă undele radio până în acest Sahara. Evanghelia şi cuvintele papei - conclude el - le-am gustat ca niciodată înainte, aveau o savoare şi un gust special în acel context".

(După L'Osservatore Romano, 15 octombrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1525.