Papa Francisc: Videomesaj cu ocazia Întâlnirii promovate şi organizate de Congregaţia pentru Educaţia Catolică: „Global Compact on Education. Together to look beyond” (15 octombrie 2020)

Iubiţi fraţi şi surori,

Când v-am invitat să începeţi acest drum de pregătire, participare şi proiectare a unui pact educativ global, nu-mi puteam imagina niciodată situaţia în care se va dezvolta; Covid a accelerat şi amplificat multe din urgenţele şi necesităţile pe care le întâlneam şi a revelat multe altele. După dificultăţile sanitare au urmat cele economice şi sociale. Sistemele educative din toată lumea au îndurat pandemia atât la nivel şcolar cât şi academic.

Pretutindeni s-a încercat să se activeze un răspuns rapid prin platformele educative informatice, care au arătat nu numai o disparitate marcată a oportunităţilor educative şi tehnologice, ci şi că, din cauza izolării şi a atâtor carenţe existente deja, mulţi copii şi adolescenţi au rămas în urmă în procesul natural de dezvoltare pedagogică. După unele date recente ale agenţiilor internaţionale, se vorbeşte despre „catastrofă educativă” – este un pic puternic, dar se vorbeşte despre „catastrofă educativă” – în faţa celor circa zece milioane de copii care ar putea să fie constrânşi să părăsească şcoala din cauza crizei economice generate de coronavirus, mărind o prăpastie educativă deja alarmantă (cu peste 250 de milioane de copii la vârsta şcolară excluşi de la orice activitate formativă).

În faţa acestei realităţi dramatice, ştim că măsurile sanitare necesare vor fi insuficiente dacă nu vor fi însoţite de un nou model cultural. Această situaţie a făcut să crească conştiinţa care trebuie să se imprime o cotitură modelului de dezvoltare. Pentru ca să respecte şi să protejeze demnitatea persoanei umane, el va trebui să pornească de la oportunităţile pe care interdependenţa planetară le oferă comunităţii şi popoarelor, îngrijind casa noastră comună şi protejând pacea. Criza prin care trecem este o criză globală, care nu se poate reduce sau limita la un singur domeniu sau sector. Este globală. Covid a permis să se recunoască în manieră globală că este în criză modul nostru de a înţelege realitatea şi de a ne relaţiona între noi.

În acest context, vedem că nu sunt suficiente reţetele simpliste nici optimismele zadarnice. Cunoaştem puterea transformatoare a educaţiei: a educa înseamnă a paria şi a da prezentului speranţa care strică determinismele şi fatalismele cu care egoismul celui puternic, conformismul celui slab şi ideologia utopistului vor să se impună de atâtea ori ca unicul drum posibil[1].

A educa este întotdeauna un act de speranţă care invită la co-participare şi la transformarea logicii sterile şi paralizante a indiferenţei într-o altă logică diferită, care să fie în măsură să primească apartenenţa noastră comună. Dacă spaţiile educative se conformează astăzi logicii înlocuirii şi repetării şi sunt incapabile să genereze şi să arate noi orizonturi, în care ospitalitatea, solidaritatea inter-generaţională şi valoarea transcendenţei să întemeieze o nouă cultură, oare nu vom lipsi la întâlnirea cu acest moment istoric?

Suntem conştienţi şi că un drum de viaţă are nevoie de o speranţă întemeiată pe solidaritate şi că orice schimbare cere un parcurs educativ, pentru a construi noi paradigme capabile să răspundă la provocările şi la urgenţele din lumea contemporană, să înţeleagă şi să găsească soluţiile la exigenţele fiecărei generaţii şi să facă să înflorească omenirea de astăzi şi de mâine.

Noi considerăm că educaţia este una din căile cele mai eficace pentru a umaniza lumea şi istoria. Educaţia este mai ales o problemă de iubire şi de responsabilitate care se transmite în timp din generaţie în generaţie.

Aşadar, educaţia se propune ca antidot natural la cultura individualistă, care uneori degenerează în adevărat cult al eu-lui şi în primatul indiferenţei. Viitorul nostru nu poate să fie dezbinarea, sărăcirea facultăţilor de gândire şi de imaginaţie, de ascultare, de dialog şi de înţelegere reciprocă. Viitorul nostru nu poate să fie acesta.

Astăzi este nevoie de o reînnoită perioadă de angajare educativă, care să implice toate componentele societăţii. Să ascultăm strigătul noilor generaţii, care scoate în evidenţă exigenţa şi, în acelaşi timp, oportunitatea stimulantă a unui reînnoit drum educativ, care să nu-şi întoarcă privirea în partea cealaltă favorizând nedreptăţi sociale grele, încălcări ale drepturilor, sărăcii profunde şi rebutări umane.

Este vorba de un parcurs integral, în care se merge în întâmpinarea acelor situaţii de singurătate şi de neîncredere faţă de viitor care generează în rândul tinerilor depresie, dependenţe, agresivitate, ură verbală, fenomene de bulism. Un drum împărtăşit, în care nu se rămâne indiferenţi în faţa plăgii violenţelor şi abuzurilor asupra minorilor, a fenomenelor soţiilor fete şi a copiilor-soldat, a dramei minorilor vânduţi şi făcuţi sclavi. La asta se uneşte durerea pentru „suferinţele” planetei noastre, provocate de o exploatare fără cap şi fără inimă, care a generat o gravă criză ambientală şi climatică.

În istorie există momente în care este necesar să se ia decizii de bază, care să dea nu numai o amprentă modului nostru de a trăi, ci în special o anumită poziţie în faţa posibilelor scenarii viitoare. În actuala situaţie de criză sanitară – plină de descurajare şi rătăcire – considerăm că acesta este timpul de a semna un pact educativ global pentru şi cu tinerele generaţii, care să angajeze familiile, comunităţile, şcolile şi universităţile, instituţiile, religiile, guvernanţii, întreaga omenire, în formare de persoane mature.

Astăzi ne este cerută parrhesia necesară pentru a merge dincolo de viziune extrinsece despre procesele educative, pentru a depăşi simplificările excesive aplatizate pe utilitate, pe rezultat (standardizat), pe funcţionalitate şi pe birocraţie care confundă educaţia cu instruirea şi ajung să atomizeze culturile noastre; mai degrabă ne este cerut să urmărim o cultură integrală, participativă şi poliedrică. Este nevoie de curajul de a genera procese care asumă conştient fragmentarea existentă şi contrapoziţiile pe care de fapt le purtăm cu noi; curajul de a recrea ţesutul de relaţii în favoarea unei umanităţi capabile să vorbească limba fraternităţii. Valoarea practicilor noastre educative nu va fi măsurată pur şi simplu de depăşirea încercărilor standardizate, ci de capacitatea de a avea incidenţă asupra inimii unei societăţi şi de a da viaţă unei culturi noi. O lume diferită este posibilă şi cere ca să învăţăm s-o construim, şi asta implică toată umanitatea noastră, atât personală cât şi comunitară.

Facem apel în mod deosebit, în fiecare parte a lumii, la bărbaţii şi femeile din cultură, din ştiinţă şi din sport, la artişti, la lucrătorii din media, pentru ca ei să semneze acest pact şi, cu mărturia lor şi munca lor, să devină promotori ai valorilor de îngrijire, de pace, de dreptate, de bine, de frumuseţe, de primire a celuilalt şi de fraternitate. „Nu trebuie să aşteptăm totul de la cei care ne guvernează, ar fi infantil. Să ne bucurăm de un spaţiu de coresponsabilitate capabilă să demareze şi să genereze noi procese şi transformări. Trebuie să fim parte activă în reabilitarea şi în sprijinirea societăţilor rănite. Astăzi suntem în faţa marii ocazii de a exprima faptul că suntem fraţi, de a fi alţi buni samariteni care iau asupra lor durerea eşecurilor, în loc să mărească uri şi resentimente” (Enciclica Fratelli tutti, 77). Un proces plural şi poliedric capabil să ne implice pe toţi în răspunsuri semnificative, unde diversităţile şi abordările să ştie să se armonizeze pentru căutarea binelui comun. Capacitate de a face armonie: este nevoie de asta, astăzi.

Pentru aceste motive ne angajăm personal şi împreună:

• să punem în centrul fiecărui proces educativ formal şi informal persoana, valoarea sa, demnitatea sa, pentru a face să se evidenţieze propriul său specific, frumuseţea sa, unicitatea sa şi, în acelaşi timp, capacitatea sa de a fi în relaţie cu ceilalţi şi cu realitatea care o înconjoară, respingând acele stiluri de viaţă care favorizează răspândirea culturii rebutului.
• Al doilea: să ascultăm glasul copiilor, al adolescenţilor şi al tinerilor cărora le transmitem valori şi cunoştinţe, pentru a construi împreună un viitor de dreptate şi de pace, o viaţă demnă pentru fiecare persoană.
• Al treilea: să favorizăm participarea deplină a fetiţelor şi a adolescentelor la instruire.
• Al patrulea: să vedem în familie primul şi indispensabilul subiect educator.
• Al cincilea: să educăm şi să ne educăm la primire, deschizându-ne la cei mai vulnerabili şi marginalizaţi.
• Al şaselea: să ne angajăm să studiem pentru a găsi alte moduri de a înţelege economia, de a înţelege politica, de a înţelege creşterea şi progresul, pentru ca să fie cu adevărat în slujba omului şi a întregii familii umane în perspectiva unei ecologii integrale.
• Al şaptelea: să păstrăm şi să cultivăm casa noastră comună, proiectând-o de la exploatarea resurselor sale, adoptând stiluri de viaţă mai sobre şi tinzând spre utilizarea completă a energiilor renovabile şi care respectă ambientul uman şi natural conform principiilor de subsidiaritate şi solidaritate şi economia circulară.

Iubiţi fraţi şi surori, în sfârşit, am vrea să ne angajăm cu curaj să dăm viaţă, în ţările noastre de provenienţă, unui proiect educativ, investind cele mai bune energii ale noastre precum şi demarând procese creative şi transformatoare în colaborare cu societatea civilă. În acest proces, un punct de referinţă este doctrina socială care, inspirată din învăţăturile Revelaţiei şi din umanismul creştin, se oferă ca o bază solidă şi un izvor viu pentru a găsi căile de parcurs în actuala situaţie de urgenţă.

O astfel de investiţie formativă, bazată pe o reţea de relaţii umane şi deschise, va trebui să se asigura tuturor accesul la o educaţie de calitate, la înălţimea demnităţii persoanei umane şi a vocaţiei sale la fraternitate. Este timpul de a privi înainte cu curaj şi cu speranţă. De aceea, să ne susţină convingerea că în educaţie locuieşte sămânţa speranţei: o speranţă de pace şi de dreptate. O speranţă de frumuseţe, de bunătate; o speranţă de armonie socială.

Să ne amintim, fraţi şi surori, că marile transformări nu se construiesc la masa verde, nu. Există o „arhitectură” a păcii în care intervin diferitele instituţii şi persoane dintr-o societate, fiecare după propria competenţă dar fără a exclude pe nimeni (cf. ibid., 231). Aşa trebuie să mergem înainte noi: toţi împreună, fiecare aşa cum este, dar privind mereu înainte împreună, spre această construire a unei civilizaţii a armoniei, a unităţii, unde să nu fie loc pentru această pandemie rea a culturii rebutului. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Notă:

[1] Cf. M. DE CERTEAU, Lo straniero o l'unione nella differenza [Străinul sau unirea în diferenţă], Vita e Pensiero, Milano 2010, 30.

lecturi: 1195.