Un pas înainte, un pas în plus

Prefaţa papei la o carte a episcopului Fabene despre laicat

"Este ora ca laicii să facă un pas înainte, un pas în plus. Şi să găsească în Biserică spaţiul necesar pentru a face asta, modul pentru a răspunde la vocaţiile lor". Asta scrie Papa Francisc în prefaţa, pe care o publicăm, la volumul Simfonie de slujiri. O prezenţă reînnoită a laicilor în Biserică [Sinfonia di ministeri. Una rinnovata presenza dei laici nella Chiesa], al episcopului Fabio Fabene, subsecretar al Sinodului Episcopilor (Libreria editrice vaticana - Edizioni San Paolo, Città del Vaticano - Cinisello Balsamo, Milano, 2020, 128 de pagini).

Toate timpurile au noutatea lor, de aceea putem spune că trăim un timp nou. Este ora ca laicii să facă un pas înainte, un pas în plus. Şi să găsească în Biserică spaţiul necesar pentru a face asta, modul pentru a răspunde la vocaţiile lor. Inspirându-se din învăţătura bogată a Conciliului al II-lea din Vatican, receptată de Sinodul Episcopilor şi de predecesorii mei, acest volum oferă o reflecţie aprofundată despre slujirile pe care Sfântul Papă Paul al VI-lea le-a reformat, nemailegându-le de drumul de pregătire la slujirea primită prin hirotonire, ci de varietatea de vocaţii şi slujiri laicale pe care Duhul Sfânt le ridică în Biserică.

Duhul este mereu activ în poporul lui Dumnezeu, îmbogăţindu-l cu daruri de fiecare dată noi şi trebuie să fim atenţi să nu-l stingem (cf. 1Tes 5,19) şi să nu-l întristăm (cf. Ef 4,30). Din păcate facem asta ori de câte ori nu ne încredinţăm fanteziei sale creatoare, ci pretindem să reducem acţiunea sa în spatele schemelor noastre, fără a lăsa loc primatului harului şi riscând să devenim autoreferenţiali.

Conciliul al II-lea din Vatican, cu constituţia Lumen gentium, a fost Conciliul poporului lui Dumnezeu, un popor care merge în istorie împins de vântul Rusaliilor. Acest popor sfânt este îmbogăţit încontinuu cu slujiri şi carisme, înrădăcinate în sensus fidei care face totalitatea celor botezaţi infailibilă in credendo. Este o realitate de har de care trebuie să ţinem cont încontinuu în acţiunea pastorală, depăşind clericalismul mereu dăunător pentru Biserică, aşa cum a amintit şi Documentul final al Sinodului dedicat tinerilor.

Sfântul popor al lui Dumnezeu, uns de Duhul, este în întregime sacerdotal, deoarece participă la unica preoţie a lui Cristos. Slujitorii hirotoniţi, care acţionează in persona Christi capitis, sunt desigur indispensabili pentru creşterea acestui popor, din moment ce numai ei pot să prezideze Euharistia pentru a-l sătura şi să dezlege păcatele pentru a prelungi în el milostivirea lui Dumnezeu.

În acelaşi timp, dacă inima identităţii preotului se află în consacrarea pâinii euharistice, centrul misiunii laicale constă în consacrarea lumii conform proiectului lui Dumnezeu. Această acţiune este una cu coresponsabilitatea laicilor în edificarea Bisericii, aşa cum a scos în evidenţă în mod special Christifideles laici a Sfântului Ioan Paul al II-lea. Slujirile instituite îndeplinesc această dublă misiune în favoarea Bisericii şi a lumii, făcându-i pe laici (femei şi bărbaţi) subiecţi activi ai evanghelizării şi ai misiunii. Aşa cum am scris în Evangelii gaudium, ei sunt marea majoritate a poporului lui Dumnezeu şi este necesar ca să fie recunoscută la toate nivelurile vocaţia lor specifică, evitând în orice mod să fie clericalizaţi.

Trebuie să verificăm dacă suntem fideli acestei identităţi laicale, făcând să repornească ceasul care pare că s-a oprit. Timpul este acum. Misiunea laicilor nu este un privilegiu al câtorva şi comportă dăruire totală şi implicare deplină. Laicilor înşişi li se cere să fie bucuroşi în dăruirea de sine şi în rugăciune, să crească şi să lucreze în cadrul comunităţii creştine pentru a-i împărtăşi şi a-i susţine drumul, în schimbul reciproc al darurilor ridicate de Duhul. Tocmai aceasta este sinodalitatea la care Dumnezeu ne cheamă şi care ne cere să răspundem la diferitele chemări; să mergem împreună, păstori şi turmă, pe cărările istoriei; să fim una în diversitatea carismelor.

Unele noi slujiri laicale au fost sugerate de recentele Sinoade dedicate familiei, tinerilor şi Amazoniei. Sunt slujiri gândite pentru o Biserică mai sinodală şi în ieşire, îndreptată spre periferiile existenţiale. Şi pentru aceasta, este important ca fiecare episcop şi fiecare Biserică particulară să poată face un discernământ atent cu privire la slujirile de care este nevoie în mod concret în teritoriul lor, pentru ca Biserica să fie prezentă acolo unde omul trăieşte şi suferă pentru a face să strălucească pretutindeni lumina evangheliei. De fapt, aşa cum am scris în Querida Amazonia, "înculturarea trebuie să se dezvolte şi să se reflecte şi într-un mod întrupat de a realiza organizarea eclezială şi ministerialitatea. Dacă se înculturează spiritualitatea, dacă se înculturează sfinţenia, dacă se înculturează însăşi evanghelia, cum se poate să nu ne gândim la o înculturare a modului în care se structurează şi se trăiesc slujirile ecleziale?" (85).

Trebuie evitat riscul de a transform slujirile în forme de putere, care este o ispită mereu la pândă. Ele răspund la o vocaţie, sunt rodul unui discernământ personal şi comunitar şi se exprimă în diakonia poporului lui Dumnezeu. O Biserică în întregime ministerială manifestă un popor cu mii de feţe. Este o Biserică unde rolul femeii este central. Este o Biserică veşnic fecundată de Duhul, care "prin puterea Evangheliei, întinereşte Biserica, o reînnoieşte fără încetare şi o duce la unirea desăvârşită cu Mirele ei" (Lumen gentium, 4).

Franciscus

(După L'Osservatore Romano, 13 octombrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 515.