Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Prăjești: Începutul anului de postulandat

În Biserica "Preasfânta Treime" din Prăjești (BC) a avut loc inaugurarea anului de postulandat 2020-2021, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de către părintele Emilian Dumea OFMConv, vicar provincial, duminică, 11 octombrie 2020, de la ora 11.00.

După ce vineri, 9 octombrie 2020 au avut parte de o zi de reculegere pregătitoare pentru acest moment important din viața lor, în prezența membrilor comunității fraților de la Postulandatul franciscan, a fraților de la parohie și a unui număr semnificativ de credincioși, doi tineri care au terminat Seminarul Liceal Franciscan, lăsându-se inspirați de Duhul Sfânt, s-au angajat cu bucurie să-l urmeze mai îndeaproape pe Cristos, după exemplul Sfântului Francisc de Assisi, începând etapa formativă a anului de postulandat.

În cuvântul de învățătură, părintele Emilian le-a reamintit postulanților că au fost chemați și aleși de Domnul pentru o misiune bine-determinată, invitându-i și încurajându-i să dea curs chemării lor, lăsând să se manifeste în ei misterul Tatălui care cheamă, al Fiului care trimite, al Duhului care sfințește. Anul de postulandat deschide itinerariul de formare propriu-zisă la viața consacrată, oferindu-le candidaților posibilitatea de a parcurge un timp dedicat cu precădere cunoașterii personale și discernământului vocațional.

Predica a fost urmată de apelul celor doi candidați și de ritul binecuvântării și al înmânării Tau-lui, semn al mântuirii și al iubirii lui Dumnezeu față de oameni, semnul sigiliului Duhului Sfânt primit la Botez.

La întrebarea "Fraților preaiubiți, ce cereți de la noi?", adresată de către celebrant, candidații au răspuns cu aceste cuvinte: "Conduși de inspirația lui Dumnezeu, dorim să trăim viața voastră fraternă și să învățăm din exemplul vostru a-l urma pe Cristos în Ordinul Fraților Minori Conventuali. Învățați-ne să trăim și să perseverăm în rugăciune și în convertirea vieții; să formăm cu voi o singură inimă și un singur suflet în slujirea Bisericii și a fraților, să ne pregătim în imitarea perfectă a lui Cristos Isus, după exemplul Sfântului Francisc sărac, umil și iubitor al crucii! Educați-ne să trăim porunca dragostei fraterne cu răbdare și bucurie!"

Să ne rugăm împreună pentru acești doi tineri și pentru noi vocații la viața consacrată și la sfânta Preoție.

Fr. Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 11 octombrie: Prăjești: Începutul anului de postulandat


 

lecturi: 2368.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat