În Euharistie autostrada sa către cer

De Mons. Domenico Sorrentino
arhiepiscop-episcop de Assisi
Nocera Umbra - Gualdo Tadino

Sâmbătă, 10 octombrie 2020, în cadrul singular al bazilicii superioare a Sfântului Francisc la Assisi, Carlo Acutis este declarat fericit. Îl va reprezenta pe papa cardinalul Agostino Vallini, delegat pontifical pentru bazilicile "Sfântul Francisc" şi "Sfânta Maria a Îngerilor". Sunt aşteptate mii de persoane, primite cu toate precauţiile impuse de pandemie. Ar fi fost mult mai multe, în afara acestui timp de criză. Şi pentru aceasta, cu scopul de a distribui afluxul credincioşilor, s-a ales să se facă vizibil trupul lui Carlo, înmormântat în sanctuarul Despuierii, până la 17 octombrie.

Zile intense, în care trec prin oraşul Sărăcuţului mii de vizitatori, şi imaginea acestui tânăr, recompusă cu atâta artă şi iubire încât apare "natural", este în centrul unei veneraţii într-adevăr surprinzătoare.

De ce Assisi? Care este raportul lui Carlo cu Sfântul Francisc? Carlo s-a născut la Londra în 1991, dintr-un cuplu care locuia la Milano, Andrea şi Antonia Salzano. În capitala lombardă familia s-a întors după puţine zile. Carlo va fi un tânăr "milanez". Însăşi cauza de beatificare a fost introdusă de arhidieceza ambroziană, până la faza actuală, trecută la dieceza de Assisi. În realitate, deja în viaţa lui Carlo, atenţia familiei se mutase progresiv asupra oraşului Assisi. Carlo, cel puţin în perioadele de vacanţă, venea să respire atmosfera spirituală a oraşului lui Francisc. Fără a deveni franciscan, mesajul şi mărturia lui Francisc l-au marcat profund. Spunea că se simte deosebit de fericit în acest oraş. Ba chiar i s-a întâmplat să-i exprime mamei dorinţa de a fi îngropat aici, la moartea sa, desigur neimaginându-i că ea va veni aşa de repede.

Sfinţenia sa este una cu adevărat "esenţială". Simplă de relatat. A fost, până la capăt, un tânăr din timpul nostru. Între şcoală şi familie, între călătorii şi sport, între muzică şi informatică. Însă cu un secret fundamental, care prezidează întregul său drum uman şi creştin: iubirea faţă de Isus Euharistie. Pentru a-l înţelege, trebuie să pornim de aici. A primit prima împărtăşanie în 1998, un pic cu anticipaţie faţă de cei de vârsta lui. Era răpit de misterul prezenţei reale a lui Cristos în Euharistie. Îi plăcea să spună: "Euharistia este autostrada mea spre cer".

Răsuna, în asta, perspectiva euharistică a sfântului din Assisi, dar în sens invers. Lui Francisc îi plăcea să contemple "coborârea" lui Isus, de pe scaunul regal din cer, pe altar în mâinile preotului. Lui Carlo îi plăcea perspectiva ascendentă: cu Euharistia urcăm imediat în cer. "Autostradă" specială, fără limitări de viteză şi fără obstacole, unde iubirea poate alerga liber şi rapid spre Cel Iubit.

Spiritualitate a despuierii

Carlo era avid de infinit. Iubea viaţa cu toate frumuseţile sale. La Assisi, era văzut plimbându-se cu câinii săi, sau era surprins înotând în piscina comunală. Viaţa era frumoasă şi în exprimările sale cele mai obişnuite. Însă această frumuseţe era autentică şi deplină, pentru că era întemeiată pe Dumnezeu. În fond, aceeaşi descoperire pe care o făcuse în urmă cu opt sute de ani Francisc, fiul bogat al lui Pietro di Bernardone, "regele sărbătorilor", "visătorul" de aventuri, până când avea să descopere că Isus Cristos este adevărata comoară a vieţii. Carlo, în simplitatea sa de adolescent, este pe urmele marelui sfânt. Spune asta cu o sinteză de tweet: "Nu eu, ci Dumnezeu". Este spiritualitatea "despuierii" care, într-un fel, îl apropie de Francisc în sanctuarul care aminteşte întocmai gestul profetic cu care sfântul s-a despuiat până la goliciune pentru a spune că Isus Cristos era de acum "totul" său.

Atracţia pe care Carlo o exercită la nivel mondial are ceva misterios. În ce anume a făcut "extraordinar"? Pe drumul său de creştere a arătat repede înclinaţia sa spirituală, însă nu era imun de defecte. O profesoară de-a lui, în decursul procesului pentru beatificare, a amintit că a luat unele "note" la şcoală pentru unele comportamente criticabile. Un mod de a spune că nu ne naştem sfinţi, ci devenim sfinţi.

Apostolat prin internet

A sta îndelung în faţa lui Isus a fost laboratorul în care a crescut sfinţenia sa. Însoţit desigur de Maria, faţă de care avea o devoţiune specială, exprimată mai ales în recitarea Rozariului. Aceste două mari iubiri - Isus Euharistie şi Sfânta Fecioară - l-au stimulat pe căile apostolatului. Şi deoarece avea talent special pentru internet, căile apostolatului său au fost acelea ale "reţelei". Expoziţia miracolelor euharistice şi cea a apariţiilor mariane - aceasta din urmă creată înainte de a o putea completa - au fost două instrumente care continuă să-l vadă mergând pe străzile lumii. Se înţelege pentru ce atâţia tineri sunt atraşi de zâmbetul său, de faţa sa solară, de dezinvoltura sa. Îl simt cu adevărat ca unul dintre ei, însă unul "special".

"Toţi ne naştem originali, mulţi mor fotocopii"

Impresionează programul de autenticitate pe care el şi-l făcuse, cu o consideraţie care-i face pe toţi să se gândească, tineri şi adulţi: "Toţi ne naştem originali, mulţi mor fotocopii". O intuiţie pe care papa Francisc a relansat-o pentru toţi tinerii din lume în exortaţia Christus vivit, în care îi dedică lui Carlo trei puncte, prezentându-l ca model al folosirii internetului: o lume în care ne putem pierde, dar care poate fi şi foarte utilă pentru a face binele şi a construi o lume mai frumoasă. O lume "curată". O lume primitoare şi fraternă şi faţă de cei mai săraci, cărora Carlo ştia să-şi deschidă inima.

La înmormântarea sa au apărut feţe necunoscute de familie, dar care au fost un pic familia "ascunsă" a lui Carlo: săraci cărora el nu se limitase să le dea clasica "pomană", ci cu care stabilise un raport de prietenie. Şi aceasta, în fond, consecinţă a iubirii sale euharistice: Cristos care se dăruieşte în pâinea frântă este acelaşi care ne dă întâlnire pe faţa săracilor.

Moartea sa a fost ultima sa mărturie. Zece zile de leucemie fulminantă. El, deşi aflat în suferinţă, senin, gata să-şi dea viaţa pentru Biserică şi pentru papa. Înmormântarea la Milano, dar puţin după aceea mutarea la Assisi, unde faima sa de sfinţenie a crescut cu trecerea anilor.

Vindecarea miraculoasă a unui copil brazilian

Acel mormânt atrăgea. La 5 iulie 2018, papa recunoaşte virtuţile sale decretând venerabilitatea sa. A venit repede "semnul din cer", vindecarea unui copil brazilian prin mijlocirea sa. Acum înscrierea în rândul fericiţilor, cu speranţa că mulţi, întâlnind amintirea lui Carlo şi rămăşiţele sale pământeşti la sanctuarul Despuierii, să vadă reapărând în ei, dincolo de toate trudele vieţii, o fâşie de cer.

(După L'Osservatore Romano, 9 octombrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2158.