Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A trecut la Domnul pr. Anton Budău

Pr. Anton Budău, în vârstă de 90 de ani, a trecut la cele veșnice marți dimineață, 29 septembrie 2020, în jurul orei 3.00, la Onești, în apartamentul în care locuia, îngrijit fiind cu sfintele taine.

Fiind născut la 11 mai 1930 la Valea Seacă - Bacău, pr. Anton a absolvit Școala Generală de 5 clase la Valea Seacă, în anul 1942, Școala de Cantori din Iași în anul 1948 și Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași în anul 1959. A fost sfințit preot la 18 octombrie 1959 la Alba Iulia de către ep. Marton Aron. A activat ca vicar la Oituz (1959-1963), Hălăucești (1963-1968), paroh la Satu Nou - Bacău (1968-1972), Schineni (1972-1979), Rădăuți (1979-1983), Corhana (1984-1988), Tuta (1988-1999), Viena (1999-2005). Este preot pensionar de la 1 septembrie 1999, ajutând ca preot pensionar la București-Cioplea (2005 - 2013). Din anul 2013, pr. Anton s-a retras la Onești, locuind într-un apartament din Onești, în Parohia "Sfinții Apostoli Petru și Paul".

Starea de sănătate a părintelui Anton s-a agravat în urmă cu doi ani de zile, când nu a mai putut să se deplaseze până la biserică și nici nu mai putea celebra jertfa Sfintei Liturghii, din cauza neputinței sale, preoții de la Parohia "Sfinții Petru și Paul" din Onești ducându-i sfintele taine în fiecare duminică și la vinerea întâi din lună.

Cei care l-au cunoscut îndeaproape îl descriu pe părintele Anton ca având o fire jovială, deschisă spre dialog, cu o cultură destul de bogată. Avea o devoțiune specială către Sfânta Fecioară Maria, realizând în acest sens o grotă dedicată Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, în Parohia Tuta, lucrare pe care a considerat-o ca fiind una dintre cele mai importante din viața sa. În această parohie s-a atașat foarte mult de credincioși, exprimându-și dorința ca aici să și fie îngropat.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus în Biserica "Sfinții Apostoli Petru și Paul", iar marți seara, 29 septembrie, la ora 19.00, se va celebra jertfa Sfintei Liturghii, împreună cu requiemul pentru odihna sufletului său, la care sunt invitați credincioșii și preoții din jur.

Liturghia de înmormântare va fi celebrată sâmbătă, 3 octombrie 2020, la ora 10.30, la Tuta.

Să se odihnească în pace!

Pr. Adrian Blăjuță


 

lecturi: 6315.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat