Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

În îmbrățișarea papei amintirea părintelui Malgesini

Erau săracii din orașul Como - deținuți, refugiați, victime ale traficului de persoane și fără adăpost, "frații și surorile pe care el i-a iubit mai mult", a afirmat episcopul Oscar Cantoni - sâmbătă, 19 septembrie 2020, în catedrală pentru Liturghia de înmormântare a părintelui și prietenului lor, părintele Roberto Malgesini, ucis marțea trecută în timp ce-i slujea pe "cei din urmă".

Papa Francisc, în unire spirituală cu ei, precum și cu întreaga comunitate din Como, a voit să fie prezent în mod spiritual la concelebrare - cu episcopul diecezan erau alți șase prelați și numeroși preoți - prin cardinalul elemoziner Konrad Krajewski care, după ce a prezidat Liturghia a mers să le înmâneze personal părinților părintelui Roberto - cu gestul de a săruta mâinile lor - un rozariu, cadou al pontifului. Alte rozarii au fost duse pentru "tânărul nefericit care este în închisoare", pentru săracii și voluntarii apropiați de părintele Roberto.

Îndeosebi, la Liturghie era prezent poporul din parohiile Regoledo di Cosio (unde s-a născut părintele Roberto), Gravedona, Lipomo (acolo a fost vicar) și reprezentanții comunității Fericitul Giovanbattista Scalabrini unde a exercitat slujirea sa pastorală. Ofertele adunate în timpul celebrării - dar și la ieșirea din catedrală și în piețe (au fost montate trei ecrane mari în piețele Grimoldi, Verdi și Cavour) - vor fi destinate carității papei și săracilor din dieceză.

"Vă aduc un salut și o îmbrățișare fraternă din partea Sfântului Părinte. El este cu noi. Se unește cu noi în rugăciune", a spus cardinalul Krajewski. "Imediat ce a ajuns în Vatican știrea despre moartea părintelui Roberto - a afirmat el - Sfântul Părinte, la audiența generală de miercurea trecută, a reluat cuvintele episcopului vostru care au ieșit din inima bunului păstor și a afirmat: «Aduc laudă lui Dumnezeu pentru mărturia, adică pentru martiriul părintelui Roberto, martor al carității față de cei mai săraci»".

"Papa Francisc este cu noi și se unește cu durerea și cu rugăciunea celor din familia părintelui Robert, chiar le sărută mâinile", a afirmat cardinalul. Și "se unește cu credincioșii din parohia sa, cu frații nevoiași pe care i-a slujit cu toată inima până în ultima dimineață, și cu toată comunitatea din Como".

Apropierea papei a fost profund simțită de toți: "Părintele Roberto a murit, deci trăiește. Iubirea nu moare niciodată, nici măcar cu moartea. Pagina din evanghelie pe care noi preoții o citim des și pe care părintele Roberto ne-o amintește chiar astăzi, pagina care nu se poate rupe niciodată din evanghelie, ne amintește: «Nu este iubire mai mare decât aceasta, a-și da viața pentru prietenii săi». Nu putem fi creștini până la capăt dacă această pagină nu este însușită de noi. Pentru ce s-a întâmplat asta părintelui Roberto și nu mie? Nu știu. El în viața sa a încorporat rugăciunea lui Isus: «Tatăl nostru, fie voința ta nu a mea, sfințească-se numele tău, nu al meu, vie împărăția ta, nu a mea». Această pagină se referă îndeosebi la noi preoții, care trebuie să trăim evanghelia pură, care trebuie să răspândim mireasma lui Isus oriunde mergem. Este tocmai rugăciunea cardinalului Newman pe care Maica Tereza o recomanda surorilor sale care ies în fiecare zi ca să-i slujească pe săraci pentru a-l reprezenta pe Isus însuși: «Dragă Isuse, / ajută-mă să răspândesc mireasma ta oriunde merg, / inundă sufletul meu cu Duhul tău și cu Viața ta. / Pătrunde și posedă toată ființa mea, / așa de complet încât viața mea / să nu fie decât o reflexie luminoasă a vieții tale. / Strălucește prin mine și fii așa de prezent în mine, / încât fiecare suflet cu care vin în contact să experimenteze / prezența ta în sufletul meu. Să-și ridice ochii și să nu mă mai vadă pe mine, ci numai pe Isus! Rămâi cu mine, / și atunci voi începe să strălucesc / așa cum strălucești Tu; / să strălucesc în așa fel încât să fiu lumină pentru alții. / Lumina, o, Isuse, va proveni toată de la Tine; / nimic din ea nu va fi a mea. / Vei fi Tu care strălucești asupra altora prin mine. / Fă ca, astfel, eu să te laud în modul pe care-l iubești mai mult: / strălucind de lumină asupra celor care sunt în jurul meu. / Fă ca să te vestesc fără să predic, / nu prin cuvinte, ci cu exemplul, / cu forța care trage după sine, / cu influența binevoitoare a ceea ce fac, / cu plinătatea tangibilă a iubirii / pe care inima mea o poartă față de Tine. Amin»".

Tocmai această rugăciune face și mai elocventă mărturia episcopului de Como, care a schițat profilul părintelui Roberto numindu-l "martir al carității și al milostivirii". Secretul său, a adăugat el, era "prezența lui Dumnezeu în el". O constatare pe care Monseniorul Cantoni a exprimat-o și vineri, 18 septembrie, celebrând în formă privată înmormântarea părintelui Roberto la Regoledo di Cesio. Localitatea din Valtellina unde preotul a "învățat" credința. "Hirotonit preot în 1998 - a amintit episcopul - părintele Roberto s-a simțit chemat să dezvolte un dar care avea să se clarifice progresiv și pe care l-a cultivat ca «o vocație în vocație»: aceea de a împărtăși, tot timpul, în orașul Como, viața celor mai săraci, a celor fără locuință, a refugiaților".

Părintele Roberto, a continuat Monseniorul Cantoni, "a ales, cu consimțământul și în comuniune cu episcopul, să se îngrijească de cei din urmă, luați în mod singular, să accepte și fragilitățile lor, oferind în schimb primire deplină și afectuozitate, cu o delicată «atenție de iubire» fiecăruia, atrași imediat de disponibilitatea sa singulară de a-i primi pe toți cu gratuitate și fără a judeca".

Episcopul de Como a încheiat cu un adevărat mandat misionar: "Nouă tuturor ne revine misiunea de a continua cu afabilitatea și duioșia părintelui Roberto față de cei nevoiași, de cei săraci în mod deosebit, recunoscuți și primiți ca adevărata «carne a lui Cristos». O nouă primăvară de haruri ne pregătește Domnul prin martiriul părintelui Roberto: să nu irosim această extraordinară, nemeritată ocazie și fiecare să facă partea sa!".

(După L'Osservatore Romano, 20 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 1181.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat