Consideraţie la duminica a 25-a de peste an - Anul A - 2020

Is 55,6-9; Ps 145; Fil 1,20c-24.27a; Fap 16,14; Mt 20,1-16a

"Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele" (Is 55,8).

După ce Isus a pus bazele Bisericii sale în Galileea Neamurilor, iată că Isus de câteva zile se află în Iudeea, în traducere "ţinutul laudelor lui Dumnezeu", pentru a desăvârşi Biserica şi întreaga sa lucrare de mântuire, încredinţată lui de Tatăl ceresc, în Duhul Sfânt. Aici în Iudeea, pentru că Isus venea din Galileea Neamurilor şi pentru că venea însoţit de ucenici galileeni şi de mulţi alţi oameni cunoscuţi ca "păcătoşi", nu este primit cu bucurie de cei care îşi spuneau singuri "curaţi", fariseii şi cărturarii, care gândeau în sinea lor că ei singuri merită împărăţia lui Dumnezeu, iar Mesia nu putea fi decât unul care să le dea dreptate. Contrar aşteptărilor lor, Isus rosteşte astăzi parabola lucrătorilor din vie (cf. Mt 21,1-16).

Tema viţei de vie apare de peste o sută de ori în Biblie cu referire atât la poporul lui Dumnezeu, cât şi la întreaga lume (cf. Ps 80,8-10; Is 5,1-2; Mt 20,1-11; 21,33-43). În Biblie, toată omenirea este descrisă ca via iubită a lui Dumnezeu. Prin grija lui Dumnezeu aceasta vie a ajuns la coacere şi la cules, de aceea orice întârziere câtă de mică ar duce la pierderea preţioaselor bobiţe, care sunt oamenii acestui pământ. Ei trebuie adunaţi în împărăţia sa, altfel este pericolul ca să ajungă în teascul satanei, un hoţ strecurat în via lui Dumnezeu. De aici şi interesul "stăpânului" de a ieşi la ore diferite pe tot parcursul zilei pentru a găsi lucrători în via sa ca să-i adune strugurii buni. În împărăţia lui Dumnezeu este loc pentru toţi oamenii, numai că ei trebuie să fi ajuns desăvârşiţi (cf. Evr 10,14), să intre numai pe unica poartă Cristos, care a murit pentru ei (cf. In 10,7.9) şi să fie animaţi de acelaşi Duh, prin care a fost revărsată dragostea lui Dumnezeu în sufletele oamenilor (cf. Rom 5,5).

Să vedem ce are Dumnezeu de spus prin pilda lucrătorilor din vie, despre persoana sa şi despre lucrători şi despre sufletul fiecăruia dintre noi. Isus vorbeşte aici despre Dumnezeu, despre împărăţia cerurilor şi despre fiecare dintre noi, oamenii, care am intrat în via sa, în Biserica sa, prin credinţa în Isus şi prin Botez şi care am devenit lucrătorii săi, din diferitele ore ale zilei. Cum lucrăm şi ce avem în minte când lucrăm.

1. "Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să tocmească lucrători în via sa" (Mt 20,1).

Această pildă care vorbeşte despre moştenirea vieţii veşnice se află în imediata apropiere a discuţiei lui Isus cu fariseii care se opun acestei împărăţii aduse de Isus şi care vor alta după inima lor. De aceea, aşa cum vedem: deşi caută împărăţia cerurilor, cer divorţul; alţii caută împărăţia cerurilor, uitând de cei săraci, iar alţii contabilizează faptele lor bune (cf. Mt 19,1-30). Când Isus caută să sublinieze un adevăr duhovnicesc şi când oamenii nu-l pricep, el recurge mereu o ilustraţie pentru ca mintea lor să se deschidă şi să înţeleagă cum stau lucrurile privitoare la împărăţia lui Dumnezeu şi la viaţa veşnică.

Şi să observăm că parabola arată că plata este pentru toţi la fel, un dinar pe zi, adică viaţa veşnică, prin jertfa lui Isus Cristos de la Golgota

A fi cu Isus Cristos o veşnicie, este maximul la care cineva se poate gândi şi spera, crede şi visa. Asta îi spune Isus lui Petru, o eternitate veţi sta pe scaune de domnie lângă Mielul lui Dumnezeu (cf. Mt 19,29). Pentru toţi care lucrează în vie plata este la fel, ordinea însă nu este la fel, căci alegerea o face Stăpânul şi nici plata nu este aşa cum ne aşteptăm noi, căci depinde de modul cum noi am lucrat. De aceea sunt mulţi chemaţi şi puţini aleşi (cf. Mt 19,30; 20,16).

Putem vorbi şi de ceasurile când lucrătorii sunt chemaţi, deşi mesajul este dinarul oferit tuturor lucrătorilor. Sfântul Grigore cel Mare (540-604), papa, spune că diferitele ore la care Stăpânul caută lucrători în via sa pot reprezintă diferitele vârste la care oameni pot intra în slujba Domnului: copilărie, adolescenţă, tinereţe, maturitate şi bătrâneţe.

Biblia ne spune astfel despre ceasurile intrări în lucrare: DIS-DE-DIMINEAŢA sunt consideraţi a fi profeţii şi drepţii Vechiului Testament: "Domnul v-a trimis pe toţi slujitorii săi prorocii, i-a trimis dis-de-dimineaţă" (Ier 25,4). CEASUL AL TREILEA: Apostolii au predicat la ceasul al treilea iudeilor din Ţara Sfântă şi iudeilor dintre păgâni, veniţi de Rusalii la Ierusalim. Aceştia gândeau rău şi credeau că apostolii sunt plini de must, dar ei făceau munca de pescari de oameni (cf. Lc 5,10), prinzând trei mii de suflete la o singură vestire (cf. Fap 2,15.41). CEASUL AL ŞASELEA: Este ceasul când Dumnezeu îi descoperă lui Petru, chemarea păgânilor la mântuire. Petru se afla la Iope în casa lui Simon Tăbăcarul şi se ruga la ora a şasea şi a avut întreita viziune a feţei de masă plină cu tot felul de animale necurate gătite şi a fost îndemnat să taie şi să mănânce, el evreul care nu punea nimic necurat în gură (cf. Fap 10,9). Şi când nu ştia ce să creadă despre întreita vedenie, iată că au sosit trei oameni care l-au chemat cu ei la Cezareea unde îl aştepta sutaşul Corneliu, care într-o viziune din timpul rugăciunii sale de la CEASUL AL NOUĂLEA, l-a văzut pe Petru (cf. Fap 10,30). Era un păgân care îl chema pe Petru pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a se boteza. Pe când Petru predica, s-a coborât Duhul Sfânt ca la Rusalii peste toţi cei prezenţi care au fost botezaţi în frunte cu Corneliu (cf. Fap 10,45). Ceasul al nouălea: este şi ora când a fost chemat şi ologul de la poarta cea frumoasă, deci chemarea bolnavilor de pretutindeni (cf. Fap 3,2). Deci, ora a şasea şi ora a noua sunt orele care au însemnat începutul chemării păgânilor la credinţă până la marginile pământului. Ceasul din urmă (cf. 1Pt 4,7; 1In 2,18), CEASUL AL UNSPREZECELEA, este ceasul de acum la care suntem chemaţi noi cei de astăzi (cf. Mt 21,6-7).

2. "«De ce staţi aici toată ziua degeaba?» I-au spus: «Pentru că nimeni nu ne-a tocmit». El le-a zis: «Mergeţi şi voi în vie!»" (Mt 21,6-7).

Dar ideea centrală a acestui text nu sunt diferitele ore, ci este dinarul primit de fiecare lucrător în parte; deşi unii primindu-l, murmurau împotriva stăpânului casei" (Mt 21,8-11). Ne răsună în inimă cuvintele primei lecturi: Gândurile mele nu sunt gândurile voastre. Iar căile mele, adică dreptatea pe care o fac eu, n-are nimic de-a face cu dreptatea aşa cum o gândiţi şi o practicaţi voi (cf. Is 55,8-9). Eu sunt bun, darnic, generos, sensibil la lipsurile altora. La mine iubirea depăşeşte dreptatea. Nu mă uit cât profit am din munca prestată de cei care au lucrat un ceas, dar mă uit la oamenii mântuiţi prin ei. Sfântul Paul pare să fi înţeles asta, când spune: "Fraţilor, să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte, căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig" (Fil 1,20-21). Dumnezeu este singurul care are măsura dreaptă a tuturor lucrurilor.

Stăpânul putea să scape de toate aceste discuţii, plătindu-i mai întâi pe cei de dis-de-dimineaţă şi le dădea drumul. Dar pentru că împărăţia cerurilor este o învăţătură şi o destinaţie pentru toţi, a procedat astfel, pentru ca fiecare să se supună unei analize: cum am lucrat, cum privesc Stăpânul, cum privesc colegii; să se poziţioneze singur de care parte a baricadei vrea să fie. Dar mai ales voia să le ofere tuturor ocazia de a se bucura de a lucra pentru el alături de toţi ceilalţi lucrători care au sosit la diferite ore, pentru că şi ei au ca plată tot dinarul, adică naşterea din nou, Duhul Sfânt şi împărăţia cerurilor.

Ministranţii unei parohii erau cu toţii duminica la biserică, iar părintele lua din colectă şi le dădea şi lor câte ceva, dar egal ca să nu supere pe nimeni. Unul dintre ei mergea zi de zi cu mama sa la biserică. Într-o zi acesta îi spuse mamei că el nu mai vrea să meargă zilnic la biserică, de vreme ce duminica primeşte la fel cu ceilalţi. Atunci mama i-a spus: "Eu nu numai că nu primesc nimic, ci zilnic pun bani în casetă. Eu mă duc de dragul lui Isus care de pe cruce îmi zâmbeşte zilnic şi mi se dăruieşte în Euharistie. Dragostea lui este bucuria mea zilnică şi asta ar trebui să fie şi a ta". Acest copil este astăzi preot, semn că a înţeles lecţia mamei. Ce bine ar fi dacă toţi am înţelege lecţia aceasta, atunci ar fi numai zâmbete pe feţele celor credincioşi şi i-ar molipsi şi pe cei mai puţin credincioşi şi zeloşi.

Ne surprinde întrebarea repetată a Stăpânului: Voi de ce staţi aici degeaba? Mergeţi şi voi în via mea!

El nu se uită la ceas căci pentru el este mereu timpul potrivit, nu întreabă ce ştiu a face, nu întreabă de trecutul lor, căci are bobiţe de struguri, suflete mult iubite care se pot pierde. El spune fiecărui botezat, de ce stai aici degeaba când mai este încă ziuă şi se poate sluji, căci vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra (cf. In 9,4)! Cum este să ai 20, 30, 40, 50... şi să-i mănânci pâinea lui Dumnezeu, să-i bei apa şi să-i respiri aerul, să-i cutreieri pământul plini de frumuseţi şi nu fi făcut nimic pentru el? Trebuie să slujim căci mai sunt oameni fără evanghelie şi mântuire, oameni fără speranţă şi trişti, sau disperaţi. Este nevoie de oameni la predicat, la vorbit, la misiune, la mărturie în lume, la cântat cor, la adoraţie, la curăţenie, la ospitalitate, la rugăciune, la bolnavi. De ce staţi? A sosit ceasul ca toţi laicii să se angajeze la o nouă evangheliare a lumii, spun fără încetare ultimii papi.

Zilnic în necrologul ziarelor anunţă noi decese din varii motive. Mor oamenii. Chiar astăzi când scriu aceste gânduri am primit vestea tristă a morţii unui tânăr român în Irlanda. Dar cum mor oamenii cu speranţă sau fără ea? Puţini le vorbesc despre Dumnezeul cel bun ca să aibă speranţă şi să se convertească. Prima misiune a lui Isus, a profeţilor, a apostolilor, a creştinilor este de a vesti dragostea lui Dumnezeu şi bucuria eternă. De ce staţi, vorbiţi despre iubirea şi mântuirea lui Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt! Dumnezeu aşteaptă asta, oamenii aşteaptă asta.

Va veni ceasul venirii mirelui când va trebui să ieşim înaintea Domnului cu candela aprinsă (cf. Mt 25,6). Să ne gândim la întâlnirea din cer cu Dumnezeu iubire şi toţi cei care i-am slujit, le-am predicat şi i-am luminat spre credinţă. La moarte singurul regret va fi că n-am vorbit destul altora despre Cristos, că n-ai lucrat pentru mântuirea noastră şi a altora. Mare ne va fi bucuria când oamenii ajunşi în cer şi prin lucrarea noastră, ne vor spune: Mulţumesc, pentru că datorită ţie am ajuns aici!

Pentru a ajunge la astfel de gânduri, prima lectură ne spune astăzi: "Căutaţi-l pe Domnul cât timp se lasă găsit, chemaţi-l cât timp este aproape! Să-şi părăsească nelegiuitul calea sa şi păcătosul, gândurile sale! Să se întoarcă la Domnul şi el se va îndura de ei, la Dumnezeul nostru, căci el este mărinimos în iertare" (Is 55,6-7). Iar noi deja am răspuns prin cântec la această invitaţie: "Te voi preamări, Dumnezeule, împăratul meu şi voi binecuvânta numele tău" (Ps 145,2). Când vom intra în cer, vom intra prin harul lui, căci Stăpânul este bun, că l-am slujit pe el, că l-am urmat pe el.

3. "Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun" (Mt 21,15)?

Este bine dacă am predicat, dacă am cântat şi dacă am slujit de dragul lui Cristos şi nu de-al oamenilor. Şi mai ales este bine dacă în aceste fapte bune ochiul nostru nu a fost rău. De ce ochiul vostru este rău, spunând: "Aceştia din urmă au lucrat o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei şi arşiţa" (Mt 21,12), când ar fi trebuit să spuneţi: Ne-a fost drag să muncim pentru tine, ne-a fost drag să muncim cu cei din ceasul al treilea, din ceasul al şaselea, din ceasul al nouălea şi din ceasul al unsprezecelea, căci noi nu lucram pentru dinarul acela, noi lucram pentru tine! Noi lucram poate şi pentru un dinar, dar muncind pentru tine ne-am îndrăgostit de tine şi de toţi ce lucrau pentru tine! Voi ar fi trebuit să auziţi cuvintele spuse pentru apostolii mei: "Voi veţi sta o eternitate cu mine pe tron" (Mt 19,28), şi să nu fie preocupaţi de plată". Am crezut că voi staţi aici ca să fiţi cu mine, ca să lucraţi cu mine, că vă este drag de mine şi de împărăţia mea, de Tatăl meu, de Duhul Sfânt, de lucrătorii mei.

Oamenii de mântuit, la care Dumnezeu i-a trimis pe lucrătorii săi, au avut mulţi ochiul rău, au comentat la adresa lui Dumnezeu şi la adresa lucrătorilor trimişi la ei la diferite ore, timpuri şi le-au provocat suferinţe, i-au jignit: plini de must, nebuni de atâta carte, stăpâniţi de satana etc., ba chiar i-au ucis, ca pe Isaia, ca pe Ieremia, ca pe Zaharia, ca pe Ioan Botezătorul. Isus voia ca măcar lucrătorii săi chemaţi acum la locuri de cinste în împărăţia sa, să fie altfel, dar duhul rău nu i-a lăsat, căci a voit să le fure rodul muncii lor, prin ochiul rău.

În Biblie, ochi rău aveau fariseii şi cărturarii care nu suportau să-i vadă pe păcătoşi convertiţi şi intrând în împărăţie (cf. Lc 15,1-2); ochi rău a avut fratele mai mare nu s-a bucurat de convertirea fratelui său şi de locul ocupat la masa tatălui (cf. Lc 15,27-32); ochi rău a avut fariseul Simon când Isus a lăudat femeia păcătoasă pentru iubirea ei (cf. Lc 7,36-50); ochi rău a avut fariseul de la templu care se ruga dispreţuindu-l pe vameş (cf. Lc 18,10-14); ochi rău aveau şi primii creştini dintre evrei care considerau că este nedrept să intre în împărăţie cu ei şi neamurile (cf. Fap 15,1). Noi suntem bolnavi de ochi rău când ne credem mai buni decât alţii, uitând că mântuirea este un har, când facem comparaţii, când nu înţelegem că Dumnezeu îi primeşte în împărăţie şi pe beţivii, desfrânaţii, violenţii, hoţii şi alte categorii de răufăcători care se convertesc şi găsesc drumul spre cer.

Ce-l interesează pe Cristos este ca atunci când lucrezi în vie, în Biserică, în împărăţie, cu evanghelia, cu slujirea, să nu-ţi fie ochiul rău, căci în inima bună a lui Dumnezeu încap toţi. Alegerea o face Dumnezeu şi la alegere vor fi mai puţini ca la chemare, căci se va face în funcţie de atitudine, de dragoste faţă de Dumnezeu, de dragostea faţă de ceilalţi lucrători şi dragostea faţă de oamenii de mântuit. Este bine dacă am cântat, ne-am rugat, am lucrat, am dat, am făcut ceva pentru Dumnezeu chiar când eram singuri, bolnavi, amărâţi, sau călcaţi pe picioare de alţii, dar fără a fi avut ochiul rău.

Închei cu cuvintele de la versetul evangheliei de astăzi: "Deschide, Doamne, inimile noastre, ca să pătrundă în ele cuvântul Fiului tău" (Fap 16,14)! Amin!

Pr. Ioan Lungu

* * *

Predici la Radio Iaşi: Duminica a 25-a de peste an

lecturi: 721.