Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la întâlnirea comunităţilor Laudato si' (12 septembrie 2020)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vă spun bun-venit şi salutându-vă pe voi doresc să ajung la toţi membrii Comunităţilor Laudato si' din Italia şi din lume. Îi mulţumesc domnului Carlo Petrini în limba mea paternă, nu maternă: "Carlìn". Aţi pus drept centru propulsor al fiecărei iniţiative a voastre ecologia integrală propusă de enciclica Laudato si'. Integrală, pentru că toţi suntem creaturi şi totul în creaţie este în relaţie, totul este corelat. Ba chiar, aş îndrăzni să spun, totul este armonios. Şi pandemia a demonstrat asta: sănătatea omului nu poate face abstracţie de aceea a ambientului în care trăieşte. După aceea, este evident că schimbările climatice nu răstoarnă numai echilibrele naturii, ci provoacă sărăcie şi foame, lovesc pe cei mai vulnerabili şi uneori îi obligă să părăsească ţara lor. Neglijarea creaţiei şi nedreptăţile sociale se influenţează reciproc: se poate spune că nu există ecologie fără echitate şi nu există echitate fără ecologie.

Voi sunteţi motivaţi să vă îngrijiţi de cei din urmă şi de creaţie, împreună, şi vreţi să faceţi asta după exemplul sfântului Francisc de Assisi, cu blândeţe şi hărnicie. Vă mulţumesc pentru asta şi reînnoiesc apelul de a ne angaja pentru a salvgarda casa noastră comună. Este o misiune care-i priveşte pe toţi, în special pe responsabilii naţiunilor şi ai activităţilor de producţie. Este nevoie de voinţa reală de a înfrunta la rădăcină cauzele tulburărilor climatice care sunt în desfăşurare. Nu sunt suficiente angajări generice - cuvinte, cuvinte... - şi nu se poate privi numai la consensul imediat al propriilor alegători sau finanţatori. Trebuie privit departe, altminteri istoria nu va ierta. Este nevoie să se lucreze astăzi pentru ziua de mâine a tuturor. Tinerii şi săracii ne vor cere cont de asta. Este provocarea noastră. Iau o frază a teologului martir Dietrich Bonhoeffer: astăzi, provocarea noastră nu este "cum ne descurcăm", cum ieşim noi din această realitate; provocarea noastră adevărată este "cum va putea să fie viaţa următoarei generaţii": trebuie să ne gândim la asta!

Dragi prieteni, acum aş vrea să împărtăşesc cu voi două cuvinte-cheie ale ecologiei integrale: contemplaţie şi compasiune.

Contemplaţie. Astăzi, natura care ne înconjoară nu mai este admirată, contemplată, ci "devorată". Am devenit voraci, dependenţi de profit şi de rezultate imediat şi cu orice preţ. Privirea asupra realităţii este tot mai rapidă, distrasă, superficială, în timp ce în scurtă vreme se ard ştirile şi pădurile. Bolnavi de consum. Aceasta este boala noastră! Bolnavi de consum. Ne consumăm pentru ultima "app", dar nu se mai ştiu numele vecinilor, cu atât mai puţin se ştie să se distingă un copac de altul. Şi, ceea ce este mai grav, cu acest stil de viaţă se pierd rădăcinile, se pierde recunoştinţa pentru ceea ce există şi pentru cel care ni l-a dat. Pentru a nu uita, trebuie să ne contemplăm din nou; pentru a nu ne distrage în mii de lucruri inutile, trebuie să regăsim tăcerea; pentru ca inima să nu devină bolnavă, trebuie să ne oprim. Nu este uşor. De exemplu, trebuie să ne eliberăm de închisoarea celularului, pentru a privi în ochi pe cel pe care-l avem alături şi creaţia care ne-a fost dăruită.

A contempla înseamnă a ne dărui timp pentru a face tăcere, pentru a ne ruga, aşa încât în suflet să se întoarcă armonia, echilibrul sănătos între cap, inimă şi mâini; între gândire, sentiment şi acţiune. Contemplaţia este antidotul la alegerile grăbite, superficiale şi neconcludente. Cine contemplă învaţă să simtă terenul care-l susţine, înţelege că nu este pe lume singur şi fără sens. Descoperă duioşia privirii lui Dumnezeu şi înţelege că este preţios. Fiecare este important în ochii lui Dumnezeu, fiecare poate transforma un pic din lumea poluată de voracitatea umană în realitatea bună voită de Creator. De fapt, cine ştie să contemple, nu stă cu mâinile în mână, ci se dedică în mod concret. Contemplaţia te duce la acţiune, la a face.

Iată aşadar al doilea cuvânt: compasiune. Este rodul contemplaţiei. Cum se înţelege că unul este contemplativ, că a asimilat privirea lui Dumnezeu? Dacă are compasiune faţă de alţii - compasiune nu înseamnă a spune: "asta mă deranjează...", compasiune înseamnă "a pătimi cu" -, dacă merge dincolo de scuze şi teorii, pentru a vedea în alţii nişte fraţi şi nişte surori de păzit. Ceea ce a spus la sfârşit Carlo Petrini despre fraternitate. Aceasta este dovada, pentru că aşa face privirea lui Dumnezeu care, în pofida a tot răul pe care-l gândim şi-l facem, ne vede mereu ca fii iubiţi. Nu vede indivizi, ci fii, ne vede fraţi şi surori dintr-o unică familie, care locuieşte în aceeaşi casă. Nu suntem niciodată străini de ochii săi. Compasiunea sa este contrariul indiferenţei noastre. Indiferenţa - îmi permit un cuvânt un pic vulgar - este acea nepăsare care intră în inimă, în mentalitate şi care se termină cu un "să se descurce". Compasiunea este contrariul indiferenţei.

Este valabil şi pentru noi: compasiunea noastră este cel mai bun vaccin împotriva epidemiei indiferenţei. "Nu mă priveşte", "nu-mi revine mie", "nu sunt amestecat", "este treaba sa": iată simptomele indiferenţei. Există o fotografie frumoasă - am spus asta alte dăţi -, făcută de un fotograf roman, se află în Elemosinerie. Într-o noapte de iarnă, se vede că iese dintr-un restaurant de lux o doamnă de o anumită vârstă, cu haină de blană, pălărie, mănuşi, bine acoperită de frig iese, după ce a mâncat bine - ceea ce nu este păcat, a mânca bine! [râd] - şi este la uşă o altă femeie, cu o cârjă, îmbrăcată rău, se vede că simte frigul... o homeless, cu mâna întinsă... Şi doamna care iese din restaurant priveşte în altă parte. Fotografia se numeşte "Indiferenţă". Când am văzut-o, l-am sunat pe fotograf pentru a-i spune: "Ai fost bun să prinzi asta în mod spontan", şi am spus s-o pună în Elemosinerie. Pentru a nu cădea în spiritul indiferenţei. În schimb, cel care are compasiune trece de la acel "de tine nu-mi pasă" la acel "tu eşti important pentru mine". Sau cel puţin "tu atingi inima mea". Însă compasiunea nu este un sentiment frumos, nu este pietism, înseamnă a crea o legătură nouă cu celălalt. Înseamnă a-l lua asupra noastră, ca bunul samaritean care, mişcat de compasiune, se îngrijeşte de acel nenorocit pe care nici măcar nu-l cunoaşte (cf. Lc 10, 33-34). Lumea are nevoie de această caritate creativă şi reală, de oameni care nu stau în faţa unui ecran ca să comenteze, ci de oameni care se murdăresc pe mâini pentru a înlătura degradarea şi a restitui demnitatea. A avea compasiune este o alegere: înseamnă a alege de a nu avea niciun duşman pentru a vedea în fiecare pe aproapele meu. Şi aceasta este o alegere.

Asta nu înseamnă a deveni statici şi a înceta să luptăm. Dimpotrivă, cel care are compasiune intră într-o luptă zilnică dură împotriva rebutului şi a irosirii, rebutarea altora şi irosirea lucrurilor. Face rău să ne gândim la câţi oameni sunt rebutaţi fără compasiune: bătrâni, copii, muncitori, persoane cu dizabilităţi... Însă este scandaloasă şi irosirea lucrurilor. FAO a documentat că, în ţările industrializate, sunt aruncat peste un miliard - peste un miliard! - de tone de mâncare comestibilă! Aceasta este realitatea. Să ne ajutăm, împreună, să luptăm împotriva rebutării şi a irosirii, să cerem alegeri politice care să unească progresul şi echitatea, dezvoltarea şi sustenabilitatea pentru toţi, pentru ca nimeni să nu fie privat de pământul în care locuieşte, de aerul bun pe care-l respiră, de apa pe care dreptul s-o bea şi de mâncarea pe care are dreptul s-o mănânce.

Sunt sigur că membrii fiecărei comunităţi a voastre nu se vor mulţumi să trăiască precum spectatorii, ci vor fi mereu protagonişti blânzi şi determinaţi în construirea viitorului tuturor. Şi toate acestea le face fraternitatea. A lucra ca fraţi. A construi fraternitatea universală. Şi acesta este momentul, aceasta este provocarea de astăzi. Vă urez să alimentaţi contemplaţia şi compasiunea, ingrediente indispensabile ale ecologiei integrale. Vă mulţumesc iar pentru prezenţa voastră şi pentru angajarea voastră. Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre. Celor care dintre voi se roagă, le cer să se roage, şi celui care nu se roagă, cel puţin trimiteţi-mi valuri bune, am nevoie! [râd, aplauze]

Şi acum aş vrea să-i cer lui Dumnezeu ca să binecuvânteze pe fiecare dintre voi, să binecuvânteze inima fiecăruia dintre voi, fie că este credincios sau necredincios, de orice tradiţie religioasă ar fi. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toţi. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 702.