Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Congresul Mondial de Ginecologie Oncologică (11 septembrie 2020)

Stimaţi domni şi doamne, bună ziua!

Vă adresez un bun venit cordial şi vă mulţumesc pentru această vizită cu ocazia Meeting-ului anual al International Gynecologic Cancer Society. Ea îmi oferă oportunitatea de a cunoaşte şi a aprecia angajarea Asociaţiei voastre în favoarea femeilor care înfruntă boli aşa de dificile şi complexe. Mulţumesc pentru salutul preşedintelui vostru, prof. Roberto Angioli, care a promovat această iniţiativă.

Sunt bucuros să primesc reprezentanţii diferitelor asociaţii, mai ales printre foşti pacienţi, care favorizează împărtăşirea şi susţinerea reciprocă. În slujirea voastră preţioasă, voi sunteţi conştienţi de importanţa de a crea legături de solidaritate între cei bolnavi cu grave patologii, implicând rudele şi lucrătorii sanitari, într-o relaţie de ajutor reciproc. Acest lucru devine şi mai preţios atunci când ne confruntăm cu boli care pot să pună serios în pericol, sau să prejudicieze, fertilitatea şi maternitatea. În aceste situaţii, care în fond au incidenţă asupra femeii, este indispensabil a avea grijă, cu mare sensibilitate şi respect, de condiţia - psihologică, relaţională, spirituală - a fiecărei paciente.

Pentru acest motiv, nu pot decât să încurajez angajarea voastră pentru a lua în considerare aceste dimensiuni ale unei îngrijiri integrale, chiar şi în cazurile în care tratamentul este esenţialmente paliativ. În această perspectivă, devine foarte util a implica persoane capabile să împărtăşească drumul curativ dând un aport de încredere, de speranţă, de iubire. Cu toţii ştim - şi este chiar demonstrat - că a trăi relaţii bune ajută şi susţine pe cei bolnavi de-a lungul întregului parcurs de îngrijire, reaprinzând sau mărind în ei speranţa. Tocmai apropierea iubirii deschide uşile spre speranţă, şi chiar spre vindecare.

Persoana bolnavă este întotdeauna şi mult mai mult decât protocolul - mult mai mult! -. Este dovadă faptul că atunci când bolnavul vede recunoscută propria singularitate - experienţa voastră poate confirma asta - creşte ulterior încrederea faţă de echipa medicală şi spre un orizont pozitiv.

Este dorinţa mea, şi nu mă îndoiesc că este şi a voastră, ca toate acestea să nu rămână numai exprimare a unui ideal, ci să găsească tot mai mult spaţiu şi recunoaştere în cadrul sistemelor sanitare. Adesea se afirmă pe bună dreptate că relaţia, întâlnirea cu personalul sanitar, este parte a îngrijirii. Ce mare binefacere oferă bolnavilor a avea oportunitatea de a deschide inima lor în mod liber şi a destăinui condiţia şi situaţia lor! Chiar şi posibilitatea de a plânge cu încredere. Asta deschide orizonturi şi ajută vindecarea. Sau cel puţin, să se suporte bine boala terminală.

Totuşi, în concret, cum trebuie dezvoltată această mare necesitate în cadrul organizării spitaliceşti, puternic condiţionate de exigenţe de funcţionalitate? Permiteţi-mi să exprim tristeţe şi îngrijorare cu privire la riscul, destul de răspândit, de a lăsa dimensiunea umană a îngrijirii persoanelor bolnave la "buna voinţă" a fiecărui medic, în loc de a o considera - aşa cum este - parte integrantă din activitatea de îngrijire oferită de structurile sanitare.

Nu trebuie permis ca economia să intre astfel cu prepotenţă în lumea sănătăţii până acolo încât să penalizeze aspecte esenţiale ca relaţia cu bolnavii. În acest sens, sunt lăudabile sunt diferite asociaţii fără profit care pun în centru pacienţii, susţinând exigenţele lor şi întrebările legitime şi dând glas şi celui care, datorită fragilităţii condiţiei sale personale, economice şi sociale, nu este în măsură să se facă auzit.

Desigur, cercetarea cere o puternică angajare economică, acest lucru este adevărat. Totuşi cred că se poate găsi un echilibru între diferiţii factori. Oricum primul loc trebuie recunoscut persoanelor, în acest caz femeilor bolnave, dar şi - să nu uităm - personalul care lucrează zilnic în contact strâns cu ele, pentru ca să poată lucra în condiţii adecvate, precum şi să poată avea timpul de odihnă pentru a relua forţele ca să poată merge înainte.

Vă încurajez să răspândiţi în lume rezultatele preţioase ale studiilor voastre şi ale cercetărilor voastre, în favoarea femeilor de care vă îngrijiţi. Ele, în pofida dificultăţilor lor, ne amintesc totuşi aspecte ale vieţii pe care uneori le uităm, cum sunt precaritatea existenţei noastre, nevoia unul de altul, nesăbuinţa de a trăi concentraţi numai asupra noastră, realitatea morţii ca parte a vieţii însăşi. Condiţia de boală aminteşte de acea atitudine decisivă pentru fiinţa umană care este încrederea: încrederea în celălalt frate şi soră, şi în Celălalt cu majusculă care este Tatăl ceresc. Şi aminteşte şi valoarea apropierii, a lui a deveni aproapele, aşa cum ne învaţă Isus în parabola samariteanului milostiv (cf. Lc 10,25-37). Cât de mult, cât de mult vindecă o mângâiere la momentul oportun! Voi ştiţi asta mai bine decât mine.

Dragi prieteni, vă urez tot binele pentru munca voastră. Asupra voastră şi asupra familiilor voastre, asupra asociaţilor voştri şi asupra celor de care vă îngrijiţi invoc binecuvântarea lui Dumnezeu. Vă binecuvântez pe voi toţi. Toţi, fiecare cu propria credinţă, propria tradiţie religioasă. Însă Dumnezeu este Unicul pentru toţi. Vă binecuvântez pe voi toţi. Invoc binecuvântarea lui Dumnezeu, izvor de speranţă, de tărie şi de pace interioară. Vă asigur rugăciunea mea şi - spun că preoţii cer mereu asta! - eu termin cerându-vă să vă rugaţi pentru mine, pentru că am nevoie de asta. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 565.