Consideraţie la duminica a 23-a de peste an - Anul A - 2020

Ez 33,7-9; Ps 95; Rom 13,8-10; 2Cor 5,19; Mt 18,15-20

"Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor" (Mt 18,18-20).

În pericopa evanghelică de astăzi Isus ne-a vorbit despre Biserică, despre adevărul şi despre baza pe care este zidită. Şi adevărul este acesta: Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, iar baza este jertfa lui de la cruce, bază pe care Biserica lui se zideşte de atunci până astăzi. Ca şi alte lucrări divine, cum ar fi, de exemplu, constituirea poporului ales pe cei 12 fii ai lui Iacob (cf. Gen 49,1-28), Biserica pe care o zideşte Isus are şi ea începuturi plăpânde. Isus şi-a început zidirea Bisericii sale începând cu 12 oameni (cf. Lc 6,12), dintre care unul l-a părăsit, Iuda, care a trebuit să fie înlocuit mai târziu (cf. Fap 1,12-26). Şi cu aceşti 12 se vede că Isus a umplut şi umple încă lumea. Cu 12 oameni Isus a civilizat şi mântuit lumea (cf. Ap 21,12).

Isus le-a dat celor doisprezece apostoli puterea de a duce evanghelia până la capătul lumii cunoscute până atunci (cf. Mc 16,15-16). Isus a spus: "Pe această piatră (adevărul că el este Fiul Dumnezeului celui viu), voi zidi eu Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Mt 16,18). Este putere în Biserică şi Isus ne conştientizează pe noi astăzi. Dacă nu am înţeles până astăzi, "puternicul" în lumea aceasta nu este diavolul, nu sunt nici cei răi. Puternicul care atacă în lumea aceasta este Biserica construită pe stânca Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu, şi pe care porţile locuinţei morţilor nu o vor birui, nu pot să reziste atacului ei. O poartă după obiceiul acelor timpuri era tăria cetăţii. Oraşele erau înconjurate de ziduri, cum era şi Ierusalimul (cf. Ier 37,10; Neh 1,3; 2,3; 3,3), iar pe aceste ziduri erau ataşate porţi uriaşe, ca acelea din Valea Sorec, pe care doar unul ca Samson, puternicul lui Iacob, le puteau urni din loc (cf. Jud 16,3). Duşmanii loveau cu berbeci de lemn în cap cu bronz în poartă şi, dacă reuşeau să spargă poarta, intrau în cetate şi câştigau biruinţa.

Vestea pe care ne-o dă astăzi nouă Domnul nostru Isus Cristos este că nu noi trebuie să tremurăm de frică, ci porţile iadului, porţile locuinţei morţilor. Şi când se loveşte cu evanghelia în porţile iadului, aceste porţi trebuie să zboare din balamale. Când răul este lovit, trebuie să capituleze. Când mesajul evanghelic este dus în cel mai greu întuneric şi păcat, acolo întunericul şi păcatul trebuie să capituleze şi lumina lui Dumnezeu trebuie să-i ia locul şi să strălucească. Nu noi trebuie să aşteptăm să fim loviţi, ci noi trebuie să lovim cu evanghelia. Noi suntem "puternicul" în lumea aceasta, noi trebuie să dăm năvală şi să ducem împărăţia lui Dumnezeu în toate ungherele întunericului (cf. Mt 11,12; Lc 16,16). În lumea aceasta noi trebuie să facem ca întunericul, iadul şi locuinţa morţilor să tremure şi să-şi piardă influenţa în lume şi să cadă aşa cum au căzut zidurile Ierihonului la strigătele evreilor (cf. Ios 6,20), aşa cum a căzut comunismul la rugăciunile creştinilor, chiar de la el de acasă. Toată lumea vrea şi aleargă după putere. Biserica din toate timpurile a demonstrat că are putere, iar acum noi formăm Biserica.

Trebuie să-l căutăm pe Domnul, căci evanghelia sa este o evanghelie a puterii. Biblia ne spune că împărăţia lui Dumnezeu nu constă în cuvinte, ci în putere (cf. 1Cor 4,20) şi că "tăria este a lui Dumnezeu" (Ps 62,12). Este tărie în evanghelie, este tărie în Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a spus: "Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ" (Mt 28,18). Când ne gândim că este tărie, putere şi forţă în cuvântul lui Dumnezeu, am putea zice fiecare: O, de aş avea şi eu această putere, căci mă simt aşa de slab, ce să facă Domnul cu mine? Pericopa evanghelică de astăzi vrea să conştientizeze pe toţi creştinii că Isus a primit toată puterea în cer şi pe pământ şi că a dat această putere Bisericii sale, adică nouă, celor care credem în el. Isus ne spune: "V-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului şi nimic nu vă va dăuna" (Lc 10,19). "Chemându-i pe cei doisprezece, Isus le-a dat autoritate asupra tuturor diavolilor şi puterea de a vindeca boli; apoi i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi" (Lc 9,1-2). Puterea aceasta a fost dată de Isus întregii Biserici: hirotoniţi şi laici, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni.

Întrebarea este când şi cum începe această putere? Această putere începe când minim doi ucenici se asociază pentru o lucrare bună! De ce puterea a doi, de ce începe în doi? "Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor" (Mt 18,19-20). "Dacă doi vă veţi hotărî să legaţi ceva pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer". "Dacă doi se vor uni pentru a lua orice hotărâre în materie de corectare fraternă, hotărârea lor va fi validată şi în cer" (cf. Mt 18,15-17).

Puterea începe cu minim doi ucenici adunaţi în numele Domnului, pentru că acolo este prezent şi el. Aceasta este o raţiune divină. Dumnezeu însuşi este treime, Dumnezeu a creat doi oameni ca să fie o comunitate. Dumnezeu însuşi arată avantajele a doi în armonie: "Doi iau o plată mai bună pentru lucrul lor; dacă se întâmplă ca unul să cadă, se ridică unul pe altul; dacă se culcă doi se încălzesc; unul nu poate sta împotriva a doi; funia în trei nu se rupe uşor" (cf. Quo 4,9-12). Isus spune şi el: "Adevăr vă spun: tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer. Iarăşi vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor" (Mt 18,18-20). Deci, există o raţiune divină pentru minim doi adunaţi în numele Domnului, iar repetiţia în Biblie anunţă mereu un mesaj important.

Noi ne-am obişnuiţi să numărăm şi să calculăm în progresie aritmetică, prin adunare: 1, 2, 3, 4 etc. sau în progresie geometrică, prin înmulţire: 3, 30, 300, 3.000, 30.000 etc. Domnul ne arată astăzi că există şi "o progresie divină", mult mai bună ca progresia aritmetică şi cea geometrică. În doi (ucenici) este forţă supranaturală, forţă divină: 1 x 1.000; 2 x 10.000 sau 2 x 2.000.000. Iată ce spune Biblia: "Cum ar urmări unul o mie şi doi ar fugări zece mii, dacă nu i-ar fi vândut Stânca, dacă Domnul nu i-ar fi predat? Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, până şi duşmanii noştri sunt judecători" (Dt 32,30-31). La intrarea în Canaan erau doi, Iosue şi Caleb, au stat doi împotriva a două milioane de evrei sceptici şi în discordie, care au uitat că au un Dumnezeu puternic. Iată o altă progresie divină! Doi împotriva a două milioane care au biruit, căci numai ei doi din 2 milioane au intrat în Canaan (cf. Num 14,6-9; 14,38).

Este putere divină în doi, nu unul la o mie, ci doi la zece mii, ba chiar doi la două milioane. Soţilor, fiţi doi în armonie, la fel copiilor, la fel şi dumneavoastră, credincioşilor! Cu cât creşte numărul adunaţilor peste doi, cu atât cresc zecile de mii de puteri şi milioanele. Din această cauză este important numărul credincioşilor adunaţi în numele lui Cristos să crească mereu!

De aceea, diavolul atacă în primul rând "Biserica domestică", familia cu minim doi sau trei, şi în al doilea rând "Biserica locală", cea cu mai mulţi credincioşi (cf. Evr 10,25). El ştie că este putere de zece mii şi chiar a două milioane în doi, şi putere de alte zeci mii şi de milioane cu fiecare ucenic adăugat. Este o putere divină în cel puţin doi, de aceea diavolul încă din grădina Edenului i-a dezbinat, i-a separat, i-a lipsit pe primii oameni unul de altul, a purtat dialoguri diferite cu ei ca să-i poată învinge (cf. Gen 3,1-7). Diavolul este interesat să ne despartă, de aceea să nu permitem ca cineva să ne despartă, nici unul de altul, nici de Cristos, de la Liturghie, de la rugăciune, de la Euharistie, pentru că puterea este în doi sau trei, cu Isus în mijlocul nostru (cf. Rom 8,38-39). Demonii ştiu că doi sau trei îi pot pune pe fugă, căci este putere supranaturală în armonie înaintea lui Dumnezeu. Unde doi sau trei se adună în numele meu, spune Isus, acolo este şi el în mijlocul lor... că funia în trei nu se rupe uşor.

Puterea lui Dumnezeu de doi la zece mii se arată bine în poporul ales unit în dorinţa de libertate, redată magistral astăzi de psalmul 95. Puterea supranaturală a lui Dumnezeu este arătată şi la mântuirea evreilor din sclavia Egiptului, putere care deşteaptă strigăte de bucurie. Păcat însă că au uitat curând de asta la Massa şi Meriba (cf. Ex 17,7). De aceea Biblia ne spune: "Astăzi, dacă auziţi glasul lui, nu vă împietriţi inimile, ci ascultaţi glasul Domnului ca să intraţi în odihna lui" (cf. Evr 3,7.11).

Revenim la puterea supranaturală de doi la zece mii, şi chiar de doi la două milioane, care se arată în primul rând în familii. Unirea spirituală n-o face nimeni din afara casei: părinţii, prietenii, sau păstorii, deşi au şi ei rolul lor, ci soţul şi soţia se strâng împreună cu fiii lor pentru rugăciune şi meditarea Cuvântului divin, ei fac unirea spirituală cu Isus în mijlocul lor. Dacă doi pun pe fugă zece mii, sau două milioane, atunci câţi pun pe fugă 3, 5, 10, 16, după logica lui Dumnezeu?

Dar şi potrivnicul nostru, diavolul, are o putere supranaturală, dar nu mai mare decât a noastră: "Căci noi nu avem o luptă împotriva sângelui şi trupului, ci împotriva conducătorilor, împotriva autorităţilor, împotriva puterilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în locurile cereşti" (Ef 6,12)! Diavolului nu-i place în văzduh, nici în pustiu, ci în locurile cereşti, adică în locurile sfinte: stă în casă, stă în Biserică, stă lângă noi şi priveşte mereu la noi şi la punctele noastre slabe ca să ne atace. De exemplu: ne ridică de la rugăciune pentru a auzi o ştire, o vorbă zadarnică, sau de a face o treabă fără importanţă. Ne scoate din zona puterii divine pentru că el vrea să introducă în zona lui de discordie şi dezastru, ca să ne fure mai întâi puterea supranaturală şi apoi mântuirea. Să ne gândim la Iuda care în momentul cel mai sfânt, Cina de Taină, memorialul pătimirilor, morţii şi învierii lui Isus, a fost scos afară din Cenacol (cf. In 13,30) pentru 30 de arginţi, dar şi pentru pierzarea lui (cf. Mt 27,5).

Diavolul fură moral, fură spiritual, fură din noi, ne fură pe noi. Fură binecuvântarea căsătoriei prin nerăbdarea tinerilor din timpul logodnei, fură valoarea Liturghiei prin scoaterea afară sau gânduri străine (cf. Evr 10,25), fură rodul căsătoriei prin evitarea naşterilor (cf. Gen 38,9), fură orice bun, fură tot. Se foloseşte de prieteni uşuratici, de vedete din orice domeniu prin care să poată introduce în suflete conduita sa: adulterul, viaţa fără Dumnezeu, plăcerile nepermise, alcoolismul, drogurile, homosexualismul, concubinajul, avortul etc. Şi vedem că toate acestea prin tot mai mult în poporul, zis creştin. Încotro ne ducem?

Vrăjmaşul nostru este real, are nume: legiune; are voinţă de a intra în oameni şi animale; are planuri; are inteligenţă; vorbeşte; face dialog; se foloseşte de oameni, de prieteni, de apropiaţi, s-a folosit chiar de Apostolul Petru fără nici o ruşinare, ca să nu mai vorbim de Iuda şi de oameni ca el care au devenit mulţi astăzi. Scopul lui este să ne distrugă pe veci împreună cu Biserica lui Cristos. De aceea, să strângem rândurile: să ne luăm de mână şi să cădem în genunchi pentru rugăciune în armonie, să facem corectarea fraternă cu toţi cei amăgiţi cu separarea, să fim străjeri unii pentru alţii (cf. Ez 33,7-8) şi să păzim poruncile în frunte cu dragostea (cf. Rom 13,8-10), căci "Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu sine şi punând în noi cuvântul reconcilierii" (2Cor 5,19).

Dacă este rău între noi este numai din cauza noastră, căci am uitat că puterea divină care începe cu minim doi, chiar puterea de a lega şi dezlega lanţurile pierzării: "Dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi. Când un om puternic, bine înarmat, îşi păzeşte casa, ceea ce are el este în siguranţă; dar dacă vine unul mai puternic decât el şi îl învinge, îi ia armele în care se încredea şi împarte prada" (Lc 11,20-22). Iar acest om mai puternic care este de partea noastră este Isus Cristos. Să-i dăm voie lui Isus cu puterea sa divină să intre în casa noastră şi în sufletul nostru ca să-l deposedeze pe diavol într-o clipită de toate armele lui.

Într-un oraş din Statele Unite ale Americii, un copil de creştini a fost prins într-o grupare de droguri: Părinţii au prins repede de veste şi au început să se roage împreună pentru el. Rugăciunea a avut efect rapid, copilul s-a lăsat de bandă, dar unii din bandă n-au fost mulţumiţi, îl voiau pe tânăr în slujba lor pentru câştigul pe care îl aducea, de aceea telefonau şi ameninţau cu moartea. Părinţii copilului au pregătit o masă şi i-au invitat pe cei nemulţumiţi din bandă, care au venit. În timpul mesei părinţii le-au spus că ei sunt creştini, să le lase copilul în pace şi să se convertească şi ei, căci ei se roagă şi au puterea rugăciunii. Hoţii au râs şi au spus: "Să vedem care pe care!" Într-un timp nu prea lung, într-o anume zi, deşi locuiau în oraşe diferite, la aceeaşi oră, bandiţii au fost toţi arestaţi! Asta este puterea rugăciunii făcute în comun!

Era într-o zi de Vinerea Mare, o zi de după Revoluţia din 1989. Eram paroh tânăr. În sat a sosit o maşină cu operatori de film care a început să cheme tineretul şi lumea la film. Le-am spus că noi, catolicii, suntem în Vinerea Mare şi le-am cerut politicos să renunţe şi să vină într-o altă zi din săptămâna care urmează. Nu au acceptat! Le-am spus că mă duc în Biserică să mă rog şi ei au râs. Era adoraţia de Vinerea Mare. Pe drum am găsit o bătrânică care mergea la biserică. I-am cerut să ne rugăm împreună pentru linişte. Când am ieşit de la rugăciune nu mai erau acolo. Oamenii care mai rămăseseră mi-au spus că, după un timp, aparatul lor de emisie a luat foc şi a trebuit să-l oprească şi să plece. În drum spre Piatra Neamţ, căci de acolo veniseră, o roată de la maşină a sărit din mers şi două pneuri au explodat! N-au mai venit! E fapt real, ştie un sat întreg! Asta e puterea rugăciunii în doi! Curaj pentru toţi!

Ce bine este ca fraţii să trăiască împreună pentru că acolo este puterea lui Dumnezeu (cf. Ps 132,1-2)! Ne stă în putere să dezlegăm forţe divine care vină peste noi, să dezlegăm orice bine şi să legăm orice rău ce stă să vină asupra noastră şi asupra Bisericii. Amin.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Predici la Radio Iaşi: Duminica a 23-a de peste an

lecturi: 709.