Ep. Alexandru-Theodor Cisar

1920 - 15 august - 2020: 100 de ani de la consacrarea celui de-al treilea episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi

În fiecare an, ziua de 15 august aduce în prim-planul reflecţiilor noastre solemnitatea "Adormirii Maicii Domnului", dar de multe ori fastul liturgic a fost îmbogăţit cu unele evenimente istorice notabile. Vă propun ca în aceste zile să ne aducem aminte de câteva crâmpeie importante desprinse din istoria Diecezei Catolice de Iaşi, iar astăzi să ne amintim de un moment deosebit celebrat în urmă cu un secol: consacrarea episcopului Alexandru-Theodor Cisar.

În multe articole, mai ales despre contextul Primului Război Mondial, al Marii Uniri şi al epidemiilor de acum au secol, am prezentat des intervenţiile Mons. Ulderic Cipolloni, care a condus Dieceza de Iaşi după moartea episcopului Nicolae-Iosif Camilii (30 decembrie 1915), în calitate de administrator apostolic (30 ianuarie 1916 - 22 aprilie 1920).

Din cauza contextului politic internaţional şi local, Sfântul Scaun nu a putut finaliza procedurile canonice pentru numirea unui nou episcop de Iaşi, de aceea a fost numit doar un administrator apostolic, situaţie păstrată până în luna aprilie 1920. În acest timp, Congregaţia "De Propaganda Fide" a făcut investigaţii canonice, sintetizate în documentul "Relatare cu privire la numirea episcopului de Iaşi". După analiza minuţioasă a biografiilor celor 17 preoţi diecezani şi 18 preoţi franciscani propuşi pentru această demnitate, concluzia documentului era aceea că niciun preot din Moldova nu corespundea normelor canonice pentru a ocupa scaunul episcopal de Iaşi. De aceea, cardinalul Willem van Rossum, prefectul Congregaţiei "De Propaganda Fide", a propus doi preoţi încardinaţi în Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti: Alexandru-Theodor Cisar şi Anton Durcovici. După mai multe schimburi de scrisori şi caracterizări, la 22 aprilie 1920, Sfântul Scaun l-a numit pe preotul Alexandru-Theodor Cisar în demnitatea de episcop de Iaşi, bula de numire fiind primită de arhiepiscopul Raymund Netzhammer la 4 iulie 1920. Ceremonia de consacrare episcopală a fost stabilită pentru 15 august în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti.

Dar cine este ALEXANDRU-THEODOR CISAR? S-a născut în urmă cu aproape 140 de ani, la 21 octombrie 1880, în Bucureşti. După ce a frecventat clasele elementare şi două clase reale la Şcoala Arhiepiscopală "Sfântul Andrei" din Bucureşti, din toamna anului 1892 a urmat cursurile Seminarului "Sfântul Duh" din aceeaşi capitală, iar în anul 1899 a fost trimis la Roma pentru studii teologice. În Cetatea Eternă a urmat cursurile de teologie la Universitatea "Urbaniana", unde a susţinut bacalaureatul şi licenţa în teologie. A fost hirotonit preot, la 6 iunie 1903, de către cardinalul Respighi, în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" (Roma).

Întorcându-se în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, a fost numit, la 21 iunie 1903, al doilea secretar al arhiepiscopului Francisc-Xaveriu Hornstein, iar din octombrie acelaşi an subdirector la Seminarul "Sfântul Duh" din Bucureşti. Din cauza numărului mic de preoţi, preotul Cisar a activat sporadic în Parohiile "Bărăţia" din Bucureşti şi Craiova. Aici a ocupat şi funcţia de profesor la Şcoala parohială, întocmind mai multe manuale pentru elevi.

În timpul Războaielor Balcanice, din anii 1912-1913, a fost mobilizat în armată şi a luat parte la campania militară din Bulgaria din anul 1913. Revenit în România, este numit din nou la Craiova, unde în ziua de 15 august 1916, cu doar câteva ore înaintea intrării României în Primul Război Mondial, a fost arestat în numele Guvernului român condus de Ionel Brătianu. Acesta a autorizat arestarea unui mare număr de cetăţeni străini de pe teritoriul ţării, printre aceştia aflându-se şi un număr de 18 preoţi diecezani, mai mulţi călugări şi surori aparţinând unor congregaţii religioase. Şi în Dieceza de Iaşi au fost arestaţi 13 preoţi care nu erau consideraţi români şi au fost internaţi la Huşi, Bârlad şi în Ialomiţa sau au fost ţinuţi în temniţele de la Bacău, Iaşi, Piatra Neamţ şi Roman. Au fost arestaţi chiar şi o parte din preoţii indigeni, iar altora li s-a interzis să meargă în alte localităţi, cum ar fi filialele parohiilor, dacă nu aveau aprobare specială. În ziua de 14 august 1916, la sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti şi la biserica romano-catolică Bărăţia din Bucureşti au fost făcute percheziţii, iar mulţi preoţi sau oameni legaţi de biserică au fost ridicaţi de către poliţie. Erau vizaţi nu doar cetăţenii germani, austrieci şi maghiari, inclusiv seminariştii din Bucureşti, ci şi preoţii romano-catolici de etnie română. De asemenea, au fost ridicaţi şi preoţi greco-catolici români, se pare că şi ca urmare a delaţiunii unor coreligionari. Reţinerea preoţilor s-a făcut deseori într-un mod brutal. Preoţii români romano-catolici erau suspectaţi că aveau origini bulgare, germane sau austriece. În mod straniu, au fost reţinuţi şi preoţi care aveau o atitudine naţională românească cunoscută.

Preotul Alexandru-Theodor Cisar a fost arestat de către Siguranţa Română şi internat în Moldova, până în decembrie 1917, perioadă în care a compus un dicţionar englez-german şi unul german-englez. După eliberare, în luna ianuarie 1918 a fost numit director al Şcolii "Sfântul Andrei" din Bucureşti. Pentru eliberarea din internare a preotului Cisar şi a confraţilor săi au intervenit arhiepiscopul de Bucureşti, Raymund Netzhammer, administratorul apostolic al Diecezei de Iaşi, părintele Ulderic Cipolloni, aceştia depunând diverse memorii la Guvernul României, la Casa Regală a României şi la Congregaţia "De Propaganda Fide".

Cum am precizat deja, la 26 martie 1919, cardinalul Willem van Rossum, prefectul Congregaţiei "De Propaganda Fide", l-a propus pe părintele Alexandru-Theodor Cisar drept candidat la scaunul episcopal de Iaşi, rămas vacant încă din 30 decembrie 1915. Pentru Dieceza de Iaşi se dorea un "om cu totul al lui Dumnezeu, prudent şi cu un caracter ferm, care să fie capabil să readucă în bine puţinii misionari din Iaşi, fie preoţi, fie călugări, de a reînvia spiritul ecleziastic şi de a-i face colaboratori zeloşi în reorganizarea acestei dificile şi neglijate dieceze". La 4 mai 1919, arhiepiscopul Raymund Netzhammer a redactat caracterizarea pentru preotul Cisar, ca de altfel şi pentru preotul Anton Durcovici, documentul fiind trimis la Roma prin intermediul Legaţiei Elveţiei la Bucureşti. În scrisoarea de însoţire a caracterizării, arhiepiscopul opina că ambii preoţi puteau fi nominalizaţi pentru a ocupa scaunul episcopal de Iaşi şi menţiona faptul că plecarea la Iaşi a unuia sau altuia dintre cei doi preoţi reprezenta o grea pierdere pentru Arhidieceza de Bucureşti, deoarece "aceşti doi misionari reprezintă speranţele mele cele mai mari. Cunoscând dificultăţile scaunului de la Iaşi, n-aş putea face altceva decât să deplâng pe cei doi preoţi ai mei care vor trebui să ia în spatele lor această misiune". Arhiepiscopul Netzhammer a mărturisit apoi de ce l-a preferat pe părintele Cisar: "Atunci Durcovici era încă destul de tânăr şi a trecut printr-o boală". La 19 iulie 1919, plenul cardinalilor l-a propus pe preotul Alexandru-Theodor Cisar ca episcop de Iaşi, iar cardinalul Willem van Rossum i-a solicitat arhiepiscopului Netzhammer informaţii cu privire la reacţiile Guvernului român şi Casei Regale cu privire la această nominalizare, mai ales că preotul Cisar era de naţionalitate cehoslovac.

După mai multe schimburi de scrisori, la 22 aprilie 1920, Papa Benedict al XV-lea l-a numit pe preotul Alexandru-Theodor Cisar în demnitatea de episcop de Iaşi, bula de numire fiind primită de arhiepiscopul Raymund Netzhammer la 4 iulie 1920.

"Acta Apostolicae Sedis" a publicat în numărul din 1 mai 1920, că "la 22 aprilie s-a ţinut în Vatican un consistoriu în care Preasfântul Părinte a citit lista noilor episcopi. Pentru Episcopia de Iaşi a fost numit Monseniorul Alexandru-Theodor Cisar, directorul Internatului "Sfântul Andrei" din Bucureşti. La aflarea acesteo veşti, revista "Lumina creştinului" consemna în numărul din luna mai 1920: "Ne cuprinde o adevărată bucurie, văzând că după patru ani şi jumătate eparhia noastră a primit în sfârşit un păstor. Îi dorim cele mai îmbelşugate binecuvântări cereşti pentru această înaltă demnitate şi dorim ca să vină cât mai curând în mijlocul nostru, să ne conducă în aceste vremuri de grea încercare".

Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti pe la 1900

Ceremonia de consacrare episcopală a fost stabilită pentru 15 august în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. Noutatea adusă de documentul papal era aceea că se dădea împuternicirea ca cei doi asistenţi ai episcopului consacrator să fie preoţi, nu episcopi, aşa cum era tradiţia în Biserica Catolică. În acest sens, episcopul numit Alexandru-Theodor Cisar i-a invitat ca asistenţi la ceremonie pe administratorul apostolic de Iaşi, Mons. Ulderic Cipolloni şi pe parohul de Craiova, canonicul Andreas Kuczka.

La Liturghia de consacrare au luat parte 18 preoţi din Arhidieceza de Bucureşti şi nouă din Dieceza de Iaşi, alături de toate comunităţile religioase, şcolile, asociaţiile şi organizaţiile din Arhidieceza de Bucureşti, cu însemnele, drapelele şi stindardele lor. Pe băncile diplomaţilor s-a aflat ministrul Cultelor, Octavian Goga, şi reprezentanţi ai legaţiilor străine. Au participat şi 54 de bărbaţi proveniţi din 17 comunităţi parohiale din Moldova, care au încheiat procesiunea de intrare şi de ieşire din catedrala din Bucureşti. "Ceremonia de consacrare - scria arhiepiscopul Raymund Netzhammer - este deschisă prin citirea solemnă a bulei populare de numire, scrisă pe pergament, un document scris şi executat cu splendoare. Litania tuturor sfinţilor este cântată de către clericul moldovean şi corul puternic al preoţilor, care stau cu demnitate în strane, ei dau o replică puternică. Lungile rugăciuni şi ceremonii sunt întrerupte prin cântarea imnului Veni Creator Spiritus, interpretat alternativ de cor pe patru voci şi de preoţi pe melodie corală. După Evanghelie urc la amvon şi ţin omilia în limba română. (...). După Crez, înainte de Offertorium, toată lumea îşi ridică privirea, căci de la altarul Maicii Domnului sunt spre altar oblaţiile, adică două lumânări mari, splendid pictate, două butoiaşe cu vin frumos împodobite cu două embleme şi două pâini, într-o procesiune solemnă, bine organizată. Este un moment deosebit de emoţionant clipa în care proaspătul uns, înainte de a păşi prin biserică binecuvântând, se îndreaptă spre mama lui, sărutându-i mâna cu pioşenie şi acordându-i prima sa binecuvântare episcopală!".

Pentru a retrăi momentul consemnat în urmă cu 100 de ani, vă propun spre lectură, în limbajul vremii, articolul "Ziua solemnă" publicat în revista "Lumina creştinului", în septembrie 1920: "Ziua solemnă. Rostind aceste cuvinte, nu ştiu la ce să le aplic mai mult: la consacrarea noului nostru Păstor, care a avut loc la Bucureşti sau la primirea ce i s'a făcut la sosirea sa în Iaşi. În adevăr, amândouă aceste zile au fost cât se poate de solemne şi pline de mângâiere pentru sărmanii de noi, cari aproape de 5 ani eram lipsiţi de episcop. Cu toată realitatea faptului, abia târziu am putut să ne deprindem cu gândul că avem un păstor, avem un conducător!

Fiecare din cetitorii acestei reviste va fi aşteptat cu mare nerăbdare să afle ce s'a petrecut la Bucureşti cu ocaziunea consacrărei şi la Iaşi cu ocaziunea primirei solemne a noului nostru Episcop. Din împrejurări neatârnătoare de noi am întârziat cu tipărirea. Deşi coloanele revistei nu învoesc a se povesti pe larg ceremoniile săvârşite în Bucureşti şi felul cum a fost primirea la Iaşi, tutuşi mă voiu strădui să înşir faptele în aşa fel, ca să-şi poate face fiecare o icoană cât de slabă despre dânsele.

Ziua consacrării. Mari pregătiri se făcuseră de cu vreme pentru această zi. Şi o merită cu tot dreptul, căci era să fie întâia consacrare de episcop catolic în Bucureşti. Şi P.S. Sa Păr. Ulderic Cipolloni, O.M.C., Administratorul Apostolic al Eparhiei de Iaşi, anunţase din timp că la 15 august va fi consacrarea Episcopului nostru la Bucureşti. Totodată, veşti că toţi parohii pot lua parte, dacă se vor îngriji să fie o Sf. Leturghie în reşedinţa parohială, deoarece această solemnitate cădea într'o duminică. Delegaţia preoţilor din Eparhia de Iaşi în frunte cu P.S. Sa a sosit vineri dimineaţa. Ea era compusă din următorii preoţi: Vincent Vella O.M.C., paroh de Tg. Trotuş; I. Bogleş, paroh de Gherăeşti; A. Bişoc O.M.C., paroh de Săbăoani; P. Morariu O.M.C., paroh de Hălăuceşti; Gh. Boacă, paroh de Horleşti; S. Bejan O.M.C., vicar de Bacău; St. Kochanwski O.M.C., vicar de Prăjeşti, şi subsemnatul, care venise cu o zi înainte. Şi sătenii din Moldova au venit în număr de aproape 70 de persoane să asiste la solemnitatea consacrării: din Huşi 24 persoane, Bacău 1, Butea 1, Cleja 3, Fărăoani 14, Gherăeşti 1, Hălăuceşti 4, Liuzi-Călugăra 1, Mărgineni (Bacău) 4, Oneşti (Trotuş) 2, Piatra N. 1, Pildeşti (Săbăoani) 3, Paşcani 2, Prăjeşti 1, Răchiteni 2, Scheia 2, Somoşca (Cleja) 1. Ei au fost găzduiţi aproape toţi în Convictul Sf. Andrei.

La ora 9 jum. era anunţată în programul solemnităţilor intrarea sărbătorească a Clerului şi Episcopilor în Catedrala "Sf. Iosif". Procesiunea trebuia să se formeze în curtea Catedralei. Delegaţii săteni sosiseră de cu vreme, preoţii tot astfel, iar la 9 şi un sfert apare Mgr. Alexandru Cisar, întovărăşit de Excelenţa Sa Arhiepiscopul Raimund Netzhammer. Am rămas adânc impresionat la vederea noului nostru Păstor, căci pentru întâia dată aveam această fericire. Dar toate se desfăşurau atât de repede, încât n'aveam vreme să mă ocup numai de ceva, toate voiam să le observ spre a le aduce la cunoştinţă şi celor cari n'au putut fi de faţă.

În fruntea procesiunii era steagul Îngerului păzitor, purtat de trei tineri şi urmat de 8 ministranţi cu făclii aprinse. Urmau alte 5 steaguri a diferite societăţi catolice din Bucureşti, între cari steaguri se aflau reprezentante din partea călugăriţelor Damele Engleze, Notre Dame de Sion şi ale S. Vincenţiu de Paul. Urmau preoţii, apoi canonicii, asistenţii la tron etc., cei doi asistenţi ai noului Episcop, noul Episcop de Iaşi, Arhiepiscopul de Bucureşti. Procesiunea era încheiată de talanga reprezentanţilor din Moldova în număr de 54 de bărbaţi. Ea se puse încet în mişcare în sunetul armonios al clopotelor. La intrarea în Catedrală te simţiai parcă'n altă lume prin tonul minunat al orgei, prin nenumăratele lumini electrice, cari împodobeau lăuntrul atât de frumos şi dealminterlea. Un public ales privia cu tăcere pe noul Păstor ieşit din mijlocul lor.

În băncile dintăi se observau: în dreapta Ministrul de Culte, Octavian Goga, întovărăşit de Prefectul Poliţiei, General Nicoleanu. În stânga, în băncile diplomaţilor se aflau: Ministrul Spaniei, Ducele de Amalfi; însărcinatul de afaceri al Olandei, Van Maesen; Maiorul Teissier dela Legaţiunea Franceză; mai mulţi funcţionari dela Legaţiunea Polonă etc. Înaintea băncei de comunicătură era Doamna Cisar, bătrâna mamă a noului Episcop. În băncile din urmă acestora a luat loc Consiliul Parohial, apoi diferiţi particulari cari îşi aveau locurile ocupate mai înainte şi apoi persoanele cari formaseră procesiunea până la preoţi.

Ajungând procesiunea clerului înaintea altarului mare, îndată începu să se desfăşoare mişcătoarea ceremoniei a sfinţirei de episcop. Ceremonia aceasta începu în altar prin cetirea bulei papale. Urmează apoi jurământul de fidelitate rostit cu mâna pe sfânta evanghelie şi examinarea credinţei noului ales potrivit cu cele prescrise de canoane. Când s'a ajuns cu Sfânta Leturghie până la evanghelie, Arhiepiscopul consecrator se îndreaptă către cei de faţă, îi îndeamnă la rugăciuni. Toţi se pun în genunchi, iar noul ales se pune cu faţa la pământ şi apoi se cântă Litaniile tuturor sfinţilor. La urma lor episcopul pronunţă, cântând de trei ori cuvintele: Ca pe acest ales aci de faţă să binevoieşti a-l binecuvânta B a-l sfinţi, - a-l consecra: Te rugăm auzi-ne! Pune apoi mâinile pe capul lui cu cuvintele: Primeşte pe Duhul Sfânt. Pe când se cântă imnul Vino Duhule Creator, episcopul face pe capul noului ales semnul crucii cu sfântul mir şi apoi îi unge tot capul, spunând cuvintele: Să se ungă şi să se consacreze capul tău cu binecuvântarea cerească în treapta episcopală. Puţin mai târziu i se face şi ungerea mâinilor cu sfântul mir, împreunată cu rugăciuni foarte frumoase. De acum înainte noul ales este cu adevărat consacrat întru episcop. Primind cârja şi inelul, cari să-i servească de simbol al puterii sale episcopale şi apoi cartea evangheliei, cu aceasta se isprăveşte propriu zis ceremonia consacrărei.

După ce diaconul cântă evanghelia sărbătorii, Î.P.S. Sa Mgr. Raimund Netzhammer urcă amvonul catedralei şi rosteşte în româneşte un puternic discurs, în care arată ce putere a primit noul ales prin sfinţirea episcopală. La urmă îl felicită călduros pentucă în Iaşi intră în moştenirea unui trecut glorios al Bisericii Catolice din Moldova, căci ea stătu lângă leagănul Principatului şi istoria ei este în strânsă legătură cu istoria acestui ţinut. Sfârşeşte dorindu-i ca Preasfânta Fecioară, protectoarea Eparhiei de Iaşi, să-l călăuzească în toate căile şi în toate funcţiunile arhiereşti pe cât de grele pe atât de sublime.

De acum au urmat amândoi Sfânta Leturghie la altarul principal. La Ofertoriu, noul sfinţit Episcop, întovărăşit de asistenţii şi ceremoniarii săi, aduce ca daruri consecratorului două mari lumânări aprinse cu insigniile amândurora, două pâni şi două balercuţe cu vin. Spre completarea ceremoniilor, la urmă se binecuvântează mitra şi mănuşile. I se pune mitra pe cap, mănuşile de culoare violetă pe mâni, mai primeşte şi cârja şi astfel avem pe păstor în toate odăjdiile episcopale în faţa noastră. Episcopul consecrator se scoală depe scaunul episcopal, ce era aşezat pe altar şi îl aşează pe dânsul în semn de întronizare. În acest moment solemn se intonează rugăciunea de mulţumire Te Deum, spre a se arăta recunoştinţa către Dumnezeu, care şi-a întărit în ziua de azi pe un nou urmaş al Apostolilor, ca să conducă pe oameni la fericire. În timpul cântării, noul Episcop este purtat prin biserică spre a împărţi tuturor binecuvântarea pastorală. Se îndreaptă întăi către bătrâna sa mamă, căreia îi sărută mâna şi îi dădu cea dintâi binecuvântare. Întorcându-se înapoi la altar, dă încă odată tuturor binecuvântarea într'un chip solemn, mulţumeşte consecratorului cu cuvintele La mulţi ani! şi astfel se pune capăt acestei înălţătoare ceremonii.

Eşirea din Catedrală a fost un adevărat triumf. La uşă nu mai puteai străbate în procesiune, căci toţi se îngrămădeau să sărute inelul noului Prelat. Iar el cu stropi de sudoare pe faţă zâmbea binevoitor tuturor".

Palatul episcopal din Bucureşti, 1920

După terminarea Liturghiei de consacrare, în palatul arhiepiscopal "toţi preoţii împreună cu delegaţii din Moldova îşi îndreptară paşii către Palatul Arhiepiscopal, aşezat în strada Esculap, căci erau invitaţi de către Excelenţa Sa Arhiepiscopul Netzhammer la masa de gală dată în onoarea noului Episcop Alexandru Cisar. După felicitările primite de Mgr. Cisar din partea preoţilor celor două eparhii, toţi urcară scările de marmoră spre sala romană a Palatului, unde era pregătită masa de gală. Îndată la început P. Lucius Fetz, secretar arhiepiscopal, ţinu o cuvântare în limba latină, care preamăria cu cuvinte bine simţite pe noul Episcop. Toasturi au rostit: în locul întăiu Mgr. Netzhammer în onoarea Părintelui Papa Benedict al 15-lea şi a Mgr. Cisar care plecând din Bucureşti, lasă în urmă munca depusă şi pilda bună dată tuturor. P.S. Sa Păr. Ulderic Cipolloni, în numele Eparhiei de Iaşi, doreşte noului ales o păstorire îndelungată, liniştită şi râvnică, şi-l roagă de a veni cât mai curând în mijlocul credincioşilor. Canonicul Auner, parohul Catedralei, salută pe sărbătorit în numele clerului Arhidiecezei de Bucureşti şi-şi exprimă bucuria că s'a găsit vrednic şi unul dintre dânşii să fie sfinţit episcop. Nădăjdueşte că aceasta va conduce la o mai strânsă legătură a clerului din amândouă eparhiile. Răspunde Mgr. Cisar zicând că puterile nu-i îngădue a exprima în puţine cuvinte puternicele impresiuni şi simţiminte ce au umplut azi inima sa. Mulţumeşte tuturor cari au contribuit cu ceva la frumoasa reuşită a serbării, în locul întăiu Mgr. Netzhammer. Se bucură că de această zi fericită are parte şi iubita lui mamă. Pe la sfârşit, Mgr. Cisar merse şi în sala unde erau ospătaţi delegaţii din Moldova. El ţinu de a sa datorie a le mulţumi pentru rugăciunile făcute şi îi îndemnă de a se ruga în fiecare zi pentru păstorul lor, ca să-i poată conduce totdeauna într'un chip rodnic spre mântuire. Apoi s'a întreţinut cu dânşii în mod cu totul familiar. Ca amintire s'au luat două fotografii: una cu Episcopii şi preoţii prezenţi la sfinţire, iar alta cu grupul delegaţilor din Moldova".

Părintele Anton Gabor a consemnat în aceleaşi pagini ale revistei "Lumina creştinului" încă două momente deosebite care au avut loc la Saloanele "Tomis" şi la Convictul "Sfântul Andrei": "Societăţile catolice din Bucureşti au voit să-şi arate într'un chip cu totul deosebit stima lor faţă de noul Ales şi deaceea au dat o serbare foarte bine reuşită în cercul catolic Tomis din Calea Călăraşilor, 11. A asistat foarte multă lume, deşi puteau intra numai cei invitaţi într'un mod deosebit. La ivirea sărbătoritului toată sala izbucneşte în aplauze îndelungate, iar inimoşii tineri catolici cântă Imnul de Mozart în acompaniamentul orchestrei lor. Mgr. Netzhammer rosteşte un discurs de salutare, în care accentuează Pronia dumnezeească în alegerea noului Episcop de Iaşi. Vine alegoria festivă, în care sunt introduşi trei îngeri: Îngerul ocrotitor al României, Îngerul ocrotitor al oraşului Bucureşti şi în sfârşit cel al oraşului Iaşi. Cel din Bucureşti nu lasă pe Episcop să iasă, deoarece el lucrează foarte mult pentru acest oraş, cel de Iaşi îl roagă, dar nu reuşeşte, până intervine al treilea, cari îi împacă şi astfel cu toţii se pun în genunchi înaintea tabloului vivant, care arată pe Preasfânta Fecioară, rugând-o să ocrotească pe noul Păstor al Eparhiei de Iaşi. Urmează felicitările din partea societăţii Tinerelor catolice a Congregaţiunii mariane de fete, a societăţii Tinerilor catolici, a Congregaţiunii mariane de bărbaţi, a Societăţii bărbaţilor catolici. Tuturora le mulţumeşte Monseniorele Alexandru Cisar. El zice între altele, că a luat parte la multe sărbări, dar nici una nu i-a pătruns la inimă ca aceasta. Mulţumeşte şi tuturor celor prezenţi, într'un chip deosebit delegaţilor din Moldova, cărora le spune la urmă câteva cuvinte în româneşte: Când vă întoarceţi, spuneţi ce aţi văzut că sunt şi alţii cari iubesc pe Episcopul vostru. Vă mulţumesc pentru truda şi voia bună cu care aţi venit să asistaţi la sfinţire. Dumnezeu să vă binecuvântez. La urmă s'a executat Călătoria Bucureşti - Iaşi, marş ocazional, executat de Societatea corală catolică şi acompaniat de orchestra Tinerilor catolici. Astfel s'a isprăvit şi această sărbare, care va rămânea neştearsă în amintirea celor cari au fost de faţă. Eu unul am fost mişcat până la lacrimi, mai ales când acele suflete alese din diferite congregaţiuni exprimau dorinţa ca şi în Eparhia de Iaşi să prindă rădăcini asemenea societăţi spre binele sufletesc al tinerimei. Nădejdea lor trebue înfăptuită, fie chiar cu jertfe neobişnuite, căci numai aşa vom putea vedea o înflorire a comunităţilor catolice din Eparhie.

În Convictul "Sf. Andrei". La masa de seară au fost invitaţi toţi preoţii cari asistaseră la ceremoniile din Catedrală în Convictul "Sf. Andrei". Au luat parte şi mulţi din profesorii dela şcolile arhiepiscopale Fraţii şcolilor creştine etc. Mgr. Alexandru Cisar, fostul director al acestui Convict, a voit în chipul acesta să mulţumească tuturor pentru dragostea ce şi-au manifestat-o faţă de dânsul cu prilejul sfinţirei întru Episcop. S'au ţinut şi aici multe toasturi. Începutul l-a făcut Canonicul Andrei Cuczka, Paroh de Craiova, care a relevat marile servicii aduse de sărbătorit parohiei din Craiova. Prin munca sa de 12 ani şi-a câştigat merite foarte mari şi totodată stima tuturor. Îi mulţumeşte în numele credincioşilor. Totodată el ţine a sa datorie să mulţumească în public şi ridică un toast şi în cinstea Doamnei Ana Cisar, mama Î.P.S. Sale Episcopului, care prin râvna sa a adus la înflorire Congregaţiunea Mariană a doamnelor din Craiova. Încă mulţi din cei prezenţi au voit să-şi manifesteze iubirea lor prin cuvinte nesilite. Astfel a fost Canonicul Hering, Canonicul Auner, Păr. P. Morariu O.M.C., subsemnatul, care a salutat pe noul Păstor în numele presei catolice etc. A fost foarte mult aplaudat d-l Rachbergher, preşedintele societăţii Tinerilor catolici, pentru frumoasele cuvinte ce le-a rostit. O asemenea persoană este cât se poate de potrivită de a sta în capul societăţei, pe care o conduce. Fără să vreau, mă gândeam atunci de-am avea câţiva asemenea laici cu o adâncă convingere religioasă şi cu o puternică uşurinţă de vorbire, lesne am putea introduce o adevărată vieaţă catolică între credincioşi. Astfel s'a trecut cu totul pe nesimţite marea şi istorica zi a sfinţirei întru Episcop a noului Păstor pentru Eparhia de Iaşi. Delegaţii săteni din Moldova, cari fuseseră şi ei ospătaţi tot în Convictul "Sf. Andrei", îşi arătau bucuria prin cântarea a diferite cântece religioase în limba română, punând în uimire pe locuitorii din prejurul Convictului".

În acea zi de 15 august 1920, noul episcop de Iaşi, Alexandru-Theodor Cisar, a lansat o scrisoare pastorală "cu ocazia sosirii sale în Eparhia catolică de Iaşi", din care am reţinut câteva pasaje: "Mănoasele câmpii ale Moldovei şi-au dat rodul îmbelşugat; spicuri şi ştulete aurii sunt răsplata hărniciei şi a unei munci bine chibzuite. Uitatu-s'au zilele grele de trudă şi sudoarea ce curse în şiroaie depe frunţile pârlite de soare şi săpate de griji, ba ce-i mai mult încă, nimeni nu se căeşte de cele trecute, ci se bucură văzând secerişul şi culesul ce-l răsplăteşte însutit, iar în sufletul fiecăruia naşte dorinţa de a-şi îndoi puterile pentru anul viitor. Dece n'am lua şi noi învăţătură din cele văzute? Ogorul Domnului este sufletul nostru, sunt anii vieţii noastre aici pe pământ. Cel de sus sădit-a cele bune, dar în timpul nepăsării din partea noastră a venit duşmanul tuturor şi a sădit şi dânsul B cele rele iară. Şi iată, după cum şi în ogorul cultivat laolaltă cresc grâul şi neghina şi dintru început aproape că nici nu se deosebesc, dar mai târziu zizania pare a căuta să înăbuşe şi să copleşească cele bune, dacă munca şi hărnicia cultivatorului nu i-ar pune stavilă ,tot astfel încolţeşte des şi iute răul în noi şi prăpădeşte gânduri şi porniri nobile, dacă nu ne vom trudi să îndepărtăm prin muncă stăruitoare tot ce nu-i plăcut ochiului dumnezeesc.

Vin drept aceea în numele Domnului, viu trimes de Sf. Părinte, Papa Benedict al XV-lea, urmaşul Sf. Petru pe scaunul Apostolic al Romei, să vă călăuzesc în această muncă sufletească, fiind de acum înainte păstorul vostru sufletesc. Viu în Eparhia catolică a Iaşilor cu toată încrederea în ajutorul Celui de sus şi în bunăvoinţa voastră tuturor spre a vă fi un părinte drept şi bun, iar voi, iubiţii mei în Hristos, să vă lăsaţi a fi călăuziţi pe calea Domnului, căci nu doresc altceva decât a putea spune odată B când voiu sta în faţa Judecătorului Divin: Pe cari mi i-ai dat, nu am perdut pe niciunul dintr'înşii (Ioan 18,9), năzuiesc de a contribui la mulţumirea şi fericirea voastră ce va fi totodată "bucuria şi cununa mea" (Ep. la Filip. 4,1).

Avem noi oare o astfel de muncă în faţa noastră ori reuşit-am deja să stârpim toată neghina şi suntem suflete fără prihană? O, de-ar fi aşa, însă de voim să judecăm drept, trebue să plecăm frunţile mărturisind că suntem încă departe dela acea treaptă de sfinţenie ce ni se va cere spre a putea sta faţă în faţă cu Domnul Sfânt. Trebue să începem munca de la noi înşine ca nu cumva să ne lovească cuvintele Mântuitorului: Făţărnicie, scoate mai întâiu bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea să scoţi ţândăra din ochiul fratelui tău (Mat. 7,5), ori cele scrise de Sf. Pavel în epistola I cătră Corinteni, 9,27: "... ca nu cumva altora propăvăduind, însumi să mă fac netrebnic". Urmează apoi îngrijirea vlăstarelor tinere, cari într'un târziu vor forma familii cu adevărat creştine şi astfel vor contribui la regenerarea societăţii. Muncă încordată ne aşteaptă pentru răspândirea culturii religioase în toate păturile. Să nu ne retragem din cauza greutăţilor, căci Mântuitorul ne încurajează zicând: "... întristarea voastră întru bucurie se va întoarce" (Ioan 16,20).

Lucrători destoinici sunt în via Domnului, deşi puţini; vor trebui deci să lucreze mult şi bine, vor trebui să lucreze cu toţii pentru unul şi unul pentru toţi în mod bine organizat şi chibzuit într'un cuget şi cu zel apostolic pentru Dumnezeu şi a lor mântuire în folosul sufletelor ce îi sunt încredinţate. Gândul nostru nu trebue să se oprească la clipele de viaţă ce le trăim, ci trebue să îmbrăţişeze şi soarta religioasă din viitor, adică felul rodnic al muncii să-l încredinţăm "la oameni credincioşi, cari destoinici vor fi a învăţa şi pe alţii" (II Tim. 2,3). Aceasta se va realiza purtând o grijă părintească pentru înfiinţarea de şcoale parohiale, pentru desvoltarea celor în fiinţă şi pentru propăşirea seminariilor şi instituţiunilor din eparhie. Şcoalele, orfelinatele şi seminariile vor spori numărul celor ce vor lucra cu râvnă şi abnegaţie în ţarina Domnului.

A chibzui astfel şi a lucra în consecinţă este sfânta noastră datorie, deoarece numai aşa vom câştiga merite pentru viaţa ce începe deabia dincolo de mormânt. Vouă deci, iubiţi preoţi. Vă repet cuvintele ce le-aţi auzit rostindu-se în ziua hirotonisirii voastre: "... învăţaţi toate neamurile... învăţându-i pre dânşii să păzească toate câte am poruncit vouă" (Mat. 28,9-20). Adăpaţi la isvorul ceresc sufletele însetate cât şi pe cele ce încă nu cunosc "cât de bun este Domnul" (Psalm 33,9) prin predici, prin misiuni ori conferinţe, prin învăţătura catehismului sau prin părinteşti sfaturi date în timpul sf. spovedanii, "ca văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe tatăl cel din ceruri" (Mat. 5,16).

Iar voi, iubiţi credincioşi, fiţi fii supuşi şi ascultători, primiţi în inima voastră învăţătura dumnezeească orânduindu-vă traiul după dânsa, căci scris este: "Fericiţi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pre el" (Luc. 2,28), iar spre întărire nu uitaţi a citi în ore de repaus cărţi şi reviste cu conţinut sănătos şi instructiv dupăcum vi le prezintă o presă bună ce-şi dă toată osteneala de a spori numărul cititorilor şi cel al cărţilor editate. Iată ce avem de făcut "şi ştim că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate le merg spre bine" (Ep. la Rom. 8,28).

Îmi aleg ca ocrotitoare pe pururea fecioară şi născătoare de Dumnezeu Maria, în a cărei zi de sărbătoare am fost consacrat episcop şi printr'o fericită coincidenţă am şi ţinut prima liturghie pontificală în eparhia Iaşilor, în ziua hramului bisericii Catedrale. Maica Domnului să fie pavăză, ca trăind şi lucrând sub scutul ei, să fim ajutaţi în viaţă şi în moarte de puternicile ei rugi şi astfel să ajungem sub ocârmuirea ei binecuvântată în slava cerească. "Pace vouă tuturor celor în Hristos Isus!" (Ep. I Petru 5, 4)".

A doua zi, 16 august 1920, "Mgr. Cisar chemă la sine pe toţi preoţii din Eparhia de Iaşi, cari se mai aflau încă în Bucureşti spre a se înţălege asupra sosirei sale la noua reşedinţă. S'a hotărât ca această zi să fie miercuri 12 (25) august. Motivul era că alminterlea preoţii din Eparhie nu ar putea fi prezenţi la primire. Cu toate că nu ne puteam pune cu Bucureşti, totuş ne-am depus toate puterile pentruca primirea la Iaşi să fie cât mai bine reuşită. În acest scop s'a întors din Bucureşti P.S. Sa Păr. Ulderic Cipolloni, îndată ce a putut isprăvi conferinţele cu Î.P. Sa Episcopul nostru asupra afacerilor Eparhie, spre a lua toate măsurile de primire împreună cu Păr. Dr. Diomede Ulivi, Parohul Catedralei. Unii preoţi sosiseră de Marţi sara, iar ceilalţi erau aşteptaţi Miercuri dimineaţa. În curtea Catedralei se luau ultimele măsuri de aranjare. Întrucât se anunţase în jurnale şi ora sosirii, multă lume se adunase şi aştepta cu nerăbdare pe noul Păstor. Un lucru neliniştea pe toţi, nu cumva trenul să aibă o neobişnuită întârziere şi atunci s'ar fi făcut o mare încurcătură. Întârziere a fost, dar destul de mică pentru a se lua samă pe asemenea timpuri. La ora hotărâtă toţi eram însă pregătiţi pentru sosire. Un număr restrâns de invitaţi plecară la gară întru întâmpinare în frunte cu Prea Sfinţia Sa P. Cipolloni, restul poporului trebuia să se adune în curtea Bisericii Catedrale. Catedrala era special împodobită de către Călugăriţele "Notre Dame de Sion"; ograda era înconjurată de steguleţe tricolore şi de ramuri de stejar. În răstimpuri erau stâlpi cu steagul papal. Tot astfel şi din turnul bisericii steagul papal era înconjurat de steagurile tricolore ce fâlfâiau lin în adierea vântului. La intrarea în ogradă se ridica un mic arc de triumf. Direcţiunea şcolii primare de la Notre Dame îngrijise ca toate fetele să fie de faţă, îmbrăcate în alb, cu cununi de trandafiri pe cap; tot astfel şi orfelinele dela acea mănăstire veniseră îmbrăcate în voal alb. Aceste copile luaseră loc sub bolta ce conduce în ograda bisericii, unde îl aşteptau pe noul Episcop. Era o privelişte încântătoare, când priviai depe stradă această mulţime de fetiţe drăgălaşe, unele cu steguleţe în mână, altele cu flori pentru a le arunca înaintea iubitului Păstor.

În fruntea cortegiului stăteau reprezentanţii Societăţei catolice cu steagul, urmau îndată trei fetiţe cari trebuiau să ofere Î.P.S. Sale câte-un buchet de flori întovărăşit de cuvinte de bun sosit în mijlocul nostru. Şi preoţii, cari nu plecaseră la gară, aşteptau îmbrăcaţi în cote. Ne uitam din când în când pe strada Ştefan cel Mare în direcţia de unde trebuia să vină, dar de multe ori trebuiam să ne întoarcem fără rezultat. Deodată apar vreo două trăsuri. Era venerabila doamnă Ana Cisar, care venise cu trenul prin Vaslui. Neliniştea deveni şi mai mare, căci nu ştiam ce s'a petrecut cu Episcopul nostru. Însă nu mult după aceea ştafeta noastră depe strada Ştefan cel Mare ne aduce vestea că vin. În adevăr în depărtare se zărea un şir de trăsuri în frunte cu un cupeu, ce venia destul de dămol. Un fior de emoţiune trecu prin inimile tuturor, şi fiecare căuta să-şi ocupe locul destinat. Într'aceea şi cupeul ajunge înainte bolţii. Mergem înainte spre a da ajutor să se coboare înaltul oaspete. Când deschidem uşa, vedem foarte multe buchete cu flori depuse la picioarele lui. Erau primite în decursul călătoriei dela diferite delegaţiuni eşite întru întâmpinare.

Cel dintâi preot din Eparhia de Iaşi care a eşit întru întâmpinare la gară a fost Prea Cucernicia Sa Păr. Paul Mosel O.M.C., Paroh de Bacău, şi Vicarul Foran al districtului cu acelaş nume. La Roman îl aşteptau delegaţii de săteni din mai multe sate în frunte cu preoţii Grigorie Enariu, Iosif Berni O.M.C., Mihail Dumea şi Dr. Ioan Ferenţ. Cel dintâi ţinu un mic discurs de salutare în numele sătenilor adunaţi, cari apoi prezentară buchete de flori. Episcopul se întreţinu cu dânşii în mod familiar până la plecarea trenului, în care se suiră şi preoţii amintiţi spre a veni împreună la Iaşi. În gara Mirceşti erau adunaţi numai săteni de prin satele învecinate, cari făcură ovaţiuni călduroase noului Păstor. La Hălăuceşti i se făcu iarăş o primire foarte frumoasă. Afară de mulţi poporeni erau de faţă Părinţii Franciscani Francisc Mattas, Petru Morariu, Felix Rafaelli, Anton Bişoc, Iosif Tălmăcel şi Petru Pal. Tot aşa au fost orfelinele în frunte cu Contesa Lucia de Rochefort şi Maicile Franciscane. La Paşcani Păr. Iacint Bock O.M.C. a îndemnat pe enoriaşi de a eşi la gară întru întâmpinarea Î.P.S. Sale. Şi Păşcănenii au făcut-o bucuros. Şi aci a căpătat multe flori. La Tg. Frumos s'au urcat preoţii Iuliu Abescu, paroh de Butea şi Gheorghe Istoceanu, paroh de Oţeleni. Iată deci de unde se adunaseră acele buchete. Preoţii, cari eram lângă cupeu, îi sărutăm inelul, pe când el zâmbeşte binevoitor fiecăruia, apoi ne apropiem de boltă, unde îi ieşiră întru întâmpinare cele trei fetiţe şi îi oferiră buchetele, şi în urmă întreaga procesiune se puse în mişcare spre sala Piu X, unde Î.P.S. Sa trebuia să îmbrace hainele pontificale.

Catedrala veche din Iaşi

De aici procesiunea porneşte spre Catederală. În frunte era steagul Neprihănitei, purtat de o orfelină, urmau fetele cari aruncau flori în cale. Imediat înaintea Episcopului erau preoţii îmbrăcaţi în cote. Patru membri din Societatea catolică purtau baldahinul, sub care Păstorul, ajuns în mijlocul turmei sale, dădea binecuvântarea poporului îngenunchiat. Era o scenă măreaţă să-l vezi îmbrăcat în hainele preţioase episcopale, cu mitra pe cap, cu cârja în mână, strălucind la toate razele binefăcătoare ale soarelui. Ajuns la uşa Catedralei, P. Ulderic Copilloni, care-l aştepta acolo, îi prezintă agheazmă şi apoi procesiunea îşi urmă cursul mai departe. Orga, sub mânile dibace ale unei călugăriţe dela Notre Dame de Sion, intonă solemn Te Deum. Biserica era ticsită de lume, cu toate că era o zi de lucru şi ceremonia începuse pe la orele 12 jumătate. La sunetul orgei, toţi se sculară în picioare şi îndreptară privirile spre intrare. Fetele ocupară drumul spre altar din amândouă părţile, se puseră în genunchi şi astfel Păstorul nostru, trimes de supremul Cap al Bisericii catolice, păşia maestos pentru întăia dată spre tronul episcopal, neocupat vreme atât de îndelungată. Înaintea altarului se face o scurtă rugăciune în tăcere, apoi Administratorul Apostolic cântă rugăciunile prescrise în asemenea împrejurări. Sfârşindu-se aceste rugăciuni, după ce Î.P.S. Sa ocupă tronul, urcă şi dânsul treptele altarului şi rosteşte un frumos discurs de salutare şi urare de bun sosit. Sfârşeşte cu cuvintele că depune la picioarele tronului episcopal toată autoritatea, fiind de acum numai el singur stăpân pe Dieceză şi pe noi toţi. "Depunând această autoritate, care greu apasă pe umerii mei slabi, cel dintâi mă arunc la picioarele Înalt Prea Sfinţiei Voastre spre a Vă mărturisi şi spre a Vă jura şi în numele Cerului şi al Poporului catolic din Eparhia Iaşilor supunere necondiţionată, ascultare neîncetată şi tot respectul datorit legitimului nostru Păstor. La mulţi ani Înalt Prea Sfinte". Sfârşind aceste cuvinte, se îndreaptă către tron, înmână Episcopului cheia Catedralei, simbolul autorităţii, se puse în genunchi, sărută inelul şi apoi se retrase la dreapta lui. Acelaş lucru l-au făcut toţi preoţii de faţă în semn de supunere faţă de dânsul.

Î.P.S. Sa, într'un discurs plin de vieaţă, mulţumeşte tuturor pentru frumoasa primire atât prin diferitele staţiuni, precum şi în oraşul reşedinţei episcopale. Arată apoi dorinţa muncii sale pastorale simbolizate prin stema episcopală. Cele trei stele sunt credinţa, nădejdea şi dragostea, ce călăuzesc ca nişte stele pe tot creştinul doritor să ajungă la limanul fericirii cereşti. Aceste virtuţi vor aduce atunci o adevărată armonie între toţi, ce se exprimă de Mântuitorul prin cuvintele rostite către Apostoli după înviere "Pace Vouă" B Face apel la toţi să-i dea mână de ajutor spre propăşirea Úării, spre folosul Bisericii spre mântuirea tuturor. După binecuvântarea solemnă şi depunerea hainelor episcopale, se formă din nou procesiunea spre a duce pe noul Episcop la reşedinţa sa. În sunetul orgei şi al clopotelor procesiunea porneşte în rânduiala care intrase. Înaintea palatului episcopal fetele se opresc, se pun în genunchi şi aruncând flori, primesc binecuvântarea. Preoţii înaintează în lăuntru, se pun în genunchi spre a căpăta şi ei binecuvântarea pastorală. Apoi el se urcă în saloanele episcopale, condus de P. Ulderic Cipolloni. În urmă vin cei invitaţi special spre a prezenta urările lor de bună sosire.

Toţi se coboară apoi în sala de mîncare, unde li se serveşte o gustare. La ora 2 era linişte în palat. Masa de gală era hotărâtă pentru ora 5. Înainte de aceasta s'au luat două fotografii, una cu Î. P. S. Sa împreună cu toţi preoţii iar a doua cu toţi cei de faţă. La masă a domnit o mare înfrăţire. Şirul toasturilor l-a început P. Francisc Orlandi O.M.C. Provincialul Franciscanilor. A mai vorbit P. Pogluţ, P. Emil Svirski, P. I. Tălmăcel etc.

Astfel s'a sfârşit şi ziua solemnă a primirei. Toţi îşi păstrează o amintire cât mai plăcută despre dânsa, admirând mai pe sus de toate blândeţa şi bunătatea noului nostru Episcop. Dea Dumnezeu să-l avem mulţi ani în mijlocul nostru spre a ne conduce cu înţelepciune pe calea adevărului şi a fericiriei".

Palatul episcopal din Iaşi

Consacrarea episcopală a Mons. Cisar, din 15 august 1920, a fost relatată pe larg şi în oficiosul Vaticanului "L'Osservatore Romano", relatarea încheindu-se cu constatarea că "toţi cei aproximativ o mie de invitaţi, dintre care nimeni nu refuzase invitaţia, erau convinşi că niciodată catolicii din Bucureşti nu mai avuseseră parte de o sărbătoare atât de frumoasă precum ungerea ca episcop a Monseniorului Alexandru Cisar".

Iată doar câteva pagini din cele consemnate în urmă cu 100 de ani, când a fost consacrat al treilea episcop al Diecezei de Iaşi. Au fost zile pline de bucurie şi speranţă că tânăra Episcopie de Iaşi îşi va relansa entuziasmul pastoral şi îşi va reveni după crizele cauzate de război şi epidemiile care au bântuit comunităţile catolice din Moldova.

Ca episcop de Iaşi, Alexandru-Theodor Cisar, a desfăşurat o activitate pastorală deosebită, dar nu este acum şi aici spaţiul potrivit pentru a trece în revistă principalele sale iniţiative. După retragerea arhiepiscopului Raymund Netzhammer de la conducerea Arhidiecezei de Bucureşti, în iulie 1924, episcopul Cisar a fost transferat la Bucureşti în calitate de administrator diecezan. La 12 decembrie acelaşi, a fost numit arhiepiscop de Bucureşti şi administrator apostolic ad interim al Episcopiei Catolice de Iaşi, până la 5 iulie 1925, când a fost numit episcopul Mihai Robu. Păstorirea sa la Bucureşti a durat până în ziua de 7 ianuarie 1948, când s-a retras de la conducerea arhiepiscopiei, fiind numit episcop de Nicopolis. Fiind persecutat de regimul comunist, în perioada 1949-1953 i s-a fixat domiciliu obligatoriu la mănăstirea franciscană din Orăştie, de unde, în octombrie 1952 şi iunie 1953, cu aprobare specială din partea statului comunist, s-a putut deplasa la Alba-Iulia pentru hirotoniri de preoţi. La sfârşitul anului 1953 i s-a îngăduit să se întoarcă la Bucureşti, unde a murit la 7 ianuarie 1954.

Pr. Alois Moraru

lecturi: 626.