Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Preoți sfinți la școala lui Ioan Maria Vianney

Secretarul de stat în Franța pentru comemorarea Parohului de Ars

"Fără a nega dauna provocată de comportamentul regretabil al unor preoți, papa a voit să scoată în evidență, mai ales exemplul bun al majorității celor care, în mod constant și transparent, se dedică în întregime pentru binele celuilalt. Momentele de purificare eclezială pe care le trăim ne vor face mai fericiți și simpli, mai generoși și mai rodnici!". A subliniat asta cardinalul Pietro Parolin, celebrând la Ars, în sud-estul Franței, în dimineața zilei de 4 august 2020, Liturghia în comemorarea liturgică a sfântului Ioan Maria Vianney.

Amintind de scrisoarea Papei Francisc adresată preoților din toată lumea, scrisă exact cu un an în urmă, la 160 de ani de la moartea patronului clerului cu grija față de suflete, care timp de patruzeci de ani și-a desfășurat slujirea într-un mic sat locuit pe atunci de circa 200 de persoane, secretarul de stat și-a centrat omilia pe documentul în care pontiful se adresează celor care astăzi, ca Parohul de Ars, lucrează în "tranșee", purtând "pe umeri povara zilei și a căldurii"; celor care "expuși la nenumărate situații", se implică zilnic și fără a-și da "prea multă importanță"; celor care "în atâtea ocazii, în manieră neobservată și sacrificată, în oboseală sau în trudă, în boală sau în dezolare", asumă misiunea "ca o slujire" scriind "paginile cele mai frumoase ale vieții sacerdotale". De aceea, a comentat cardinalul, "luminați de aceste cuvinte, și noi vrem să avem ca prima noastră intenție de rugăciune pe preoți și vocațiile sacerdotale, pe care-i încredințăm mijlocirii speciale a sfântului Paroh de Ars".

Împreună cu cardinalul - în sanctuarul unde se odihnesc rămășițele pământești ale lui Vianney, și care în fiecare an primește 450 de mii de pelerini - au concelebrat PS Pascal Roland, episcop de Belley-Ars, și alți prelați și preoți francezi, în prezența a numeroși diaconi, persoane consacrate și autorități civile și militare. Relansând cuvintele de la începutul celebrării, care exaltă figura de "preot admirabil, cinstitor pasionat față de slujirea sa" a Parohului de Ars, cardinalul Parolin a oferit o reflecție despre lecturile liturgice: începând de la prima, luată din Ez 3,16-21, în care iese în evidență funcția profetului-santinelă, care - a explicat el - "departe de a fi numai o carismă din trecut" este actuală și "astăzi și pentru totdeauna". De altfel, "aceasta era vocația lui Vianney, care a trăit și a lucrat în această parohie ca un autentic profet-atent! Fără a căuta interesul propriu sau interesele altora care să nu fie convertirea și mântuirea păcătoșilor". Și așa este, a adăugat el, "că l-au văzut contemporanii săi, în pofida refuzului la început, a multelor răstălmăciri și a luptei neîncetate împotriva Celui Rău pe care a trebuit să le înfrunte". Pentru că sfântul Ioan Maria era "difuzorul, însuși glasul lui Dumnezeu, trăind o viață consumată în totală fidelitate și coerență, până la sfârșitul pelerinajului său pe acest pământ, când a putut să exclame - ca în psalmul responsorial -: «Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul»".

Și textul evanghelic al lui Matei (9,35-10,1) a fost recitit de celebrant în lumina vieții Parohului de Ars, care "a fost părtaș de puterea taumaturgică a Domnului, îngrijind și vindecând complet persoanele". În afară de asta, "grație exemplului său în timpul vieții și prin mijlocirea sa astăzi, s-au născut și se nasc noi vocații la slujirea sacerdotală".

Însăși vocația cardinalului Parolin este legată de sfânt: "O figură care mi-a fost deosebit de dragă - a destăinuit el - pentru că, fiind ministrant, am citit cu aviditate biografia sa, pe care o găsisem în mod providențial în mica bibliotecă parohială din satul meu". De aceea, a continuat el, "cu mare emoție îi mulțumesc Domnului, în acest al patruzecilea an al hirotonirii mele prezbiterale, pentru că mi-a dat astăzi harul de a face această vizită în locurile celui pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a definit în anul 2010 «un model al slujirii sacerdotale»", la încheierea anului jubiliar special dedicat lui. De aici îndemnul secretarului de stat adresat preoților și episcopilor prezenți: "Să nu ne lăsăm cuprinși de descurajare; și să nu uităm niciodată că vocația noastră este un dar gratuit al Domnului, un dar total nemeritat... pe care trebuie să știm cum să-l primim în fiecare dimineață, cu umilință și în rugăciune".

Și dacă pontiful emerit - a afirmat Parolin - a avertizat să nu-l reducem pe Vianney la un exemplu, oricât de admirabil, al spiritualității devoționale din secolul al XIX-lea, preamărindu-i slujirea de reconciliere desfășurată la confesional, Papa Bergoglio a remarcat apropierea sa "de toți", fără a refuza vreodată pe cei care "sunt răniți în existența lor și păcătoși în viața lor spirituală". Și iată atunci, că dacă vrem să fim creștini autentici, sfinți, trebuie să învățăm "de la el simplitatea, dezinteresul, curăția în intenții și în acțiune, ascetismul, fidelitatea față de Dumnezeu și față de Evanghelie".

În definitiv, a concluzionat cardinalul, "Vianney ne invită să ne lăsăm plăsmuiți de semnificația profundă, de frumusețea incomensurabilă și de demnitatea minunată a sacramentelor Euharistiei și Pocăinței și să ne încredem în forța lor transformatoare. În fața răspunsurilor neadecvate la setea noastră de adevăr, semnificație și realizare, la sisteme incapabile să satisfacă nevoile noastre cele mai autentice, Parohul de Ars învață că unirea personală intimă cu Cristos ajută să conformăm dorințele noastre cu voința lui Dumnezeu, ne umple de bucurie și fericire, ne ajută să fim sare și lumină a lumii". Așadar, învață că "sfințenia este posibilă pentru toți! Sfințenia este accesibilă pentru toți!".

După-amiază, cardinalul Parolin a ținut o conferință centrată pe tema: "Papa Francisc și preoții, în drum cu poporul lui Dumnezeu". Articulată în opt puncte - rugăciunea, "a ieși", a învăța, a celebra Euharistia, a spovedi, a primi săracii, fraternitatea sacramentală, Maria - intervenția cardinalului a trasat câteva linii directoare pentru "slujirea pastorală în acest secol al XXI-lea al nostru" făcându-l "să dialogheze" pe pontif cu sfântul. Referitor la primul aspect, a afirmat că Vianney a petrecut "ore și ore în fața tabernacolului din biserica sa, pentru a-i cere Domnului convertirea locuitorilor din Ars". Și "Sfântul Părinte se trezește devreme dimineața și se roagă până la Liturghia de la ora 7.00 dimineața. Seara, întrerupe ocupațiile sale și revine timp îndelungat în capelă până la cină". Așadar, "rugăciunea este necesară pentru a crește în fidelitatea noastră". Și în afară de asta are "un obiectiv pastoral", chiar și atunci când se experimentează "ariditatea".

Al doilea aspect al "Bisericii în ieșire" își trage originea din constatarea că "acțiunea pastorală se bazează pe discernământ: a observa situația, a privi cu bunăvoință, a asculta cu atenție"; și că în acest context "Duhul Sfânt inspiră creativitatea pentru a găsi cel mai bun mod pentru a se apropia de ceilalți". De altfel, sfântul Ioan Maria a ieșit din "prezbiteriu pentru a-i întâlni pe enoriașii săi. Nu i-a găsit în biserică pentru că ei nu mai mergeau de mult timp", din cauza revoluției franceze.

Cu privire la învățământ - al treilea punct - cardinalul Parolin a clarificat că el trebuie să facă referință la o "propunere clară de credință", așa cum făcea în predica sa Parohul de Ars. Și dacă papa insistă mult asupra calității omiliilor, secretarul de stat a sugerat să se propună și întâlniri de formare la nivel parohial. Cât privește Euharistia - al patrulea punct - ea "constituie inima preotului": până acolo încât sfântul Ioan Maria exclama: "Dumnezeul meu! Cât de compătimit trebuie să fie un preot atunci când o face ca un lucru normal!", și încât Papa Bergoglio a definit-o "actul suprem al revelației" (Misericordiae vultus, 11 aprilie 2015, nr. 7).

Pentru tema Reconcilierii cardinalul Parolin a amintit zecile de mii de persoane care mergeau la confesionalul unde parohul de Ars petrecea de la cincisprezece la optsprezece ore pe zi, și cum ea reprezintă pentru episcopul de Roma - care "are un simț ascuțit al duioșiei lui Dumnezeu care învăluie fragilitatea omului" - "sacramentul milostivirii". Din păcate, a afirmat vorbitorul, "mulți credincioși nu se mai spovedesc": de aici "invitația de a face totul pentru ca să redescopere acest sacrament esențial. Asta cere o voință pastorală determinată, o cateheză neîncetată... precum și un anumit curaj pentru a accepta să primească disponibili pe cei care vin să ceară, uneori timid, acest sacrament al iubirii".

Pentru îngrijirea săracilor, conferențiarul a amintit că la Ars au trebuit să ascundă hainele deoarece știau că parohul le dădea celor lipsiți tot ceea ce avea; cu caritate creativă a întemeiat colegiul Providence pentru a ridica din mizeria materială și morală fetele care trăiau pe stradă. Și pontiful la rândul său a vorbit în mai mult rânduri despre opțiunea preferențială față de cei săraci.

În cele din urmă secretarul de stat a amintit de "fraternitatea sacramentală concretă" ca "o mare provocare de astăzi, pentru că slujirea este adesea grea și dificilă" și "nu putem s-o exercităm în singurătate"; și de rolul Fecioarei Maria în spiritualitatea sfântului și a papei.

La sfârșitul zilei, cardinalul a binecuvântat un itinerar - în interiorul sanctuarului din Ars - dedicat cardinalului Emil Biayenda, arhiepiscop de Brazzaville, mort în 1977, a cărui cauză de canonizare este în desfășurare.

(După L'Osservatore Romano, 4 august 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 653.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat