Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Iosif Păuleț la sărbătoarea Parohiei Bogata

Păstorul Diecezei de Iași a fost prezent duminică, 2 august 2020, în mijlocul comunității catolice din Bogata pentru sărbătorirea a 10 ani de la înființarea parohiei și pentru sfințirea unei capele mortuare.

Duminică, 2 august 2020, Parohia Bogata a fost în sărbătoare. În acest an în care s-au împlinit 10 ani de la înființarea parohiei (17 mai 2010), episcopul de Iași a fost primit cu bucurie de către credincioși și autoritățile locale.

Cu această ocazie, Preasfințitul a binecuvântat o cruce aflată la intersecția drumului, care a fost recondiționată și pusă din nou în valoare, fiind mai vizibilă tuturor celor ce traversează satul pe drumul național.

După o scurtă procesiune am ajuns în fața capelei mortuare, pe care PS Iosif a binecuvântat-o în prezența a numeroși credincioși. În rugăciunea de binecuvântare s-a amintit un adevăr fundamental al credinței noastre creștine: învierea morților. Cu această convingere și având un respect deosebit pentru memoria răposaților ne-am rugat pentru toți răposații noștri, având credința că ei vor primi răsplata veșnică din partea lui Dumnezeu. Clădirea are dimensiunea de 9 m lungime și 7 m lățime, putând fi și un loc potrivit pentru o pomană sau o altă celebrare.

Apoi a urmat celebrarea sfintei Liturghii în cadrul căreia, la omilie, episcopul, urmând ideea evangheliei, a subliniat prin exemple concrete importanța de a fi buni, de a face binele în orice situație. A amintit de asemenea și faptul că noi trebuie să colaborăm cu Providența divină, punând la dispoziție micul nostru aport care este completat și înmulțit de Dumnezeu uneori în mod surprinzător și neașteptat, așa cum a făcut să se sature mii de oameni de la câteva pâini primite de la ucenici.

Celebrarea s-a încheiat cu o rugăciune pentru toți răposații comunității și pentru binefăcători, dar mai ales pentru cei înmormântați în cimitirul din spatele bisericii. Cu această intenție, prin grija credincioșilor și a binefăcătorilor, toți participanții la sărbătoare au primit un pachet cu mâncare drept pomană pentru sufletele răposaților.

Mulțumim tuturor binefăcătorilor și voluntarilor care au contribuit la frumusețea acestei sărbători.

Imagini de la această sărbătoare găsiți pe pagina de Facebook a parohiei:

Pr. paroh Paul Agu
 


lecturi: 2287.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat