Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Al XXII-lea Capitul Provincial Ordinar al Fraților Minori Conventuali din România

Provincia "Sfântul Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria" din România a Ordinului Fraților Minori Conventuali va celebra, la Roman, prima parte a celui de-al XXII-lea Capitul Provincial Ordinar în perioada 30 iulie - 6 august 2020.

Capitulul Provincial a fost convocat oficial la 4 octombrie 2019 prin scrisoarea ministrului general, fr. Carlos A. Trovarelli.

Capitulul Provincial, având loc o dată la patru ani, este autoritatea principală în fiecare Provincie (Const. 183,§3) și constituie ocazia cea mai potrivită pentru a discerne comunitar voința lui Dumnezeu cu privire la fraternitate (Const. 58,§1). Frații delegați reuniți în Capitul vor discerne, în lumina Duhului Sfânt, modalitățile potrivite de a păstra și actualiza, în diferite situații istorice și culturale, carisma franciscană și patrimoniul spiritual al Ordinului.

Astfel, 34 de frați delegați din 171 de frați profeși solemni, cu voce activă, vor participa, în Conventul "Sfântul Francisc din Assisi" din Roman, la Capitulul Provincial Ordinar. Lista vocalilor la Capitul va fi completată din oficiu de fr. Jan Maciejowski, vicarul general al Ordinului Fraților Minori Conventuali, de fr. Giovanni Voltan, asistentul general FIMP, și de fr. Anton Bulai, custodele provincial al Custodiei de Orient și Țara Sfântă.

Conform programului propus, în primele zile vor fi prezentate o serie de rapoarte, printre care amintim pe cel al asistentului general FIMP, al ministrului provincial, al custodelui provincial, al economului provincial, ale comisiilor și ale diferitelor activități și instituții din cadrul Provinciei.

După terminarea lucrărilor capitulare privitoare la prezentarea rapoartelor, se va trece, în sesiunea a treia capitulară, la jurământul ministrului provincial, fr. Damian Gheroghe Pătrașcu, ales în urma celui de-al doilea scrutin prin scrisoare, în ziua de 19 iunie 2020.

Luni, 3 august, începând cu ora 11.30, PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, va celebra o Sfântă Liturghie solemnă.

Joi, 6 august, se va celebra o Sfântă Liturghie, prin care se va încheia prima parte a Capitulului Provincial Ordinar, urmând ca cea de-a doua parte a Capitulului să aibă loc în perioada 10-14 august 2020. Tot în cea de-a doua parte a Capitulului se vor alege frații guardiani, președinții comisiilor provinciale, precum și alte slujiri, după cum prevăd normele proprii.

De reamintit, în prima zi a Capitulului, 30 iulie, în fiecare convent al Provinciei se va celebra o Liturghie în cinstea Duhului Sfânt, pentru a implora ajutorul divin.

Provincia "Sfântul Iosif" a Fraților Franciscani Minori Conventuali din Moldova a fost înființată canonic la 26 iulie 1895, anul acesta împlinindu-se 125 de ani de la înființarea acesteia, iar primul ministru provincial a fost pr. Daniel Pietrobono (1895-1899).

Pace și bine!

Pr. Carol Daniel Sabău, OFMConv.

1895 - 26 iulie - 2020: 125 de ani de la înființarea Provinciei Franciscane "Sfântul Iosif" din Moldova


 

lecturi: 1259.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat