Papa Francisc: Angelus (26 iulie 2020)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (cf. Mt 13,44-52) corespunde ultimelor versete din capitolul pe care Matei îl dedică parabolelor despre Împărăţia cerurilor. Textul cuprinde trei parabole destul de schematice şi foarte scurte: cea a comorii ascunse, cea a mărgăritarului preţios şi cea a năvodului aruncat în mare.

Mă opresc asupra primelor două în care Împărăţia cerurilor este asemănată cu două realităţi "preţioase" diferite, adică acea comoară ascunsă în ogor şi mărgăritarul de mare preţ. Reacţia celui care găseşte mărgăritarul sau comoara este practic egală: omul şi negustorul vând totul pentru a cumpăra ceea ce se află de acum mai mult la inima lor. Cu aceste două asemănări, Isus îşi propune să ne implice în construirea Împărăţiei cerurilor, prezentând o caracteristică esenţială a vieţii creştine, a vieţii Împărăţiei cerurilor: aderă pe deplin la Împărăţie cei care sunt dispuşi să mizeze totul, care sunt curajoşi. De fapt, fie omul fie negustorul din cele două parabole vând tot ceea ce au, abandonând astfel siguranţele lor materiale. Din asta se înţelege că edificarea Împărăţiei cere nu numai harul lui Dumnezeu, ci şi disponibilitatea activă a omului. Harul face totul, totul! Din partea noastră numai disponibilitatea de a-l primi, nu rezistenţa la har: harul face totul dar este nevoie de responsabilitatea "mea", de disponibilitatea "mea".

Gesturile acelui om şi ale negustorului care, privându-se de propriile bunuri, merg în căutare pentru a cumpăra realităţi mai preţioase, sunt gesturi hotărâte, sunt gesturi radicale, aş spune numai de dus, nu de dus şi întors: sunt gesturi de dus. Şi, mai mult, sunt făcute cu bucurie pentru că ambii au găsit comoara. Suntem chemaţi să ne asumăm atitudinea acestor două personaje evanghelice, devenind şi noi căutători în mod sănătos neliniştiţi ai Împărăţiei cerurilor. Este vorba de a abandona povara grea a siguranţelor noastre lumeşti care ne împiedică nouă căutarea şi construirea Împărăţiei: dorinţa de a poseda, setea de câştig şi de putere, a ne gândi numai la noi înşine.

În zilele noastre, toţi ştim asta, viaţa unora poate să fie mediocră şi stinsă pentru că probabil n-au mers în căutarea unei adevărate comori: s-au mulţumit cu lucruri atrăgătoare dar efemere, de străluciri luminoase dar iluzorii pentru că după aceea se lasă în întuneric. În schimb, lumina Împărăţiei nu este un foc de artificii, este lumină: focul de artificii durează numai o clipă, lumina Împărăţiei ne însoţeşte toată viaţa.

Împărăţia cerurilor este contrariul lucrurilor superflue pe care le oferă lumea, este contrariul unei vieţi banale: ea este o comoară care reînnoieşte viaţa în toate zilele şi o dilată spre orizonturi mai vaste. De fapt, cel care a găsit această comoară are o inimă creativă şi căutătoare, care nu repetă ci inventează, trasând şi parcurgând noi drumuri, care ne fac să-l iubim pe Dumnezeu, să-i iubim pe ceilalţi, să ne iubim pe noi înşine cu adevărat. Semnul celor care merg pe acest drum al Împărăţiei este creativitatea, căutând mereu tot mai mult. Şi creativitatea este aceea care ia viaţa şi dă viaţa, şi dă, şi dă, şi dă... Mereu caută atâtea moduri diferite de a da viaţa.

Isus, El care este comoara ascunsă şi mărgăritarul de mare preţ, nu poate decât să trezească bucuria, toată bucuria lumii: bucuria de a descoperi un sens pentru propria viaţă, bucuria de a o simţi angajată în aventura sfinţeniei.

Sfânta Fecioară să ne ajute să căutăm în fiecare zi comoara Împărăţiei cerurilor, pentru ca în cuvintele noastre şi în gesturile noastre să se manifeste iubirea pe care Dumnezeu a dăruit-o prin Isus.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În comemorarea Sfinţii Ioachim şi Ana, "bunicii" lui Isus, aş vrea să-i invit pe tineri să facă un gest de duioşie faţă de bătrâni, mai ales cei care sunt cei mai singuri, în case şi în reşedinţe, cei care de atâtea luni nu-i văd pe cei dragi ai lor. Dragi tineri, fiecare dintre aceşti bătrâni este bunicul vostru! Nu-i lăsaţi singuri! Folosiţi fantezia iubirii, daţi telefon, video-telefon, trimiteţi mesaje, ascultaţi-i şi, acolo unde este posibil, respectând normele sanitare, chiar să-i vizitaţi. trimiteţi-le o îmbrăţişare. Ei sunt rădăcinile voastre. Un pom smuls din rădăcinile sale nu creşte, nu dă flori şi roade. Pentru aceasta este importantă unirea şi legătura cu rădăcinile voastre. "Ceea ce pomul are înflorit vine din ceea ce are subteran", spune un poet din patria mea. Pentru aceasta vă invit să-i aplaudăm tare pe bunicii noştri, toţi!

Am aflat că o nouă încetare a focului referitoare la zona Donbass a fost decisă recent la Minsk de membrii Grupului de Contact Trilateral. În timp ce mulţumesc pentru acest semn de bunăvoinţă menit să readucă mult dorita pace în acea regiune martirizată, mă rog pentru ca tot ceea ce s-a concordat să fie în sfârşit pus în practică, şi printr-un efectiv proces de dezarmare şi de înlăturare a minelor. Numai aşa se va putea reconstrui încrederea şi se vor putea pune premisele pentru reconciliere, atât de necesară şi atât de aşteptată de populaţie.

Vă salut din inimă pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări. Salut îndeosebi credincioşii din Franca (Brazilia), este drapelul acolo, tinerii din Arhidieceza de Modena-Nonantola şi cei din Parohia "Sfinţii Fabian şi Venanţiu" din Roma. Aceştia sunt gălăgioşi, se fac auziţi!

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 701.