Consideraţie la duminica a 17-a de peste an - Anul A - 2020

1Rg 3,5-12; Ps 119,57-130; Rom 8,28-30; Mt 13,44-52 (13,44-46)

"Legea ta, Doamne, este izvor de înţelepciune" (Ps 119,97).

Pildele din Evanghelia după Matei 13 ne vorbesc despre împărăţia lui Dumnezeu care a fost anunţată, care a sosit, care este predicată şi care trebuie acceptată prin credinţă de fiecare om personal.

Mesajul lui Isus din Matei 13 este următorul: prin pilda semănătorului Isus ne atenţionează că oamenii vor reacţiona diferit la împărăţia lui Dumnezeu venită în mijlocul lor şi predicată. Aşa cum patru copii dintr-o casă reacţionează diferit la aceeaşi învăţătură a părinţilor, la fel este şi în lumea de astăzi.

Prin pilda neghinei Isus ne spune că în paralel cu evanghelia împărăţiei diavolul va predică şi el împărăţia sa de întuneric, de aceea omul care a acceptat evanghelia împărăţiei trebuie să lupte până la moarte pentru a o păstra, altfel poate pierde chiar pe ultima sută de metri. Acceptarea împărăţiei lui Dumnezeu nu constă numai în decizia de la început, ci constă într-o viaţă de convertire continuă.

Prin pildele grăuntelui de muştar şi a aluatului Isus ne arată efectul extraordinar de creştere al împărăţiei lui Dumnezeu atunci când intră în viaţa unui om, chiar dacă la început totul pare lipsit de importanţă. Decizia unui om pentru împărăţia cerurilor îi schimbă radical priorităţile, viaţa, viitorul şi mai presus de toate îi schimbă soarta veşniciei. Şi totul pleacă de la o simplă decizie.

Prin pilda comorii ascunse în ogor şi a mărgăritarului de mare preţ, Isus explică că pentru om preţul pe care trebuie să-l plătească pentru a intra în împărăţia cerurilor va fi întotdeauna "totul". Iar prin pilda năvodului care prinde tot felul de peşti Isus ne spune că nu este suficient să fi acceptat cândva evanghelia împărăţiei, ci trebuie să trăim şi conform principiilor ei. Ca gospodarul cel bun şi înţelept trebuie să găsim în cuvintele vechi şi noi ale Bibliei tărie pentru noi şi pentru alţii în a urma principiile împărăţiei cerurilor. Am înţeles noi toate aceste învăţături? Apostolii au spus da (cf. Mt 13,51) Noi putem spune "da" la fel?

Astăzi ne vom ocupa de ultimele patru parabole: cea a comorii din ţarină, cea a găsirii mărgăritarului de mare preţ, cea a năvodului aruncat în mare şi cea a gospodarului înţelept care a adunat în visteria sa lucruri vechi şi noi.

Dacă la noapte Domnul ne-ar invita pe unul fiecare dintre noi, ca pe Solomon odinioară: "Cere ce vrei să-ţi dau" (1Rg 3,5), oare ce i-am cere? Oare vom cere şi noi o inimă care ascultă, o inimă inteligentă, o inimă înţeleaptă şi care înţelege? Biblia spune: "Dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor care dă cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.

Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale" (Iac 1,5-8). "Legea ta, Doamne, este izvor de înţelepciune" (Ps 119,97). Iubirea pentru Domnul este cheia adevăratei inteligenţe, el îmi trezeşte urechea ca să ascult ca un ucenic" (Is 50,4). Amin

Împărăţia lui Dumnezeu o putem primi în dar de la Dumnezeu prin părinţi, ca în parabola talanţilor (cf. Mt 25,15), o putem găsi din întâmplare făcându-ne datoria de a munci, ca în parabola comorii din ogor (cf. Mt 13,44), sau o putem descoperi în urma multor căutări ca în parabola mărgăritarului de mare preţ (cf. Mt 13,45). În toate trei cazurile, cauzei ei îi trebuie jertfit totul. Acesta este semnul celui ce a găsit cu adevărat împărăţia lui Dumnezeu, îi sacrifică totul, vinde pentru ea totul, se leapădă de toate (cf. Lc 14,33).

Clovis I (466-511), regele francilor, după o victorie asupra germanilor, a păşit în catedrala din Reims, care era împodobită cu flori şi coroane pentru a-l primi. Acolo l-a întâmpinat, sfântul episcop Remigiu (437-533). Atunci Clovis I l-a întrebat pe sfântul episcop Remigiu: "Părinte, aceasta este împărăţia pe care mi-ai promis-o?" "Nu, acesta este doar umbra acelei împărăţii". Şi, arătându-i baptisteriul, episcopul Remigiu a adăugat: "Iată uşa prin care poţi intra în adevărata împărăţie. Arde tot ceea ce ai căutat până acum şi adoră ceea ce ai dispreţuit până acum!" În acea zi, Ziua de Crăciun a anului 486, Clovis, împreună cu 3000 de franci s-au botezat, pentru a intra şi a domni în adevărata împărăţie, cea a lui Isus.

A "vinde tot ce ai" înseamnă a face schimb de valori. Să dăm tot ce am considerat valoare până acum, pentru a intra în posesia adevăratei comorii. Iată ce ne spune sfântul apostol Paul: "Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru el am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos şi să fiu găsit în el, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-l cunosc pe el şi puterea învierii lui, şi părtăşia suferinţelor lui, şi să mă fac asemenea cu moartea lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi" (Fil 3,7-11).

Unii comentatori biblici sunt de părere că acea comoară găsită de omul muncitor în pământul pe care îl lucra nu era un ulcior cu perle, care poate fi despărţit de ţarină fără să afle nimeni, ci era ceva legat de ţarină, era o mină, un zăcământ de metal preţios, continuu dătător de câştig.

Dar îmi place şi acea interpretare care spune că, pentru Isus, noi am fost şi suntem ogorul cu mina de aur în el, cu chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, moştenirea sa pierdută. Noi suntem perla de mare preţ promisă din veşnicie, mărgăritarul de mare preţ format în mulţi ani de suferinţă. El a adunat toate bogăţiile universului şi le-a oferit pentru a cumpăra acest pământ plin de aur, acest mărgăritar de mare preţ format în mulţi ani de suferinţă. Iar Domnul Isus, după ce îl găseşte, plăteşte preţul răscumpărării întreg la cruce, duce comoara în visteria sa cerească, iar mărgăritarul îl aşază din nou în coroana sa. "căci oamenii de mântuit vor fi o comoară deosebită" (Mal 3,17), vor fi pietrele cununii împărăteşti, care vor străluci în ţara sa" (Zah 9,16). Pentru Isus mărgăritarul de mare preţ este ceea ce el va defini: "Biserica mea" (cf. Mt 16,18). Pentru noi "Din bogat s-a făcut sărac, pentru ca noi să ne îmbogăţim" (2Cor 8,9). Pentru noi s-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. Pentru noi s-a făcut om, s-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce (cf. Fil 2,7-8). Este Isus şi pentru noi talantul, comoara şi perla preţioasă? Îi dăm noi lui toată grija, preocuparea şi tot ceea ce avem?

În parabolele comorii şi a perlei frumoase, în a afară de "căutător", mai este un personaj trecut sub tăcere, este "vânzătorul". Vânzătorul poate fi o aluzie la regele Solomon din prima lectură, care, deşi a primit comoara şi mărgăritarul de mare preţ, fiind făcut urmaş "înţelept" al împărăţiei mesianice a lui David, s-a arătat totuşi "nechibzuit", vânzând comoara şi mărgăritarul de preţ, pentru femeile păgâne şi idolii lor (cf. 1Re 11,1-12). Dar "vânzătorul" mai poate fi o aluzie şi la creştinii care, asemenea lui Esau şi Iuda (cf. Gen 25,29-34; Mt 26,15), îl vând pe Isus şi pe împărăţia sa, comoara cea mai scumpă, pentru un blid de linte roşie sau pentru 30 de arginţi.

Aşa cum de valoarea pământurilor şi munţilor noştri ne vorbesc străinii de mii de ani, străini care fie ne-au cotropit, fie ne-au amăgit, tot astfel despre valoarea sufletelor noastre ne vorbesc în primul rând Dumnezeu, care ne-a creat după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26), apoi ne vorbeşte Isus care a plătit pentru răscumpărarea noastră preţul maxim, moartea sa la cruce (cf. Fil 2,6-8) şi Duhul Sfânt care locuieşte în noi ca într-un templu (cf. 1Cor 6,19), îngerii care ne privesc şi ne slujesc (cf. Ps 91,11; Mt 4,6), dar şi diavolul care ne-a amăgit şi ne amăgeşte încă (cf. Prov 16,29; In 8,44).

Isus Cristos le spusese ucenicilor săi că îi va face pescari de oameni (cf. Mt 4,19; Mc 1,17). Acum iată-i pe slujitori săi la lucru. Năvodul (cf. Mt 13,47-50), plasa harului lui Dumnezeu este aruncată în marea lumii şi în ea se prind tot felul de peşti şi tot felul de vieţuitoare marine. Alegerea lor, ca şi alegerea neghinei din grâu, se va face numai la sfârşitul veacului. Atunci va fi trasă plasa la mal, atunci se va încheia timpul harului, atunci se va face judecata cea dreaptă. Deci, năvodul nu alege nimic, ci prinde tot. Prin năvod se înţelege evanghelia vestită tuturor oamenilor, indiferent de naţiune, religie, poziţie socială, sex sau vârstă. Un lucru este interesant în această pildă, ca şi în pilda neghinei, Şi peştii şi grâul sunt pentru consum. Nimeni nu prinde peşti pentru altă întrebuinţare, ci numai pentru mâncare. Şi nimeni nu strânge grâul în grânar. pentru ca să se uite la el, ci pentru ca să facă pâine.

În cartea Leviticului (11,9-11) sunt arătaţi peştii buni şi peştii rai, peştii curaţi, peştii necuraţi. Toţi peştii care aveau înotătoare şi solzi, erau curaţi, deci buni de mâncat. Cei fără solzi si fără înotătoare erau necuraţi. Credinciosul bun şi adevărat trebuie să aibă ceea ce corespunde înotătoarelor, adică să aibă puterea care-l face să meargă împotriva curentului acestei lumi, putere pe care o dă viaţa din Dumnezeu, ca să nu se lase întors de pe calea Domnului. Solzii înfăţişează puterea care se împotriveşte influenţei lumii în mijlocul căreia trăim, întrucât nu suntem din ea. Este scris: "Cel născut din Dumnezeu biruieşte lumea" (1In 5,4).

Gospodarul credincios îl reprezintă aici fiecare creştin care a primit misiunea de a predica, continuând astfel lucrarea apostolilor. Dacă va face din Cuvântul lui Dumnezeu vechi şi nou vistieria sa, el va scoate continuu din ea frumuseţi şi adevăruri vechi noi.

Am înţeles noi toate aceste învăţături? Apostolii au spus da (cf. Mt 13,51). Noi putem spune "da" la fel?

Credincioşii adevăraţi se cunosc unii pe alţii, ei se unesc şi se bucură împreună, despărţindu-se de tot ceea ce li se pare rău (cf. 1Tes 5,22). Ei sunt plăcerea şi bucuria Domnului în lume. Chiar dacă pe pământ întâmpină probleme şi greutăţi în căutarea împărăţiei cerurilor şi în vestirea Cuvântului divin, creştinii trebuie să ştie bine "că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui. Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi; pe cei pe care de mai înainte i-a rânduit, i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceştia i-a şi glorificat" (Rom 8,28-30). Doamne, fă ca toţi cei care am meditat parabolele tale să ajungem în împărăţia ta veşnică! Amin.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Predici la Radio Iaşi: Duminica a 17-a de peste an

lecturi: 589.