Papa Francisc: Angelus (19 iulie 2020)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În evanghelia de astăzi (cf. Mt 13,24-43) îl întâlnim iar pe Isus care vorbeşte mulţimii în parabole despre împărăţia cerurilor. Mă opresc numai asupra celei dintâi, cea a neghinei, prin care Isus ne face cunoscută răbdarea lui Dumnezeu, deschizând inima noastră la speranţă.

Isus relatează că, în ogorul în care a fost semănat grâul bun, răsare şi neghina, un termen care rezumă toate buruienile dăunătoare, care infestează terenul. Între noi, putem spune că şi astăzi terenul este devastat de atâtea erbicide şi pesticide, care la sfârşit fac rău atât buruienii, cât şi pământului şi sănătăţii. Însă asta, în paranteză. Servitorii merg la stăpân pentru a şti de unde vine neghina şi el răspunde: "Un duşman a făcut asta!" (v. 28). Pentru că noi am semănat grâu bun! Un duşman, unul care face concurenţă, a venit să facă asta. Ei ar vrea să meargă imediat să smulgă neghina care creşte; în schimb stăpânul spune nu, pentru că s-ar risca să se smulgă împreună buruienile - neghina - şi grâul. Trebuie aşteptat momentul secerişului: numai atunci se vor separa şi neghina va fi arsă. Este şi o relatare de bun simţ.

Se poate citi în această parabolă o viziune despre istorie. Alături de Dumnezeu - stăpânul ogorului - care seamănă mereu şi numai sămânţă bună, există un adversar, care seamănă neghina pentru a împiedica creşterea grâului. Stăpânul acţionează deschis, la lumina soarelui, şi scopul său este o recoltă bună; în schimb celălalt, profită de întunericul nopţii şi acţionează din invidie, din ostilitate, pentru a ruina totul. Adversarul la care se referă Isus are un nume: este diavolul, opozantul lui Dumnezeu prin excelenţă. Intenţia sa este aceea de a încâlci lucrarea mântuirii, de a face în aşa fel încât împărăţia lui Dumnezeu să fie împiedicată de lucrători răi, semănători de scandaluri. De fapt, sămânţa bună şi neghina nu reprezintă binele şi răul în abstract, ci pe noi fiinţele umane, care putem să-l urmăm pe Dumnezeu sau pe diavol. De atâtea ori, am auzit că o familie era în pace, apoi au început războaiele, invidiile... un cartier care era în pace, apoi au început lucruri urâte... Şi noi suntem obişnuiţi să spunem: "Cineva a venit acolo ca să semene neghină". Întotdeauna a semăna răul distruge. Şi asta o face mereu diavolul sau ispita noastră: când cădem în ispita de a bârfi pentru a-i distruge pe ceilalţi.

Intenţia servitorilor este aceea de a elimina imediat răul, adică persoanele rele, însă stăpânul este mai înţelept, vede mai departe: ei trebuie să ştie să aştepte, pentru că suportarea persecuţiilor şi a ostilităţilor face parte din vocaţia creştină. Desigur, răul trebuie respins, însă cei răi sunt persoane faţă de care trebuie avută răbdare. Nu este vorba de acea tolerare ipocrită care ascunde ambiguitate, ci despre dreptatea îmblânzită de milostivire. Dacă Isus a venit să-i caute mai mult pe cei păcătoşi decât pe cei drepţi, să-i vindece mai întâi pe cei bolnavi decât pe cei sănătoşi (cf. Mt 9,12-13), şi acţiunea noastră a discipolilor săi trebuie să fie îndreptată nu spre suprimarea celor răi, ci spre mântuirea lor. Şi acolo, răbdarea.

Evanghelia de astăzi prezintă două moduri de a acţiona şi de a locui în istorie: pe de o parte, privirea stăpânului, care vede departe; pe de altă parte, privirea servitorilor, care văd problema. Servitorii au la inimă un ogor fără buruieni, stăpânul are la inimă grâul bun. Domnul ne invită să asumăm însăşi privirea sa, aceea care se îndreaptă spre grâul bun, care ştie să-l păzească şi printre buruieni. Nu colaborează bine cu Dumnezeu cel care vânează limitele şi defectele altora, ci mai degrabă cel care ştie să recunoască binele care creşte silenţios în ogorul Bisericii şi al istoriei, cultivându-l până la coacere. Şi atunci Dumnezeu, şi numai el, îi va răsplăti pe cei buni şi îi va pedepsi pe cei răi. Fecioara Maria să ne ajute să înţelegem şi să imităm răbdarea lui Dumnezeu, care vrea ca nimeni să nu se piardă dintre fiii săi, pe care el îi iubeşte cu iubire de Tată.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În acest timp în care pandemia nu dă semne să se oprească, doresc să asigur apropierea mea de cei care înfruntă boala şi consecinţele sale economice şi sociale. Gândul meu se îndreaptă în special spre acele populaţii ale căror suferinţe sunt agravate de situaţii de conflict. Urmând o recentă rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, reînnoiesc apelul la o încetare a focului globală şi imediată, care să permită pacea şi siguranţa indispensabile pentru a furniza asistenţa umanitară necesară.

Îndeosebi, urmăresc cu îngrijorare reintensificarea, în zilele trecute, a tensiunilor armate în regiunea Caucazului, între Armenia şi Azerbaidjan. În timp ce asigur rugăciunea mea pentru familiile celor care şi-au pierdut viaţa în timpul ciocnirilor, doresc ca, prin angajarea comunităţii internaţionale şi prin dialogul şi buna voinţă a părţilor, să se poată ajunge la o soluţie paşnică durabilă, care să aibă la inimă binele acelor populaţii iubite.

Adresez salutul meu cordial vouă tuturor, credincioşi din Roma şi pelerini care provin din Italia şi din alte ţări.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 936.