Consideraţie la solemnitatea Trupului şi Sângelui Domnului nostru Isus Cristos, Joia Verde - Anul A - 2020

Dt 8,2-3.14b-16a; Ps 147; 1Cor 10,16-17; In 6,51-58.

"Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer, spune Domnul. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci" (In 6,51).

Duminica trecută am celebrat Misterul Preasfintei Treimi, misterul unui singur Dumnezeu în trei Persoane divine distincte: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, mister asemănat spre înţelegere, de sfântul Paul, cu trupul uman compus din cap, trunchi şi membre; mister asemănat de sfântul Patriciu (385-461), spre înţelegerea irlandezilor, cu firul de trifoi; mister pe care sfântul Ioan apostol şi evanghelist l-a sintetizat în sintagma: "Dumnezeu este iubire" (cf. 1In 4,8.16); mister al Preasfintei Treimi care stă la baza credinţei noastre şi la originea tuturor misterelor creştine. Catehismul ne spune că numim mister orice adevăr descoperit de Dumnezeu pe care nu-l putem pătrunde şi înţelege cu mintea noastră din starea pământească.

Astăzi Biserica celebrează primul mare mister care îşi are originea în Misterul Preasfintei Treimi, Misterul Trupului şi Sângelui lui Cristos, Misterul prezenţei tainice, dar reale, în speciile pâinii şi ale vinului, transubstanţiate de Duhul Sfânt în timpul Sfintei Liturghii, în trupul şi sângele lui Cristos, trup şi sânge pe care Isus şi le-a oferit pe cruce spre a-l slăvi pe Dumnezeu în modul cel mai optim, pentru hrana şi mântuirea noastră. Biserica numeşte Euharistia "fons et culmen" (sursa şi vârful) întregii vieţi creştine (cf. LG II). Prin acest mare mister prin Isus devine contemporan cu fiecare creştin care trăieşte pe pământ în timpul Bisericii, în timpul de la învierea lui Isus şi până la revenirea lui în slavă, acelora peste care au venit sfârşitul veacurilor (cf. 1Cor 10,11; Evr 9,26), şi le dăruieşte iubirea sa mântuitoare şi hrana prin care ucenicul său credincios primeşte puterile sale divine pentru a-l lăuda pe Dumnezeu cum se cuvine, pentru a birui pe toţi duşmanii mântuirii lui şi a depăşi toate greutăţile pe care le presupune viaţa într-un trup slăbit de păcat.

Datorită zidirii noastre după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27) şi apoi în urma păcatului strămoşesc (cf. Gen 3,1-7), ne naştem cu duşmani care de la început vor să ne piardă. Primul dintre aceşti duşmani este diavolul, care zi şi noapte dă târcoale căutând pe cine să înghită în iadul său (cf. 1Pt 5,8). Isus care ştia, care ne iubea şi care voia să ne scape de acest pericol, conform promisiunii divine (cf. Gen 3,15), la plinirea timpului (cf. Gal 4,4), s-a făcut unul dintre noi (cf. In 1,14), adică a luat trup din trupul nostru ca să ne poată hrăni din trupul şi sângele său divin, ca atunci când diavolul care zilnic ne cerne ca pe grâu (cf. Lc 22,31-32), când va încerca să ne înghită ca pe Isus la moartea sa, tot asemenea lui să-l rănim de moarte în interiorul său şi să-l silim să ne dea afară. Iată ce spune un imn din timpul pascal: "Precum leului nu poate nimenea să-i stea în cale, lui Cristos nu pot să-i stea duhurile infernale. Când infernul lacom prada o înghite, se înşală; e constrâns să dea afară ce fusese doar momeală". Prima lectură ne aminteşte cuvintele lui Dumnezeu: "te-am făcut să mergi prin pustiul mare şi înfricoşător, cu şerpi veninoşi şi scorpioni, uscăciune şi fără apă" (Dt 8,15).

Sunt deja consacrate nişte realităţi cosemnate de sfinţi: "Euharistia este un foc care îl arde pe diavol, de aceea face orice ca să ne îndepărteze de ea", spunea sfântul Ioan Crisostom (354-407). Dar nu numai atât, căci Isaia prorocul primeşte în descoperire dumnezeiască "focul cerului care purifică buzele omului pentru ca el să fie demn de a vesti cuvântul divin" (cf. Is 6, 6-7). Relatarea sa face referire la dimensiunea curativă a Tainei Sfintei Împărtăşanii. Ea este "cărbunele aprins" care face "ştergerea păcatelor" şi "curăţirea fărădelegilor".

Un alt duşman cu care ne naştem este moartea, dar şi pe acesta a venit Isus să-l biruiască pentru noi: "Căci el trebuie să domnească până când va pune toţi duşmanii sub picioarele lui. Ultimul duşman care va fi nimicit este moartea" (1Cor 15,25-26). Moartea cu tot alaiul ei de suferinţe şi boli, este arma cea mai puternică a diavolului, care a venit peste noi tot în urma, atât a păcatului strămoşesc, cât şi a păcatului personal (cf. Rom 6,23), va fi învinsă. Deşi trebuie plătim preţul întreg pentru păcat cu suferinţe, boli şi moarte, Isus nu a venit să elimine moartea "preţul păcatului" din existenţa noastră pământească, ci a venit să o transforme din pricină de spaimă şi durere în pricină de pace şi bucurie. Pentru aceasta a luat un trup ca al nostru supus suferinţelor şi morţii, trup în care a suferit şi a murit, dar mai apoi în a treia zi după moartea sa a înviat în acest trup al nostru, după cum a prezis (cf. Mt 12,40;16,21; 17,23; 20,19), trup pe care l-a înnobilat cu natura sa divină aşa că i-a depăşit condiţia de dinainte de păcat şi l-a făcut un trup glorificat din care noi am văzut doar puţin la învierea lui Cristos: deplasarea cu viteza gândului de pe pământ în paradis (cf. Mc 16,19; Lc 24,51; Fap 1,9) şi trecerea prin piatra de la mormânt şi prin uşile încuiate fără să le forţeze şi fără să le deterioreze (cf. In 20,19.26), capacitatea de a sta în prezenţa lui Dumnezeu fără să ne ardem şi fără să mai murim (cf. Ex 33,20; Mc 16,19), iar restul beneficiilor, infinit mai multe, le vom vedea la a doua sa venire, când ne va lua cu el în paradis (cf. In 14,2-3). De aceea, sfânta Tereza de Lisieux (1873-1897) a exclamat: "Dacă lumea ar cunoaşte valoarea sfintei Euharistii, accesul la biserici ar trebui reglementat de forţe de ordine".

Mântuitorul este Pâinea cerească a vieţii, opusă manei din deşert, ne spune sfântul Ioan în evanghelia de astăzi: "Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva nu moare, Eu sunt Pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va fi viu în veci. Iar pâinea pe care eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul meu (cf. In 6,51-58).

Ca să ajungem la toate celelalte daruri conferite nouă de Isus la învierea sa, daruri care ne vor fi descoperite în plinătatea lor în paradis, trebuie să facem foarte puţin comparativ cu imensitatea lor. După ce noi înşine vom trăi în iubirea lui Cristos, prin exemplu propriu şi prin cuvinte, trebuie să vestim în lume avantajele valabile pentru orice om: avantajele venirii cu viaţa noastră la Cristos ca el să o transforme; avantajele credinţei şi a rămânerii noastre în Cristos şi în iubirea lui până la sfârşit, chiar dacă aici pe pământ trebuie să trecem prin încercări, suferinţe, boli şi moarte; avantajele intrării şi rămânerii în Biserica sa până la sfârşit; avantajele faptului de a mânca şi a bea trupul şi sângele lui cât mai des cu putinţă, chiar zilnic dacă se poate după exemplul primei comunităţi creştine (cf. Fap 2,42.46), ca "pharmacum imortalitatis" (medicament al nemuririi), cum frumos se exprima sfântul Ignaţiu din Antiohia (+ 107) şi garanţie a învierii, cum spune sfântul Ioan (cf. In 6,53-54); avantajele vestirii tuturor oamenilor în mijlocul cărora trăim, a morţii şi a învierii răscumpărătoare a lui Isus şi a privirii prin prisma învierii a tuturor evenimentelor din viaţa noastră, până când Isus va reveni în slavă (cf. 1Cor 11,26). Toate acestea trebuie să le împlinim spre gloria Preasfintei Treimi şi spre mântuirea şi învierea noastră. Sper că acum să înţelegem cât mai bine cu toţii cât de importantă este pentru noi participarea cât mai deasă la celebrarea sfintei Liturghii, unde primim Cuvântul divin şi sfânta Euharistie şi de ce diavolul pune mii de piedici pentru a ne lipsi de ele. "Este mai uşor ca lumea să continue să existe fără soare decât fără sfânta Liturghie", spunea un suflet ales!

Un alt duşman pe care îl avem de la naştere, duşman condus tot de diavolul care şi el doreşte să ne piardă, este lumea rea, cu spiritul ei nociv, cu mentalitatea sa contrară oricărui bine, în special acela de a da glorie lui Dumnezeu şi de a se ajunge la mântuirea oamenilor şi a creaţiei. Însă Isus ne spune: "Aveţi încredere, în lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea" (In 16,33). Dar şi pentru această biruinţă, Isus trebuia să se întrupeze, să sufere, să moară, să învie şi să se glorifice la Tatăl ceresc şi să ni-l trimită pe Duhul Sfânt şi împreună să biruie lumea (cf. In 16,7-11).

Să ne gândim acum la creştinii cei buni care au învins mentalităţile lumii păcătoase inspirate de diavol, care aşa cum ne spune sfântul Ioan apostol, au învins tot ce este în lume: "pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl, ci de la lume" (1In 2,16). Şi astfel au trăit în mijlocul lumii săraci, curaţi, ascultători, slujitori, dăruitori, propovăduitori ai Evangheliei, dar cu inima în cer la fericirea pregătită lor de la întemeierea lumii (cf. Mt 25,34). De unde toată această putere? Din participarea la sfânta Liturghie, unde se primeşte Cuvântul şi Euharistia, unde se află Isus cu trupul şi divinitatea sa!

Să ne gândim acum şi la martiri, de cele mai multe ori fiinţe firave trupeşte: bărbaţi, femei, copii, tineri, bătrâni, care au îndurat calmi şi senini în lumea de acum condusă de diavol şi acoliţii săi: ocări, despuieri de bunuri, chinuri dintre cele mai grozave şi moartea, privindu-le pe toate aceste rele prin prisma învierii fericite. Ne întrebăm retoric şi aici: De unde toată această putere? Iar răspunsul este acelaşi: din participarea la sfânta Liturghie, unde se primeşte Cuvântul şi Euharistia, unde este prezent Isus glorificat şi puterea divinităţii lui!

De aceea, sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) spune fiecărui creştin în parte: "Nu te baza pe om, trebuie să moară. Nu te sprijini de copac, trebuie să se usuce. Nu te sprijini de pereţi, trebuie să cadă. Sprijină-te de Dumnezeu, numai de Dumnezeu, el singur rămâne întotdeauna în picioare". De aceea repet cu acel suflet ales: "Este mai uşor ca lumea să continue să existe fără soare decât fără sfânta Liturghie şi sfânta Euharistie!"

Cum spuneam puţin mai sus, toate aceste daruri sublime revărsate în fiinţa noastră ca urmare a participării la sfânta Liturghie, unde prin Cuvânt şi Euharistie, primim pe pământ ca arvună şi pregustare, fără a putea să ne imaginăm măcar totalitatea darurilor din viaţa veşnică, trebuie să le vestim lumii întregi, atât la cei care nu le cunosc cât şi la cei care le-au uitat, sau mai trist la cei care le-au lepădat, crezând că au găsit ei noi căi spre fericire, în afara celor oferite de Dumnezeu.

Spre această vestire lumii întregi minunilor Euharistiei, solemnitatea de astăzi prevede procesiunea cu preasfântul sacrament în afara clădirii bisericii, pe străzile localităţilor de-a lungul cărora sunt casele, şcolile, atelierele şi câmpurile oamenilor, ca toţi oamenii să vadă şi să înţeleagă, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea lor, însemnătatea primirii dese şi cu evlavie a sfintei Euharistii. Tot rânduiala acestei solemnităţi prevede construirea a patru corturi, simbol al celor patru puncte cardinale, simbol al lumii întregi, în care trebuie vestite binefacerile primirii sfintei Euharistii atât pentru viaţa de acum, cât şi pentru cea viitoare.

Acesta este scopul solemnităţii de astăzi, cerută de însuşi Isus Bisericii prin slujitoarea sa belgiană, sfânta Iuliana de Mont Cornillon (1193-1258), care aflată în adoraţie şi extaz în faţa preasfântului sacrament din mănăstirea augustinienilor din Mont Cornillon, Belgia, Dumnezeu i-a arătat luna strălucind de o lumină curată, cu excepţia unei porţiuni unde o linie întunecoasă părea că o umbreşte. Dumnezeu i-a explicat mai apoi şi ce înseamnă această vedenie: "Pe chipul luminos al Bisericii este o umbră, adică este o lipsă, căci Bisericii îi lipseşte o solemnitate necesară în cinstea preasfântului sacrament. Şi, pentru introduce această sărbătoare în Biserică, te-am ales pe tine, care eşti un abis de nevrednicie şi de neştiinţă, aşa că toate vor fi făcute prin tine".

La implementarea acestei solemnităţi în Biserică, care a durat peste 60 de ani, şi-au adus aportul: laici, călugăriţe, preoţi, teologi, episcopi şi papi, simbol al tuturor creştinilor, de la simplu credincios până la Papa, care trebuie să se implice în promovarea primirii sfintei euharistii, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor. Din rânduială şi lucrare divină, Iacob de Pantaleon, arhidiacon de Liege şi confident al fericitei Iuliana, a urcat pe scaunul papal al sfântului Petru sub numele de Urban IV (1261-1264), şi la 11 august 1264 a publicat scrisoarea "Transiturus de hoc mundo" (Ceea ce depăşeşte această lume), prin care, în calitatea de vicar al lui Cristos, a stabilit pentru întreaga Biserică Catolică sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului, în prima zi de joi de după solemnitatea Preasfintei Treimi, cu procesiunea pe străzile localităţilor şi prin construirea a celor patru corturi euharistice simbol al celor patru puncte cardinale, adică ale lumii întregi, unde trebuie făcută vestirea euharistiei, ca laudă supremă adusă Preasfintei Treimi, dar şi ca antidot al tuturor relelor şi păcatelor.

Şi tot din rânduiala divină, Dumnezeu l-a luminat pe Papa Urban al IV-lea ca să-i încredinţeze sfântului preot, Toma de Aquino (1225-1274), un mare cinstitor al prezenţei reale a lui Isus din speciile euharistice, misiunea de a compune imnuri şi texte pentru noua sărbătoare a Trupului şi Sângelui Domnului. Astfel, avem rămase de la sfântul Toma de Aquino imnurile euharistice: Adoro te devote, O Salutaris Hostia, Tantum Ergo Sacramentum, Panis Angelicus, Lauda Sion şi multe alte rugăciuni. Abnegaţia sa pentru ca lumea să cunoască, să iubească, să primească şi să facă cunoscută Euharistia, trebuie să fie şi abnegaţia oricărui creştin. "Când vă vor întreba copiii voştri ce înseamnă obiceiul acesta, să le spuneţi: este jertfa de Paşte în cinstea Domnului. Faceţi aceasta în amintirea mea" (Ex 12,26-27; Lc 22,19).

Redau numai o scurtă rugăciune euharistică, compusă de sfântul Toma de Aquino: "Te primesc pe tine preţul mântuirii mele; te primesc pe tine hrana pelerinajului meu; te primesc pe tine dulceaţă pentru suflet, salvare în orice ispită, pace în orice tulburare, putere în orice cuvânt, ajutor sigur în momentul morţii şi garanţie a învierii şi fericirii mele veşnice".

"Euharistia este pâinea vieţii, este un remediu pentru bolile tale spirituale şi o forţă invincibilă împotriva ispitelor tale. Credinţa ta va deveni mai vie, speranţa ta mai fermă, caritatea ta mai arzătoare, dacă primeşti adesea acest mister divin al euharistiei, care este izvorul tuturor harurilor", spunea sfântul Norbert (1075-1134).

Isuse, din preasfântul sacrament, miluieşte-ne pe noi!

Pr. Ioan Lungu

* * *

Predici la Radio Iaşi: Trupul şi Sângele Domnului (11 iunie)

lecturi: 1490.