Consideraţie la solemnitatea Preasfintei Treimi - Anul A - 2020

Ex 34,4b-6.8-9; Ps Dan 3,52-56; 2Cor 13,11-13; Ap 1,8; In 3,16-18

"Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, lui Dumnezeu care este, care era şi care vine" (Ap 1,8)!

Astăzi Biserica apuseană ne pune în faţă misterul Preasfintei Treimi şi ne spune: "Priviţi locul vostru de odihnă!" Este atâta lumină că nici ochii trupului şi nici ai sufletului de aici de pe pământ nu pot vedea mare lucru, în schimb fiinţa noastră se simte cuprinsă de un fior plăcut ca în nişte braţe nevăzute dar sigure, ca acel copil care în timpul unui incendiu, când din cauza focului şi a fumului nu vedea nimic, însă tatăl său de afară îl vedea bine şi îl striga cerându-i să-şi dea drumul pe fereastra de la etaj căci că îl vede şi îl va prinde în braţele lui sigure. Şi aşa a fost.

Numeroase sunt textele evanghelice care se referă la misterul Sfintei Treimi, în special Evanghelia după sfântul Ioan. Să ne amintim câteva afirmaţii ale lui Isus: "Am ieşit de la Tatăl Şi am venit în lume; acum părăsesc lumea şi mă duc la Tatăl" (In 16,28); "Credeţi-mă: eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine" (In 14,11); "Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care Tatăl îl va trimite în numele meu, vă va învăţa toate" (In 14,26); În sfârşit, misiunea încredinţată de Isus apostolilor: "Mergeţi, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19).

Preasfânta Treime este o taină destinată vederii noastre avansate abia doar după ce vom trece, vom ieşi din această lume când vom începe a petrece veşnicia în prezenţa ei, vom descoperi mereu şi treptat pe tot parcursul veşniciei câte ceva din esenţa ei. Aici suntem ca şi copilaşul din povestea sfântului Augustin care voia să mute apa oceanului într-o găurice de pe mal folosindu-se de o căniţă. Până atunci ne mulţumim să ştim doar strictul necesar pe care ni l-a descoperit Isus şi anume că în Dumnezeu sunt Trei Persoane distincte, de aceeaşi esenţă divină: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; că aceste trei Persoane divine sunt egale în mărire şi unite între ele într-o singură mare iubire. De fapt numele acestor trei Persoane divine, care formează un singur Dumnezeu, este: IUBIRE (cf. 1In 4,8.16). Ele se iubesc între ele şi tot ceea ce din iubire au creat, pentru că iubirea cere împărtăşire. Locuiesc într-o stare de iubire, dar nu în mod egoist ca zeii păgâni. Persoanele divine au creat îngerii şi împart cu ei iubirea, au creat oamenii şi împart cu ei iubirea, au creat universul cu tot ce este pe el şi l-a pătruns de iubirea lui, ba mai mult l-a făcut semnul vizibil al iubirii lui.

Aşa cum Persoanele divine se iubesc între ele şi-şi revarsă iubirea peste orice făptură, la fel făpturile sale, care poartă amprenta lui, trebuie să răspundă tot cu iubire lui Dumnezeu şi să îmbrăţişeze în iubire toate celelalte făpturi. Toate făpturile trebuie să fie unite în iubire faţă de Dumnezeu şi în iubire reciprocă, aşa cum sunt unite Persoanele divine între ele şi cu toate creaturile. Omul, mezinul creaţiei, cel în care Treimea Sfântă şi-a pus chipul şi asemănarea (cf. Gen 1,26), ocupă un loc aparte în iubirea lui Dumnezeu, căci este creat din ţărână, fiind o capodoperă a sa, destinată îndumnezeirii, capodoperă în a cărei inimă îi face plăcere să locuiască cât timp omul trăieşte pe pământ (cf. Prov 8,31; In 14,23; Ap 3,20). Deşi cerul şi pământul nu sunt suficiente să îl cuprindă pe Dumnezeu, însă inima unui om îl poate conţine pe Dumnezeu. Aşa că să avem grijă să nu rănim niciodată inima unui om, căci ea este locuinţa lui Dumnezeu, templul lui Dumnezeu (cf. 1Cor 3,16).

Deşi în timpul de acum nu înţelegem măreţia Misterului Preasfintei Treimi, deşi fiecărei etape a vieţii noastre îi corespunde o descoperire proprie, totuşi de pe acum ne bucurăm că am fost creaţi din iubirea ei, pentru a trăi în iubirea ei şi pentru a locui în iubirea ei. Isus ne-a descoperit că Tatăl ne iubeşte, că Fiul ne iubeşte şi că Duhul Sfânt ne iubeşte şi că tot ceea ce a fost creat a fost creat pentru a ne împărtăşi dragostea sa, lumina sa, căldura sa, prin culori, prin parfum, prin belşug, prin protecţia lor. Aşa cum Dumnezeu a pus în noi chipul şi asemănarea sa, tot aşa în celelalte făpturi a pus amprenta sa de Treime iubitoare. Începând de la invizibilul atom şi până la munţii cei falnici, totul poartă amprenta Preasfintei Treimi, căci toate sunt constituite din trei părţi: atom, plante, animale, stări. Pentru că noi oamenii purtăm chipul şi asemănarea sa, a pus în mâinile noastre toate celelalte făpturi, ca să le dăm un nume, să le stăpânim, să ne bucurăm de ele, să le protejăm şi mai ales să le dăm iubirea sa care este în noi. Deşi totul ne-a fost dăruit (cf. Gen 1,26; Ps 8,5), nu ne putem însuşi nimic căci totul poartă amprenta lui Dumnezeu. Nu-i putem da nimic de la noi, căci totul este al lui, chiar şi iubirea cu care trebuie să-i răspundem lui şi pe care creaţia o aşteaptă de la noi.

În prima lectură, Dumnezeu ni se revelează prin Moise ca "Domnul Dumnezeu este bun şi îndurător, încet la mânie, fidel şi plin de dragoste" (Ex 34,4b-6.8-9). Acesta este Dumnezeu unul şi întreit.

Sfântul Paul, în scurta lectură din Scrisoarea către Corinteni, doreşte credincioşilor din Corint "Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl Şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi" (2Cor 13,11-13).

În evanghelie, Dumnezeu Tatăl ne-a arătat iubirea dăruindu-ni-l pe Fiul său unul-născut şi voind ca "lumea să fie mântuită prin el" (In 3,16-17).

Numai cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeul iubirii şi în starea fericirii sale (cf. 1In 4,16). Ştim cu toţii că nu toate fapturile au rămas în iubirea lui Dumnezeu. Chiar făpturile care au primit cele mai multe daruri de la iubirea divină, ele au fost primele care s-au opus iubirii din împărăţia lui Dumnezeu. Şi aceste făpturi au fost îngerii cei mai luminoşi în frunte cu Lucifer, care s-a erijat în egali cu Dumnezeu şi au creat o împărăţie contrară iubirii şi fericirii, au creat împărăţia a urii şi a durerii pentru îngerii lui, împărăţie în care i-a atras prin din invidie şi prin vicleşug Şi pe oameni care pentru un moment Şi-au dorit să fie ca Dumnezeu, menire pe care Dumnezeu deja le-a fixat-o urmând căile sale, dar pe care oamenii şi-au dorit-o pe căile diavolului, ceea ce a însemnat neascultare şi răzvrătire.

Şi tocmai păcatul omului a fost ocazia când Dumnezeu şi-a reafirmat iubirea faţă de noi, căci "pe e când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi; căci pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi" (Rom 5,6.8). El este cel care, vestit de profeţi, vine, ne reconciliază cu Dumnezeu prin cruce, ne redă pacea, speranţa şi gloria; mai mult, devine el însuşi în noi "speranţa gloriei" (cf. Col 1,27), că într-o zi când se va arăta el vom fi ca el; pentru că îl vom vedea aşa cum este" (1In 3,2). Dumnezeu iubeşte fără deosebire orie om de orice culoare, de orice ocupaţie, de orice etnie, de orice vârstă, de orice religie, căci l-a dat la moarte pe Fiul său, în Duhul Sfânt pentru mântuirea tuturor.

Un misionar le spunea noi săi convertiţi dintre păgâni: "Prieteni, Dumnezeu vă cere doar atât: să-l iubiţi din toată inima şi să vă iubiţi între voi. Acesta este singurul lucru pe care vi-l cere pentru a răspunde iubirii sale infinite". La auzul acestor cuvinte au izbucnit toţi în strigăte de bucurie şi au început să danseze în cinstea lui Dumnezeu, care cere atât de puţin ca răsplată pentru o iubire atât de mare.

"Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?" Isus i-a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău". Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi".

În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii" (Mt 22,36-40).

Şi iarăşi: "Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii" (In 13,34-35).

În dragostea noastră faţă de aproapele nu trebuie să existe bariere cum n-au existat nici pentru Cristos. "Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus" (Gal 3,26-28). A iubi selectiv, nu înseamnă iubire divină, ci umană. De aceea, Isus ne îndeamnă să-i iubim şi pe duşmanii noştri, asemenea lui: "Dar eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci el face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit" (Mt 5,44-48).

Iar a-l iubi pe el înseamnă a face totul în numele lui, aşa cum face Biserica Liturghia: o începe în numele Treimii Sfinte, o cântă, îşi face crez din ea, transformă pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Cristos şi o încheie tot în numele Treimii Sfinte.

În numele Preasfintei Treimi sunt botezaţi catecumenii, sunt miruiţi tinerii, sunt uniţi mirii prin legământul sfânt al Căsătoriei; în numele Preasfintei Treimi sunt hirotoniţi preoţii; în numele Preasfintei Treimi sunt iertate păcatele. Întreaga existenţă creştină se desfăşoară în tovărăşia Preasfintei Treimi; cele trei persoane divine sunt alături de noi, merg împreună cu noi, aşa cum mergea împreună cu evreii în timpul peregrinării lor prin pustiu (cf. Num 12,5), cum a mers alături de cei doi ucenici de la Emaus (cf. Lc 24,15).

Papa Francisc spunea la 21 septembrie 2017: "Încrede-te în Dumnezeu Creatorul, în Duhul Sfânt care mişcă totul spre bine, în îmbrăţişarea lui Cristos care aşteaptă pe fiecare om la sfârşitul existenţei sale; crede, el te aşteaptă. Totul se naşte pentru a înflori într-o primăvară veşnică. Şi Dumnezeu ne-a făcut pentru a înflori. Îmi amintesc de acel dialog, când stejarul i-a cerut migdalului: "Vorbeşte despre Dumnezeu. Şi migdalul a înflorit". Şi a continuat cu încurajările: "Oriunde ai fi, construieşte! Dacă eşti la pământ, ridică-te! Să nu rămâi niciodată căzut, ridică-te, lasă-te ajutat pentru a fi în picioare. Dacă eşti aşezat, porneşte la drum! Dacă plictiseala te paralizează, alung-o cu faptele de bine! Dacă te simţi gol sau demoralizat, cere ca Duhul Sfânt să poată umple din nou nimicul tău".

"Iubeşte şi fă ce vrei - spunea sfântul Augustin. Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi, să fie din iubire; dacă îndrepţi, îndreaptă din iubire; dacă ierţi, iartă din iubire. Rădăcina interioară să fie cea a iubirii, din această rădăcină nu poate ieşi decât bine".

În anul 304, sub împăratul Diocletian, diaconul Eupliu a fost torturat pentru că era creştin. După o îndelungată tortură, judecătorul îi mai porunci încă o dată să îi adore pe zei, însă el răspunse: "Eu ador numai pe Sfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul Şi pe Duhul Sfânt, în afara acestora nu există nici un Dumnezeu". În cele din urmă judecătorul îi făcu ultima propunere: "Jertfeşte zeilor şi vei fi liber!", la care sfântul martir a răspuns: "Eu mă jertfesc pe mine însumi Sfintei Treimi"!

Preasfântă Treime un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 830.