Moineşti: Când iubirea merge dincolo de pandemie
Sâmbătă, 30 mai 2020, la Parohia Moineşti a avut loc cursul pentru logodnici, organizat de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei.
Cei mai mulţi dintre noi tinerii, înainte de căsătorie, ne întrebăm: "Ce putem face?!" Mulţi dintre noi avem nevoie de sprijin ca să putem trăi din plin legile dragostei, avem nevoie de ajutor ca să învăţăm glasul tandreţei şi al devotamentului unul faţă de celălalt şi tocmai pentru că această nevoie există, pentru că am dorit să aflăm mai multe despre abordarea onestă şi pozitivă, pentru a primi sfaturile potrivite, am decis ca sâmbătă, 30 mai 2020, la biserica "Înălţarea Domnului" din Moineşti, să particip împreună cu logodnicul meu la un curs extraordinar de util, la care am învăţat despre problemele, provocările delicate ale vieţii, ca şi despre conştientizarea şi valoarea adevărată a sacramentului căsătoriei, importanţa lui pentru Biserică şi pentru societate.
Cursul s-a adresat nouă tinerilor care urmează să ne căsătorim. Nu eram mulţi, dar eram acolo pentru că ne-am dorit din toată inima să fim. Într-o atmosferă foarte plăcută şi atrăgătoare, părintele Felician Tiba, ne-a expus câteva situaţii speciale, probleme mai dificile, exemple foarte multe despre viaţa de familie, momente frumoase, dar şi grele, care pot apărea pe parcursul unei căsnicii, lucruri pe care nu le puteam înţelege decât dacă eram împreună acolo la curs.
De la acest curs am rămas cu trei mari idei şi anume:
Prima e că viaţa fericită de familie nu se poate clădi decât pe iubirea în care trebuie să se crească continuu.
A doua e că a fi împreună pentru toată viaţa, această unire nu se poate realiza fără atenţia permanentă a unuia faţă de celălalt.
Ultima e că chiar dacă primele emoţii se pot stinge, adevărata iubire profundă, disponibilă la sacrificiu, nu are voie să scadă în viitoarea căsnicie niciodată.
Am conştientizat puterea şi planul extraordinar al lui Dumnezeu pe care îl are cu noi, iubirea care declanşează focul sfânt al dragostei noastre reciproce şi care ne dă puterea de a ne îngădui reciproc atât la bine cât şi la greu.
Mulţumim Bisericii care se preocupă de binele familiei, episcopului care susţine parcursul familiilor din Dieceză, părintelui paroh de Moineşti care a pus locaţia la dispoziţie, dar şi părintelui Felician care a pus o pietricică la construcţia unei viitoare familii sănătoase.
Un proverb spune: "Căsnicia bună este o permanentă logodnă".
Miruna-Brînduşa Argeşanu
lecturi: 1388.