Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Muzeul Diecezan "Episcop Mihai Robu" în Ziua Internațională a Muzeelor, 18 mai

Sărbătorind astăzi, 18 mai, Ziua Internațională a Muzeelor, doresc să fac o scurtă prezentare a Muzeului Diecezan "Episcop Mihai Robu", la a cărei amenajare am muncit și eu în anii 2001 și 2002. Deschiderea oficială a acestui muzeu a avut loc în ziua de 30 septembrie 2002, în cadrul amplei manifestări cultural-religioase "Sărbătorile Săbăoaniului" (28-30 octombrie 2002), când au avut loc: sfințirea bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci", comemorarea a 100 de ani de la construirea bisericii "Sfântul Mihail" și inaugurarea Muzeului Catolicilor din Moldova, pus sub patronajul primului episcop indigen de Iași, originar chiar din Săbăoani, Mihai Robu.

Este firesc ca Episcopia Romano-Catolică de Iași, care cuprinde acum toate comunitățile catolice din cele opt județe ale Moldovei, să aibă un muzeu propriu. Pentru a arăta vechimea și trăinicia ei, mai ales după anul 1990, s-a pus de multe ori în discuție și analiză necesitatea descoperirii, cercetării și valorificării acestui patrimoniu cultural și istoric, rezultatele acestei activități fiind păstrate în diferite depozite ale centrelor de cercetare arheologică din Iași, Roman, Hârlău și Bacău, dar au fost și publicate în diverse reviste de specialitate sau editate de Editura "Presa Bună". Pentru a centraliza unele exponate și a pune în valoare roadele a zeci de ani de cercetare, s-a lansat proiectul organizării unui muzeu diecezan.

Scopurile și obiectivele Muzeului Diecezan "Episcop Mihai Robu" ar putea fi sintetizate în câteva puncte: adunarea, păstrarea și conservarea patrimoniului arheologic descoperit cu ocazia săpăturilor efectuate în diferite șantiere arheologice unde au fost vestigii aparținând catolicilor din Moldova: Săbăoani - Berindești, Cotnari, Iași, Baia, Bacău etc.; identificarea, colectarea, restaurarea și prezentarea obiectelor bisericești și de cult, păstrate în colecții parohiale sau particulare; colectarea de materiale etnografice, folclorice și istorice în vederea deschiderii unor săli expoziționale specifice; cercetarea științifică a obiectelor descoperite, în conformitate cu programele și normele de cercetare a patrimoniului istoric; cercetarea și documentarea în vederea completării și îmbogățirii patrimoniului muzeal prin achiziții, donații sau prin alte forme caracteristice de constituire a patrimoniului muzeal; inventarierea și organizarea evidenței patrimoniului cultural deținut în muzeul diecezan; conservarea și restaurarea bunurilor culturale din patrimoniul muzeal; punerea în valoare a patrimoniului cultural pe care muzeul diecezan îl are în administrare, prin intermediul expozițiilor permanente și temporare, a programelor educative specifice, a publicațiilor etc.; identificarea nevoilor culturale ale publicului și orientarea programelor de punere în valoare a patrimoniului cultural administrat în funcție de acestea; menținerea contactului cu mediile de informare, cu organizații culturale, instituții de învățământ și cercetare, organisme și foruri internaționale de profil.

Inaugurarea Muzeului Catolicilor din Moldova a fost plasată într-un program mai vast care a cuprins, luni, 30 septembrie 2002: o sfântă Liturghie pontificală, binecuvântarea clădirii muzeului, prezentarea monografiei coordonate de preotul Fabian Doboș, "Săbăoani - file de istorie", precum și a altor cărți apărute la Editura "Presa Bună" sub egida Departamentului de Cercetare Științifică din cadrul Episcopiei Catolice de Iași, precum și un frumos program cultural-folcloric realizat de unii membri ai comunității din Săbăoani. La eveniment au participat mai mulți episcopi, oameni de cultură, fii ai satului, profesori, cercetători, autorități civile din județul Neamț, oameni ai presei și foarte mulți localnici.

În mod oficial, episcopul Diecezei de Iași, Preasfințitul Petru Gherghel a anunțat așezarea Muzeului Catolicilor din Moldova sub patronajul episcopului Mihai Robu, fiul satului Săbăoani, fiind primul episcop român. În acest sens s-a citit decretul de înființare și de deschidere a muzeului. Preasfințitul a accentuat că acest eveniment se înscrie în inițiativele care au loc în dieceză în cadrul Sinodului diecezan și ne ajută să ne cunoaștem mai bine trecutul. După sfânta Liturghie a urmat binecuvântarea clădirii muzeului. S-a sfințit apa, s-a tăiat panglica și s-a stropit cu apă sfințită interiorul muzeului. Episcopul a felicitat și a mulțumit tuturor celor care au pus umărul la amenajarea muzeului: profesori și cercetători din Iași și Roman (Stela Cheptea, Domnița Hordilă, Vasile Ursache, Dan Botezatu, Ion Ciubotaru), precum și preoți (Aurel Iștoc, Toma Encuță, Alois Moraru, Anton Despinescu, Fabian Doboș) care s-au implicat în colectarea și trierea obiectelor adunate din zeci de sate ale Moldovei.

Muzeul a fost amenajat într-o clădire veche, unde, înainte de anul 1948, a funcționat Noviciatul Franciscan. Construită sub conducerea preotului Leopold Rossi, în anul 1862, această clădire a fost casă parohială, după care a fost mărită, în anii 1925-1930, și folosită de Provincia Franciscană "Sfântul Iosif" la diferite activități: noviciat, sediu editorial pentru publicațiile franciscane, tipografie etc. În august 1948, statul comunist a confiscat cea mai mare parte a complexului monahal din Săbăoani și a încredințat-o școlii de stat.

Cele patru secțiuni ale muzeului (arheologie, etnografie, istorie și liturgică) sunt așezate în opt încăperi și ilustrează prezența catolică la est de Carpați încă din secolul XIII, precum și aria de răspândire a acestora pe întreg teritoriul Moldovei.

Exponatele arheologice au fost descoperite în urma săpăturilor efectuate în sate cu populație de confesiune catolică (Săbăoani, Tămășeni, Gherăești, Răchiteni, Cotnari, Iași) de către cercetătorii Domnița Hordilă și Vasile Ursachi de la Muzeul de Arheologie și Istorie din Roman, precum și de profesorul Stela Cheptea din Iași. Sunt expuse obiecte de ceramică, obiecte de fier, obiecte de podoabă și obiecte de cult datând de la jumătatea secolului al XIV-lea până în secolul al XVII-lea.

Sectorul etnografic a fost proiectat de profesorul Ion H. Ciubotaru, care a studiat și înregistrat la fața locului toate localitățile cu populație catolică, publicate în trilogia "Catolicii din Moldova. Universul culturii populare". Colectarea pieselor etnografice a fost realizată de preoții Aurel Iștoc și Alois Moraru, iar selectarea și amplasarea exponatelor în spațiile rezervate acestui sector s-a făcut de către muzeograful etnolog Elena Florescu din Piatra Neamț. În aceste săli și holurile adiacente sunt prezentate ocupațiile de bază ale catolicilor (agricultura, creșterea animalelor și exploatarea lemnului), precum și cele două ocupații tradiționale: pescuitul și olăritul. Astfel, putem vedea: o casă țărănească, război de țesut, compus din: stative, sul din spate și sul din față, tălpici, spetează, vatale, spată, scripți, ițe, suveică, bătătura, țăji, slobozitor, țăpinitor, vergele, fujei, țesătură; letcă pentru țăji, îmblăciu pentru bătut fasole, grâu..., gherghefuri cu urzeală pentru confecționat covoare, urzîtor pentru țesut, furcă și fus pentru tors lână, traistă, lampă cu gaz, felinare cu gaz, farfurii din ceramică, opinci din cauciuc, fier de călcat cu cărbuni, perdele, costume populare pentru copii, costume popular pentru femei, costume populare pentru bărbați, costume populare pentru tineri, suman pentru bărbați, cojoc pentru bărbați, bondiță pentru bărbați, ii pentru femei, ii pentru bărbați, ii pentru copii, ii pentru tineri, ștergare, lăicere, vătale, spete, ițe, rășchitor, urzitor, ladă de zestre, cărămidar cu trei racle, învârtitor cu sul pentru țăji, covată, măsuță și scăunele, untar, piuă, scărmănitor, ciubăr, depănătoare, suport pentru funii, cheptănuși pentru lână, cheptănuși pentru cânepă, mosoare, ulcele și oale pentru lapte, ciocan pentru tablă, furcă cu două coarne (țăpoi), furcă pentru oale cu sarmale, ragilă pentru cânepă, laiță, perne, țoale din codiță, ceasuri, icoane... și multe, multe alte obiecte. De asemenea, se pot vedea: țesături (ștergare, covoare), costume populare, accesorii gospodărești din lemn și metal (piese de mobilier, lăzi, mese, vase, linguri, opinci, coșuri, bâte etc.), unelte pentru muncă (furci, coase, seceri, topoare, diferite vase, obiecte pentru țesut etc.) și altele.

Alegerea documentelor istorice, a literaturii bisericești și a obiectelor de cult, a revenit colectivului din cadrul Departamentului de Cercetare Științifică al Episcopiei Catolice Iași: pr. Anton Despinescu, dr. Dănuț Doboș și pr. Alois Moraru. În sala de istorie sunt expuse copii ale diferitelor documente importante ale instituțiilor bisericești și fotografii vechi care atestă prezenta activă a Bisericii Catolice în Moldova. Un sector special este destinat cărților administrative, sigiliilor originale și unor liste și fotografii ale rezistenței Bisericii în perioada comunistă. Dintre documentele și manuscrisele mai importante amintim: registrul de venituri și cheltuieli al misionarilor iezuiți din Iași, în perioada 1678-1714; hrisovul domnului Moldovei Grigore Alexandru Ghica prin care se acordă dreptul de construire a unei biserici din piatră pentru catolicii din Iași, din 8 decembrie 1776; hrisovul domnesc, din 16 mai 1815, pentru fixarea uliții dintre Biserica Catolică și Biserica "Trei Ierarhi"; hotarnica Bisericii Catolice din același an; planul economic, din 27 iunie 1886, al moșiei Horlești, proprietatea Episcopiei Catolice de Iași; relatarea Sfintei Congregații "De Propaganda Fide" privind nominalizarea lui Anton Durcovici și Alexandru Cisar ca episcopi de Iași; "Codex Bandinus" (reproducere după manuscrisul din Academia Română, fragment în lucrarea editată de V.A. Urechia în 1898); "Dottrina christiana", de Vito Piluzio, din anul 1677; "Abecedarul pentru învățătura pruncilor catolici din Principatul Moldovei, editat de episcopul Rafael Arduini", din 1841; un document foarte vechi, din 7 mai 1663, intitulat "Raportul final în limba latină încheiat la sfârșitul lucrărilor Sinodului de la Bacău"; scrisoarea pastorală despre Seminarul diecezan a episcopului Nicolae Iosif Camilli, din 26 iulie 1893; circulară a episcopului Dominic Jaquet, prin care condamnă propaganda maghiară în Eparhia de Iași, din 5 ianuarie 1902; documentul de luare în primire a Episcopiei de Iași de către episcopul Anton Durcovici, la 13 aprilie 1948; bula papală a papei Leon al XIII-lea privind crearea Episcopiei Catolice de Iași, din 27 iunie 1884 etc. Represiunea comunistă împotriva Bisericii Catolice din Moldova este prezentată prin câteva dosare: Anton Trifaș (fișa personală și fotografii), Leopold Nestmann (fișa personală și fotografii), Vasile Gabor (fotografia și textul din Almanahul "Presa Bună" 1994), Rafael Friedrich (fișa personală și două fotografii), Anton Durcovici (fișa personală, fotografii, scrisori, articole personale, cărți etc.), Dumitru Romila (fișa personală și fotografii), Dumitru Matei (fișa personală, procesul verbal de execuție, fotografii). Este expusă o listă a preoților din Dieceza de Iași arestați în perioada regimului comunist, extrase din ziarele vremii privind preoții catolici arestați, cărți cuprinzând persecuția comuniștilor etc.

Obiectele liturgice au fost adunate din mai multe parohii ale Diecezei de Iași, unele fiind din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, și au fost folosite de episcopi și preoți care au lucrat în Moldova: cârje pastorale, mitre, potire, pixide, patene, cărți liturgice, haine preoțești și multe alte obiecte de cult. Sunt prezentate, de asemenea, și câteva registe liturgice: 1775-1813, "Liber baptizatorum" (Registrul de botezați) pentru parohiile Cucuteni, Popești, Cotnari și Miclăușeni; 1798-1858, Răchiteni - "Libri matrices Parochiae Rechetenii" (Registrul de botezați, căsătoriți și decedați); 1801-1813, Tămășeni - Registrul de venituri și cheltuieli, precum și numeroase însemnări istorice ale Parohiei Tămășeni-Adjudeni; 1784-1847, Iași - Manuscris conținând predici ale unor misionari franciscani din Moldova etc.

După vizitarea muzeului, unii vizitatori pasionați de istorie au afirmat: "Muzeul oferă vizitatorilor o lecție importantă de istorie pentru trecutul catolicilor din Moldova", "Expoziția muzeului cuprinde piese rezultate ca urmare a descoperirilor arheologice, a studiilor etnografice, istorice, antropologice și filologice, bine puse în valoare în puține săli..."; "Se vede clar că obiectele s-au colectat din multe sate catolice. Este o gamă diversificată de obiecte reprezentative ale patrimoniului cultural catolic din Moldova, dar și din domenii diferite: arheologic, etnografic, istoric și liturgic".

Beneficiarul țintă al activităților Muzeului Diecezan "Episcop Mihai Robu" vizează orice persoană sau grup interesat de istoria catolicilor din Moldova. Pe termen scurt, beneficiarii sunt studenții și școlarii din instituțiile educative patronate de Episcopia de Iași, atrași să viziteze muzeul prin diversificarea programelor educaționale. La aceste grupuri se adaugă numărul bătrânilor, adulților, tinerilor și copiilor care vin în pelerinaje prin Dieceza de Iași sau cu ocazia multor evenimente religioase ce se organizează în zona Roman. Atragerea publicului local va fi urmărită prin organizarea unor evenimente de anvergură, precum aducerea unor exponate deosebite în galeriile muzeului, organizarea de evenimente culturale pentru publicul larg, precum: Noaptea Muzeelor, Ziua Tineretului, Sărbătoarea Copiilor, Săptămâna Familiilor, Zilele comunei Săbăoani, hramurile bisericilor din Săbăoani etc. Apoi, prin creșterea numărului de parteneriate cu instituțiile de cultură și învățământ, colaborarea la evenimente și festivaluri locale etc. Pe termen lung, numărul beneficiarilor se poate extinde mult prin promovarea instituției prin mijloacele media pe care Episcopia Romano-Catolică de Iași le are la dispoziție: paginile web, facebook, publicațiile tipărite ("Lumina creștinului", "Buletin istoric", "Agenda liturgică", calendare etc.), pliante și afișe ce pot fi distribuite în parohiile și instituțiile diecezei, lecții speciale în cadrul orelor de Istoria Bisericii și Religie etc. Mai mult, se va putea realiza un sit special dedicat activităților Muzeului Diecezan "Episcop Mihai", o publicație proprie și se vor organiza sesiuni științifice în spațiile aferente instituției. Tot pe termen lung, beneficiarul-țintă pot fi vizitatori străini, care trebuie atrași la muzeu printr-o strategie de promovare și publicitate adecvată, actualizată prin mijloacele și aplicațiile internetului și o diversificare a ofertei culturale. Strategia urmărită în stimularea vizitării pentru această categorie de public va consta în mobilizarea celor peste o sută preoți plecați din Dieceza de Iași să activeze în afara granițelor ei, ca în programele pelerinajelor pe care le organizează cu comunităților lor din Europa să includă printre obiectivele de vizitat și Muzeul Diecezan "Episcop Mihai Robu".

Pr. Alois Moraru

*

În anul 2010, Consiliul Județean Neamț a realizat un scurt film de prezentare și promovare a acestui muzeu.

*

Muzeul este în administrarea Parohiei "Sfântul Mihail" din Săbăoani (Str. Orizontului, 53, 617400-Săbăoani, jud. Neamț): tel. 0233/735014; e-mail: parohiasabaoani@gmail.com; www.parohiacatolicasabaoani.ro.


 

lecturi: 1158.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat