Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Familia unui papă sfânt

De Alessandro Gisotti

În "slujirea sa adusă poporului lui Dumnezeu, sfântul Ioan Paul al II-lea a fost papa familiei". Cuvintele papei Francisc în timpul canonizării lui Karol Wojtyła și Angelo Roncalli, la 27 aprilie în urmă cu 6 ani, au astăzi o semnificație deosebită în timp ce ne apropiem de centenarul nașterii sfântului papă polonez. De fapt, a celebra începutul vieții sale pământești ne duce în mod natural să vrem să "întâlnim" familia sa, să încercăm să descoperim care a fost "secretul" părinților săi, pentru care săptămâna trecută în Polonia a fost demarată faza diecezană a cauzei de beatificare. Chiar și numai citind datele biografice esențiale ale mamei Emilia și ale tatălui Karol, de la care a luat numele, se înțelege cât de mult a influențat profund mărturia lor în personalitatea viitorului pontif. Ba chiar se poate afirma, fără îndoială, că unii pilaștri ai slujirii sacerdotale și apoi pastorale a arhiepiscopului de Cracovia mai înainte și după aceea a episcopului de Roma au fost stabiliți deja în primii ani ai existenței sale la Wadowice, mic centru în sudul extrem al Poloniei, unde s-a născut la 18 mai 1920.

"Pe mormântul tău alb răsar florile albe ale vieții. Oh, câți ani au dispărut deja fără tine, câți ani?". Aceste cuvinte sfâșietoare dedicate mamei, într-o poezie scrisă la Cracovia în primăvara anului 1939, subliniază drama pe care a reprezentat-o pentru tânărul Karol Wojtyła moartea mamei, petrecută atunci când viitorul sfânt avea numai 9 ani. Emilia, cu sănătate foarte șubredă, a dus la capăt sarcina printre mii de dificultăți, cu toate că medicii au descurajat-o s-o ducă înainte. Fizicul său a ieșit din asta puternic compromis, așa încât cei 9 ani care au urmat nașterii au fost presărați de internări continue în spital și o slăbire constantă a forțelor până la moarte.

Apărarea pasionată a vieții umane, în special în condiții de fragilitate - una din trăsăturile distinctive ale slujirii petrine a lui Wojtyła - găsea așadar o limfă inepuizabilă în iubirea maternă. Este natural să credem că figura, deosebit de îndrăgită de el, a lui Gianna Berretta Molla, pe care a beatificat-o în 1995 și apoi a canonizat-o în 2004, îi amintea exemplul mamei care, pentru a apăra viața copilului său, și-a jertfit viața sa. În mod semnificativ, cetățenii din Wadowice au dedicat lui Emilia Kaczorowska Wojtyła o operă în favoarea femeilor care, în pofida dificultăților, păstrează rodul maternității lor: Casa Mamei Singure. "Sunt recunoscător - a afirmat Ioan Paul al II-lea, în vizita sa în țara sa natală din iunie 1999 - pentru acest mare dar al iubirii voastre față de om și al grijii voastre față de viață". "Recunoștința mea - a continuat el - este cu atât mai mare pentru că această Casă poartă numele mamei mele Emilia. Cred că aceea care m-a adus pe lume și a înconjurat cu iubire copilăria mea, va avea grijă și de această operă".

La trei ani după moartea prematură a mamei, un alt doliu zdruncină familia Wojtyła: moartea tragică, la numai 26 de ani, a lui Edmund, iubitul frate mai mare pe care Karol îl privea cu admirație. O figură excepțională care a fost amintită în această perioadă marcată de eroismul atâtor medici și asistenți medicali care și-au pus viața în pericol pentru a-i îngriji pe bolnavii de coronavirus. De fapt, medic promițător, care lucra la Cracovia, Edmund și-a pierdut viața în 1932 pentru că s-a îngrijit de o tânără bolnavă de scarlatină, boală pentru care în acea epocă nu exista un vaccin. Tânărul medic știa cu ce se poate confrunta, însă asemenea bunului samaritean nu a făcut calcule pentru sine, ci s-a străduit numai să-l ajute pe aproapele nevoiaș. Moartea sa, așa cum a povestit mulți ani mai târziu, a fost pentru viitorul papă un șoc datorită circumstanțelor dramatice în care a avut loc precum și pentru că ajunsese la o vârstă mai matură față de vârsta pe care o avea când i-a murit mama. A rămas imprimat pentru totdeauna în amintirea lui Karol Wojtyła exemplul acelui "martir al datoriei" care a fost fratele său. Edmund a fost cel care l-a încurajat în studii, care l-a încurajat să joace fotbal și mai ales care l-a păzit, împreună cu tata, după moartea mamei.

La numai 12 ani, Karol se află așadar singur cu tatăl său, un militar de carieră din armata poloneză. Un om bun și riguros, cu o credință neclintită în pofida atâtor tragedii personale trăite, care "l-a însoțit" pe unicul său fiu rămas la vârsta adultă, la consolidarea personalității învățându-l, înainte de toate prin conduita vieții, câteva principii precum onestitatea, patriotismul, iubirea față de Fecioara Maria care vor deveni aproape un secol ADN-ul lui Karol Wojtyła. Înduioșează portretul tatălui său pe care, devenit de acum episcop de Roma, îl va face într-o conversație cu prietenul jurnalist André Frossard. "Tatăl meu - destăinuiește Ioan Paul al II-lea - a fost admirabil și aproape toate amintirile mele din copilărie și din adolescență se referă la el". Papa subliniază apoi că multele suferințe trăite în loc să-l închidă în el însuși au deschis în el "profunzimi spirituale imense". "Durerea sa - este amintirea viitorului sfânt - devenea rugăciune. Simplul fapt de a-l vedea îngenunchind a avut o influență decisivă asupra anilor mei tineri". O influență și asupra vocației sale sacerdotale. În cartea autobiografică Dar și mister, publicată în mod semnificativ la a cincizecea aniversare a preoției sale, amintește că "nu se vorbea cu tatăl despre vocație la preoție, însă exemplul său a fost pentru mine într-un fel primul seminar, un soi de seminar familial". Și în cartea-interviu A trece pragul speranței relatează că tatăl său i-a dăruit o carte în care era rugăciunea la Duhul Sfânt. "Mi-a spus s-o recit zilnic - îi destăinuiește lui Vittorio Messori - așa încât din acea zi, încerc să fac. Atunci am înțeles pentru prima dată ce înseamnă cuvintele lui Cristos spuse samaritenei despre adevărații adoratori ai lui Dumnezeu, adică despre cei care-l adoră în duh și adevăr".

Anii maturității sunt decisivi prin încredințarea sa totală Domnului și Mamei. Karol și tatăl său trăiesc de acum la Cracovia, unde tânărul studiază la universitate, când intră cu năvală ocupația nazistă. Suferințele familiei sale se împletesc și se contopesc cu acelea ale patriei poloneze devenind una. La 21 de ani, pontiful îl pierde și pe tatăl, mort într-o noapte rece de iarnă, la 18 februarie 1941, probabil ziua cea mai dureroasă din viața sa. Karol Wojtyła este singur pe lume. Și totuși tocmai grație iubirii, exemplului, învățăturii acelor "sfinți de la ușa de alături", cum ar spune papa Francisc, care au fost părinții săi și fratele său știe că există o speranță pe care nicio boală și nici măcar moartea nu o poate înfrânge. În drumul lung al existenței sale, în peregrinarea sa prin lume vestind evanghelia, Karol Wojtyła a avut mereu cu el familia sa. Ca mama sa, a apărat viața cu curaj. Ca fratele său, s-a dedicat pentru alții până la sfârșit. Ca tatălui său, nu i-a fost frică, pentru că a deschis, ba chiar a deschis larg porțile pentru Cristos.

(După L'Osservatore Romano, 15 mai 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 685.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat